Pretentii. Decizia nr. 2327/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2327/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 12457/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 2327/R-C.
Ședința publică din 21 Iunie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T. – judecător
Judecător: I. B.
Judecător: S. U.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2707 din 23.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._/109/2012, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6, și reclamantul N. M., cu domiciliul în . Ursului, nr.9, județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că la data de 02.07.2012, reclamantul N. M. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Financiară a Municipiului Pitești și Administrația F. pentru Mediu, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună restituirea sumei de 3.138 lei, reprezentând taxă pe poluare, indicată în decizia de calcul nr.1950/01.02.2011.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Volkswagen Caddy Life, an fabricație 2008, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 3.138, cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
A precizat că a solicitat A.F.P. Bascov restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală, întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și, prin urmare, trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că, prin instituirea taxei de poluare, s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
D.G.F.P. Argeș – reprezentând AFP Pitești (ca urmare a preluării AFP Bascov), prin întâmpinarea din 19.10.2012 a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții și excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că în conformitate cu art.5 din OUG nr.50/2008 are calitate de autoritate fiscală competentă, are atribuții numai în ceea ce privește calculul valorii taxei, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii arătând că în cauză numai AFM are calitate de a gestiona taxa de poluare.
Totodată, s-a susținut că incidența în cauză a prevederilor art.110 din TCE este, în opinia sa, inexistentă pe considerentul că taxa pe poluare urmează a fi plătită conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu ocazia primei înmatriculări în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea exceptării sau scutirii prevăzute în textul precitat.
Se mai susține că principiul „repetițiunii” presupune dovedirea calității sale de accipiens, ceea ce în cauză nu s-a realizat de către reclamant, astfel că nu se poate solicita restituirea sumei în discuție fără un temei legal.
Pârâta AFM, deși legal citată, nu a formulat apărări în cauză.
Prin sentința nr. 2707/23.10.2012, Tribunalul Argeș, Secția civilă a respins excepțiile invocate, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe pârâte să restituie acestuia suma de 3.138 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și suma de 39 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată este neîntemeiată urmând a fi respinsă în temeiul textului de lege sus invocat întrucât ținând seama că prin calitate procesuală se înțelege titlul legal care îndreptățește (sau obligă) o persoană să fie parte în proces, în speță se constată pe de o parte că pârâta AFP P. are calitate de autoritate fiscală competentă cu atribuții în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare iar prin trezorerie are atribuția de a încasa taxa respectivă si de a o vira în contul Administrației de Mediu, prin urmare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată se privește ca neîntemeiată si urmează a fi respinsă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a apreciat-o de asemenea ca neîntemeiată si a respins-o ca atare reținând în motivare că pârâta AFP P. astfel cum s-a arătat deja, are calitate de autoritate fiscală competentă cu atribuții atât în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare si încasării prin trezorerie a taxei respective cât si în ceea ce privește virarea sumei în contul Administrației de Mediu, prin urmare, date fiind aceste atribuții, si a întregului mecanism de calculare si virare a sumei prin trezorerie, în cazul dispunerii restituirii sumei pârâta Administrația F. pentru Mediu procedează la restituirea acesteia către solicitant, prin antrenarea aceleiași proceduri în aplicarea principiului simetriei actelor juridice, acțiunea neputând fi apreciată ca inadmisibilă pentru considerentele arătate, contrar susținerilor pârâtei.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtele obligarea acestora la restituirea sumei de 3.138 lei cu motivarea că a cumpărat un autoturism marca Volkswagen, tip Caddy Life, fabricat în anul 2007, cu scopul de a-l înmatricula în România, iar la Registrul Auto Român pentru a face omologarea, identificarea si actele necesare înmatriculării i-a fost percepută taxa de poluare în cuantum de 3.138 lei deși autovehiculul a mai fost înmatriculat în 21.08.2007, această taxă fiind necuvenită raportat la faptul că România este membră a Comunității Europene.
Pârâta DGFP Argeș - Administrația Finanțelor Publice P. a invocat în apărare prevederile OUG 50/2008, modificată ulterior, act normativ în analizarea căruia tribunalul a reținut că, acesta este contrar dispozițiilor art.110 din Tratat, întrucât este destinat să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de OUG 50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 01.07.2008 – 14.12.2008, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia la 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Fiind unul principial, raționamentul Curții a fost apreciat ca fiind valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Tribunalul a apreciat că art.110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prev.la art.28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, a rezultat că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs.România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nici-o limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs, în termen legal, de către D.G.F.P. Argeș, pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii față de A.F.P. Pitești.
În motivare, se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare.
Sunt invocate prevederile art.1 și art.5 din O.U.G. nr.50/2008.
Totodată, a fost invocată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art.5 din OUG nr.50/2008
Pe fondul prezentei căi de atac s-a arătat că Tratatul se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
În același sens a fost invocat și principiul repetițiunii, opinându-se că reclamantul trebuia să facă dovada calității de accipiens a AFP Pitești în raport cu acesta.
Totodată, s-a criticat greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art.274 alin.1 Cod procedură civilă, care a obligat-o în mod eronat la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
Astfel, se reține că reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autovehiculul Volkswagen Caddy Life, an fabricație 2008, achiziționat din spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2011, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Bascov decizia de calcul prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la 15.02.2011, potrivit chitanței depusă la dosarul de fond (fila 11).
Ulterior, reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice Pitești (ca urmare a preluării AFP Bascov) restituirea taxei pe poluare achitată, deoarece a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene, dar răspunsul a fost negativ.
În acest context, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că AFP care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a AFP și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamantă nu schimbă cadrul procesual pasiv, iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
Asupra fondului, așa cum corect a reținut și instanța de fond, Curtea constată că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Reținând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant la data de 15.02.2011, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei europene.
Față de cele precizate, nu poate fi primită susținerea recurentei cu privire la aplicabilitatea principiilor de drept comun referitoare la faptul că „poluatorul plătește” și principiul „plății nedatorate”.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
Totodată, art.12 alin.3 din acest act normativ, care prevede că taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie, trimite la procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a acestei legi, potrivit art.14, care reprezintă un aspect ulterior stabilirii taxei datorate.
Curtea nu poate reține nici critica privind desființarea operațiunii înmatriculării autoturismului, deoarece aceasta se întemeiază pe decizia de calcul a taxei pe poluare, de vreme ce la înmatriculare autoritatea administrativă verifică numai existența documentului de plată a taxei, care în speță este substituit de sentința de față.
De asemenea, nici critica vizând greșita obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, Curtea constatând că instanța de fond a obligat în mod corect pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39 lei, reprezentând taxa de timbru impusă de lege pentru cauzele cu un asemenea obiect.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2707 din 23.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._/109/2012, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6, și reclamantul N. M., cu domiciliul în . Ursului nr.9, județul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2013, la Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, S. U. |
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red.I.B.
EM/2 ex./25.02.2013
Jud.fond A.D.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2561/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2477/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
