Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 85/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 85/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 85/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA NR.85
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2016
Președinte – E. G.
Judecător – A. R. G.
Judecător – L. A. S.
Grefier – M. M. C.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de reclamantul I. Ș. D., domiciliat în ., ., județul Dâmbovița, respectiv București, ..22, ..A, ., reprezentat convențional de avocat P. V. M., cu sediul în orașul T., ..C 5, ., . și pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr.635 din data de 09 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Recursul declarat de pârâta DGFP Ploiești prin AJFP Dâmbovița a fost scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar recursul formulat de reclamantul I. Ș. D. este netimbrat.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant I. Ș. D., prin avocat P. M. din cadrul Baroului Dâmbovița, lipsind recurenta-pârâtă DGFP Ploiești prin AJFP Dâmbovița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul declarat de reclamantul I. Ș. D. nu a fost timbrat corespunzător, după care:
Avocat P. M., pentru recurentul-reclamant I. Ș.
D., depune la dosarul cauzei chitanța nr.154/18.01.2016, în cuantum de 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a formula întâmpinare față de motivele de recurs formulate de AJFP Dâmbovița, față de împrejurarea că nu i-au fost comunicate.
Curtea ia act că recursul formulat de recurentul-reclamant I. Ș. D. a fost timbrat corespunzător, potrivit chitanței nr.154/18.01.2016, în cuantum de 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, ce a fost anulată de instanță și atașată la dosarul cauzei.
Curtea apreciază că la termenul de judecată anterior nu au fost prezente părțile, situație față de care recurenta trebuia să depună diligențe pentru a avea cunoștință de cursul litigiului. După verificări, constată că nu au fost formulate două recursuri de către pârâta DGFP Ploiești prin AJFP Dâmbovița, ci este vorba despre aceeași cerere de recurs, cu aceleași motive, care, însă au fost expediate în mod diferit, respectiv via fax și via poștă,în original. Față de această împrejurare, apreciază că nu se impune acordarea unui nou termen de judecată.
Avocat P. M., pentru recurentul-reclamant I. Ș.
D., având cuvântul, solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a studia motivele de recurs formulate de către pârâta DGFP Ploiești prin AJFP Dâmbovița.
Curtea dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, a răspuns recurentul-reclamant I. Ș. D., prin avocat P. M. din cadrul Baroului Dâmbovița, lipsind recurenta-pârâtă DGFP Ploiești prin AJFP Dâmbovița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat P. M., pentru recurentul-reclamant I. Ș. D., având cuvântul, arată instanței că nu are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că nu se formulează alte cereri și analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat P. M., pentru recurentul-reclamant I. Ș.
D., având cuvântul, solicită admiterea recursului, și, pe cale de consecință, solicită să se constate faptul că tranzacția reprezentantă de contractul de vânzare-cumpărare nr.2918/2007 este scutită de TVA, nefăcând parte din categoria tranzacțiilor efectuate în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. Precizează că din depoziția martorului audiat în cauză reiese faptul că imobilul a fost edificat în scop personal, acesta menționând în declarația sa faptul că reclamantul a locuit efectiv acolo, nefiind relevante în cauză motivele care l-au determinat pe reclamant să înstrăineze acest imobil. În ceea ce privește recursul formulat de AJFP Dâmbovița, solicită respingerea acestui recurs ca nefondat, precizând că în rejudecare, instanța de fond a fost ținută de dispozițiile deciziei de casare, care a îndrumat instanța de fond la refacerea raportului de expertiză, nefiind formulate până la acest moment obiecțiuni cu privire la raport, criticile aduse de recurentă raportului de expertiză având caracter de noutate, în rejudecare nesusținându-se niciodată vreo critică referitoare la concluziile acestui raport. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, reține următoarele :
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar_, contestatorul I. Ș. D. a solicitat anularea deciziei nr.664/11.05.2011 emisă de DGFP Dâmbovița, precum și a deciziei de impunere privind taxa pe valoare adăugată și alte obligații fiscale nr._ din 19.01.2011, ca fiind nelegale și netemeinice.
Contestatorul a susținut că la data de 24.01.2011, i-a fost comunicat Raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr._/19.01.2011 și decizia de impunere nr._/19.01.2011, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale în cuantum de 176.772 lei, reprezentând: 83.971 lei TVA, 80.205 lei majorări de întârziere și 12.596 lei penalități de întârziere.
Împotriva acestor acte fiscale s-a formulat contestație, soluționată de DGFP Dâmbovița prin decizia nr. 664/11.05.2011 de respingere a acesteia și care face obiectul prezentei contestații.
În acest sens, s-a susținut că obligațiile fiscale reținute prin decizia de impunere contestată au fost stabilite cu ignorarea stării de fapt reală, a informațiilor și documentelor necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale, organul fiscal limitându-se a solicita birourilor notariale situația tranzacțiilor efectuate de contestator, fără a stabili dacă acele tranzacții intrau sub incidența dispozițiilor legale invocate în susținerea constatărilor.
S-a mai arătat că, deși a adus la cunoștință organului fiscal faptul că imobilele construcții au fost edificate în scopuri personale și familiale și nu în scopul de a obține venituri cu caracter de continuitate, organul fiscal nu a făcut decât să inventarieze tranzacțiile și să totalizeze sumele acestora calculând eronat baza de impozitare și celelalte accesorii.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile pct. 3 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a titlului VI din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal aprobate prin HG nr. 44/2004, Directiva nr. 112/2006/CE care reglementează materia TVA la nivel comunitar, precum și dispozițiile art. 126 alin. 1 din Codul Fiscal care prevăd condițiile cumulative ce trebuie îndeplinite pentru calcularea TVA.
Prin sentința nr. 3796 din data de 13.11.2012, Tribunalul Dâmbovița Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a admis în parte contestația formulată de contestator, a anulat deciziile nr. 664/11.05.2011 și nr._/19.01.2011 emise de pârâtă și a stabilit în sarcina contestatorului obligația de plată privind TVA pe anii 2007, 2008, 2009 în sumă totală de 37.231 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză și la care părțile nu au formulat obiecțiuni, în mod eronat s-a calculat TVA la tranzacția privind contractul de vânzare-cumpărare nr. 2918/28.11.2007 la un imobil proprietate personală și teren aferent în valoare de 208.769 lei, care nu putea fi considerată activitate economică în sfera de aplicare a taxei conform art. 127 alin. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
De asemenea, instanța de fond a reținut că expertul a constatat că, la stabilirea sumei pe care contestatorul o datorează la bugetul de stat ca TVA, organul fiscal nu a folosit procedeul sutei majorate și a adăugat TVA la prețul de vânzare, ignorând indicațiile Direcției de TVA din MFP, conforme cu practica Curții Europene de Justiție.
D. urmare, înlăturând de la plata TVA tranzacția privind contractul de vânzare-cumpărare 2918/28.11.2007, în sumă de 208.769 lei și folosind procedeul legal de stabilire a TVA pentru anii 2007, 2008 și 2009 în sumă totală de 37.231 lei, prima instanță a dispus prin admiterea în parte a contestației ca deciziile contestate să fie anulate și să se stabilească în sarcina contestatorului o obligație de plată privind TVA pe perioada dată (2007-2009) în sumă totală de 37.231 lei.
Prin Decizia nr. 2036/28.02.2013 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, .. 166, județul Dâmbovița împotriva sentinței nr. din data de 13.11.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul-contestator I. Ș. D., domiciliat în ., județul Dâmbovița, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.
Pentru a pronunța această decizie, din ansamblul probatoriului administrat în cauză, Curtea a reținut că în perioada 01.03.2006 – 31.12.2009, reclamantul a efectuat, în calitate de unic vânzător, un număr de 36 de tranzacții imobiliare constând în vânzări de terenuri extravilane, intrând în categoria persoanelor impozabile ce desfășoară activități economice de exploatare a bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. Această concluzie a fost exprimată și de expertul judiciar P. D., desemnat în cauză pentru efectuarea unui raport de expertiză contabilă, în sensul că activitatea desfășurată de reclamant conferă acestuia calitatea de comerciant prevăzută de art. 127 alin. 2 Cod fiscal.
Pentru tranzacțiile imobiliare derulate în perioada 01.03.2006 – 31.12.2006, s-a reținut că cifra de afaceri obținută de reclamant de 155.430 lei nu a depășit plafonul de scutire prevăzut de art. 152 alin.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, situație în care acesta nu datorează TVA.
Pentru anul 2007, reclamantul a obținut venituri din vânzarea a 19 terenurilor extravilane în cuantum de 767.722 lei, devenind plătitor de TVA numai începând cu data de 01.07.2007. Tranzacțiile imobiliare pentru care acesta datora TVA sunt cele încheiate prin contractele de vânzare nr. 6539/29.10.2007, 2918/28.11.2007 și 2919/ 28.11.2007, în valoare totală de 426.196 lei. Aferente acestei sume, organul fiscal a calculat o obligație de plată a TVA în sumă de 80.977 lei și accesorii - majorări și penalități de întârziere – în sumă de 90.679 lei.
În anul 2008, reclamantul a efectuat o tranzacție imobiliară, prin contractul de vânzare nr. 3016/19.06.2008, în valoare de 7326 lei, căreia îi corespunde TVA în valoare de 1392 lei și accesorii în sumă de 1304 lei.
În anul 2009, reclamantul a efectuat o tranzacție imobiliară, prin contractul de vânzare nr. 3445/31.08.2009, în valoare de 8431 lei, căreia îi corespunde TVA în valoare de 1602 lei și accesorii în sumă de 818 lei.
Totodată, Curtea a constat că instanța de fond a stabilit, în ceea ce privește contractul de vânzare nr. 2918 din 28.11.2007, faptul că reclamantul nu datorează TVA, întrucât acesta a avut ca obiect un imobil proprietate personală, utilizat în scopuri personale și care beneficiază de scutire de TVA. Instanța de fond s-a limitat la a adopta punctul de vedere al expertului contabil, fără a preciza, însă, care sunt probele administrate în cauză ce au condus la o asemenea concluzie.
De asemenea, în ceea ce privește modul de calcul al TVA și accesoriilor aferente, instanța de fond a apreciat că procedeul folosit de organul fiscal nu este conform indicațiilor Direcției de TVA din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și, adoptând concluziile raportului de expertiză, a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată privind TVA în sumă de 37.231 lei pentru anii 2007, 2008 și 2009.
Curtea a constatat, însă, că procedând în acest mod, instanța de fond a înlăturat nejustificat accesoriile – majorările de întârziere și penalitățile de întârziere -aferente TVA.
Prin urmare, Curtea a apreciat că instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei, respectiv nu a administrat toate probele necesare stabilirii corecte a situației de fapt, impunându-se, pe de o parte, administrarea de probe din care să rezulte împrejurarea dacă imobilul vândut prin contractul nr. 2918/2007 a fost utilizat de reclamant în scopuri personale, respectiv daca tranzacția respectivă este sau nu impozabilă, iar pe de altă parte, stabilirea corectă atât a modului de calcul cât și a cuantumului obligațiilor de plată ce incumbă reclamantului cu titlu de TVA si accesorii, prin refacerea raportului de expertiză contabilă ori efectuarea unei noi expertize, situație față de care, în temeiul disp. art. 312 alin.3 și 5 Cod procedură civilă coroborat cu art. 304 pct.9 și 3041 Cod procedură civilă, a admis recursul și a casat sentința, trimițând cauza spre rejudecare instanței de fond.
La instanța de fond, Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 09.04.2013, sub nr._ .
În cauză a fost refăcut raportul de expertiză contabilă judiciară și a fost administrată proba testimonială, fiind audit martorul D. A. C..
După administrarea probatoriului în cauză, prin sentința nr. 635 din data de 09 iunie 2015, Tribunalul Dâmbovița a admis în parte cererea formulată de reclamantul I. Ș. D. domiciliat în ., ., jud. Dâmbovița în contradictoriu cu intimata Agenția Finanțelor de administrare Fiscală – Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 166, jud. Dâmbovița și a dispus anularea în parte a deciziei nr. 664/11 05.2011 emisă de intimată, de soluționare a contestației formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr._ din data de 19 01.2011 și respectiv, a deciziei de impunere menționată anterior, pentru suma totală de 25 223 lei, din care 13 407 lei reprezentând TVA și 11 816 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în urma unui control efectuat de organele de control fiscal asupra taxei pe valoare adăugată, cât privește activitatea reclamantului I. Ș. D., în calitate de persoană fizică neautorizată, pentru perioada 1 01.2005 - 1 12. 2009, s-a întocmit raport de inspecție fiscală la data de 19 01. 2011.
În baza acestui raport, Administrația Finanțelor Publice București a emis decizia de impunere nr._ /19 01.2011, privind suma de_ lei reprezentând taxă pe valoare adăugată, 80 205 lei majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată și 12 596 lei penalități de întârziere aferente TVA,
Reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, contestație ce a fost soluționată de către DGFP Dâmbovița, prin decizia nr. 664/11 05.2011 (fila 7 a dosarului ).
Organele de inspecție fiscală au constatat că reclamantul a perfectat, în perioada 1 03. 2006 –21 12.2009 2009, un număr de 36 tranzacții imobiliare
Procedând la rejudecare, raportat la disp. art. 501 alin. 1 din Codul de procedură Civilă, instanța a avut în vedere limitele stabilite prin decizia de casare nr. 2036/28 02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Astfel, prin această decizie, s-a reținut că prin încheierea tranzacțiilor imobiliare constând în vânzarea de terenuri extravilane, reclamantul a intrat în categoria persoanelor impozabile ce desfășoară activități economice de exploatare a bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, acesta devenind comerciant, în temeiul disp. art. 127 alin. 2 din Codul Comercial.
În continuare, instanța de casare a stabilit că, în mod corect, instanța de fond a considerat că pentru tranzacțiile derulate în perioada 1 03.2006 – 31 12.2006, cifra de afaceri obținută de reclamant, de 155 430 lei, nu a depășit plafonul de scutire prevăzut de disp. art.152 alin. 1 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal.
Având în vedere considerentele reținute prin decizia de casare, rejudecarea cauzei a vizat natura juridică a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2918 din 28 11.2007, în sensul de a stabili, în urma probelor administrate, dacă acesta a avut ca obiect un imobil proprietate personală, utilizat în scopuri personale și care beneficiază de scutire TVA, sau a reprezentat o tranzacție ce se încadrează în natura celorlalte tranzacții perfectate de către reclamant în perioada 2006 – 2009, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul disp. art. 127 alin. 2 din Codul Comercial.
De asemenea, prin expertiza administrată în cauză, instanța de fond a stabilit cuantumul majorărilor și penalităților de întârziere aferente TVA, cu privire la care Curtea a statuat că au fost înlăturate neîntemeiat de către instanța de fond.
Referitor la primul aspect, martorul D. A. C., audiat la cererea reclamantului (fila 35), instanța de fond a reținut că a arătat că partea a început construirea casei ce ulterior a fost vândută, în anul 2006 și a finalizat-o în martie 2007, cu scopul de a locui acolo – cunoaște aceste aspecte, întrucât l-a vizitat pe reclamant și a constatat că imobilul era finalizat și mobilat.
Totodată, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2918/28 11.2007 (fila 61 a dosarului 9); prin declarația martorului, reclamantul a încercat să acrediteze ideea că a construit casa pentru a o folosi în scop personal, însă ulterior s-a răzgândit.
Astfel, instanța de fond a apreciat că chiar în ipoteza în care această variată a situației de fapt, relevată de parte, ar fi una reală, faptul că inițial, partea a construit casa cu scopul de a se muta în ea, iar ulterior, în mai puțin de 6 luni, s-a răzgândit și a înstrăinat-o, nu schimbă natura juridică a tranzacției.
De altfel, a mai reținut instanța de fond, datele înscrise în contractul de vânzare, pun evidență o altă situație de fapt, rezultând că imobilul a fost finalizat în luna septembrie 2007 așa cum conform procesului – verbal nr. 7147/3 09.2007 eliberat de Primăria Conțești.
Astfel, instanța de fond a reținut că se poate constata că această tranzacție imobiliară se încadrează într-un șir de multe alte tranzacții de același fel; reclamantul a înstrăinat imobile și înainte de anul 2007 și după, până în anul 2009.
Din această perspectivă, instanța de fond a ajuns la concluzia că și această tranzacție, reprezintă, alături de celelalte perfectate de către reclamant, acte comerciale încheiate în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul disp. art. 127 alin. 2 din Codul Comercial.
Prin expertiza contabilă administrată în cauză, a mai reținut instanța de fond, a fost calculat TVA pentru venitul obținut de către parte în urma încheierii contractului analizat, precum și cuantumul penalităților și majorărilor de întârziere, raportat la întreaga sumă reprezentând TVA, datorată de către reclamant.
Așa cum a reținut și Curtea de Apel Ploiești prin decizia de casare, instanța de fond a reținut că expertul a constatat că, în ceea e privește modul de calcul al TVA și al accesoriilor aferente, procedeul folosit de către organul fiscal, nu este conform cu indicațiile Direcției de TVA din cadrul Ministerului Finanțelor Publice astfel că, în urma calculului realizat de către expert, a rezultat o diferență dintre suma de bani stabilită în sarcina părții prin decizia de impunere și suma de bani stabilită prin expertiza contabilă. Pentru această diferență, a reținut instanța de fond, decizia de impunere este lipsită de valabilitate.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a admis în parte cererea formulată de reclamantul I. Ș. D. în contradictoriu cu intimata Agenția Finanțelor de administrare Fiscală – Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița și a dispus anularea în parte a deciziei nr. 664/11 05.2011 emisă de intimată, de soluționare a contestației formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr._ din data de 19 01.2011 și respectiv, a deciziei de impunere menționată anterior, pentru suma totală de 25 223 lei, din care 13 407 lei reprezentând TVA și 11 816 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul I. Ș. D. și pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, recurentul –reclamant I. Ș. D. susține că instanța de fond,în mod eronat, a reținut că reclamantul a încercat prin depoziția martorului audiat în cauză să acrediteze ideea că imobilul casa ce face obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2918/28.11.2007 a fost construit pentru a fi folosit în scop personal întrucât din depoziția martorului audiat în cauză, depoziție existenta la fila 35 a dosarului, rezulta fara dubiu ca acel imobil a fost edificat în scop personal, martorul precizând ca l-a vizitat pe reclamant în acel imobil și a constatat, în mod direct, că acesta era folosit exclusiv de către reclamant, fiind utilat si mobilat corespunzător, acesta locuind efectiv acolo, iar martorul chiar a înnoptat în acel domiciliu cu ocazia vizitelor pe care le-a făcut reclamantului.
Mai susține recurentul reclamant și faptul că aprecierea instanței cu privire la care, deși a construit casa pentru a locui în ea, iar ulterior, în mai puțin de șase luni a hotărât să o vândă, nu schimbă natura juridica a tranzacției, este totalmente lipsită de temei legal, întrucât așa cum a arătat si dovedit cu proba testimoniala, acel imobil a fost edificat, realmente, în scop personal.
De asemenea, recurentul-reclamantul nu consideră a fi relevant în cauza care au fost motivele care l-au determinat să înstrăineze acest imobil câtă vreme a făcut, pe deplin, dovada ca acesta a fost construit cu scopul de a locui acolo si chiar a fost folosit in acest scop.
De altfel, mai arată recurentul, chiar instanța de fond a reținut că, potrivit depoziției martorului audiat s-a făcut dovada ca acest imobil a fost edificat in scop personal numai ca, in mod greșit,. instanța de fond retine doar ceea considera relevant in a-si susține punctul de vedere in sensul ca "adaugă la declarația martorului propoziția "ulterior s-a răzgândit", nimic mai fals, deoarece martorul a precizat "reclamantul a locuit efectiv acolo.. .cunosc acestea întrucât l-am vizitat.,.apoi am înțeles ca a vândut acea casa ... .”.
Astfel, susține recurentul-reclamant că martorul a relatat cu totul altceva decât a dorit sa rețină instanța de fond, martorul învederând instanței situația reala, respectiv ca acea casă a fost edificată și folosită în scop personal.
Așadar, având în vedere aceste aspecte precum și probele existente la dosar, recurentul-reclamant consideră că, în mod greșit, instanța a constatat ca tranzacția reprezentata de contractul de vânzare cumpărare nr.2918/28.11.2007 reprezintă alături de celelalte acte comerciale încheiate in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în realitate, asa cum si expertiza efectuata inițial a concluzionat, aceasta tranzacție nu se încadrează în categoria celorlalte tranzacții efectuate, aceasta din urma fiind scutita de plata TVA .
Pentru toate aceste motive invocate, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului formulat si, pe cale de consecința, să se constate ca tranzacția reprezentata de contractul de vânzare cumpărare nr.2918/2007 este scutita de TVA, nefăcând parte din categoria tranzacțiilor efectuate în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Într-un prim motiv de recurs, recurenta-pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița susține că sentința recurata a fost pronunțata fara a se tine cont de cele solicitate de AJFP Dâmbovița în întâmpinarea formulata.
Referitor la susținerile reclamantului preluate în motivarea instanței, recurenta-pârâtă arată că nu poate fi reținuta ca relevanta în cauză, întrucât instanța de fond a preluat aceste susțineri din raportul de expertiza contabilă, fără o motivare legală și concretă asupra aspectelor învederate de ambele părți.
În mod eronat, mai susține recurenta-pârâtă, instanța de fond a admis cererea formulata de reclamant, bazându-și exclusiv motivarea pe concluziile expertizei contabile referitor la TVA si impozitul pe profit, obligații fiscale stabilite în mod corect si legal de organele de control.
În aceste condiții, consideră recurenta-pârâtă că instanța de fond nu a avut în vedere în motivare prevederile legale în baza cărora s-au fixat aceste obligații fiscale și nu a ținut cont decât de concluziile raportului de expertiza contabilă, asa cum rezultă din motivarea instanței, pe care I-a avut in vedere in soluționarea cauzei, fără a analiza susținerile părților și fără a da posibilitatea părților de a formula obiecțiuni la expertiza contabila.
În speța dedusă judecății, mai susține recurenta- pârâtă, reclamantul nu face dovada că suma totală de 176.772 lei, din care fac parte și accesoriile stabilite de către organul de control prin decizia de impunere au fost achitate sau nu sunt datorate, iar în aceste condiții sumele rămân cele cuprinse în decizia de impunere emisa de instituția recurentă. Din actul de inspecție fiscala rezultă diferențe semnificativ generate de faptul că expertul contabil a evidențiat doar calculul majorărilor și penalităților efectuate stabilite la un cuantum al taxei pe valoare adăugata de plata ce nu include TVA aferentă tranzacției provenite din contractul de vânzare-cumpărare.
De asemenea, mai susține recurenta-pârâtă, nu s-a ținut cont de faptul că tranzacția efectuată în baza acestui contract nu este considerată o activitate economică în sfera de aplicare a taxei atunci când se obțin venituri de către persoanele fizice din vânzarea imobilului sau a altor bunuri proprietate personală, fără să aibă în vedere faptul că activitatea respectiva este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Mai susține recurenta-pârâtă că, având în vedere că în speța de față nu a fost dovedit faptul ca imobilul a fost folosit, anterior înstrăinării, în scopuri personale, precum și ritmicitatea vânzărilor de terenuri si construcții nu conferă un caracter de continuitate în obținerea de venituri.
În aceste condiții, susține recurenta, operațiunile de vânzareefectuate intră în sfera de aplicare a TVA și sunt impozabile.
În opinia recurentei-pârâte, raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauza este nul, întrucât a fost întocmit de un expert contabil care nu are calitatea de un consultant fiscal.
Astfel, mai susține recurenta-pârâtă, în temeiul art. 105 alin. 2 C.pr.civ, coroborat cu prevederile imperative ale HG nr. 13/2008, expertizele fiscale judiciare pot fi făcute doar de către persoanele fizice consultanți fiscali, conform art. 1 din OG nr. 71/2001 aprobată prin Legea nr. 198/2002.
De asemenea, recurenta –pârâtă mai susține că pentru atribuirea calității de consultant fiscal, candidatul- persoana fizica trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile enumerate la art. 4 lit. a - e, între care și promovarea examenului pentru atribuirea calității de consultant fiscal; persoana care a promovat examenul de consultant fiscal este obligată să înregistreze în Registrul consultanților fiscali și al societăților comerciale de consultanță fiscala în termen de 60 de zile de la comunicarea rezultatului examenului, conform art. 8 (1) din OG nr. 71/2001. Așadar, activitatea de consultanță fiscală poate fi desfășurată numai de persoanele înscrise in Registrul consultanților fiscali si al societăților comerciale de consultanță fiscală la secțiunea « persoane active«,potrivit art.8 (3 ) din aceeași ordonanța, carnetul profesional trebuind avizat anual, conform alin. 4 al aceluiași articol.
Mai arată recuenta-pârâtă și faptul că, întrucât în speță expertiza judiciară fiscală nu a fost efectuată de către o persoana fizică, consultant fiscal, solicită să se constate că raportul de expertiza contabila este nul.
În dovedirea susținerilor sale, recurenta-pârâtă a atașat lista persoanelor care au calitatea de consultant fiscal pentru județul Dâmbovița, în care nu se regăsește expertul contabil care a efectuat expertiza în speța dedusa judecății.
Având în vedere aceste considerente, recurenta-pârâtă precizează că obligațiile fiscale stabilite conform deciziei de impunere, emisă de către AJFP Dâmbovița și a raportului de inspecție fiscala, Dâmbovița sunt corecte, au la baza motive de fapt evidente și reale, iar temeiurile de drept au fost corect stabilite.
Având in vedere susținerile de mai sus, prevederile legale în materie, recurenta –pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate iar, pe fond respingerea cererii ca netemeinică și nelegală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului dar și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente :
Referitor la recursul formulat de reclamantul I. Ș. D., Curtea analizând sentința recurată, urmează ca în conformitate cu prevederile art.304 raportat la art.312 Cod procedură civilă 1865, să-l respingă ca nefundat, pentru următoarele motive:
Din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă fără putință de tăgadă, că recurentul, persoană fizică neautorizată, în urma controlului efectuat de organele de control fiscal, asupra taxei pe valoarea adăugată, s-a întocmit un raport, în baza căruia recurenta-pârâtă a emis decizia de impunere nr._ din 19 ianuarie 2011. În urma contestației formulate de recurentul-reclamant împotriva deciziei de impunere, recurenta-pârâtă a emis decizia nr.664/11.05.2011.
În primul ciclu procesual, Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 2036/28.02.2013, a casat cu trimitere spre rejudecare, numai pentru ca instanța de fond, în rejudecare, să stabilească natura juridică a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2918/28 noiembrie 2007.
După suplimentarea probatoriului, instanța de fond, conformându-se îndrumărilor date de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr.2036/28.02.2013, în mod corect, a reținut că și tranzacția imobilului în litigiu se înscrie în nenumăratele tranzacții de același fel, acesta înstrăinând imobile înainte de anul 2007 și după, până în anul 2009.
Așadar, sub acest aspect, corect a lămurit instanța de fond, rejudecând în fond, după casare, că inclusiv această tranzacție, reprezintă act comercial, încheiat în scopul obținerii de venituri, conform art. 127 alin. 2 din Legea nr.571/2003.
Cu privire la modul de calcul a taxei pe valoarea adăugată cât și a accesoriilor aferente, modul de stabilire a acestora nu se înscrie în indicațiile Direcției TVA din cadrul MFP, concluziile raportului de expertiză relevând o diferență semnificativă în acest sens.
Sub acest aspect, Curtea urmează să aprecieze că în mod corect s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr.664/11.05.2011 emisă de recurenta-pârâtă.
Criticile formulate de către recurentul-reclamant nu pot fi primite, pentru considerentele de mai sus, consecința fiind respingerea ca nefondat a recursului, conform prevederilor art.304 raportat la art. 312 Cod procedură civilă 1865.
Cu privire la recursul formulat de DGFP, recurenta-pârâta, Curtea, urmează ca în conformitate cu prevederile art. 304 raportat la art. 312 Cod procedură civilă 1865, incidente în soluționarea acestei cauze, declanșată înainte de . Noului Cod de procedură Civilă, respectiv art. 483 la care face referire recurenta, să-l respingă ca nefondat, pentru următoarele motive:
Din analiza motivelor invocate cu privire la legalitatea, dar și temeinicia sentinței nr.635/09.06.2015, se observă cu ușurință că sunt de fapt o reluare a apărărilor formulate în întâmpinarea depusă, cu ocazia rejudecării în fond după casare, a sentinței nr.3716/13 noiembrie 2012.
De remarcat este un fapt, deloc de neglijat, acela că la nici un termen, după casare cu trimitere spre rejudecare, recurenta-pârâta nu a fost reprezentată, iar nulitatea raportului de expertiză este invocată în această cale de atac. Obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, criticat de recurenta, au fost formulate de către recurentul-reclamant, obiecțiuni admise de instanța de fond, la care recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns.
A invoca pentru prima dată nerespectarea art. 8 din OG nr.7/2001, în calea de atac a recursului, într-o cauză în care pentru lipsa părților s-a dispus și suspendarea prin încheierea din 20.09.2013, nulitatea unui raport de expertiză pe care partea și l-a însușit fără a formula obiecțiuni sau a solicita înlocuirea expertului desemnat, echivalează cu modul superficial de a formula apărări de natură să răstoarne argumentele părții adverse.
De altfel, tot probatoriul administrat în cauză s-a făcut de către partea interesată, recurentul-reclamant,iar acesta a fost suplimentat cu ocazia rejudecării în fond după casare, tot de către recurentul-reclamant, recurenta-pârâta neopunându-se nici la proba testimonială, fiind lipsă la proces.
În fine, în considerarea celor ce preced, Curtea, în conformitate cu prevederile art.304 raportat la art.312 Cod procedură civilă 1865, va respinge și recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, ambele recursuri formulate de reclamantul I. Ș. D., domiciliat în ., ., județul Dâmbovița, respectiv București, ..22, ..A, ap.54, ., reprezentat convențional de avocat P. V. M., cu sediul în orașul T., ..C 5, ., . și pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr.635 din data de 09 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 ianuarie 2016.
Președinte, Judecător,
E. G. A. R. G. A. L. S.
Grefier,
M. M. C.
Red.EG
Tehnored.CMM
4 ex/19.02.2016
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. M. D.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 8/2016. Curtea de Apel... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 149/2016.... → |
|---|
