Anulare act administrativ. Decizia nr. 203/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 203/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 114/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR.203/R-C.
Ședința publică din 25 Ianuarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T. – judecător
Judecător: I. B.
Judecător: A. T.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM. V., cu sediul în municipiul Rm. V., ..17, județul V., împotriva sentinței 2330 din 15.06.2012, pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. _, intimați fiind chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6, și reclamantul P. C., cu domiciliul în municipiul Rm. V., ..3, ., pt.16, județul V..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
La data de 06.01.2012, reclamantul P. C. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Râmnicu V., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la restituirea sumei de 4.348 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule, plătită pentru înmatricularea unui autoturism marca Mercedes, având numărul de identificare WDB2021931F861943, neînmatriculat vreodată în România, sumă achitată cu chitanța . nr._/10.06.2010, actualizată cu dobânda legală, precum și anularea actului administrativ asimilat reprezentat de adresa nr._/30.12.2011.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că autoturismul menționat a fost cumpărat din Uniunea Europeană, astfel că nu se impune plata taxei, în condițiile în care ea nu este percepută și pentru autoturisme similare, deja înmatriculate în România, iar dispozițiile art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008 stabilesc că obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără a face distincție între țara în care au fost produse și nici dacă sunt noi sau second-hand.
La data de 06.04.2012, Direcția G. a Finanțelor Publice V., în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Râmnicu V., a formulat întâmpinare, precum și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că, atât timp cât decizia de calcul al taxei pe poluare nu a fost contestată conform procedurii instituită de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală, iar taxa de poluare a fost plătită voluntar, fiind inadmisibilă restituirea, iar oricum plata ei este legală, aceasta fiind instituită prin OUG nr. 50/2008.
În motivarea cererii de chemare în garanție, s-a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. 4 din actul normativ menționat, taxa se plătește într-un cont deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu, fiind venit al acesteia, astfel că respectiva entitate trebuie să fie obligată la plată către Administrația Finanțelor Publice a municipiului Râmnicu V., în cazul admiterii acțiunii reclamantului.
Prin sentința nr. 2330/15.06.2012, Tribunalul V., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul P. C.; a anulat actul administrativ asimilat reprezentat de adresa nr._/30.12.2011, emisă de pârâtă; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Râmnicu V. să restituie reclamantului suma de 4.348 lei, achitată cu titlul de taxă pe poluare pentru autovehicule, la care se adaugă dobânzi, conform art. 124 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 70 și art. 120 din același act normativ; a admis în parte cererea de chemare în garanție a Administrația F. pentru Mediu și a obligat-o pe aceasta să restituie pârâtei suma de 4.348 lei, la care se adaugă dobânzi, conform art. 124 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 70 și art. 120 din același act normativ; a obligat pârâta la plata sumei de 443,30 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a solicitat, pe calea prezentului demers judiciar, restituirea taxei de poluare, achitată în temeiul OUG nr. 50/2008, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.
Pentru înmatricularea autoturismului menționat a fost plătită de reclamant cu chitanța . nr._/10.06.2010, o taxă pe poluare în cuantum de 4.348 lei. În acest sens, a formulat cerere de restituire a taxei, adresată organului fiscal competent, solicitând restituirea taxei, ca fiind contrară dreptului comunitar. Cu adresa nr._/30.12.2011, organul fiscal a refuzat restituirea taxei.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP nr. 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat, se restituie, la cererea debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Din probatoriul administrat, s-a reținut că reclamantul nu a atacat în termen decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, dar acest aspect nu poate conduce la inadmisibilitatea cererii în restituirea taxei, având în vedere dispozițiile legale anterior menționate.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, pe de o parte, OUG nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art. 4, obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Reclamantul, care a achiziționat un autoturism second-hand a fost obligat, cu ocazia înmatriculării, să achite taxa e poluare în cuantum de 4.348 lei, care a fost achitată, fiind calculată în baza actului normativ menționat.
Prin aceste dispoziții legale, se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone, de natură similară.
Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
Este necesar însă să fie examinată neutralitatea acestei taxe raportat la vehiculele de ocazie importate și cele care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
Și aceasta întrucât vehiculele importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare.
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 (Comisia contra Franța), statuând că trebuie considerate produse similare acelea care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
Similar, în cauza T. contra România, s-a stabilit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale“ ale acestuia în sensul art. 110 TFUE, iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare“ vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre, constituie produse concurente“.
Stabilirea faptului că între cele două categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art. 110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, instanța a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei, care ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, este de înțeles că dispoziția are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta impune fiecărui stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Față de toate considerațiile anterioare, instanța a admis în parte acțiunea, a anulat actul administrativ asimilat reprezentat de adresa nr._/30.12.2011 și a obligat pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Râmnicu V. să restituie reclamantului suma de 4.348 lei, achitată cu titlul de taxă pe poluare pentru autovehicule, la care se adaugă dobânzi, conform art. 124 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 70 și art. 120 din același act normativ.
Având în vedere că taxa plătită de reclamant s-a constituit în venit al chematei în garanție, Administrația F. pentru Mediu, este evident că se impune ca această entitate să restituie pârâtei suma solicitată de reclamantă, astfel că a fost admisă cererea de chemare în garanție și a obligat-o să restituie pârâtei AFP Rm. V. suma de 4.348 lei, la care se adaugă dobânzi, conform art. 124 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 70 și art. 120 din același act normativ. În acest context, instanța a precizat că nu a obligat-o pe chemata în garanție să restituie și cheltuielile de judecată la a căror plată a fost obligată pârâta către reclamant, apreciind că nu este culpabilă în generarea acestora, ele putând fi evitate dacă pârâta ar fi restituit de bunăvoie cuantumul taxei, având în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, anterior evocată.
În temeiul art. 274 C., pârâta a fost obligată la plata sumei de 443,30 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva sentinței nr. 2330/15.06.2012, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V., în numele subunității sale Administrației Finanțelor Publice Rm. V., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, se critică acordarea cheltuielilor de judecată, arătându-se că acestea sunt nejustificate în condițiile în care s-a admis în totalitate cererea de chemare în garanție. Învederează instanței de recurs că instanța de fond odată cu admiterea acțiunii și a cererii de chemare în garanție trebuia să dispună plata cheltuielilor de judecată în sarcina chematei în garanție.
Pe de altă parte aceste cheltuieli sunt nejustificat de mari în raport de natura acțiunii și întinderea soluționării fondului în decurs de 2 termene.
Pe fond, se arată că art.90 din TCE (art.110 din TFUE) se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Efectele deciziei CEJ în cauza T. nr.402/2009 nu se pot produce retroactiv, fiind învederate dispozițiile art. 46 din CEDO.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
De asemenea, și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
Este învederată jurisprudența CEJ în cauzele Humblot c.Directorului Serviciilor Fiscale și cauza Comisia c. Republicii Elene în care s-a reținut posibilitatea statelor membre de a impune asupra mărfurilor un sistem de taxă a cărui cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. Or, taxa pe poluare respectă aceste criterii și se subordonează jurisprudenței C.E.J. din cauzele C-290/05 și 333-05. De asemenea, se învederează faptul că hotărârile C.E.J. conțin dispoziții contradictorii.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul DGFP V., în numele subunității AFP Rm. V. este fondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la criticile aduse fondului cauzei, curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
În ce privește argumentul legat de faptul că aplicarea cauzei T. vs. România nu se poate face retroactiv, curtea reține că efectele unei asemenea decizii de interpretare se produc independent de data nașterii raportului juridic, atâta vreme cât statul în discuție este membru al Uniunii Europene iar raportul juridic s-a născut ulterior aderării.
Curtea de la Luxemburg a arătat în cauza N. vs. România, paragraf 33, că numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o.
În situația analizată nu s-a dispus o limitare în timp a efectelor hotărârilor Curții, astfel că susținerea recurentei nu poate fi primită.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, în prezent criteriul nediscriminatoriu introdus prin art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin OUG nr. 1/2012.
Totodată, art.12 alin.3 din acest act normativ, care prevede că taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie, trimite la procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a acestei legi, potrivit art. 14, care reprezintă un aspect ulterior stabilirii taxei datorate.
Referitor la critica legată de greșita interpretare a dispozițiilor art.274 C.proc.civ, Curtea o apreciază însă ca fondată, întrucât, în raport de soluția dată de instanța de judecată, într-adevăr, se reține că a fost admisă cererea de chemare în garanție și obligată AFM București la plata către reclamant a sumei reprezentând taxă pe poluare.
Având în vedere că partea în privința căreia s-au dispus măsuri de obligare de către instanța de judecată este chemata în garanție, - AFM București - Curtea reține că și sub aspectul obligării la suportarea cheltuielilor de judecată, instanța de fond trebuia să observe cine este partea căzută în pretenții vizând petitul principal al acțiunii și să o oblige la plata acestora..
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în prezenta cauză, se constată că acesta răspunde principiului proporționalității.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează să modifice sentința de mai sus în parte, în sensul obligării chematei în garanție AFM București să plătească AFP Rm. V., suma de 443,3 lei, cheltuieli de judecată la fond. Va menține în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM. V., cu sediul în municipiul Rm. V., ..17, județul V., împotriva sentinței 2330 din 15.06.2012, pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. _, intimați fiind chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6, și reclamantul P. C., cu domiciliul în municipiul Rm. V., ..3, ., pt.16, județul V..
Modifică în parte sentința de mai sus, în sensul că obligă chemata în garanție AFM București să plătească AFP Rm. V., suma de 443,3 lei, cheltuieli de judecată la fond.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2013, la Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. A. T. I. B. A. T.
Grefier,
Drăguța - I. C.
Red..T.A.A.
RDH/4 ex./31.01.2013
Jud fond:C. N. I.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2422/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 228/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
