Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 133/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 133/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 133/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II – A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR.133
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2016
Președinte - T. M.
Judecători - D. F.
Ș. I. C.
Grefier – D. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI cu sediul în Ploiesti, .. 22 jud. Prahova – în numele S.F.O. M. ,împotriva sentinței nr. 1909 din data de 08.10.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. B. domiciliat în . A., nr. 173, J. Prahova și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, sector 6.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, recursul promovat este motivat, scutit de plata taxei de timbru, recurenta pârâtă, prin intermediul cererii de recurs a solicitat și judecata în lipsă potrivit dispozițiilor art. 223 alin.(3) din Cod proc.civ., după care;
De asemenea s-a mai învederat instanței faptul că prin intermediul Compartimentului Registratură s-a depus la dosar de intimatul reclamant întâmpinare, ce a fost vizată și înregistrată sub nr._/27.11.2015.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri și față de împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin.(3) Cod proc.civ., în conformitate cu art.394 N.C.P.C. închide dezbaterile și rămâne în deliberare potrivit art. 396 NCPC, pronunțând următoarea decizie în baza art. 402 N.C.P.C.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința nr. 1909 din data de 08.10.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, s-a admis cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul M. B. în contradictoriu cu parații DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI- PENTRU A.F.P.O. M. si ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și a obligat pârâtele sa restituie reclamantului suma de 3153 lei, reprezentând taxă pe poluare precum și dobânda legala fiscala aferentă acestei sume de la data încasării taxei, 11.03.2010, și până la data restituirii efective a acesteia, obligând pârâtele sa plătească reclamantului suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecata constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI– în numele S.F.O. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului, recurenta învederează că AFP Ploiești nu a făcut altceva decât să aplice prevederile legislației fiscale pe teritoriul României, în speță prevederile O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum se precizează în preambul O.U.G. nr. 50/2008, această ordonanță a fost adoptată în scopul asigurării protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitara în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Față de prevederile constituționale ale art. 148, recurenta precizează că, potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Statele Europei privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxembourg la 25 aprilie 2005: "Legea cadru europeană este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând, în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Precizează faptul că alin. 2 al art. 148 din Constituția României instituie
supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunității Europene recurentele precizează faptul că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani se va plăti aceeași taxa de înmatriculare că și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice. Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunității Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea, recurenta precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Mai mult, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aprobat pentru toate statele membre.
Prin urmare, existența unei taxe de prima înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
Obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție și cea specială, prevăzută de art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revine exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.
Precizează recurenta că în infograma nr. 5899/26.06.2008, transmisă de Reprezentanta Permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25 iunie 2008 (formă aprobată de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Procedura de infringement a fost închisă după adoptarea de Parlamentul României a O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Comisia pentru petiții din cadrul Parlamentului European, prin răspunsul formulat la petiția nr. 1717/2008, adresată de I. Garbovan, a constatat faptul că, prin adoptarea actului normativ menționat, normele României în materie de taxă pe poluare pentru autovehicule sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au
stat la baza procedurii de încălcare au încetat să existe și cazul a fost închis.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 488 N.C.Pr.Civ., Curtea reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Instanța de fond a reținut în mod corect a aplicat în mod corect dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, asigurând realizarea efectului deplin al acestor norme, concluzionând corect că taxa pe poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 nu este compatibilă cu articolul 110 TFUE și reprezintă o măsură discriminatorie.
Scopul general al art. 110 (exarticolul 90 par.1) din Tratatul Comunității Europene este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Articolul 148 alin.2 din Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile din Tratatul Comunităților Europene.
Judecătorul național are obligația să aplice dispozițiile dreptului comunitar și să asigure realizarea efectului deplin al acestor norme, această obligație rezultând și din dispozițiile constituționale (art.148 alin.4) și din dispozițiile art.220 din Tratatul C.E.
Sistemul de taxare nu trebuie să fie discriminatoriu, pentru autovehiculele second-hand de pe teritoriul României înmatriculate deja nepercepându-se această taxă, ca pentru autovehiculele second-hand înmatriculate pe teritoriul altui stat comunitar membru al U.E.
Fiind adoptată cu ignorarea dispozițiilor Tratatului C.E., această taxă reprezintă o plată nedatorată, dispozițiile care o reglementează fiind contrare legislației comunitare, legislație pe care judecătorul național trebuie să o aplice fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acestora pe calea legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Susținerea recurentei constând în aceea că taxa a fost încasată cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie, nu poate fi reținută de instanța de recurs întrucât, fiind în discordanță cu prevederile Constituției României, ale Tratatului C.E., dar și cu principiile instituite de C.J.C.E. în urma deciziilor de interpretare, taxa de poluare are un vădit caracter ilicit.
De altfel, la data de 7.04.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza T. c. Statului Român - având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare -, în sensul că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se impune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Ulterior, aceleași concluzii au fost reluate în hotărârea din 7.07.2011 pronunțată de către CJUE în cauza N. c. Statului Român.
Or, din această concluzie rezultă neîndoielnic opinia CJUE privind faptul că taxa de poluare este contrară dreptului comunitar, în condițiile în care ea se aplică doar autovehiculelor cumpărate din state membre și înmatriculate pentru prima dată în România și nu și autovehiculelor similare, achiziționate de pe piața internă și care se reînmatriculează.
Practic, atâta vreme cât concluziile CJUE exprimate în hotărârile menționate sunt clare și aplicabile expres dispozițiilor legale privind taxa de poluare, sunt lipsite de relevanță interpretările date de către recurenta-pârâtă normelor legale și jurisprudenței comunitare în materie.
Curtea mai reține că taxa pe poluare contestată a fost achitată de către reclamant la data de 11.03.2010, deci cu mult înainte de . Legii nr.9/2012, precum și că,potrivit principiului de drept tempus regit actum, la aprecierea legalității taxei pe poluare trebuie avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la data plății acesteia.
Ca urmare, rezultă că dispozițiile Legii nr.9/2012 nu sunt aplicabile raportului juridic fiscal creat prin plata taxei pe poluare de către reclamant, raport juridic născut anterior intrării în vigoare a acestei legi și căruia îi sunt aplicabile exclusiv actele normative în vigoare la nașterea sa, astfel că susținerea recurentei, privind acest aspect, nu este întemeiată.
D. fiind cele expuse anterior, reținând că sentința recurată este temeinică și legală, sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 496 N.C.Pr.Civ., va respinge recursul ca nefondat, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 488 N.C.Pr.Civ.
Curtea, în temeiul disp. art. 452 N. C.PR.CIV., va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimata reclamantă, ca neîntemeiată, intimatul reclamant nedepunând dovezi privind efectuarea acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI cu sediul în Ploiesti, .. 22 jud. Prahova – în numele S.F.O. M. ,împotriva sentinței nr. 1909 din data de 08.10.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. B. domiciliat în . A., nr. 173, J. Prahova și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, sector 6.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2016.
Președinte, Judecători,
T. M. D. F. Ș. I. C.
Grefier,
D. D.
Red.DF
Tehnored.DD
5 Ex /26.02. 2016
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. P. C.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 149/2016.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 170/2016.... → |
|---|
