Pretentii. Decizia nr. 3358/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3358/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 23192/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3358/R-C.
Ședința publică din 31 octombrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. Batrânu, judecător
A. T., judecător
S. U., judecător
P. M., grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ (în prezent DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, potrivit art. 11 alin.3 din OUG nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013), reprezentând ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul Pitești, ., județul Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013) și de AGENȚIA P. PROTECȚIA MEDIULUI ARGEȘ (fostă Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești), cu sediul în Pitești, ., judetul Argeș, împotriva sentinței civile nr.232 din 15.01.2013, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimate fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. P. MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, . 6, și reclamanta R. C. Ș., domiciliată în Pitești, ..6, ., județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestora.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 24.10.2012, reclamanta R. C. Ș. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, Administrația Financiară Pitești, T. M. Pitești, Administrația F. pentru Mediu, Agenția Regională pentru Protecția Mediului restituirea sumei de 2.502 lei achitată cu titlu de taxă de poluare
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență că a cumpărat un autoturism marca Peugeot fabricat în anul 2007 și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa de poluare în sumă de 2.502 lei sumă achitată nelegal .
Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Pitești si inadmisibilitatea acțiunii arătând că în conformitate cu art.5 din OUG nr.50/2008 Administrația Finanțelor Publice Pitești în calitate de autoritate fiscală competentă are atribuții numai în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare iar prin trezorerie are atribuția de a încasa taxa respectivă si de a o vira în contul Administrației F. pentru Mediu, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii arătând în esență că în cauză numai Administrația F. pentru Mediu are calitatea de a gestiona taxa de poluare.
Prin sentința civilă nr.232/15.01.2013, Tribunalul Argeș a respins excepțiile, a admis acțiunea și a obligat pe pârâte să plătească reclamantei suma de 2.502 lei, reprezentând taxă de poluare achitată cu chitanța . nr._/16.05.2012.
P. a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată instanța a considerat că este neîntemeiată întrucât pârâta AFP Pitești are calitate de autoritate fiscală competentă cu atribuții în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare, iar prin trezorerie are atribuția de a încasa taxa respectivă și de a o vira în contul Administrației de Mediu.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a apreciat de asemenea că este neîntemeiată, reținând că pârâta AFP Pitești are calitate de autoritate fiscală competentă cu atribuții atât în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare si încasării prin trezorerie a taxei respective cât si în ceea ce privește virarea sumei în contul Administrației de Mediu, prin urmare, date fiind aceste atribuții și a întregului mecanism de calculare si virare a sumei prin trezorerie, în cazul dispunerii restituirii sumei pârâta Administrația F. pentru Mediu procedează la restituirea acesteia către solicitant, prin antrenarea aceleiași proceduri în aplicarea principiului simetriei actelor juridice, acțiunea neputând fi apreciată ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtele restituirea sumei de 2.502 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, cu motivarea a cumpărat un autoturism marca Peugeot si pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligată să plătească taxa de poluare în sumă de 2502 lei sumă achitată nelegal întrucât autoturismul a mai fost înmatriculat la data de 09.05.2007 astfel că a solicitat si actualizarea sumei ce solicită a-i fi restituită.
În ce privește posibilitatea intimatei pârâte AFP (prin DGFP Argeș) să restituie suma, s-a reținut că în speță este aplicabilă procedura prevăzută de art.8 din H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, abrogată prin Legea nr.9/2012 care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat astfel că rezultatul procedurii administrative, era absolut previzibil și ineficient pentru reclamantă, contestația administrativă a acestuia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
Ca urmare a suspendării dispozițiilor alin.2 a art.4 din lege, taxa este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație.
În privința reglementarilor comunitare în materie, instanța a reținut că potrivit art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (în continuare TFUE) nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
In consecință, instanța a reținut că Legea nr.9/2012 este contrară art.110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul de fata. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibilă, întrucât norma fiscala națională diminuează sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directa, fata de caracterul sau special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second-hand deja înmatriculate în România si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
In consecința, instanța a apreciat ca taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol in calea liberei circulații a mărfurilor in cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
In același sens s-a pronunțat si Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 in cauza C-402/09 T. c. României, stabilind ca art. 110 se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzura pe piața națională.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești și Agenția pentru Protecția Mediului Argeș succesoare în drepturi a Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești (ARPM Pitești), solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.
În motivarea recursului formulat se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 și 5 din L. nr.9/2012, cererea fiind și inadmisibilă, nefiind parcursă procedura reglementată de art. 205 și urm., art. 41 C.proc.fisc. rap. la art. 107 din HG nr. 1050/2004.
Pârâtele nu puteau fi obligate la restituire, deoarece situația învederată de reclamantă nu se încadrează în ipotezele limitativ prevăzute de art.117 Cod procedură fiscală, taxa fiind plătită în temeiul unui text de lege, decizia de calcul a taxei pe poluare fiind emisă ca urmare a solicitării reclamantei.
Se solicită judecata în lipsă.
În recursul formulat de către Agenția pentru Protecția Mediului Argeș succesoare în drepturi a Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești (ARPM Pitești) se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii față de A.P.M. Argeș, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Se susține că prima instanță nu a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.M. Argeș, care nu a încasat și nici nu avea atribuții în legătură cu taxa pe poluare în litigiu.
Taxa se gestionează de Administrația fondului pentru mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în conformitate cu prevederile art.1 din O.U.G.nr.50/2008 și ale art.9 alin.1 lit.r) din O.U.G. nr.196/2005.
Instituția recurentă nu are competențe nici în prezent și nu a avut nici sub reglementarea anterioară reorganizării sale, concludente fiind prevederile art.8 din H.G. nr.1000/2012, care sunt redate în larg.
Analizând sentința prin prisma criticilor aduse în cele două recursuri, Curtea constată că recursul D.G.F.P. Argeș pentru A.F.P. Pitești nu poate fi primit, iar recursul A.P.M. Argeș, succesoare în drepturi a A.R.P.M. Pitești este întemeiat pentru considerentele ce se vor expune.
Reclamanta a solicitat calcularea taxei pentru autovehiculul marca Peugeot, achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2007, fiind calculat de către Administrația Finanțelor Publice Pitești, cuantumul taxei pentru emisii poluante, datorat (fila 5 dosar fond).
Taxa a fost achitată la data de 16.05.2012, potrivit ordinului de plată, depus la dosarul de fond (fila 3).
Ulterior, reclamanta a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Curtea reține că în cauză cerința calității procesuale pasive este îndeplinită de către Administrația Finanțelor Publice Pitești și Administrația F. pentru Mediu, A.P.M. Argeș neavând calitate procesuală pasivă, deși prima instanță a dispus obligarea tuturor pârâților la restituirea taxei achitată la 16 mai 2012 de către reclamantă, dispozitivul sentinței menționând atât A.F.M., cât și A.R.P.M. în calitate de pârâți.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art.1 și 5 din Legea nr.9/2012, aplicabilă ipotezei de față, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamanta a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată atât a A.F.P., cât și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile Legea nr.9/2012, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei A.F.P.
Obligarea ambelor pârâte A.F.P. și A.F.M. la restituirea taxei achitate de către reclamantă nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
Din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, astfel că pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă (filele 31-34 dosar fond).
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei Administrația Finanțelor Publice Pitești, însă din textele susmenționate, rezultă că A.P.M. Argeș nu are nicio atribuție în calculul, încasarea sau gestionarea taxei pe poluare.
Cea de-a doua concluzie este susținută și de dispozițiile art.8 din H.G. nr.1000/2012 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia.
Curtea mai reține, față de argumentele aduse în recursul D.G.F.P. Argeș pentru A.F.P. Pitești că în jurisprudența CEJ și în decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, rezultă că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Asupra fondului, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2). Ca atare, legea nouă a urmărit, tocmai în virtutea jurisprudenței T., înlăturarea discriminării reținută de curte, impunând obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, deoarece criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1 ianuarie 2013.
În ce privește faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că față de aspectele susmenționate referitor la procedura prealabilă, nu are relevanță aplicarea textului.
Trecând peste acest aspect, art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
P. aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat de A.P.M. Argeș ca succesoare în drepturi a Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, va fi admis, cu consecința modificării sentinței, în sensul respingerii cererii față de această autoritate, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă și se va respinge ca nefondat recursul formulat de D.G.F.P. Argeș pentru A.F.P. Pitești.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ (în prezent Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în ..22, județul Prahova - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), reprezentândAdministrația Finanțelor Publice Pitești, cu sediul ., județul Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), împotriva sentinței civile nr.232/15.01.2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimate fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. P. MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6 și reclamanta R. C. Ș., domiciliată în Pitești, ..6, ., județul Argeș.
Admite recursul formulat de AGENȚIA P. PROTECȚIA MEDIULUI ARGEȘ (fostă Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești), cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.232/15.01.2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimate fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. P. MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6 și reclamanta R. C. Ș., domiciliată în Pitești, ..6, ., județul Argeș.
Modifică sentința în sensul că respinge cererea față de această autoritate, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, I. B. | Judecător, A. T. | Judecător, S. U. |
Grefier, P. M. |
Red.A.T./5.11.2013
GM/4 ex.
Jud.fond: I.P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3353/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 1132/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|








