Obligaţia de a face. Decizia nr. 2751/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 2751/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 21196/109/2012

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 2751/2013

Ședința publică din 20 Iunie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: J. D., judecător

Judecător: V. B.

Judecător: F. A.

Grefier: M. D.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta I. P. - JUDETUL ARGES - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în Pitești, Piața V. M., nr.1, județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2522/2012 din data de 12.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr._ .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile, respectiv: recurenta-pârâtă Instituția P.-Județul Argeș-Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și intimatul-reclamant O. J.-I..

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat, cu taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei, achitată cu chitanța nr.AGJ9033 din data de 17.04.2013, emisă de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că nu s-au depus la dosarul cauzei înscrisurile solicitate de către instanță intimatului-reclamant, respectiv actele de proveniență ale autoturismului.

De asemenea, se referă faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

Curtea constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.

CURTEA .

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș, la data de 07.09.2012 și precizată ulterior, reclamantul O. J. I. a chemat în judecată pe pârâta Instituția P. Argeș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, solicitând obligarea acesteia să înmatriculeze autoturismul proprietatea sa, marca Nisan Almera, număr de identificare JN1FFAN15U0105422, fără plata taxei de poluare, precum și să-i emită numere provizorii de circulație până la rămânere irevocabilă a hotărârii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul sus arătat din spațiul Comunității Europene și a solicitat înmatricularea acestuia depunând dosarul complet, dar pârâta a refuzat înmatricularea fără plata taxei, susținând că numai instanța de judecată poate să dispună înmatricularea fără plata taxei pe poluare. Or, aceasta, așa cum s-a arătat și în cauza T., este neconformă cu normele Comunității Europene, constituind o discriminare a regimului fiscal aplicabil.

Prin sentința civilă nr.2522/12 octombrie 2012, Tribunalul Argeș a admis acțiunea precizată, cu obligarea pârâtei să înmatriculeze autoturismul marca Nisan Almera, număr de identificare JN1FFAN15U0105422, proprietatea reclamantului, fără plata taxei pentru emisiile poluante și emiterea numerelor provizorii de înmatriculare, valabile până la rămânerea irevocabilă a sentinței.

În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut în esență că, reclamantul a achiziționat autoturismul marca Nisan Almera, număr de identificare JN1FFAN15U0105422, înmatriculat prima oară la 14.09.1995, în Germania, stat membru al U.E. și a solicitat înmatricularea acestuia fără plata taxei pe poluare, cerere ce i-a fost respinsă, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.1 și 4 din Legea nr.9/2012, precum și Legea nr.571/2003, republicată.

Ulterior, prin OUG nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării art.4 alin.2 și art.2 lit.i ale Legii nr. 9/2012, adică a normei care privește obligativitatea plății taxei pe poluare pentru autovehiculele rulate, înmatriculate deja în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială prevăzută de art.214 ind.1 - 214 ind.3 din Legea 571/2003 Republicată.

S-a constatat că această suspendare privește doar autovehiculele ce se cumpără de pe piața românească (națională), deja înmatriculate, menținându-se însă pentru autovehiculele importate, rulate, care se înmatriculează pentru prima oară în România.

Instanța de fond a considerat că ne aflăm din nou într-o situație asemănătoare cu cea generată de prevederile OUG nr.50/2008 Republicată, specificul situației din speță fiind determinat de neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, se constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.

Însă, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza T. (C-402/09), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară, față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

Astfel, Curtea de Justiție a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea de Justiție a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne, față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă, și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).

Argumentele instanței europene, din cauza T. care au și determinat concluzia acesteia, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.

Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).

Câtă vreme, suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică doar pentru autoturismele deja înmatriculate în România și aflate la prima transcriere a dreptului de proprietate, aplicarea art.4 alin.1 lit. a din OUG nr.9/2012 contravine flagrant art.110 TFUE, astfel că în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar european în fața legii naționale, tribunalul, raportat, la art.148 alin.2 din Constituție la art.110 din Tratatul UE și art.8 și 18 din Legea 554/2004 Republicată a admis acțiunea așa cum a fost precizată și completată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Instituția P. – Județul Argeș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, criticând-o pentru motive încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă și susținând, în esență, următoarele:

- în mod greșit a reținut instanța că taxa pe poluare este un „impozit intern” și că încalcă dispozițiile art.90 din TCE. Taxa are drept scop protecția mediului și este rezultatul negocierii dintre România și Comisia Europeană;

- achitarea acestei taxe nu se poate susține că este discriminatorie câtă vreme ea se adresează tuturor autoturismelor second-hand, iar recurenta nu face decât să verifice existența dovezii de plată, fără să aibă atribuții în determinarea întinderii ei.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta Instituția P. – Județul Argeș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

La data de 30.04.2013, recurenta a depus o precizare, arătând că își întemeiază recursul pe dispozițiile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante, care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa pe poluare.

În ședința publică din 09 mai 2013, instanța de recurs a dispus ca intimatul – reclamant să depună la dosar actele de proveniență ale autoturismului marca Nissan Almera, traduse în limba română, sub sancțiunea decăderii din proba cu înscrisuri, acesta neconformându-se cerințelor arătate anterior.

Curtea analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, constată că recursul este fondat, urmând a-l admite ca atare, în baza art.312 Cod procedură civilă și pentru următoarele considerente:

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs reține că intimatul - reclamant nu a depus nici la fond și nici în recurs actele de proveniență ale autoturismului în litigiu traduse în limba română, cu toate că, la data de 09.05.2013 i s-a pus în vedere acestuia să depună actele amintite.

Neconformându-se cerințelor dispuse de către instanța de recurs prin încheierea din 09.05.2013, urmează a fi admis recursul declarat de către recurentă, cu modificarea sentinței de la fond și cu respingerea acțiunii, deoarece reclamantul nu a depus traducerea în limba română a actelor de proveniență a autoturismului pentru acre solicită înmatricularea fără plata taxei de poluare auto.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta I. P. - JUDETUL ARGES - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în Pitești, Piața V. M., nr.1, județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2522/2012 din data de 12.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul O. J. I..

Modifică sentința, iar pe fond respinge acțiunea formulată de reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie 2013, la Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă.

Președinte,

J. D.

Judecător,

V. B.

Judecător,

F. A.

Grefier,

M. D.

Red. V.B.

RDH/4 ex./27.06.2013

Jud. fond: N. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 2751/2013. Curtea de Apel PITEŞTI