Pretentii. Decizia nr. 4100/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4100/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 23893/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 4100/2013
Ședința publică din 05 Decembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: F. A., judecător
Judecător: J. D.
Judecător: A. M. C.
Grefier: A. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești, împotriva sentinței civile nr.2164/2013 din 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat N. M. pentru intimata-reclamantă . Pitești, în baza împuternicirii avocațiale nr.AG/_/2013 emisă de Baroul Argeș – Cabinet individual, lipsă fiind recurenta-pârâtă și intimata-pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei-reclamante depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată în recurs.
CURTEA
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 13.11.2012 reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele Administrația Financiară Pitești, Administrația F. Pentru Mediu, a solicitat restituirea sumei de 4.067 lei și 4.741 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda aferentă, anularea deciziei nr._/07.01.2010
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a achiziționat două autoturisme unul marca DAF, an fabricație 1996, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 4.067 lei, cu titlu de taxă de poluare și altul marca M., tip ATLAS, an de fabricație 1997, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 4.741 lei cu titlu de taxă de poluare ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. Pitești restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
La data de 12.03.2013 AFP Pitești a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive
Prin sentința civilă nr.2164/29.03.2013, Tribunalul Argeș – Secția civilă a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiate.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr. 628/05.01.2010 și nr._/21._ și a obligat pârâtele să restituie suma de 4.067 lei și suma de 4.741 lei reprezentând taxă de poluare.
A fost respins capătul de cerere având ca obiect anularea cheltuielilor de plată a taxei de poluare ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești tribunalul a reținut că, potrivit art. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, însă calculul și colectarea ei sunt însă atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art. 5 din același act normativ). Or, aceste prevederi legale conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având totodată acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă. În consecință, va fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice ca neîntemeiată
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii tribunalul a considerat că excepția este neîntemeiată, având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Acțiunea în contencios administrativ nu poate fi exercitată, însă, decât în condițiile și termenele stabilite de această lege. Astfel, potrivit art. 7 alin. (1), din actul normativ susmenționat, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia .Stabilind natura juridică administrativă a deciziei, devin incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr.554/2004, sus menționate. Din interpretarea literară a celor două texte de lege, rezultă fără putință de tăgadă că procedura plângerii prealabile este obligatorie, atât în cazul actului administrativ cu caracter normativ, cât și în privința actului administrativ cu caracter individual și poate fi invocată de pârâtă prin întâmpinare conform dispozițiilor art.109 alin.3 C.pr.civ., sub sancțiunea decăderii. Potrivit art.109 al.2 Cod procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii.
În speță, însă, decizia de calcul a taxei de poluare este un titlu de creanță, iar împotriva acestuia se poate formula contestație la organul emitent în condițiile și termenele stabilite de OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Natura juridică a acestei decizii este asimilată actului administrativ fiscal, astfel că procedura prealabilă obligatorie este cea prevăzută de dispozițiile art. 205 și următoarele din OG nr.92/2003, unde se precizează că pot fi contestate titlurile de creanță fiscală, precum și alte acte administrative fiscale în termen de 30 de zile de la comunicare, iar contestația se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ, respectiv pârâta.
Prin decizia de recurs in interesul Legii nr. 24/2011 s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și se stabilește că:
1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Potrivit considerentelor acestei decizii Înalta Curte reține că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală. Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul. Înalta Curte mai arata ca soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Petenta a achiziționat un două autoturisme unul marca DAF an fabricație 1996, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 4.067 lei cu titlu de taxă de poluare și altul marca M., tip ATLAS, an de fabricație 1997 pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 4.741 lei cu titlu de taxă de poluare ce contravine normelor dreptului comunitar.
În ce privește posibilitatea pârâtei AFP Pitești să restituie suma, în speță este aplicabilă procedura prev. de art. 8 din HG nr. 686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat astfel că rezultatul procedurii administrative, era absolut previzibil și ineficient pentru reclamant, contestația administrativă a acestuia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
În speță, s-a invocat neconcordanța legii interne (OUG 50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Prin Legea 157/2005, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp.art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prev.de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând disp.OUG 50/2008, modificată ulterior, se observă că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dar a fost anterior înmatriculat tot în România, dacă se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
OUG nr. 50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de OUG 50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 01.07.2008 – 14.12.2008, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia de 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă, produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Fiind unul principial, raționamentul Curții este valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Art.110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prev.la art.28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs.România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nicio limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
În termen legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești a formulat recurs împotriva sentinței tribunalului pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte.
1. În mod greșit a fost admisă acțiunea față de pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești care nu are calitate procesuală pasivă.
2. Acțiunea este inadmisibilă în condițiile în care reclamantul nu a urmat procedura de contestare a actului administrativ fiscal reglementată de Codul de procedură fiscală, încălcând în acest fel art.7 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.
3. Greșită este și obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei de poluare, în condițiile în care restituirea solicitată de reclamant nu poate fi încadrată în niciuna dintre ipotezele stabilite de art.117 lit.a-h din Codul de procedură fiscală. În mod greșit s-a reținut că în speță au fost nesocotite dispozițiile art.90 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, deși taxa de poluare urmează a fi plătite de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora (românești sau străine), în momentul primei înmatriculări în România.
Recurenta a invocat jurisprudența C.J.U.E., care a statuat că este încălcat art.90 din Tratat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, precum și art.13 din Directiva a șasea (77/388/CEE), care nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite și taxe ce nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
Pe de altă parte principiul „poluatorul plătește” pe care se bazează instituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Așadar, taxa pe poluare achitată de reclamant este legal datorată.
Se invocă de către recurentă faptul că instanța a încălcat dispozițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă raportat la faptul că recurenta nu are culpă iar cealaltă parte și-a exercitat abuziv drepturile procesuale.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, instanța reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
În speță calitatea procesuală pasivă a A.F.P. Pitești este justificată în privința restituirii taxei pe poluare.
Astfel, potrivit art.8, art.10 și art.11 din O.U.G. nr.50/2008 și cap.VI din Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr.686/2008, în vigoare la data la care reclamantul a făcut plata taxei, restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății taxei, aceasta a fost virată la bugetul F. pentru Mediu, administrat de AFM.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci când restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
Ca atare, Administrația Finanțelor Publice Câmpulung are calitate procesuală pasivă în cauză.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Prin decizia nr.24/2011 pronunțată în recurs în interesul legii în dosarul nr.9/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr.50/2008, aprobată prin Legea nr-140/2011 raportat la art.205-218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxelor de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 lain.1 lit.d din același cod.
În considerentele hotărârii s-a arătat că acțiunea având ca obiect restituirea taxei de poluare, nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, iar existența art.117 alin.1 lit.d Cod procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul a taxei.
Soluția admisibilității unei asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ, prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv a art.13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Și cel de-al treilea motiv de recurs este nefondat.
Sub aspectul încadrării cererii de restituire în cazurile exprese prevăzute de art.117 lit.a-h Cod procedură fiscală, Curtea constată că cererea se circumscrie dispozițiilor art.117 lit. „d”, conform cărora „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, întrucât taxa pe poluare urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Codul de procedură fiscală, potrivit art.12 alin.1 și 2 din O.U.G. nr.196/2005 privind Fondul pentru Mediu. De asemenea, sunt incidente dispozițiile O.M.F.P. nr.1899/2004.
Pe de altă parte, este nefondată apărarea pârâtei privind imposibilitatea restituirii taxei ca urmare a achitării în mod benevol a acesteia.
Achitarea taxei de poluare este o condiție prealabilă înmatriculării, astfel că reclamantul a fost nevoit să plătească taxa respectivă pentru a putea înmatricula autoturismul și a-l putea folosi pe drumurile publice din România.
În altă ordine de idei, în acțiunea sa reclamantul a invocat neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în competența instanței interne, ce poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Legea nr.9/2012 a preluat prevederile O.U.G. nr.50/2008, stabilind plata taxei pentru emisiile poluante atât pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, cât și pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute.
Ulterior însă, prin O.U.G. nr.1/2012, aplicarea respectivei obligații pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute a fost suspendată începând cu data de 31.01.2012 până la data de 01.01.2013, ceea ce a însemnat continuarea situației existente în perioada aplicării O.U.G. nr.50/2008 și ca atare, a stării de discriminare constatată de C.J.U.E. prin hotărârea pronunțată în cauza T..
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza I. T./Statul român, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că, deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (paragraful 47), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 T.F.U.E., rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Nici ultima critică nu este fondată și anume aceea care vizează obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, existând culpă procesuală din partea acesteia, fiind astfel îndeplinite condițiile art.274 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești, împotriva sentinței civile nr.2164/2013 din 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, intimate fiind reclamanta . Pitești, cu sediul în Pitești, Calea București, ., . și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr.294, corp A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă.
Președinte, F. A. | Judecător, J. D. | Judecător, A. M. C. |
Grefier, A. P. |
Red.J.D.
EM/2 ex./11.12.2013
Jud.fond G.D.N.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 30/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1967/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
