Anulare act administrativ. Sentința nr. 44/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 44/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-02-2016 în dosarul nr. 44/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA Nr. 44
Ședința publică din data de 18 februarie 2016
Președinte: I. S.
Grefier: I. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamanta . 2002 SRL cu sediul în B., ȘOSEAUA BRĂILEI, KM.7, Cod postal_, Județul B., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G.cu sediul ales la ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. cu sediul în B., ., Cod poștal_, Județul B..
Acțiunea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, potrivit chitanței nr._/25.02.2014, anulată de instanță și depusă la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată după declinarea cauzei de la Tribunalul B. unde a fost parcursă procedura de regularizare, în care s-a timbrat acțiunea și pârâta a depus întâmpinare, după care,
Curtea, verificând din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 Cod proc. civilă, coroborat cu art. 10 alin.11 Teza a II-a din Legea 554/2004 este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, raportat la obiectul cauzei, respectiv la valoarea creanței fiscale la care se referă actul administrativ a cărui anulare se solicită.
De asemenea, în temeiul disp. art. 238 alin.1 Cod de procedură civilă estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 1 an.
Curtea, în baza rolului activ, constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Față de împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost însoțită de înscrisuri, respectiv actele administrativ fiscale a căror contestare se solicită, va încuviința proba cu înscrisuri. De asemenea față de împrejurarea că prin cererea introductivă reclamanta nu a indicat obiectivele expertizei de specialitate solicitată, la acest moment nu se apreciază pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei această probă motiv pentru care o va respinge.
Constatând că alte cereri nu se mai formulează în cauză, iar părțile prin cererile formulate au solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamanta . 2002" SRL a formulat contestație împotriva deciziei nr.164 din 16.02.2015, emisă de către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G., prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei de impunere F-BZ-1033 din 28.11.2014 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-BZ-1781 din 28.11.2014, solicitând anularea deciziei nr.164/2014 precizată și admiterea contestației sale fiscale, așa cum aceasta a fost formulată.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin actele administrative fiscale precizate au fost reținute în sarcina reclamantei obligații fiscale în suma de 1.792.204 lei, respectiv impozit pe profit în suma de 342.521 lei, majorări de întârziere în suma de 65.266 lei și penalități de întârziere de 43.546 lei, TVA în suma de 917.141 lei, majorări de întârziere în suma de 250.638 lei și penalități de întârziere in suma de 130.871 lei, impozit nerezidenți persoane fizice în suma de 29.901 lei, majorări impozit nerezidenți persoane fizice în cuantum de 7.835 lei și penalități impozit nerezidenți persoane fizice în suma de 4.485 lei, la stabilirea sumelor fiind reținute dispozițiile art. 11 al. 1, art. 21 al. 4 lit.
Reclamanta a arătat că susținerile organelor fiscale - potrivit cărora societatea a înregistrat in evidenta contabilă pe cheltuieli deductibile prestări servicii, pentru care nu poate justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității - sunt afirmații neîntemeiate, întrucât acestea în baza rolului activ aveau obligația să examineze starea de fapt a societății, să obtină si să utilizeze toate informațiile si documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale, comparând si coroborând atât evidența fiscală, cât și evidența contabilă ținută de societate în conformitate cu dispozițiile legale.
Organele fiscale au susținut că suma de 342.521 lei cu titlu de impozit pe profit s-ar datora ca urmare a înregistrării în evidența contabilă a cheltuielilor cu prestările de servicii, a cheltuielilor cu reclama si publicitatea, a cheltuielilor privind întreținerea si reparația (1.149.445 lei - . si suma de 155.000 lei cu .), pentru care societatea nu a prezentat documente care să reflecte necesitatea acestora în scopul activității desfășurate și nu au fost prezentate situații de lucrări, rapoarte de lucru, fiind reîncadrate tranzacțiile efectuate cu . Construct SRL, ca fiind efectuate cu o firma de tip "fantomă".
În opinia reclamantei, sumele reținute cu titlu de impozit pe profit, cât si accesoriile aferente nu sunt datorate, motivat de faptul că relația comercială între ea si societatea anterior precizată a avut la bază documente justificative (facturi), din care rezultă operațiunea comercială, documente ce îndeplinesc cerințele impuse de legea contabilității. Astfel, sumele înscrise în facturile rezultate din relația comercială, întocmite intre reclamantă si cele trei societăți amintite reprezintă cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, deoarece organul de control nu a dovedit fictivitatea facturilor, iar acestea au fost înregistrate în evidența contabilă, neascunzându-se sursa impozabilă, iar plata acestora a fost efectuată în mod corespunzător.
În sarcina societății a fost reținut ca temei juridic dispozițiile art. 21 al. 4 lit. m și art. 11 al. 1 din Legea nr. 571/2003, precum și cele ale pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, art.119 al.1 și art.120 ind.1 al.2 lit.c din OG 92/2003, însă, în opinia reclamantei, nu au fost avute în vedere dispozițiile art.20 al.1 lit.c din Codul fiscal, care obligă organul de control să nu procedeze la impozitarea veniturilor din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat drept de deducere.
Reclamanta a mai arătat că organul de control a apreciat că societatea a realizat tranzacții și a înregistrat în evidenta contabilă aprovizionări fictive de mărfuri pe baza mai multor facturi emise în numele unei societăți de tip fantomă, motiv pentru care a procedat la neacordarea dreptului de deducere a TVA, ca urmare a încălcării prevederilor art. 145 al. 2 lit. a) din Codul fiscal. Cu toate acestea dispozițiile art. 11 al. 1 din Codul fiscal nu obligă în mod imperativ organul de control să nu ia în considerare o tranzacție cu un agent economic, ci dă posibilitatea acestuia să aprecieze funcție de împrejurări și circumstanțe, dacă tranzacțiile sunt evidențiate în mod cronologic așa cum o cer dispozițiile legale în materie, dacă facturile înregistrate corespund din punct de vedere al întocmirii lor, pentru a fi identificați clienții, furnizorii, relațiile comerciale cu astfel de agenți economici cu comportament tip "fantoma".
Reclamanta a mai susținut că în cauză trebuie lămurite condițiile care trebuie respectate de către contribuabil, pentru a putea beneficia de dreptul la deducerea TVA, iar situația de fapt supusă analizei nu s-a bazat pe probe concludente, precise, exacte, ci doar pe suspiciuni, că, raportat la dispozițiile art.146 al.1 din Codul fiscal, taxa pe valoarea adăugată se poate deduce dacă documentele justificative conțin si furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicita deducerea taxei pe valoarea adăugată.
Legea nr. 571/2003 a reglementat, cu caracter unitar, atât obligativitatea prezentării documentelor justificative, cât si mențiunile sau informațiile care sî rezulte din acestea. Se poate conchide, așadar, că legiuitorul a stabilit ca pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, contribuabilul trebuie sa respecte cumulativ cele doua condiții, respectiv să dețină o factură care să cuprindă toate informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) sau documentele prevăzute la art. 155 ind. 1 alin. (1) și să înregistreze taxa ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naștere exigibilitatea taxei.
Prin Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin HG. nr. 44/2004, legiuitorul reglementează la pct. 46 că justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 al. 1 din Codul Fiscal sau cu alte documente care să conțină cel puțin informațiile prevăzute ale art. 155 al. 5 din Codul Fiscal, cu excepția facturilor simplificate prevăzute la pct. 78, astfel că, pentru a beneficia de acordarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugata, persoana impozabilă trebuie sa justifice exercitarea dreptului de deducere în baza exemplarului original al facturii, conform art. 155 al. 5 din codul Fiscal, care să conțină informațiile prevăzute de art. 155 al. 19 din Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
Reclamanta a mai susținut că, din facturile fiscale prezentate de către ea, rezultă faptul că facturile fiscale ce au stat la baza tranzacțiilor conțin toate elementele prevăzute de lege (completate la rubrica care privesc datele de identificare ale vânzătorului, cumpărătorului, respectiv sediul societății cumpărătoare, codul fiscal, cuantumul T.V.A ,cota aplicată, beneficiarul, denumirea și bunurile ce au făcut obiectul tranzacțiilor economice dintre persoanele juridice), precum și că documentele care au fost depuse de către societate pentru a justifica dreptul de deducere a TVA-ului respectă prevederile art. 155 C.fiscal, astfel ca în mod eronat organele fiscale au respins cererea privind exercitarea dreptului de deducere.
Reclamanta a mai arătat că acordarea dreptului de deducere este un principiu fundamental al Sistemului european de TVA, care nu poate fi limitat. Dreptul de deducere poate fi refuzat în situația excepțională în care se probează în mod cert, si nu pe suspiciuni, dincolo de orice dubiu rezonabil, că în mod obiectiv societatea care a solicitat rambursarea TVA știa sau ar fi trebuit să știe că participă la un mecanism fraudulos - sarcina probei revenind organelor fiscale, ca expresie a principiului de bună- credință care se prezumă pana la dovedirea contrariului.
Or, atâta timp cat organul fiscal nu a demonstrat, nu a probat în mod obiectiv că reclamanta a luat parte la un mecanism fraudulos în materie de TVA, dreptul de deducere nu poate fi refuzat, indiferent de comportamentul celorlalți participanți implicați în sistemul de TVA,mai ales că facturile fiscale au fost înregistrate în evidenta sa contabilă, fapt reținut chiar si de organul de control, iar simpla motivare a acestuia - conform căreia societățile cu care s-a colaborat au comportament tip fantoma, si nu au declarat tranzacțiile economice respective - reprezintă împrejurări de care nu poate fi ținută răspunzătoare.
Reclamanta a mai invocat faptul că s-a comportat ca un agent de bună credință si a procedat la înregistrarea mărfurilor achiziționate, a înregistrat veniturile, a dedus cheltuielile cu achiziționarea mărfurilor, a înregistrat, declarat si virat bugetului de stat impozitul pe profit realizat, cât si TVA aferent acestor tranzacții, în schimb agentului economic cu un comportament tip fantomă nu-i incumbă nicio obligație, legea fiscală neprevăzând sancțiuni pentru aceasta, categorie de contribuabil care da dovada de un comportament fiscal neadecvat, nelegitim.
Reclamanta a mai susținut că, în conformitate cu prevederile legii contabilității, facturile fiscale în discuție reprezintă documente justificative care au stat la baza înregistrărilor in contabilitate si nu rămâne la aprecierea subiectivă a organului fiscal dacă îndeplinesc sau nu calitatea de document justificativ, aceste situații făcând obiectul reglementarilor actelor normative in materie si trebuiesc luate in calcul in mod expres, precum și că nu datorează TVA, întrucât bunurile achiziționate au fost folosite pentru operațiuni cu drept de deducere si le-a achiziționat pe baza de facturi fiscale, care justifica TVA, astfel ca, în conformitate cu aceste operațiuni, a dedus în mod legal valoarea la care era îndreptățită, deoarece au avut la baza documente justificative.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus actele administrativ fiscale contestate, cu anexe.
Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, motivat de faptul că, prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a formulat aceleași motive de contestație ca și cele precizate în contestația administrativă, astfel că vor fi reiterate argumentele expuse cu ocazia soluționării contestației.
S-a mai arătat, cu privire la impozitul pe profit, că prin raportul de inspecție fiscală contestată, organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta a diminuat în mod nejustificat profitul impozabil cu cheltuieli ce nu au bază legală, întrucât, din accesarea bazei de date a A.N.AF. aplicația SI INFO-PC, au constatat faptul ca, S&N Interactiv Construct S.R. prezintă un comportament fiscal atipic, în sensul că are obiect de activitate principal la ultimul bilanț comerțul cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi si tutun -cod CAEN 4639, în timp ce petenta are cod CAEN 4673, comerț cu ridicata al materialului lemnos si al materialelor de construcții si echipamentelor sanitare, precum și că s-au constatat neconcordanțe privind depunerea declarației formular D394 "respectiv luna martie 2013, luna iunie 2013, luna iulie 2013, ultimul decont de T.V.A a fost depus la data de 25.10.2012, ultima declarație privind obligațiile datorate bugetului de stat s-a depus la data de 24.10.2012, iar ultimul bilanț contabil s-a întocmit si depus pentru anul 2011.
Ca urmare, față și de faptul că S.C. S&N Interactiv Construct S.R.L. a devenit neplatitor de T.V.A începând cu data de 01.08.2013, s-a apreciat că operațiunile înregistrate în evidenta contabilă a reclamantei nu reflectă realitatea și legalitatea acestora, astfel că suma de 732.856 lei (32.163 lei+700.693 lei)
reprezentând cheltuieli aferente operațiunilor efectuate de contribuabil cu
societatea precizată sunt cheltuieli nedeductibile fiscal, pentru care, societatea petentă datorează impozitul pe profit suplimentar stabilit.
S-a mai arătat că în perioada verificată, organele de inspecție fiscală au reținut că reclamanta a înregistrat în evidența contabilă operațiuni efectuate cu S.C.Beco Entertainment S.R.L și S.C.Valcomertz 2008 S.R.L., în calitate de prestatori de servicii, tranzacții care s-au derulat în perioada 01.01._12, pentru care petenta nu a făcut dovada realizării acestora, justificate pe baza de devize de lucrări, bonuri de consum, procese verbale de recepție.
În ceea ce privește S.C. Beco Entertainment S.R.L., ultima declarație privind impozitul pe profit s-a depus la data de 25.09.2012, ultimul decont de T.V.A depus la organul fiscal teritorial a fost pentru luna august 2014, ultima declarație privind obligațiile de plata la bugetului de stat s-a depus la data de 7.10.2014, iar la data de 1.10.2014 a fost scoasă din evidența fiscală ca plătitor de TVA, în timp ce . a făcut obiectul unei inspecții fiscale generale la data de 15.01.2013, prin care s-au stabilit obligații fiscale de plată în sumă de 1.279.716 lei, fiind sesizate totodată și organele de urmărire penală.
Având în vedere constatările organelor de inspecție fiscală precizate, prevederile legale expuse în actele administrativ fiscale contestate, precum și documentele existente la dosarul cauzei, se retine ca în fapt contestatoarea în mod nejustificat, în perioada 01.01.2012-31.12,2013, a înregistrat în contabilitate cu scopul diminuării bazei impozabile si implicit a impozitului pe profit sumele redate mai sus, de natura cheltuielilor, în condițiile în care pe documentele de aprovizionare facturi fiscale la rubrica "denumirea produselor sau a serviciilor "s-a menționat doar "conform contract", fără a se preciza denumirea produselor, a materialelor consumabile, pentru a fi identificate și ulterior folosirea acestora justificate pe baza de devize de lucrări, bonuri de consum, nefiind respectate prevederile Ordinului 3512/2008 privind documentele financiar- contabile, Anexa 1,A, pct.1si 2 .
Cu privire la TVA, pârâta a susținut că prin raportul de inspecție fiscală s-a reținut că, similar impozitului pe profit, reclamanta a dedus în mod nejustificat în perioada verificată TVA, față de constatările uraganelor fiscale expuse, referitoare la . Construct S.R.L.
Cu referire la relația economică cu S.C.Beco Entertainment S.R.L, tranzacții in valoare de 1.149.445 lei, cu o TVA În suma de 275.865 lei si S.C.Valcomertz 2008 S.R.L., tranzacții în cuantum de 155.000 lei, cu o TVA în suma de 37.200 lei, ambii în calitate de prestatori de servicii - tranzacții care s-au derulat în perioada 01.01._12 – s-a constatat că sumele în cauză au fost înregistrate în cont "628" -alte cheltuieli cu serviciile la terți în suma de 1.021.445 lei, cu o TVA de 245.145 lei, cont "611 " -cheltuieli privind reparările și întreținerea, în suma de 80.000 lei, cu o TVA de 19.200 lei, cont."623"-cheltuieli privind reclamă si publicitatea, în suma de 48.000 lei, cu o TVA de 11.520 lei – tranzacții față de care societatea contestatoare nu a făcut dovada realizării lor, justificate pe baza de devize de lucrări, bonuri de consum, procese verbale de recepție, astfel că acestea nu sunt destinate realizării de operațiuni taxabile, conform art.145 al.2 lit.a din Codul fiscal.
De asemenea, sunt aplicabile și constatările efectuate față de relațiile comerciale cu ..
Față de cele constatate si menționate anterior, în mod legal organele de inspecție fiscală au stabilit suplimentar fata de evidența contabilă a societății o TVA de plată in suma de 917.141 lei (602.573 lei+313.065 lei +1.503 lei), majorări/dobanzi în sumă de 250.638 lei și penalități de întârziere în sumă de 130.871 lei, conform situației anexe nr.2.
Cu privire la impozitul pe venituri persoane fizice nerezidente, s-a învederat că reclamanta nu a formulat critici concrete, susținerile ei privind doar impozitul pe profit și TVA, astfel că, sub acest aspect, contestația ei este nemotivată.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, în care a reiterat, în esență, susținerile formulate în întâmpinare și solicitând ca la soluționarea cauzei să fie avută în vedere decizia CJUE C-277/14.
Prin sentința nr.20/12.01.2016, Tribunalul B. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a declinat competența judecării cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, raportat la obiectul cauzei și la dispozițiile art.10 al.1 din Legea nr.554/2004.
La Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal cauza a fost înregistrată sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 18.02.2016, în temeiul dispozițiilor art.258 raportat la art.255 din Codul de procedură civilă, Curtea a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că reclamanta a atașat acesteia înscrisuri.
De asemenea, față de dispozițiile art.258 raportat la art.330 și următ. din Codul de procedură civilă, Curtea a respins proba cu expertiză contabilă, solicitată de către reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, având în vedere că reclamanta a solicitat-o în mod generic, fără să precizeze vreun obiectiv la care expertul să răspundă, astfel că instanța nu poate aprecia pertinența, concludența și utilitatea acestei probe, după care, față de lipsa părților și de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a rămas în pronunțare.
Examinând materialul probator administrat în cauză, Curtea constată următoarele:
În perioada 27.10.2014 – 27.11.2014, pârâta a efectuat o inspecție fiscală la sediul reclamantei, având ca obiect verificarea modului în care aceasta a procedat la evidențierea și plata impozitului pe profit, TVA și impozitului pe venituri persoane fizice nerezidente.
Cu această ocazie, organele fiscale au constatat faptul că în perioada verificată (1.01._14) reclamanta a înregistrat în evidența contabilă operațiuni comerciale derulate cu . Construct SRL, în calitate de prestator de servicii.
Din accesarea bazei de date a ANAF, aplicația SI INFO –PC, organele fiscale au constatat că societatea precizată are un comportament fiscal atipic, în sensul că are obiect de activitate principal, la ultimul bilanț, comerțul cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi si tutun -cod CAEN 4639, în timp ce petenta are cod CAEN 4673, comerț cu ridicata al materialului lemnos si al materialelor de construcții si echipamentelor sanitare, precum și că s-au constatat neconcordanțe privind depunerea declarației formular D394 "respectiv luna martie 2013, luna iunie 2013, luna iulie 2013, ultimul decont de T.V.A a fost depus la data de 25.10.2012, ultima declarație privind obligațiile datorate bugetului de stat s-a depus la data de 24.10.2012, iar ultimul bilanț contabil s-a întocmit si depus pentru anul 2011”, societatea devenind neplătitor de TVA la 1.08.2013.
S-a mai constatat că societatea precizată a făcut obiectul unor verificări efectuate de către Garda Financiară – Secția Mun. București și Comisariatul General în perioada 2012-2013, în urma cărora s-au înaintat sesizări penale pentru fapte de evaziune fiscală și încadrarea societății ca fiind de tip “fantomă”.
Ca urmare, raportat la dispozițiile art.11 din Codul fiscal, s-a apreciat că operațiunile comerciale desfășurate cu aceasta, pe care reclamanta le-a înregistrat în contabilitate în perioada de referință, nu reflectă realitatea și legalitatea acestora, astfel că suma totală de 732.856 lei – reprezentând cheltuieli aferente acestor operațiuni – sunt nedeductibile fiscal, pentru care s-a stabilit un impozit pe profit în sumă de 117.257 lei (732.856 x 16%).
De asemenea, organele fiscale au constatat că în perioada de referință reclamanta a înregistrat în contabilitate operațiuni comerciale efectuate cu . și ., în calitate de prestatori de servicii.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat, în ceea ce privește S.C. Beco Entertainment S.R.L., că ultima declarație privind impozitul pe profit s-a depus la data de 25.09.2012, ultimul decont de T.V.A depus la organul fiscal teritorial a fost pentru luna august 2014, ultima declarație privind obligațiile de plata la bugetului de stat s-a depus la data de 7.10.2014, iar la data de 1.10.2014 a fost scoasă din evidența fiscală ca plătitor de TVA, în timp ce . a făcut obiectul unei inspecții fiscale generale la data de 15.01.2013, prin care s-au stabilit obligații fiscale de plată în sumă de 1.279.716 lei, fiind sesizate totodată și organele de urmărire penală împotriva reprezentanților acesteia, pentru sustragere de la efectuarea verificărilor financiare și fiscale.
Pârâta a mai constatat faptul că pentru operațiunile precizate – pentru care s-au înregistrat în contabilitate cheltuieli cu prestarea serviciilor, cu reclamă și publicitate și privind reparația și întreținerea, în sumă totală de 1.149.445 lei, pentru ..R.L, precum și cheltuieli cu prestări de servicii în sumă de 155.000 lei pentru . -, reclamanta nu a prezentat documente care să reflecte necesitatea acestora în scopul activității desfășurate, nefiind prezentate documente justificative ca situații de lucrări, rapoarte de lucru etc.
Ca urmare, cheltuielile precizate, în sumă totală de 1.304.445 lei, au fost apreciate ca fiind nedeductibile la calculul impozitului pe profit, stabilindu-se totodată un impozit pe profit suplimentar în sumă de 208.711 lei.
Per total, în perioada verificată, organele fiscale au stabilit un profit impozabil în sumă de 2.140.759 lei, pentru care au stabilit un impozit pe profit suplimentar total de 342.521 lei - din care 213.857 lei pentru anul 2012 și 128.664 lei pentru anul 2013 -, la care au fost calculate majorări de întârziere de 65.266 lei și penalități de întârziere de 43.546 lei.
Referitor la TVA, organele fiscale au constatat că reclamanta a dedus în mod nejustificat TVA de 87 lei, respectiv 1416 lei aferentă facturilor emise de ., respectiv . – care nu sunt înregistrați în scop de TVA.
De asemenea, pentru considerentele expuse anterior, s-a apreciat că operațiunile comerciale efectuate cu . Construct SRL nu reflectă realitatea, astfel că TVA aferentă acestora, în sumă de 602.573 lei, a fost dedusă în mod nelegal de către reclamantă.
În mod similar și pentru considerentele anterior expuse, referitor la relațiile comerciale efectuate în anul 2012 cu ..R.L și ., s-a constatat că reclamanta a dedus TVA de_ lei, respectiv 155.000 lei, precum și că TVA deductibilă era de 37.200 lei.
Totodată, s-a constatat că reclamanta nu a prezentat documente care să reflecte necesitatea acestora în scopul activității desfășurate, nefiind prezentate documente justificative ca situații de lucrări, rapoarte de lucru etc, astfel că s-a apreciat că operațiunile nu au fost destinate realizării de operațiuni taxabile, în sensul dispozițiilor art.145 al.2 lit.a din Codul fiscal, motiv pentru care s-a stabilit suplimentar TVA de plată în sumă de 917.141 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere de 250.638 lei și penalități de întârziere de 130.871 lei.
Cât privește impozitul pe venituri persoane fizice nerezidente, s-a constatat că reclamanta a încheiat cu persoana fizică Xu Peng din C. contractul de comision nr.1/2013, având ca obiect analizarea și căutarea pe piața chineză a produselor de care reclamanta era interesată să le cumpere și să le importe în România, pentru care s-a achitat suma de 60.000 USD (_ lei) și pentru care reclamanta a constituit, declarat și achitat eronat impozit de doar 11.312 lei, în loc de_ lei și pentru care nu a prezentat certificatul de rezidență fiscală eliberat de autoritățile chineze, astfel că s-a stabilit un impozit suplimentar în sumă de 29.901 lei, reprezentând diferența precizată.
Toate aceste constatări au fost consemnate în cadrul raportului de inspecție fiscală nr.F-BY 1781/28.11.2014, în baza căruia s-a emis decizia de impunere nr.F-BZ 1033/28.11.2014, pe care reclamanta le-a contesta, însă contestația sa a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin decizia nr.164/16.02.2015.
Curtea subliniază că situația de fapt precizată anterior este cea reliefată de către pârâtă și care rezultă din actele administrativ fiscale contestate și din restul înscrisurilor depuse la dosar, precum și că reclamanta nu a administrat probe în cauză, prin care să facă dovada existenței unei alte situații de fapt.
De altfel, în opinia Curții, reclamanta se află într-o evidentă culpă procesuală, dedusă din nerespectarea obligației de a-si proba susținerile și pretențiile, obligașie prevăzută de dispozițiile art.10 al.1 și art.249 din Codul de procedură civilă, mai ales că în cauză actele administrative contestate se bucură, ca orice act administrativ, de prezumția de legalitate și veridicitate.
Astfel, această susținere este incidentă în privința susținerilor reclamantei referitoare la netemeinicia concluziei organelor fiscale - vizând nejustificarea cu documente a necesității presărilor de servicii ale celor trei societăți comerciale, anterior precizate -, precum și la împrejurarea că pârâta trebuia să dea dovadă de rol activ și să obțină și să utilizeze toate informațiile necesare pentru determinarea corectă a situației sale fiscale.
În acest sens, Curtea reține, așa cum s-a precizat anterior, că pârâta a invocat faptul că reclamanta nu i-a pus la dispoziție documentele justificative amintite (situații de lucrări, rapoarte de lucru..etc), astfel că sarcina probei existentei acestora revenea reclamantei, pârâta neputând să dovedească un fapt negativ.
În plus, raportat la obligația contribuabilului, prevăzută de art.106 din OG 92/2003, de a da informații organelor fiscale și de a prezenta la locul inspecției fiscale toate documentele și datele necesare clarificării situației sale fiscale, precum și la faptul că la dosar există declarația administratorului reclamantei, din care rezultă că a pus la dispoziția organului fiscal toate documentele și informațiile solicitate pentru desfășurarea inspecției fiscale, coroborat cu împrejurarea că reclamanta nu a depus aceste înscrisuri nici în cadrul prezentului proces, Curtea apreciază că susținerile contestatoarei nu pot fi primite, ele fiind simple alegații nedovedite, formulate cu nerespectarea dispozițiilor art.10 al.1 și art.249 din Codul de procedură civilă.
Totodată, în condițiile expuse, nu pot fi primite nici criticile vizând lipsa rolului activ al organului fiscal, în realitate acesta raportându-se la documentația și informațiile prezentate de către reprezentantul reclamantei, eventuala lipsă a vreunei informații relevante fiindu-i deci lui imputabilă.
Cât privește susținerile privind eronata apreciere a caracterului fictiv al relațiilor comerciale derulate cu cele trei societăți comerciale anterior amintite, în condițiile în care facturile aferente sunt corect și legal completate, Curtea constată mai întâi că este aplicabilă concluzia anterior expusă, vizând faptul că reclamanta nu a făcut dovada necesității efectuării cheltuielilor, pentru care organul fiscal le-a refuzat deductibilitatea.
Apoi, Curtea reține că în practica CJUE referitoare la deducerea TVA în cazul achizițiilor intracomunitare (cauza C-285/11, Boonik) s-a statuat că „articolele 2,9,14,62,63,167,168 și 178 din Directiva 206/112/CE a Consiliului din 28.11.2006 ..trebuie interpretată în sensul că se opun posibilității de a refuza dreptul de a deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă unei livrări de bunuri pentru motivul că, ținând seama de fraude sau de nereguli săvârșite anterior sau ulterior acestei livrări, se consideră că livrarea ulterioară nu a fost efectiv realizată, fără a se stabili, în raport cu elemente obiective, că această persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată care a intervenit în amonte sau în aval în lanțul de livrări, aspect a cărui verificare cade în sarcina instanței de trimitere”.
Aplicând aceste concluzii în cauza de față, Curtea consideră, prin prisma criticilor de recurs invocate, că în cauză trebuie examinat dacă reclamanta a luat toate măsurile rezonabile aflate în puterea sa pentru a se asigura că operațiunile comerciale pe care le efectuează nu o determină să participe la o fraudă privind TVA, respectiv dacă reclamanta știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunile comerciale efectuate cu cele trei societăți comerciale, anterior precizate, se constituie într-o fraudă privind TVA – aceasta în condițiile în care, din verificările efectuate de către organele fiscale cu privire la acestea, s-a constatat că au avut un comportament fiscal de tip “firmă fantomă”, respectiv atipic – în condițiile în care declarațiile obligatorii depuse de ele la organele fiscale nu acoperă perioada în care s-au desfășurat relațiile comerciale cu reclamanta, cele trei societăți comerciale neevidențiind, nedeclarând și neachitînd TVA aferent acestora.
Examinând susținerile organelor fiscale, care nu au fost combătute prin probe de către reclamantă, Curtea consideră că, pe de-o parte reclamanta ar fi trebuit și putut să aibă cunoștință despre comportamentul fiscal necorespunzător al . Construct SRL, printr-o simplă verificare a informațiilor existente la Oficiul Registrului Comerțului, unde ar fi putut constata necorelarea existentă între produsele livrate și obiectul său de activitate, fiind evidentă necorelarea dintre obiectul de activitate înregistrat al acesteia - comerțul cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi si tutun, cod CAEN 4639 – și cel al reclamantei - cod CAEN 4673, comerț cu ridicata al materialului lemnos si al materialelor de construcții si echipamentelor sanitare.
Ca urmare, Curtea consideră că sunt reale constatările pârâtei, vizând nerealitatea achizițiilor efectuate de reclamantă de la . Construct SRL, în condițiile în care aceasta din urmă, față de obiectul său de activitate, nu putea livra în mod legal materiale de construcții (ex. plasă fibră de sticlă, parchet bambus), având în vedere și neconformitățile invocate de pârâtă în legătură cu necompletarea completă a facturilor (rubricile privind mijlocul de transport și numărul lui de identificare, data și ora expediției..), față de care pârâta nu a făcut proba contrară. Pe cale de consecință, Curtea consideră că nu pot fi primite susținerile reclamantei privind buna sa credință în derularea operațiunilor comerciale analizate.
Pe de altă parte, referitor la prestările de servicii efectuate de către ..R.L și ., Curtea consideră că culpa reclamantei este relevată de lipsa documentelor justificative invocate de către organul fiscal, care să ateste necesitatea și realizarea acestora (devize de lucrări, bonuri de consum, procese verbale de recepție..etc) – împrejurare ce nu a fost infirmată prin depunerea acestor documente justificative în fața instanței.
Trebuie subliniat aici că reclamanta a afirmat în acțiune că deține documente justificative pentru respectivele operațiuni comerciale, însă face trimitere expresă doar la facturi (ex. fila 5 din dosarul Tribunalului B., alin.3), în timp ce organele fiscale s-au referit la restul documentelor justificative obligatorii, precizate anterior.
Ca urmare, Curtea consideră că este legală și temeinică aprecierea organelor fiscale, în sensul că, în condițiile expuse, simpla existență a facturilor (chiar corect completate) și a înregistrării lor în contabilitatea reclamantei, nu fac dovada realității prestării serviciilor și a necesității acestora .
Referitor la critica privind neaplicarea dispozițiilor art.20 al.1 lit.c din Codul fiscal, Curtea consideră că aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care Normele metodologice ale dispozițiilor legale precizate, aprobate prin HG 44/2004, prevăd că “ Sunt considerate venituri neimpozabile veniturile prin care se recuperează cheltuielile pentru care nu s-a acordat deducere la momentul efectuării lor, cum sunt: rambursările de impozit pe profit plătit în perioadele anterioare, restituirea unor dobânzi și/sau penalități de întârziere, veniturile din anularea unor provizioane care au fost considerate cheltuieli nedeductibile la data constituirii lor și altele asemenea”.
Or, este evident că dispozițiile legale invocate de reclamantă nu sunt aplicabile în cauză, ci dispozițiile art.19 al.1 din Codul fiscal, care prevede expres că cheltuielile nedeductibile sunt luate în calcul la stabilirea profitului impozabil.
Curtea mai consideră că este corect faptul că dispozițiile art.11 al.1 din Codul fiscal consacră o posibilitate a organului fiscal, iar nu o obligație, însă în cauză, raportat la situația de fapt anterior descrisă și, în special aspectele privind comportamentul fiscal al celor trei parteneri comerciali și nedovedirea de către reclamantă a necesității efectuării cheltuielilor, aplicarea lor de către organele fiscale apare ca fiind legală și temeinică.
Curtea mai reține, așa cum s-a amintit deja, că sunt lipsite de relevanță criticile reclamantei vizând legalitatea și corectitudinea modului de întocmire a facturilor aferente prestărilor de servicii analizate, în condițiile în care organul fiscal nu a contestat acest aspect (decât în cazurile precizate mai sus), nedeductibilitatea cheltuielilor aferente acestora și, implicit, stabilirea obligațiilor fiscale (impozit pe profit și TVA) suplimentare fiind generată de aspectul fictivității operațiunilor comerciale, respectiv nedovedirea necesității prestării lor, cu consecința nedeductibilității cheltuielilor înregistrate cu acestea, în condițiile art.19 al.1 și art.21 al.4 lit.m din Codul fiscal.
Cât privește impozitul pe venituri persoane fizice nerezidente și accesoriile aferente stabilite de organul fiscal, Curtea constată, așa cum a invocat și pârâta, că reclamanta nu a formulat în contestația administrativă sau în prezenta cerere introductivă critici concrete cu privire la acestea, motiv pentru care în mod corect contestația sa administrativă, vizând aspectul precizat, a fost respinsă, ca nemotivată, prin decizia nr.164/2015.
Concluzionând, Curtea apreciază că reclamanta nu a făcut dovada nelegalității și netemeiniciei actelor administrativ fiscale contestate, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor legale deja precizate și celor prevăzute de art.18 din Legea nr.554/2004, urmează să respingă prezenta cerere de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . 2002 SRL cu sediul în B., ȘOSEAUA BRĂILEI, KM.7, Cod poștal_, Județul B., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G.cu sediul ales la ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. cu sediul în B., ., Cod poștal_, Județul B..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care trebuie depus la prezenta instanță.
Pronunțată în ședința publică azi, 18 februarie 2016.
PREȘEDINTE,
I. S.
GREFIER,
I. M.
Red. I.S./4 ex/02.03.2016
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 231/2016. Curtea de Apel... | Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 45/2016.... → |
|---|
