Anulare act administrativ. Decizia nr. 74/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 74/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 74/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 74
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2016
Președinte – A. R. T.
Judecători – T. N.
C. D. E.
Grefier – Steluța Ș.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul procesual ales în municipiul B., ., județul B., împotriva sentinței nr. 953 din 09 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamantul C. I. C., cu domiciliul în municipiul B.,. C,scara 3, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar prin intermediul Serviciului registratură s-au depus la dosar note scrise formulate de reclamantul C. I. C., după care:
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 223 și 411 N. C. proc. civ., față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare, dând următoarea hotărâre.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința nr. 953 din 09 octombrie 2015 Tribunalul B. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. I. C., cu domiciliul în municipiul B.,. 3,., în contradictoriu cu DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul procesual ales în municipiul B., ., județul B., a dispus anularea Deciziei de impunere anuală pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate pe anul 2012 nr._ din 16 decembrie 2014, emisă de pârâtă, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune morale și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 50,00 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurenta faptul că, în privința cheltuielilor de judecată reținute de instanța de fond în baza art. 453 Cod procedura civilă, învederează instanței de control judiciar faptul că în mod greșit a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în suma de 50 lei. Admiterea unei astfel de cereri chemare în judecată nu dovedește în mod absolut că pârâtul din acea cerere „a căzut în pretenții".
Consideră ca sintagma „a căzut în pretenții” se impune a fi verificată în cadrul fiecărui litigiu în parte, în raport de specificul acestuia.
În conformitate cu prevederile art. 453 alin. 1 Cod procedura civila, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.
În opinia sa, pentru o soluționare justă și echitabilă a cererii privind cheltuielile de judecată se impun a fi făcute cercetări sub aspectul obiectului litigiului, o soluție adoptată în final de instanță impune a fi analizată culpa părților la declanșarea litigiului.
Una din condițiile care trebuie îndeplinite pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de față recurenta nu se încadrează în aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina recurentei pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Conform dispozițiilor art. V alin. 4 din O.U.G. nr. 125/2011, pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, începând cu data de 1 iulie 2012 competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și cap. III din titlul IX A2 al Codului fiscal, revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
În baza art. 296/28 din Legea nr. 571/2003, prin Decizia Anuala de impunere nr._/17.12.2014, anulată de instanța de fond, s-a stabilit contribuția de asigurări sociale de sănătate prevăzută la art. 296/27 alin. (1) - venituri din investiții, respectiv venituri impozabile din dobânzi - de organul fiscal competent - A.J.F.P. B. emițând în acest sens decizia de impunere anuală indicata, pe baza informațiilor din declarația privind calcularea și reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit - (Declarația 205 - Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit), precum și pe baza informațiilor din evidența fiscală. (ANEXA).
După cum a arătat pe larg, în cuprinsul apărărilor formulate la instanța de fond, contribuția de asigurări sociale de sănătate stabilită prin actul administrativ contestat, s-a calculat asupra venituri impozabile din dobânzi, cuantumul total al contribuției de asigurări sociale de sănătate, datorat pentru anul 2012 fiind de 468 lei, deoarece baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe țară – art. 296/27 pct. (3). Art. 296/30 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, reglementează termenul de calculul contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din investiții, respectiv pentru veniturile impozabile din dobânzi, contribuția aferenta anului 2012 urmând să se calculeze în anul următor, respectiv în anul 2013, prin aplicarea cotei individuale de contribuție asupra bazelor de calcul.
În Monitorul Oficial nr. 540 din 28 iulie 205 a fost publicată Legea nr. 209/20.07.2015 privind anularea unor obligații fiscale unde la art.4 alin.(1) stipulează: „Se anulează contribuția de asigurări sociale ele sănătate, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară, pentru perioadele fiscale cuprinse între l ianuarie 2012 și sfârșitul lunii anterioare intrării în vigoare a prezentei legi și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi".
În data de 21.08.2015 a fost aprobat Ordinul Președintelui ANAF nr. 2202 privind aprobarea procedurii de anulare a obligațiilor fiscale ce fac obiectul Legii nr. 209/2015. Această procedura se refera la corectarea din oficiu a obligațiilor de plată cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, care au fost stabilite în baza Codului fiscal.
Toate apărările formulate în prezenta cauza au fost relatate în sensul dovedirii faptului că recurenta nu este în culpă procesuală, decizia contestată a fost emisă în data de 16.12.2015 în mod legal, cu respectarea legislației aplicabile CASS-ului, în vigoare la momentul emiterii respectivei decizii.
Cheltuielile de judecată, nu pot fi reținute în sarcina recurentei având în vedere ca nu sunt întrunite aspectele privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale. În calitate de instituție publica cu atribuții de a colecta taxele și impozitele datorate bugetului de stat nu pot fi obligați la plata acestor cheltuieli, întrucât temeiul juridic îl constituie culpa procesuală, care așa cum a arătat în cuprinsul recursului, nu există.
Având în vedere aceste considerente, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 953/09.10.2015 pronunțata de Tribunalul B. în sensul exonerării de plata cheltuielilor de judecată în suma de 50 lei.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 488 Noul Cod de procedură civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Prin sentința nr. 953/2015, Tribunalul B. a admis acțiunea în contencios fiscal, promovată de către reclamantul C. I. C. în contradictoriu cu pârâta DGRFP G. – AJFP B., a anulat decizia de impunere nr._ din 16.12.2014 și a obligat pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă de timbru.
În principal, în motivarea acestei sentințe, primul judecător a reținut faptul că pretențiile sunt întemeiate, întrucât obligația fiscală de achitare a contribuției CASS revine ANAF, deci organelor fiscale de specialitate, astfel că decizia de impunere este nelegală.
În recursul promovat de către pârâtă împotriva acestei hotărâri se critică exclusiv dispoziția instanței privitoare la cheltuielile de judecată.
Susține recurenta faptul că, în mod greșit, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, întrucât, în opinia sa, în aprecierea sintagmei de „parte care a căzut în pretenții” trebuie avute în vedere mai multe circumstanțe și anume, în primul rând, culpa procesuală, adică atitudinea părții obligate care ar fi promovat avansarea de către partea adversă a acestor cheltuieli. Susține recurenta că nu i se pot reține în sarcina sa reaua-credință comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a unor drepturi procesuale, întrucât decizia contestată a fost emisă în data de 16.12.2015 în mod legal, cu respectarea legislației aplicabile CASS-ului, în vigoare la momentul emiterii respectivei decizii.
Curtea constată caracterul nefondat al acestor susțineri. Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 N.C.proc.civ. căruia i se circumscrie prezentul dosar, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să-i plătească acesteia cheltuieli de judecată”; așa cum se poate observa, dispoziția din noul cod care reglementează acordarea cheltuielilor de judecată nu mai folosește sintagma „parte care a căzut în pretenții”, ci vorbește în mod clar și indubitabil despre „partea care pierde procesul”.
Fundamentul obligării părții este, pe de o parte, cererea părții adverse care câștigă procesul, dar și poziția sa, aceea de parte care a pierdut procesul, culpa sa procesuală.
În cauza de față, Curtea nu poate reține susținerea recurentei în sensul că nu s-ar afla în culpă procesuală întrucât nu a dat dovada relei credințe câtă vreme însăși atitudinea recurentei, în recurs, demonstrează contrariul. Aceasta, întrucât, atâta vreme cât prima instanță a reținut faptul că decizia de impunere contestată a fost emisă nelegal, o eventuală lipsă a culpei procesuale ar fi putut fi apreciată în situația în care pârâta-recurentă ar fi recunoscut pretențiile reclamantului de bună-voie sau măcar în faza judecății în primă instanță. Or, recurenta autoritate publică, nu numai că nu a recunoscut aceste pretenții, dar a continuat să susțină legalitatea actului fiscal contestat, inclusiv în motivarea prezentului recurs, nefiind de acord cu anularea actului contestat. Este indubitabil faptul că, prin această atitudine, recurenta instituție publică l-a determinat pe pârâtul reclamant să avanseze cheltuielile de judecată cu titlu de taxă de timbru pentru a putea să obțină anularea actului nelegal pe calea acțiunii judiciare.
Cât privește lipsa „relei-credințe” pe care o invocă recurenta, este lesne de observat faptul că această condiție nu se cere a fi întrunită de către textul de lege care reglementează cheltuielile de judecată, fiind o interpretare exagerată și subiectivă ce aparține exclusiv recurentei.
În același fel, apare ca fiind și susținerea recurentei privitoare la pretinsa condiție a soluționării irevocabile a procesului, pentru a se putea acorda cheltuielile de judecată. Lăsând la o parte faptul că textul art. 453 N.C.proc.civ. care reglementează acordarea cheltuielilor de judecată este situat la sfârșitul Titlului I din N.C.proc.civ. care privește „Procedura în fața primei instanțe”, astfel că este indubitabil faptul că reprezintă o normă generală aplicabilă în procesul civil, deci privește inclusiv faza judecății de fond în care, de principiu, nu se pronunță hotărâri irevocabile, această condiție nu reiese din niciunul dintre textele procesual civile care prevăd procedura acordării cheltuielilor de judecată. Și de această dată, respectiva condiție, este o interpretare subiectivă și lipsită de suport real, folosită de către recurentă pentru a-și proba pretențiile neîntemeiate.
Întrucât în susținerea acestor afirmații care privesc cheltuielile de judecată, recurenta a făcut și referiri la fondul cauzei, Curtea va face o sumare analiză a hotărârii primei instanțe și cu privire la aceste aspecte, analiză din perspectiva căreia, susținerile recurentei, sunt, de asemenea, nefondate.
Aceasta, întrucât, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, prin adoptarea OUG nr. 125/2011 obligația de plată a CASS a devenit una de natură fiscală, iar competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii revine ANAF, dispozițiile mai sus-citate aplicându-se situației de față, câtă vreme obligația fiscală a reclamantului-intimat a devenit exigibilă în luna ianuarie 2013. Mai mult decât atât, prin art. 4 alin. 1 din Legea nr. 209/2015 s-a dispus anularea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară, pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 și sfârșitul lunii anterioare intrării în vigoare a prezentei legi și neachitate până la data intrării în vigoare a respectivului act normativ.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, reținând că sentința recurată este temeinică și legală, sub aspectul tuturor criticilor formulate, în baza dispozițiilor art. 496 noul Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 488 Noul Cod de procedură civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca fiind nefondat, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul procesual ales în municipiul B., ., județul B., împotriva sentinței nr. 953 din 09 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamantul C. I. C., cu domiciliul în municipiul B.,. C,scara 3, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. R. T. T. N. C. D. E.
GREFIER,
Steluța Ș.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. NT/Tehnored. SȘ
4 ex./29.01.2016
d.f._ Tribunalul B.
j.f. V. B.
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 75/2016. Curtea de Apel... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
