Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 43/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 43/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 43/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 43
Ședința publică din data de 2 februarie 2016
Președinte - V. G.
Judecători - P. M. G.
- M. P.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de revizuentul B. N., domiciliat în Târgoviște, .. 2, ., ., cu domiciliul procesual ales la cab. av. A. G. din Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 864 pronunțată la 22 septembrie 2015 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sectorul 5, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A.
Recursul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, achitată cu chitanța . ne._/15.12.2015, anulată și atașată la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este la primul termen de judecată și că prin cererea de recurs s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 Teza a II-a Noul Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, reclamantul B. N., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat obligarea pârâților la restituirea taxei timbrului de mediu pentru autovehicule în sumă de 2031 lei, achitată cu chitanța . nr._/10.09.2013 în baza Deciziei de calcul nr. 3740 emisă de AFP Târgoviște la data de 10.09.2013, cu dobânda legală fiscală, de la data plății nedatorate până la restituirea efectivă, pentru autoturism marca Volkswagen Golf, achiziționat din Germania, stat membru al U.E.
Prin sentința civilă nr. 1416/17.10.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, s-a respins cererea.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de revizuire reclamantul B. N., care a apreciat că sentința atacată încalcă dreptul european, cerere înregistrată sub nr._ .
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 864 din 22.09.2015 a respins cererea de revizuire.
Împotriva acestei sentințe revizuentul B. N. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.
În primul rând, a considerat că trebuie lămurite următoarele aspecte:
1. O taxă incompatibilă cu dreptul european, colectată de un stat membru UE, trebuie restituită cu dobândă.
2. Raportând atât taxa pentru emisii poluante reglementată de Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare în anul 2013, cât și timbrul de mediu reglementat de OUG nr. 9/2013, la interpretarea art. 110 TFUE dată de CJUE în Decizia preliminară în cauza C-76/14 M. M. vs. Instituția Prefectului, recurentul apreciază că atât taxa pentru emisii poluante cât și timbrul de mediu sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
3. Taxa pentru emisii poluante a fost declarată in terminis incompatibilă cu art. 110 TFUE în Decizia C-76/14 - vezi par. 48-50 din Decizia menționată
4. Este obligatorie interpretarea dată de CJUE art. 110 ȚFUE în cauza C-76/14 și pentru timbrul de mediu reglementat de OUG nr. 9/2013?
5. Există criterii obiective (eventual dispoziții legale) prin care se apreciază aplicabilitatea interpretării dată de CJUE unei norme europene la altă situație de fapt sau instanțele apreciază, această problema?
6. In acord cu poziția exprimată de C. . intitulat "Chestiunile prejudiciale conform art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniuni Europene (TFUE)", (publicat pe site-ul C. . apreciat că interpretarea dată de CJUE art. 110 TFUE în cauza C-76/14 este obligatorie pentru instanțele romanești, inclusiv în rezolvarea problemei compatibilității timbrului de mediu cu dreptul european, în temeiul următoarelor argumente:
Potrivit Cap.2 Caracterul (parțial) obligatoriu al hotărârii preliminare a CJUE, alin.3: "De fapt, hotărârea CJUE are caracter obligatoriu pentru instanțele tuturor statelor membre, fiindcă instanța care intenționează să interpreteze altfel norma europeană pe care CJUE a interpretat-o deja, are obligația ca, anterior deciziei sale, să se adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene, motivându-și opinia divergentă și solicitând o nouă hotărâre în chestiunea aflată în discuție ("sesizare de divergență").
Potrivit Cap.9 Premisele sesizării, alin. penultim "Nu este necesară sesizarea, dacă CJUE și-a exprimat deja punctul de vedere într-o procedură anterioară, privind problema pusă în discuție, și dacă nu exista nicio îndoială reală că respectiva jurisprudență este aplicabilă în cazul care se judecă, chiar dacă acesta din urma privește alte fapte.
Iar potrivit alin. ultim al aceluiași capitol "Cu toate acestea, regula de mai sus nu se aplică și în cazul în care jurisprudența existentă nu pare a fi aplicabilă unei noi situații de fapt".
7. Se pune și întrebarea: dacă exista deja o interpretare a normei europene dată de CJUE, adică organul în competența căruia intră interpretarea dreptului european în scopul unificării aplicării dreptului european în toate statele Uniunii, de ce să aplice instanța națională o altă interpretare? și care altă interpretare?
8. În plus, conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1930, afacerea 61/79, Defikavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N.), par. 62].
9.A apreciat recurentul că instanța de fond a soluționat neprofesionist și fără onestitate prezenta speță. Potrivit interpretării dată art. 110 TFUE de către CJUE în materia taxelor de poluare prin Decizia preliminară în cauza C-76/14, interpretare care este obligatorie pentru instanțele romanești, timbrul de mediu este incompatibil cu art. 110 TFUE. Taxele incompatibile cu dreptul UE, colectate de statele membre, sunt restituibile cu dobânda.
10. A solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fondul cauzei admiterea cererii de revizuire și pe cale de consecință, admiterea cererii de restituire a timbrului de mediu așa cum a fost formulată.
Motivul de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. l pct.8 NCPC
Deși legal citate cu această mențiune, intimatele nu au formulat întâmpinare la prezentul recurs.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul de fond, Curtea observă că, Decizia privind stabilirea taxei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule emisă de Administrația Județeană a Finanțelor publice Dâmbovița (f.10 dosar de fond) este din data de 10.09.2013, iar taxa a cărei restituire se solicită a fost achitată la data de 10.09.2013, așa cum reiese din chitanța . nr._ aflată în copie la fila 11 dosar tribunal.
Deși se susține de către recurent că OUG nr. 9/2013 este contrară legislației comunitare, respectiv incompatibilă cu art. 110 TFUE, aceste critici nu pot fi primite pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art. 4 din OUG nr. 9/2013 privind timbru de mediu obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Într-o atare situație se pune problema dacă, timbrul de mediu instituit cu ocazia înmatriculării, a cărei plată este prevăzută cu titlu obligatoriu de actul normativ anterior menționat, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, aspect ce urmează a fi analizat si din perspectiva prevederilor art.11 si 148 alin.2 din Constituția României, a Legii nr.157/2005, precum si a jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
Potrivit art. 110 – fost 90 par. 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, „ Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Această prevedere comunitară are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Totodată, Curtea de Justiție a statuat că acest articol trebuie interpretat în sens larg, astfel încât să permită includerea tuturor procedurilor fiscale care ar aduce atingere direct sau indirect, egalității de tratament între produsele naționale și cele importate.
Interdicția pe care o stabilește această dispoziție comunitară, trebuie aplicată deci de fiecare dată când o prevedere fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Pe de altă parte, Curtea reamintește că nu există nicio dispoziție a dreptului Uniunii care să interzică statelor membre să instituie un sistem general de impozite interne aplicate potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele.
Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru ar impune o taxă autovehiculelor importate, art. 110 TFUE va însemna ca regimul fiscal în cauză nu trebuie să discrimineze acele vehicule prin favorizarea, direct sau indirect, a vehiculelor produse de același stat membru.
Ori, legislația internă aplicabilă speței, prevede că timbrul de mediu se datorează atât pentru autoturismele noi, cât și pentru cele rulate, pentru care nu a fost achitată taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Cu alte cuvinte, în litigiul pendinte nu se verifică existența unei discriminării prin faptul că reclamanta, care a achiziționat un vehicul rulat înmatriculat anterior într-un alt stat membru, este obligată la plata timbrului de mediu la prima înmatriculare, în condițiile în care aceiași taxă este datorată și de cei care achiziționează un vehicul produs sau rulat în România.
Prin hotărârea pronunțată în Cauza C-76/14 M. M. vs. Instituția Prefectului, CJUE a statuat că legislația comunitară „nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă, - că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii „.
Astfel, prin decizia menționată, CJUE nu s-a pronunțat în sensul incompatibilității taxei de mediu introdusă prin O.U.G. nr.9/2013 cu dispozițiile art. 110 din TFUE.
Așa fiind, în mod legal a apreciat tribunalul că, nu se mai poate vorbi de o reglementare națională care să aibă ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre ale UE care să contravină art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E, în condițiile în care indiferent de țara de proveniență și indiferent de starea vehiculului (nou sau rulat), timbrul de mediu se percepe cu ocazia primei înscrieri a dreptului de proprietate de către primul proprietar din România.
Pe cale de consecință, în mod legal a apreciat instanța de fond că nu este incident în cauză motivul de revizuire reglementat de art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 constând în pronunțarea unei hotărâri rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.
Având în vedere argumentele expuse în precedent, Curtea apreciază că nu sunt incidente prevederile art. 488 pct.8 NCPC invocate de recurent în susținerea căii de atac promovate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. 1 Cod pr. civ. urmează să respingă recursul, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B. N., domiciliat în Târgoviște, .. 2, ., ., județul Dâmbovița, cu domiciliul procesual ales la cab. av. A. G. din Târgoviște, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 864 pronunțată la 22 septembrie 2015 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sectorul 5, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2016.
Președinte, Judecători,
V. G. P. M. G. M. P.
Grefier,
G. C.
Red.P.M.G.
Tehnored.G.C.
7 ex./22.02.2016
j.f. D. C. P.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 183/2016. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 137/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
