Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 183/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 183/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 183/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR.183
Ședința publică din data de 1 februarie 2016
Președinte - F. M.-G.
Judecător - A. L. F.
Judecător - C. I. N. E.
Grefier - N. G. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B., ., județul B., împotriva sentinței nr. 998 din 22 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. C., cu domiciliul procesual ales la C. de Avocatură O. C. M. în B., . 3 A, parter, județul B. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr. 294, sector 6.
Recursul este scutit de la plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ultima strigare, au lipsit părțile.
Procedură de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, scutit de la plata taxei de timbru, după care,
Curtea, luând act că în cauză nu mai sunt formulate și alte cereri, că recurenta, prin cuprinsul motivelor de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele :
După administrarea probei cu înscrisuri, prin sentința nr. 998 din 22 octombrie 2015, Tribunalul B. a admis acțiunea formulată de reclamantul B. C., obligând pârâtele în solidar la plata sumei de 901 lei cu dobânda fiscală și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 391 lei.
Împotriva hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B.,criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând dispozițiile art. 488 pct.8 Cod de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Susține recurenta că în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea reclamantului cu motivarea că sunt aplicabile în mod direct dispozițiile dreptului comunitar, care au prioritate față de dreptul național, iar dispozițiile OUG nr. 50/2008 referitoare la taxa pe poluare contravin art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Învederează recurenta că în speță nu se pot reține aceste susțineri, întrucât taxa pe poluare a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile art.4 din OUG nr.50/2008 cu modificările și completările ulterioare, ale cap. II din Ordinul nr. 986 din 30.06.2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule și ale Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aprobate prin HG nr. 686/2008.
Potrivit art.4 din OUG nr.50/2008, "obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România".
Cap. II din Ordinul 986/2008 prevede că la stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule, la prima înmatriculare în România, compartimentul de specialitate, pe baza documentelor depuse de contribuabil și a elementelor prevăzute de OUG nr.50/2008 și de HG nr. 686/2008, procedează la calcularea taxei pe poluare.
Potrivit art.5 din OUG nr.50/2008, pentru stabilirea taxei, obligația de a depune documentele din care rezultă elementele de calcul al taxei, prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe, revine persoanei fizice sau juridice care intenționează să efectueze înmatricularea autovehiculului.
Pe baza documentelor depuse de reclamant s-a realizat calculul taxei pe poluare potrivit prevederilor pct. 1.4 din Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 986/30.06.2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule, și anume calcularea taxei pe poluare s-a făcut cu ajutorul aplicației informatice - suport realizate și implementate de Direcția G. de Tehnologia Informației.
Față de solicitarea reclamantului de restituire a sumei reprezentând taxa pe poluare, recurenta învederează faptul că OUG nr. 50/2008 prevede în mod expres condițiile în care se poate restitui suma achitată de un contribuabil cu titlu de taxă pe poluare. Întrucât prin acest act normativ legiuitorul a dispus restituirea în parte, în anumite condiții, a taxei pe poluare și nu restituirea integrală a acesteia, având în vedere faptul că reclamantul nu se găsește în nici una din situațiile expres prevăzute, recurenta apreciază că nu există temei legal pentru restituirea taxei pe poluare.
Mai mult decât atât, susține recurenta, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în nici una din situațiile stabilite de art. 117 lit. a)-h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.). Totodată, menționează recurenta că din textul OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule se reține că este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, condiții reglementate în art. 8 din OUG nr. 50/2008.
Învederează recurenta și faptul că obligația restituirii taxei se instituie numai în sarcina beneficiarului acesteia - Administrația F. pentru Mediu, întrucât, potrivit art. 1 din OUG nr. 50/2008, prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului; la alin. 4 al art. 4 din același act normativ se precizează: "taxa se plătește de către contribuabil . la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
Recurenta susține că nu se poate reține o faptă ilicită în sarcina organelor fiscale, întrucât acestea nu au făcut decât să calculeze taxa și să o încaseze în contul deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu, conform dispozițiilor legale în materie, aflate în vigoare pentru această perioadă.
Apreciază recurenta că instanța de fond, în mod eronat, a obligat pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 alin.1 Cod de procedură civilă. O condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuieli de judecată este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul.
Arată recurenta că nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina sa pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Față de aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința recurată, prin prisma materialului probator administrat în cauză, a dispozițiilor legale incidente și a criticilor formulate de către recurenta-pârâtă, conform art. 488 Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Reclamantul B. C. a dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra unui autoturism second-hand marca Lancia, cu nr.de identificare Zla_79.
Pentru înmatricularea în România, reclamantul a fost obligat să achite taxă pentru emisiile poluante în sumă de 3707 lei, conform dispozițiilor Legii nr. 9/2012, potrivit chitanței . nr._/12.05.2010.
Curtea reține că de la data de 1 ianuarie 2007 România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar parlamentul, președintele României și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității dinainte de aderare.
Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 17/10.01.2012 și a abrogat OUG nr. 50/2008 privind cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Legea prevede la art. 3 că taxa se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, iar conform art. 4, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7; de asemenea, potrivit alin.2 al art. 4, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Potrivit art. I din OUG nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012, aplicarea dispozițiilor art. 4 alin.2 și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate s-a suspendat până la 1 ianuarie 2013.
Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 1 din 30 ianuarie 2012, a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Dispozițiile art. 110 paragraf 1 (fost art. 90 din Tratat) din Tratatul Uniunii Europene - Versiunea consolidată prevăd că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Curtea Europeană de Justiție a arătat în cauza Weigel (2004) că obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, prin urmare, scopul acestei reglementari o constituie interzicerea discriminării fiscale între produsele importate și cele similare autohtone.
Or, potrivit legislației interne, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate în țară.
Prin urmare, Tribunalul a constatat în mod corect că in cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, întrucât in România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate sau reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja in celelalte state comunitare Și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, rezultând astfel o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal si contravine dispozițiilor menționate din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajându-se direct sau indirect mașinile din celelalte țări ale Uniunii Europene, in competiția cu produsele similare autohtone.
În același sens este și jurisprudența Curții Europene de Justiție, care, prin Decizia în cauza C./Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originară și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă, care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
În cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE-, cazul nr. 68/79, Hans J. I/S c. Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C-290/05 si C-333/05 Akos Nadasdi si I. N.).
În cauza C‑402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) - cauza T., la data de 7.04.2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat și a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În același sens s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene și la data de 7.07.2011 în cauza C-263/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Gorj (România)- cauza N..
S-a arătat că aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 menținând un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a arătat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă i produsele din import.
În examinarea neutralității taxei între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, Curtea a arătat că potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale și obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
S-a arătat că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură.
Curtea de Justiție a reținut că reglementarea OUG nr.50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Deși OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare a fost abrogată, Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 1 din 30 ianuarie 2012, a avut ca efect în continuare descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Având în vedere că motivele reținute privind taxa de poluare prevăzută de OG nr. 50/2008 s-au menținut cu privire la taxa privind taxa pentru emisiile poluante reglementată de Legea nr. 9/2012, în mod legal și temeinic tribunalul a dispus restituirea taxei pentru emisiile poluante achitate de reclamant, criticile recurentei fiind nefondate.
Critica recurentei privind obligarea la plata dobânzii este, de asemenea, nefondată. Reclamantul, care a fost obligat la plata unei taxe asupra căreia s-a stabilit că nu este datorată potrivit legislației comunitare, și care a solicitat prin cererea de chemare în judecată și plata dobânzii legale, este îndreptățit a beneficia de acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, ce este compus din cuantumul taxei și folosul nerealizat, reprezentat de dobânda legală, de la data achitării taxei și până la data restituirii.
În acest sens, prin Hotărârea pronunțată la data de 18 aprilie 2013, în cauza C‑565/11, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în temeiul articolului 267 TFUE, formulată de Tribunalul Sibiu, Curtea Europeană de Justiție a declarat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Date fiind cele expuse anterior, reținând că sentința recurată este temeinică și legală, sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 496 Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 488 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B., ., județul B., împotriva sentinței nr. 998 din 22 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. C., cu domiciliul procesual ales la C. de Avocatură O. C. M. în B., . 3 A, parter, județul B. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr. 294, sector 6.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2016.
PREȘEDINTE
G. M. F.
JUDECĂTORI
L. F. A. I. N. E. C.
GREFIER
N. G. C.
Operator date cu caracter personal;
Număr notificare 3120/2006;
Red.INEC
Tehnoredactor INEC/GCN/5 ex./09 .02.2016
Dosar fond_ al Tribunalului B.
Judecător fond F. M.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 43/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
