Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 142/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 142/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 142/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 142
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2016
Președinte- N. T.
Judecători - E. C. D.
- T. A. R.
Grefier- M. V. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții A. V. - mandatar desemnat de către instanța de fond, A. I. C., B. M. D., B. A. M., C. M. L., C. (M.) B., C. M., C. A. V., C. R. M., C. M., C. D. C., C. A. S. M., Băluța (C.) N., D. S., D. N. B., D. H. F., G. (F.) L., G. D. T., H. C., I. N., I. M. S., I. S., I. I. F., L. C. C., L. R. V., L. D., L. C. C., M. R. M., M. M. V., M. C., M. D., M. M., M. E. D., M. A., N. A. N., N. C. A., O. A. F., P. M., R. E., R. S., R. L., Ș. V. C., T. Ș. C., T. C., U. H. A. și V. Nicușor A., funcționari publici în cadrul Inspectoratului T. de Muncă, toți având domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la I.T.M. Prahova, în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței nr. 3209 din data de 10 octombrie 2014 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul I. T. de Muncă Prahova, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți M. (C.) B. și D. H. F., ambii prezenți personal și intimatul-pârât I. T. de Muncă Prahova, prin reprezentant L. S., în baza delegației nr.317/LCA/27.01.2016, pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, scutit legal de plata taxei judiciare de timbru, prin Serviciul registratură sub nr._/03.12.2015 s-a depus de către I. T. de Muncă Prahova întâmpinare, sub nr._/04.12.2016 s-au depus de către recurenții-reclamanți cu borderou înscrisurile de care înțeleg să se folosească în prezenta cauză și sub nr.1228/22.01.2016 au depus raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de către expert contabil A. C., urmare solicitării acestora, având ca obiectiv stabilirea premiului anual pentru 2010, actualizat cu indicele de inflație și stabilirea includerii sau nu a acestuia în salariul lunar al recurenților începând cu anul 2011, iar recurenții-reclamanți care sunt absenți pentru acest termen de judecată, în cuprinsul motivelor de recurs au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. (3) Noul Cod proc.civ., după care,
La interpelarea instanței, recurenta-reclamantă M. (C.) B., personal, precizează că s-a luat la cunoștință de cuprinsul întâmpinării, iar raportul de expertiză extrajudiciară împreună cu înscrisurile anexă s-a dorit a fi depuse ca și înscrisuri noi care au fost și comunicate și intimatului care a luat cunoștință de conținutul acestora.
consilier juridic D. H. F., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât I. T. de Muncă Prahova, precizează că i-au fost comunicate.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri depuse de către recurenții-reclamanți, constând într-un raport de expertiză judiciară specialitatea financiar-contabilă cu sumele ce li s-ar cuveni ca al 13-lea salariu pe 2010.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și analizat, probe suplimentare de încuviințat și administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Având cuvântul, recurenta-reclamantă M. (C.) B., personal, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și având în vedere că în principiu tezele sunt cunoscute și s-au formulat concluzii scrise pe care dorește să le depună la dosarul cauzei, susținerile vor fi prezentate pe scurt.
Astfel, precizează faptul că instanța de fond le-a respins cererea formulată, motivat de faptul că din interpretarea Deciziilor Curții Constituționale și a Înaltei Curți s-a reținut că premiul anual reprezentând cel de-al 13-lea salariu a fost inclus în drepturile salariale începând cu anul 2011, nu că vor fi incluse. Ori, nici Curtea Constituțională și nici Înalta Curte nu a analizat dacă în concret, în majorarea de 15% acordată conform art. 1 din Legea nr. 285/2010 au fost incluse și drepturile aferente celui de-al 13-lea salariu care erau diferite de la om la om funcție de activitatea prestată în anul precedent, instanța de fond neanalizând susținerea reclamanților sub acest aspect.
Precizează că punctul de vedere al intimatei este în sensul că în majorarea de 15% sunt incluse și drepturile aferente celui de-al 13-lea salariu dar nu a fost și nu este în măsură să explice dacă este așa, cât anume din al 13-lea salariu cuvenit a fost inclus în majorarea salarială, adică lunar, cât se ia din cel de-al 13-lea salariu, pentru că s-a constatat că este un drept cert, creanța este exigibilă și li se cuvine și iau în continuare. Ori, nu s-a regăsit cât anume iau lunar reclamanții din cel de-al 13-lea salariu.
Solicită a se avea în vedere și faptul că o parte din colegii săi au încetat raportul de muncă în cursul anului 2010. Cu toate acestea au dreptul la cel de-al 13-lea salariu care este creanță certă și exigibilă. Acestora nu li s-a majorat salariul în 2011 căci nu mai aveau raporturi de serviciu, deci nu se cunoaște ce este cu dreptul lor, lucru ce a fost indicat în notele scrise. Este evident că nu au fost date, căci dacă se acceptă ideea că în cei 15% a fost inclus și premiul anual, este evident că acestora nu li s-a dat nimic din premiul anual.
De asemenea, precizează că cei 15% au fost calculați așa cum zice legea în normele de aplicare, raportat la salariul din luna octombrie 2009. Ori, în luna octombrie 2009 nu se născuse dreptul reclamanților la cel de-al 13-lea salariu. Deci este evident că în cei 15% nu a fost avut în vedere nicio sumă din cel de-al 13-lea salariu. În acest sens, Înalta Curte în recursul în interesul legii spune că din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului anual în majorările salariale prevăzute în art. 1 din Legea nr. 285/2010 ca argument în menținerea la plată a salariului în forma anterioară întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională. per a contrario, se poate analiza dacă în majorarea acordată conform art. 1 le-a fost inclus efectiv și dreptul aferent celui de-al 13-lea salariu, pentru că este chiar în spiritul deciziilor Curții Constituționale care spune că au acest drept și că se ia în continuare neexistând alte modificări.
Pentru aceste considerente, solicită analizarea susținerilor făcute,admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare. Depune la dosar note scrise.
Având cuvântul, recurentul-reclamant D. H. F., personal, precizează că achiesează la cele învederate de antevorbitorul său, considerând că era în drept de a beneficia de premiul anual din anul 2010, drept care nu i-a fost acordat și care i-a fost refuzat de către instanța de fond, în sensul că această majorare despre care s-a făcut vorbire, acel procent de 15% este neacoperitoare față de procentul de 25% după reducerea care a fost operată de Legea nr. 118/2010, faptul că trebuia să se plieze pe acest procent de 15% de majorări și calculul pe persoană al premiului anual pe anul 2010, lucru care nu s-a întâmplat și de aceea sunt în recurenți în prezenta cauză, pentru că sunt îndrituiți de a fi beneficiari de acest premiu anual pe 2010.
Cu precizarea că și antevorbitorul său a descris la această dihotomie care s-a făcut, până la urmă este o situație atipică, sunt persoane care în continuare sunt în raport de serviciu cu instituția intimată și sunt persoane care nu mai sunt în raport de serviciu cu instituția specificată, recte cel care vorbește care din aprilie 2011 nu mai are raport de serviciu cu I. T. de Muncă, apărând situația învederată de antevorbitorul său.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și rejudecând, admiterea acțiunii formulate.
Consilier juridic D. H. F., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât I. T. de Muncă Prahova, pune concluzii de respingere a recursului formulat și de menținere a sentinței pronunțate de către instanța de fond pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării. Față de probele administrate la acest termen, înscrisuri noi, s-a formulat un punct de vedere sub forma notelor scrise pe care îl depune la dosar.
Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra prezentei cauze.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele,
Prin sentința nr. 3209 pronunțată în data de 10 octombrie 2014, Tribunalul Prahova a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. V., A. I. C., B. M. D., B. A. M., C. M. L., C. (M.) B., C. M., C. A. V., C. R. M., C. M., C. D. C., C. A. S. M., Băluța (C.) N., D. S., D. N. B., D. H. F., G. (F.) L., G. D. T., H. C., I. N., I. M. S., I. S., I. I. F., L. C. C., L. R. V., L. D., L. C. C., M. R. M., M. M. V., M. C., M. D., M. M., M. E. D., M. A., N. A. N., N. C. A., O. A. F., P. M., R. E., R. S., R. L., Ș. V. C., T. Ș. C., T. C., U. H. A. și V. Nicușor, toți prin mandatar desemnat de instanță, A. V., în contradictoriu cu pârâtul I. T. de Muncă Prahova.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 25 alin. 1 și 4 din Legea nr. 330/2009 pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea; plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Art. 8 din Legea nr. 285/2010 a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Prin Decizia nr. 21/18.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 37 din 16.01.2014, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Pentru a pronunța această soluție, instanța supremă a reținut următoarele:
„Astfel, cu privire la art.8 din Legea nr.285/2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, stabilind că acesta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/ solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
În ceea ce privește natura premiilor în bani acordate angajaților s-a constatat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Prin deciziile pronunțate, Curtea a mai statuat că dispozițiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și faptul că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Totodată, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întru totul această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/ indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe. Așadar, Curtea a concluzionat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale la dreptul de proprietate privată.
Nu a fost reținută nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr.285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii.
Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
Potrivit art. 160 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Astfel, în doctrină, s-a considerat că salariul este un element esențial al obiectului contractului individual de muncă, alături de prestarea muncii de către salariat, fiind definit ca remunerație în bani a muncii prestate, cuvenită cu titlu permanent salariatului pentru munca sa, neavând un caracter ocazional, precar sau cu titlu de recompensă.
Premiile nu au, de regulă, un regim prestabilit, constant și obligatoriu, ci reprezintă bonusuri (gratificații) și sunt facultative, benevole și variabile. Însă, potrivit doctrinei, criteriile de acordare trebuie să fie precise și verificabile, în cazul în care primele nu se acordă tuturor salariaților care desfășoară muncă egală sau de valoare egală, pentru a evita problema discriminării.
Prin Decizia nr. 414 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 26 august 2005, Curtea Constituțională a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate.
Prin urmare, modificarea sau suprimarea, pentru viitor, a unui premiu nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestație pentru munca depusă.
În cauza de față, beneficiar al premiului anual este personalul plătit din fonduri publice, în cazul căruia funcționează principiul prestabilirii salariilor prin lege, al cărui nivel stipulat se află în legătura directă în încasările și cheltuielile din bugetul public național, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget.
Asupra interpretării dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat atunci când a exercitat controlul de constituționalitate al acestui articol, prin prisma dispozițiilor referitoare la neretroactivitatea legii, garantarea dreptului la salariu, a dreptului de proprietate privată, incidența dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale dreptului Uniunii Europene.
Așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege.
În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr.330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/ soldei/ indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie, s-a reținut că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială.
În concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr.285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Conform art. 517 alin. 4 C.proc.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Potrivit susținerilor reclamanților A. V., A. I. C., B. M. D., B. A. M., C. M. L., C. (M.) B., C. M., C. A. V., C. R. M., C. M., C. D. C., C. A. S. M., Băluța (C.) N., D. S., D. N. B., D. H. F., G. (F.) L., G. D. T., H. C., I. N., I. M. S., I. S., I. I. F., L. C. C., L. R. V., L. D., L. C. C., M. R. M., M. M. V., M. C., M. D., M. M., M. E. D., M. A., N. A. N., N. C. A., O. A. F., P. M., R. E., R. S., R. L., Ș. V. C.,T. Ș. C., T. C., U. H. A. și V. Nicușor, necontestate de către pârâtul I. T. de Muncă Prahova, aceștia au calitatea de funcționari publici, aspect ce nu se mai impune a face obiectul probațiunii, conform art.255 alin.2 C.proc.civ.
Față de cele stabilite prin Decizia nr. 21/18.11.2013 pronunțată în recurs în interesul legii, în sensul că premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, reținându-se că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale la dreptul de proprietate privată și nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile și faptul că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, iar prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată, toate argumentele reclamanților din prezenta cauză sunt înlăturate, impunându-se, cu caracter obligatoriu, soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.
După cum se poate observa, instanța supremă a reținut că premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, iar nu că urmează a fi inclus, drept pentru care nu puteau fi avute în vedere susținerile reclamanților în sensul că, deși respectivul drept ar fi fost prevăzut de lege, nu li s-ar fi acordat, pentru că în acest mod s-ar nesocoti tocmai decizia în recurs în interesul legii.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor legale enumerate, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanții A. V., A. I. C., B. M. D., B. A. M., C. M. L., C. (M.) B., C. M., C. A. V., C. R. M., C. M., C. D. C., B. (C.) N., C. A. S. M., D. S., D. N. B., D. H. F., G. (F.) L., G. D. T., H. C., I. N., I. M. S., I. S., I. I. F., L. C. C., L. R. V., L. D., L. C. C., M. R. M., M. M. V., M. C., M. D., M. M., M. E. D., M. A., N. A. N., N. C. A., O. A. F., P. M., R. E., R. S., R. L., Ș. V. C., T. Ș. C., T. C., U. H. A. și V. Nicușor A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin cererea introductivă au solicitat obligarea intimatului la calculul și plata premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de „al 13-lea salariu”, reactualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei, au arătat că cererea este în concordanță cu Decizia nr. 21/18.11.2013 a instanței supreme prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta statuând că premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art.25 din Legea nr.330/2009, a fost inclus, potrivit art.8 din Legea nr.285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariate stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010.
Așa cum au învederat și instanței de fond, din analiza deciziei Înaltei Curți, precum și a deciziei Curții Constituționale nr. 115/2012 reiese că la stabilirea majorării de 15% acordată potrivit disp. Legii nr. 285/2010 trebuiau avute în vedere și sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010, ori, în cazul în speță, la stabilirea majorării au fost avute în vedere numai drepturile acordate pentru luna octombrie 2010, nu și premiul anual aferent anului 2010. Pentru a fi respectate prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 ar fi trebuit ca după aplicarea procentului de 15%, la sumele acordate în luna octombrie 2010 să se adauge și sumele corespunzătoare premiului anual pentru întregul an 2010, sume care diferă de la un funcționar la altul.
Prin urmare, deși drepturile solicitate ar fi trebuit acordate imperios conform noii reglementări, chiar dacă într-o altă modalitate, acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent, sumele corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010 nefiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate acordate recurenților din prezenta cauză, procentul de 15% ce le-a fost acordat reprezentând doar o recuperare parțială a reducerii salariale de 25% operată prin disp. Legii nr. 118/2010.
Prin Ordinul comun MFP nr. 77/2011 și MMFPS nr. 42/2011 s-au aprobat Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, iar din analiza acestuia se observă cu ușurință că în modul de calcul al salariului de bază brut pentru anul 2011 nu se face vorbire despre includerea sumelor corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010, fie în procentul de 15%, fie în plus de acesta, cum ar fi fost absolut necesar și, mai ales, corect pentru a fi respectate prevederile Legii nr. 285/2010 și considerentele Deciziei Înaltei Curți nr. 21/2013, mai sus analizate, respectiv sensul și spiritul acestora.
Astfel, cap. II din Ordinul nr.77/2011 reglementează „Stabilirea salariilor lunare brute în anul 2011”. Potrivit acestor prevederi legale „în anul 2011, salariile de bază nu vor fi determinate pe baza valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare prevăzuți de Legea-cadru nr. 284/2010.
În aplicarea art. 1 din Legea nr. 285/2010, la data reîncadrării personalului, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare va fi determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15%, după cum urmează:
S = salariul de bază brut corespunzător funcției din luna iunie 2010;
S1 = salariul de bază brut corespunzător funcției în perioada iulie - decembrie 2010; va fi stabilit prin înmulțirea salariului de bază brut din luna iunie 2010 cu 75% [S1 = S * (1-25%)];
S2 = salariul de bază brut corespunzător funcției în perioada ianuarie - decembrie 2011 (salariul de bază la reîncadrare conform Legii nr. 285/2010); va fi stabilit prin înmulțirea salariului de bază brut din perioada iulie-decembrie 2010 cu 115% [S2 = S1 * (1 + 15%)].
Rezultatul obținut în urma calculelor se va rotunji din leu în leu în favoarea salariatului, conform art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010.
La stabilirea drepturilor salariale pentru personalul plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2011, se va ține seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010, ca urmare a angajării, avansării sau promovării în perioada octombrie-decembrie 2010”.
Astfel, în aplicarea acestor prevederi legale, intimatul a avut în vedere la stabilirea majorării salariale acordate în cursul anului 2011, doar salariul aferent lunii octombrie 2010, nu și sumele corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010, sume care, așa cum rezultă din Decizia Curții Constituționale nr.115/2012 „reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său”.
De altfel, normele de aplicare mai sus citate fac trimitere expresă la dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010, iar nu și la art. 8 din același act normativ. În lipsa unei modalități exprese prevăzute în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 285/2010 de includere în majorarea acordată în anul 2011 a sumelor aferente celui de al 13-lea salariu, intimata nu a acordat aceste sume.
Dacă ar fi fost respectate dispozițiile Legii nr. 285/2010 în integralitate, iar la majorarea acordată ar fi fost avute în vedere și sumele corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010, din modul de stabilire a majorărilor salariale acordate recurenților din prezenta cauză în cursul anului 2011, ar trebui să reiasă modul concret în care au fost avute în vedere sumele cuvenite fiecăruia ca urmare al celui de al 13-lea salariu care nu le-a mai fost achitat și care ar fi trebuit să fie cuprins în majorările salariale acordate, și drept urmare, incluse în salariu.
La stabilirea drepturilor salariale ale recurenților nu au fost deloc avute în vedere sumele cuvenite, aferente celui de al 13-lea salariu pentru anul 2010, condiții în care apreciază că cererea formulată este întemeiată.
Deși au învederat aceste aspecte și instanței de fond, aceasta s-a rezumat la reproducerea în considerente a deciziei instanței supreme nr. 21/2013, pentru ca în final să le respingă cererea pe motiv că „instanța supremă a reținut că premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, iar nu că urmează a fi inclus, drept pentru care nu pot fi avute în vedere susținerile reclamanților în sensul că, deși respectivul drept ar fi fost prevăzut de lege, nu li s-ar fi acordat”.
Este evident în aceste condiții că instanța de fond nu a analizat dacă în concret, intimata le-a acordat aceste drepturi. Învederează că instanța supremă nu avea cum să analizeze dacă la nivelul I.T.M. Prahova au fost aplicate întru totul dispozițiile Legii nr. 285/2010, mai exact, dacă în speța dedusă judecății, la stabilirea drepturilor salariale, au fost avute în vedere și sumele corespunzătoare celui de-al 13-lea salariu.
Solicită de altfel să se observe că nici intimata nu a susținut vreun moment că ar fi inclus aceste drepturi în majorările acordate în cursul anului 2011, condiții în care motivarea instanței de fond potrivit căreia reclamanților le-ar fi fost acordate efectiv drepturile cuvenite, raportat doar la considerentele instanței supreme din cuprinsul deciziei nr. 21/2013, fără să analizeze în concret dacă aceste drepturi le-au și fost acordate, nu poate fi primită.
Solicită să se observe că cererea formulată s-a fundamentat tocmai pe împrejurarea că drepturile solicitate nu le-au fost acordate nici conform noii reglementări, iar instanța de fond a omis să analizeze acest aspect.
Arată că alți bugetari, în speță cadrele didactice reprezentate de către Sindicatul Școala Prahovei, au obținut aceste drepturi, sens în care se depun ca practică judiciară sentința civilă nr. 1678/2013 și decizia nr. 38/2014.
Față de cele expuse mai sus, solicită, în baza disp. art. 20 alin. 3 din Legea nr.554/2004, admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond, rejudecarea litigiul în fond și obligarea I. T. de Muncă Prahova la calculul și plata dreptului salarial constând în premiul anual aferent anului 2010, prevăzut la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și care trebuia acordat în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 prin includerea în majorările salariale efectuate în cursul anului 2011, reactualizat cu indicele de inflație, până la data plății efective, funcționarilor publici din cadrul Inspectoratului T. de Muncă, în conformitate cu tabelul anexat la instanța de fond.
Prin întâmpinarea formulată la data de 3 decembrie 2015, intimatul pârât I. T. de Muncă Prahova solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile nr. 3209/10.10.2014 pronunțată de Tribunalului Prahova în dosarul nr. 8756/281 /2013 ca fiind legală și temeinică.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 488 Noul Cod de procedură civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Prin cererea introductivă, recurenții-reclamanți au solicitat obligarea pârâtei la calcularea și la plata premiului anual aferent anului 2010 constând în al 13-lea salariu, care să fie reactualizat cu indicele de inflație, până la data plății efective.
Prin sentința recurată, așa cum am menționat anterior, primul judecător a reținut în principal faptul că acțiunea este neîntemeiată,
întrucât prin decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 a ÎCCJ pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a statuat faptul că premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale, drept pentru care nu pot fi avute în vedere susținerile reclamanților în sensul că acest premiu nu a fost acordat.
În recursul promovat de către recurenții-reclamanți împotriva acestei sentințe, unica critică dezvoltată laborios pe parcursul mai multor pagini, vizează faptul că hotărârea este nelegală întrucât judecătorul fondului nu a avut în vedere susținerile din motivarea acțiunii, potrivit cărora din analiza deciziei ICCJ reiese că la stabilirea majorării de 15% acordată potrivit Legii nr. 285/2010 trebuiau avute în vedere și sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010, or, în cazul reclamanților, ar fi fost avute în vedere numai drepturile acordate pentru luna octombrie 2010, nu și premiul anual aferent anului 2010; ca atare, susțin recurenții, sumele corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010 nu au fost avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale acordate recurenților, procentul de 15% nereprezentând acest premiu anual, ci recuperarea parțială a reducerii salariale de 25% operată prin dispozițiile Legii nr. 118/2010.
În susținerea acestei afirmații, recurenții se prevalează și de dispozițiile Legii-cadru nr. 284/2010 care a dispus faptul că la stabilirea drepturilor salariale pentru personalul plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2011, se va ține seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, vechimea în specialitate. Așadar, în aplicarea acestor prevederi legale, intimata-pârâtă a avut în vedere la stabilirea majorării salariale acordate în cursul anului 2011, doar salariul aferent lunii octombrie 2010, nu și sumele corespunzătoare premiului aferent anului 2010.
Arată recurenții că, deși au învederat toate aceste aspecte și primului judecător, acesta nu s-a aplecat cu atenție pentru a analiza în concret dacă intimata a acordat aceste drepturi cu adevărat și dacă în mod real la stabilirea drepturilor salariale au fost avute în vedere și sumele corespunzătoare celui de-al 13-lea salariu.
Din analiza acestor susțineri, raportată la situația de fapt și la probele administrate în cauză, Curtea constată caracterul nefondat al recursului pentru următoarele argumente:
Primul judecător a reținut în mod corect faptul că prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010, aceasta fiind transformată dintr-o executare uno ictu într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din legea fundamentală și Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată, fiind constatată de Curtea Constituțională, în numeroase decizii pronunțate în perioada 2012-2015.
Pe de altă parte, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 115 din 9 februarie 2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 230/5.04.2012, a constatat că premiul anual pe 2010 care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, adică eșalonat și succesiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului.
Afirmația recurenților în sensul că instanța de fond nu a cercetat dacă s-a realizat în concret o includere în salariu a sumei reprezentând premiul anual, analiză care ar fi indus ideea sprijinită de expertiza extrajudiciară depusă la dosar că aceste sume nu au fost acordate, este o afirmație subiectivă, lipsită de suport real care nu poate fi sprijinită de o probă extrajudiciară, părtinitoare și subiectivă în contra unei decizii a instanței supreme. Aceasta, întrucât, prin decizia nr. 21 din 18.11.2013 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, ICCJ a stabilit că premiul pentru anul 2010 în instituțiile publice bugetare, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări. În motivarea acestei decizii, instanța supremă a apreciat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, iar din acest punct de vedere, nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata dreptului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
În concluzie, Înalta Curte a constatat că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu scadent în prima lună a anului următor celui lucrat, s-a stins odată cu abrogarea Legii nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prin executare succesivă.
Întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 517 alin. 4 C.proc.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin decizie de recurs în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, Curtea nu poate reține o situație diferită celei expusă în această decizie a Înaltei Curți și care ar fi pe „placul recurenților”.
Mai mult decât atât, văzând motivarea sentinței recurate, așa cum a arătat în mod corect intimata prin întâmpinare, în faza recursului, recurenții și-au „nuanțat” cumva poziția procesuală, nemaisolicitând acordarea premiului anual în forma prevăzută de Legea nr. 330/2009, ci includerea acestui premiu în salariul lunar în forma unei câtimi corespunzătoare, peste majorarea de 15% deja acordată, pretinzând că această majorare ar fi rezultată nu din includerea deja realizată a premiului anual, ci dintr-o parțială recuperare a tăierilor salariale de la nivelul anului 2010.
Nu numai că recurenții nu au probat în niciun fel această afirmație, instanța de recurs neputând acorda totală eficiență expertizei extrajudiciare, dar reprezintă și o cerere nouă în recurs, ce nu a fost supusă dezbaterii părților în primă instanță și nici analizată de către primul judecător.
Pentru toate aceste argumente, reținând că sentința recurată este temeinică și legală, sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 496 noul Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 488 Noul Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții A. V. - mandatar desemnat de către instanța de fond, A. I. C., B. M. D., B. A. M., C. M. L., C. (M.) B., C. M., C. A. V., C. R. M., C. M., C. D. C., C. A. S. M., Băluța (C.) N., D. S., D. N. B., D. H. F., G. (F.) L., G. D. T., H. C., I. N., I. M. S., I. S., I. I. F., L. C. C., L. R. V., L. D., L. C. C., M. R. M., M. M. V., M. C., M. D., M. M., M. E. D., M. A., N. A. N., N. C. A., O. A. F., P. M., R. E., R. S., R. L., Ș. V. C., T. Ș. C., T. C., U. H. A. și V. Nicușor A., funcționari publici în cadrul Inspectoratului T. de Muncă, toți având domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la I.T.M. Prahova, în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței nr. 3209 din data de 10 octombrie 2014 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul I. T. de Muncă Prahova, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2016.
Președinte Judecători
N. T. E. C. D. T. A. R.
Grefier
M. V. M.
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. T.A.R. / tehnored. M.V.M./S.Ș.
49 Ex. / 02.02.2016
Ds.fond_ / Tribunalul Prahova
Jud.fond O. I.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 74/2016. Curtea de Apel... | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 144/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
