Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 4008/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4008/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 3870/90/2013/a1
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 4008/R-C.
Ședința publică din 12 Decembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. B., judecător
A. T., judecător
A. A. T., judecător
P. M., grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ..2, județul D.,CUI_,cu sediul procesual ales la Administrația Județeană a Finantelor Publice V., cu sediul în Rm.V., ..17, judetul V., împotriva încheierii de ședință din 10.09.2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._ 13, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., cu sediul în Rm.V., ., județul V..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns consilier jr.C. T. pentru recurenta-pârâtă A.J.F.P.V. și avocat E. M. pentru intimata-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,30 lei, precum și a ordinului de plată nr.55/10.10.2013, din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 7,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei-reclamante depune la dosar întâmpinare și solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsa dosarului de fond.
Reprezentantul recurentei depune la dosar mandatul consilierului juridic care a formulat și semnat recursul.
Curtea respinge cererea de amânare a cauzei pentru lipsa dosarului de la Tribunalul V., având în vedere că acesta urmează a fi atașat dosarului și fixează termen pentru reluarea cauzei la ora 12,00.
Apărătorul intimatei-reclamante având cuvântul, arată că instanța nu are cum să ia cunoștință de conținutul dosarului ce urmează a fi atașat, având în vedere că membrii completului sunt în ședința de judecată, prin această situație apreciind că se încalcă dreptul la apărare al părților.
La a doua strigare a cauzei, efectuată la ora stabilită, au răspuns consilier jr. C. T. pentru recurenta-pârâtă A.J.F.P. V. și avocat E. M. pentru intimata-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.
Apărătorul intimatei-reclamante arată că își susține punctul de vedere cu privire la faptul că se impune acordarea unui nou termen de judecată, dată fiind complexitatea cauzei, instanța aflându-se în imposibilitate de a lua cunoștință de conținutul dosarului.
Reprezentantul recurentei-pârâte, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței cererea formulată, instituția pe care o reprezintă având interes în soluționarea recursului.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, atât cele din dosarul de recurs, cât și cele din dosarul de fond, sosit la instanță la ora 11,15, cauza având fixat termen pentru ora 12, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul recurentei-pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum este formulat în scris, modificarea în parte a încheierii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, respectiv Decizia de impunere nr.167/11.03.2013, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, în cauză nu s-a făcut dovada existenței acestor condiții. Instanța de fond nu face nici o referire la vreo probă din care să rezulte, pe de o parte existența cazului bine justificat, iar pe de altă parte, că prin executarea actelor atacate reclamanta ar suferi paguba.
Mai mult, raportul fiscal care a stat la baza acestei cereri se află pe rolul instanței de judecată, urmând a fi soluționată acțiunea cu privire la acesta.
Apărătorul intimatei-reclamate, având cuvântul, solicită a se lua act că refuză să pună concluzii asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 mai 2013 . a solicitat în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice V. suspendarea actelor administrativ-fiscale, precizate ulterior prin cererea de la filele 148-149 dosar, întrucât sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.15 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Prin încheierea din 10 Septembrie 2013 Tribunalul V. a admis cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate (cu precizarea de la filele 148, 149 dosar) și a dispus suspendarea acestora până la pronunțarea instanței de fond cu privire la acțiunea în anulare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V., solicitând admiterea acestuia, modificarea încheierii în sensul respingerii cererii de suspendare a actului administrativ fiscal, decizie de impunere nr. 167/11.03.2013.
În motivare sunt învederate prevederile art. 488 pct.6 și 8 NCPC, arătându-se că argumentele reținute de prima instanță nu conduc la concluzia îndeplinirii condițiilor art. 14 din L. nr. 554/2004.
Tribunalul a reținut numai depunerea cauțiunii și îndeplinirea cerințelor art. 14 din L. nr. 54/2004 fără a se întemeia pe vreo probă, care să susțină măsura dispusă.
Greșit instanța de fond a reținut că reclamanta a oferit indicii temeinice pentru răsturnarea prezumției de legalitate a actului administrativ, în condițiile în care instanța nu avea posibilitatea să antameze fondul cauzei ci numai să verifice condițiile art.14 din lege.
Este învederată jurisprudența instanței supreme (decizia nr. 5191/27.10.2005) potrivit cu care suspendarea actelor administrative trebuie să reprezinte o situației de excepție care intervine când legea o prevede în limitele și condițiile anume reglementate.
Față de prevederile art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 și de datele dosarului se susține că nu au fost dovedite cazul bine justificat și paguba iminentă.
S.C. P. I. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La termenul din 12 decembrie 2013, Curtea, față de dispozițiile art.28 alin.1 din Legea nr.554/2004, reținând completarea prevederilor Legii contenciosului administrativ (art.20) cu cele ale Noului Cod de procedură civilă, a constatat îndeplinite condițiile formale ale recursului, potrivit art.486 NCPC.
Curtea reține totodată, în temeiul art.22 NCPC, că motivele invocate de DGRFP C. sunt încadrabile în dispozițiile art.488 alin.1 pct.6 și 8 NCPC.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul invocat în cauză, de dispozițiile art.488 alin.1 pct.6 și 8 NCPC, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.488 alin.1 pct.6 NCPC casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate, cum este și cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei
De asemenea, potrivit art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Nu se poate reține că încheierea atacată este nemotivată, sub aspectul soluționării cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale.
În primul rând curtea reține că în procedura sumară a suspendării instanța nu are posibilitatea antamării fondului, astfel că nu poate prezenta detaliat aspectele care au format convingerea acesteia cu privire la dispunerea măsurii.
În al doilea rând curtea constată că tribunalul a reținut, pe lângă depunerea cauțiunii prevăzută de lege (recipisa de consemnare nr._/1 din 03.09.2013), situația de fapt din speță și condițiile art. 14 din L. nr. 554/2004.
Astfel, tribunalul a constatat că prin decizia de impunere nr.167/11 martie 2013 s-au stabilit obligații fiscale suplimentare, reprezentând impozit pe profit, accesorii aferente impozitului pe profit, TVA suplimentară și accesorii aferente T.V.A. suplimentară, pentru perioada 01.01._10.
S-a arătat că actul administrativ este consecința raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 11 martie 2013 prin care s-a reținut că reclamanta nu a achitat impozitele și taxele legale pentru veniturile obținute din România de persoanele juridice nerezidente.
Totodată, s-a reținut că împotriva actului administrativ-fiscal, petenta a formulat plângere prealabilă, potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, ce a fost respinsă prin decizia nr. 126/13 mai 2013, depusă ulterior la dosar, iar punerea în executare ar avea drept consecință blocarea activității desfășurată de petentă prin lipsirea de lichiditățile necesare desfășurării activităților comerciale.
Au fost reținute prevederile art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, în raport de care s-a constatat admisibilitatea cererii de suspendare provizorie a executării deciziei de impunere, față de cele trei condiții prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat, prevenirea unei pagube iminente și formularea plângerii împotriva actului administrativ la autoritatea emitentă pentru revocarea acestuia, constatându-se că petenta a oferit indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și a făcut dovada verosimilă a iminenței producerii unei pagube prin blocarea activității desfășurate ca urmare a lipsei de lichidități în vederea desfășurării raporturilor comerciale, instanța constatând că executarea actului administrativ înainte de a fi verificată legalitatea acestuia poate crea o pagubă iminentă în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă și cu datele economice ale contribuabilului, situație care, în sensul legii, reprezintă un caz bine justificat.
Față de această motivare nu se poate constata incidența art. 488 alin. 1 pct.6 NCPC.
Asupra motivului de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct.8 NCPC, curtea reține că acesta este nefondat, tribunalul arătând că în cauză sunt incidente prevederile art.2 alin.1 lit.”ș” din Legea nr.554/2004 și art.2 alin. 1 lit.”t” din L.nr.554/2004, analizate în funcție de circumstanțele concrete pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de părți.
Sub aspectul dispozițiilor legale aplicabile cererii de suspendare, Curtea reține că potrivit art. 14 alin. 1 teza inițială din L. nr.554/2004 suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond se poate dispune de către instanța competentă în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare.
În temeiul art.15 din Legea nr.554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate solicita fie prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, fie printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii de anulare în fond, caz în care, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În contextul acestor dispoziții curtea constată că în cauză, la data depunerii cererii (9 mai 2013), în privința suspendării executării deciziei de impunere nr.167/2013 era incident art.14 din Legea nr.554/2004, așa cum a reținut în mod corect și prima instanță, deoarece cererea inițială de suspendare, deși întemeiată în drept pe art. 15 din L nr. 554/2004, nu a putut fi alăturată cererii de anulare a deciziei nr. 126/13.05.2013, deoarece aceasta nu era încă emisă la data sesizării instanței, pentru a putea fi atacată în condițiile art.218 C.proc.fisc.
Abia prin cererea din 27.05.2013 (f.148-149 dosar fond) reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 126/13.05.2013, astfel că cererea inițială de suspendare a devenit în mod concret o cerere de suspendare întemeiată pe art. 15 din lege și pentru decizia de impunere nr. 167/2013, cerere care însă a fost soluționată în temeiul art. 14 din legea contenciosului administrativ, dispunându-se suspendarea până la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea de anulare.
Asupra acestui aspect, curtea constată că reclamanta nu a formulat recurs pentru a solicita aplicarea art. 15 din L. nr.554/2004, de vreme ce precizase cererea la 27.05.2013, solicitând și anularea deciziei de soluționare a contestației din 13.05.2013, indicând din nou prevederile art. 15 în privința suspendării, astfel că dispunerea măsurii suspendării până la pronunțarea instanței de fond cu privire la acțiunea în anulare nu poate fi cenzurată în recursul formulat de către partea adversă, efectele prevăzute de disp. art.15 alin. 4 din lege, fiind incidente numai în funcție de soluția pronunțată.
Asupra condițiilor suspendării, curtea reține că tribunalul a reținut corect în cauză incidența art. 2 alin. 1 lit. t) din l. nr. 554/2004, respectiv existența unor împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Controlul fiscal inițial, constatat prin raportul de inspecție fiscală nr. F-Vl/522/26.11.2012, finalizat prin emiterea deciziei de impunere nr. 769/26.11.2012 (f.31-40 dosar fond), a fost cenzurat în contestația administrativ fiscală, formulată potrivit art. 218 C.proc.fisc. prin decizia nr. 46/4.02.2013 (f.65-70 dosar fond), dispunându-se refacerea actelor fiscale deoarece perioada verificată menționată în avizul de inspecție fiscală și cea din decizia de impunere nu corespundeau.
Ca atare, organele de soluționare a contestației au reținut că se află în imposibilitate de a se pronunța cu privire la legalitatea debitelor stabilite în sarcina societății, astfel că debitul stabilit suplimentar fiind incert au dispus refacerea actelor fiscale.
Prin urmare, au fost întocmite Raportul de inspecție fiscală nr. F-Vl 115/11.03.2013 (f.105-126 dosar fond), iar în baza acestuia decizia de impunere nr. 167/11.03.2013 (f.94-104 dosar fond).
Actele ulterioare se referă la aceleași sume ca și cele constatate prin actele desființate, având în vedere în principal perioada anului 2006, care nu a fost menționată inițial în avizul de inspecție fiscală.
Curtea reține că inspecția fiscală a fost declanșată la 1.04.2011 (f.41 verso), fiind suspendată o perioadă considerabilă de timp (f.26-30), astfel că finalizarea controlului abia la 11.03.2013, prin emiterea unei decizii de impunere în care s-au determinat și accesorii pentru această perioadă, inclusiv luând în considerare decizia de impunere nr.7/8.01.2013, determină necesitatea asigurării protecției provizorii a contribuabilului.
Fără a se putea antama fondul raportului juridic dedus judecății, curtea reține că se contestă aspectele reținute de organele de inspecție fiscală, referitor la datele de emitere a facturilor de către societatea comercială radiată precum și faptul că facturile au fost completate eronat, ceea ce atrage necesitatea lămurii acestor aspecte în procedura judiciară, fără punerea în executare silită a actelor fiscale contestate, și pentru a evita producerea unor pagube în patrimoniul reclamantei, în condițiile în care lipsa de lichidități poate conduce la insolvență.
Curtea reține și Recomandarea nr.R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă care prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat, de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor părților, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. 1 NCPC, curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE C., cu sediul în ..2, județul D., CUI_, cu sediul procesual ales la Administrația Județeană a Finanțelor Publice V., cu sediul în Rm.V., ..17, județul V., împotriva încheierii de ședință din 10.09.2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._ 13, intimată fiind reclamanta S.C. P. I. S.R.L., CUI_, J_, cu sediul în Rm.V., ., județul V..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, I. B. | Judecător, A. T. | Judecător, A. A. T. |
Grefier, P. M. |
Red.A.T./18.12.2013
GM/4 ex.
Jud.fond: Gh.B.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3393/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1782/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
