Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 170/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 170/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 170/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 170
Ședința publică din data de 1 februarie 2016
Președinte - F. M.-G.
Judecător - A. L. F.
Judecător - C. I. N. E.
Grefier - N. G. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN B., cu sediul în B., Șoseaua Spătarului, nr. 7, județ B., împotriva sentinței nr. 861 din 22.09.2015, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL, cu sediul procesual ales la SCA G., P. ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B., .. 1-3, ..
Recurs scutit de la plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta – pârât Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură- Centrul Județean B., reprezentat de consilier juridic D. A., potrivit delegației din 1903 din 29.01.2016, lipsă fiind intimata-reclamantă . SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că recursul este la primul termen de judecată, este motive, scutit de la plata taxei de timbru, după care:,
Consilier juridic D. A. având cuvântul pentru recurentă, învederează instanței că nu maia re alte cereri de formulat, solicitând cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Curtea luând act că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului legal al recurentei în susținerea motivelor de recurs.
Consilier juridic D. A., având cuvântul pentru recurentă, solicită admiterea recursului, susținând în esență a se avea în vedere că, în cauza de față, ajutorul de stat ce a fost acordat în luna ianuarie 2011, la câteva zile după abrogarea OUG nr. 123/2006, vizează facturile fiscale aferente trimestrului III al anului 2010. Arată că, în cazul în care recurenta ar fi încercat să oprească fluxul de autorizare,arată că acesta nu era posibilă deoarece de la APIA B. plecase această autorizare. Însă, în opina sa, această interdicție, care a fost menținută și în OG nr. 14/2010, trebuie interpretată și la nivel de principiu general valabil în materie de ajutoare de stat.
În concluzie, admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată . Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
După administrarea probei cu înscrisuri, prin sentința nr. 861 din 22 septembrie 2015, Tribunalul B. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta . SRL, a anulat procesul verbal de constatare încheiat la data de 02.07.2014 privind cererea de plată nr._/18.10.2010 – campania 2010 precum și Decizia de soluționare a contestației nr._/01.09.2014.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 488, pct. 8 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, arată că, sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță legate de izvorul și temeiul legal în baza cărora recurenta a emis asupra intimatei, titlul de creanță contestat, î
Astfel, arată că data la care au fost emise facturile fiscale privind cantitățile de motorină achiziționate de petentă în trim. III al anului 2010 și în baza cărora a fost acordat ajutorul de stat prin rambursarea diferenței de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, OUG nr. 123 / 2006, era în vigoare, astfel încât raportat la această împrejurare, interdicția prevăzută de ordonanță, era în vigoare.
Recurenta mai arată că, izvorul indubitabil al creanței sale, rezidă în ajutorul de stat de care intimată a beneficiat întradevăr în baza OG nr. 14 / 2010, dar cu încălcarea interdicției prevăzute de art. 17 alin 3 din OUG nr. 123/ 2006.
Precizează că text de lege prin care se interzicea beneficiarilor de sprijin financiar care au încasat în mod necuvenit sume de la bugetul de stat, să mai primească orice formă de sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani; în acest sens invocă și dispozițiile art.I, pct. 2 din Legea nr. 281/2010 conform cărora măsurile adoptate în baza ordonanței abrogate, aflate în derulare la data
intrării în vigoare a legii, se finalizează conform dispozițiilor în vigoare la data inițierii acesteia.
Recurenta mai precizează că este vădit greșit sub aspectul aplicabilității normelor de drept material incidente, considerentul reținut de instanța fondului în motivarea soluției potrivit căruia, prin procesul verbal contestat s-a dispus recuperarea unei sume acordate în 2011 în baza OG 14/2010 fără a se dovedi că suma a fost acordată necuvenit în raport de această ordonanță, când pe fond chestiunea dedusă judecății nu este dacă suma acordată în 2011 este un ajutor necuvenit în raport de OG 14 /2010, ci dacă această sumă reprezintă un ajutor necuvenit în raport de interdicția prevăzută de art. 17 alin 3 din OUG nr. 123/ 2006, sub care se afla reclamanta intimată și de care avea cunoștință.
Exigența legiuitorului prin menținerea în OG nr. 14 / 2010, a interdicției invocate mai sus, trebuie interpretată în opinia noastră și la nivel de principiu general valabil în materie de ajutoare de stat, în sensul că orice persoană fizică și / sau juridică care a încasat sume de la bugetul de stat prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele aferente ajutorului de stat, este sancționat prin această interdicție pe 3 ani, rară a distinge forma de sprijin sau actul normativ în baza căruia acesta a fost sau poate fi acordat; această interpretare este confirmată în opinia recurentei și din termenii folosiți de legiuitor în cele două acte normative în discuție, respectiv termenul de " sume acordate necuvenit" prevăzut în OUG nr. 123 / 2006 și de " ajutor necuvenit prevăzut de OG 14/2010.
Abrogarea începând cu data de 02 ianuarie 2011 a OUG nr. 123 / 2006 din perspectiva interpretării interdicției și a principiului invocat, de la care legiuitorul a înțeles să nu deroge, nu poate semnifica în opinia sa, încetarea aplicabilității tuturor decăderilor și interdicțiilor începând cu data abrogării, având în vedere că în speță ajutorul de stat privește cantitățile de motorină achiziționate de reclamanta în 2010, înainte de abrogarea OUG nr. 123 / 2006, iar potrivit art. 6 alin 4 din Noul Cod Civil, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit".
Mai arată că, abrogarea OUG nr. 123/ 2006, nu a semnificat pe fond și o modificare a cadrului juridic privind condițiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, ci o punere de acord al acestuia, atât cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol, cât și cu prevederile OUG nr. 44 / 2008 privind desfășurarea activităților economice de către solicitanți în scopul obținerii producției agricole, prevederile art. 1 și 3 din OG nr. 14/2010, raportate la dispozițiile art. 6 alin 1 din OUG nr. 123 / 2006, referitoare la beneficiarii ajutoarelor de stat, fiind evidente în sensul celor invocate mai sus……
Recurenta solicită a se avea în vedere faptul că, în condițiile în care schimbările nu sunt majore și de fond a cadrului juridic general în care sunt acordate ajutoarele de stat ci a unei reglementări exprese care să asigure și recuperarea creanțelor rezultate din derularea OUG nr. 123 / 2006. este irelevantă, în opinia sa, modalitatea prin care legiuitorul a urmărit asigurarea continuității interdicției prevăzute de art. 17 alin 3 din OUG nr. 123 / 2006 și totodată instrumentul juridic de recuperare a acestora, având în vedere dispozițiile art. 19 raportat la art. 13 alin 3 din OG nr. 14 / 2010.
Recunoașterea și restituirea de către reclamant, a creanței pârâtei stabilită prin Procesul verbal de constatare nr. 5322 / 27. 04. 2010, întocmit de Camera de Conturi B., ca o consecință a declarației neconforme cu realitatea legată de obligațiile fiscale restante la bugetul de stat și bugetul local, reprezintă implicit o însușire de către acesta, a interdicției impuse prin art. 17 alin 3 din OUG nr. 123/ 2006 și de care a avut cunoștință la momentul depunerii cererii.
Textul folosit de legiuitor prin art. 19 din OG nr.14 / 2010, potrivit căruia cităm - " creanțelor bugetare rezultate din derularea OUG nr. 123 / 2006, li se aplică prevederile art. 14 -18, trebuie interpretat în opinia recurentei inclusiv în sensul derulării efectelor interdicției și după momentul abrogării, fapt ce a condus implicit la dreptul Agenției de a - și stabili în condițiile legii, creanța asupra petentei urmare a efectelor interdicției, cu atât mai mult cu cât prin OG nr. 14 / 2010, cadrul juridic general în care sunt acordate ajutoarele de stat nu a suferit modificări de fond iar menținerea interdicției probează principiul general valabil în materie de ajutoare de stat invocat mai sus, astfel încât procedura de recuperare a sumei imputate nu s-a făcut cu încălcarea principiului activității legii civile.
Este adevărat că prevederile art. 13 alin 3 din OG nr. 14/ 2010 vizează exclusiv situația sumelor acordate necuvenit în baza acestei ordonanțe însă, în măsura în care nu veți reține ca fiind relevant în admiterea recursului, faptul că în raport de data emiterii facturilor fiscale în baza cărora a fost acordat ajutorul, OUG nr. 123 / 2006 nu era abrogată, în opinia recurentei, având în vedere dispozițiile art. 6 alin 2 și 4 din Codul civil invocate mai sus, suntem în situația de ultraactivitate a legii civile și nu de încălcare a principiului neretroactivității legii civile.
Chiar și în ipoteza în care OG nr. 14/ 2010 nu ar fi prevăzut aceeași interdicție, fiind într-un caz de ultraactivitate a legii civile, temeiul legal al sumei stabilite prin titlul de creanță asupra reclamantului din 2010, executat de bunăvoie de aceasta, precum și a sumei stabilite prin actul administrativ contestat, este același, respectiv prevederile art. 17 alin 3 din OUG nr.123 / 2006, nefiind relevantă împrejurarea legată de indicarea în mod greșit în titlurile de creanță contestate, a dispozițiilor art. 13, alin 3 din OG nr. 14 / 2010 prin care, au fost preluate ad - literam prevederile din ordonanța abrogată.
In consecință, fiind aplicabile în speță prevederile art. 17 alin 3 din OUG nr. 123 / 2006, indicarea greșită în titlurile de creanță contestate a prevederilor art. 13 alin 3 din OG nr. 14/2010, nu este de natură să afecteze legalitatea și temeinicia acestora, în condițiile în care din cuprinsul lor rezultă cu evidență motivul pentru care au fost emise, în speță recuperarea unor sume de la bugetul de stat, acordate nelegal.
Mai susține că numai în situația lipsei motivului sau în cazul unei erori asupra motivului, am fi fost în prezența unei nulități de fond care nu ar putea fi acoperită întrucât ar fi vorba de un viciu de consimțământ iar recurenta, ca organ administrativ emitent, nu ar fi exprimat o voință valabil.
În consecință, baza legală pentru restituirea sumei care face obiectul proceselor verbale de constatare contestate, este dată de prevederile legale în materie de la momentul constatării prin procesul verbal de constatare din 2010, prevederi prin care au fost instituite sancțiuni și decăderi pentru următorii trei ani calendaristici și care rămân aplicabile în temeiul dispozițiilor legale invocate mai sus.
Prin dispozițiile art. 19 raportat la art. 13 alin 3 din OG nr. 14/2010, legiuitorul a urmărit în opinia recurentei - pârâte, nu numai să asigure continuitatea interdicției prevăzute de art. 17 alin 3 din OUG nr. 123 / 2006, în ce privește de principiu beneficiarii ajutoarelor de stat, ci și asigurarea pentru recurentă a instrumentului juridic în ce privește recuperarea creanțelor rezultate din aceasta; în acest sens, apreciem ca fiind greșit considerentul reținut de instanța fondului conform căruia, OG 14/2010 prevede doar o procedură de constatare și recuperare a sumelor acordate necuvenit în baza OUG nr. 123 / 2006 și nu conține dispoziții speciale care să mențină interdicția, fără a observa faptul că nu ne aflăm în fața unei schimbări majore și de fond a cadrului juridic general în care sunt acordate ajutoarele de stat ci a unei reglementări exprese care să asigure și recuperarea creanțelor rezultate din derularea OUG nr. 123 / 2006.
In acest sens, apare ca irelevant sub aspectul dreptului recurentei - pârâte de a - și stabili în condițiile legii creanțele pe care le poate avea la un moment dat asupra beneficiarilor de sprijin financiar, actul normativ în baza căruia aceștia, urmare a vocației la anumite ajutoare de stat, au încasat în mod necuvenit, sume de bani de la bugetul de stat, având în vedere că dreptul acesteia la creanța stabilită prin actul administartiv contestat, s-a născut în baza textului de lege invocat și a interdicției impuse reclamantei - intimate prin lege, de a mai beneficia de orice formă de ajutor de stat în urma declarației neconforme cu realitatea legată de obligațiile fiscale restante la bugetul de stat și bugetul local.
Este nerelevant pe fondul pricinii faptul că actul administrativ contestat a fost emis după momentul abrogării ordonanței, în condițiile în care acesta s-au încadrat în termenul general de prescripției.
Pentru motivele de drept și de fapt invocate, solicită admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței recurate, iar pe fond respingerea cererii, ca nefondată.
Intimata nu a formulat întâmpinare .
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea reține că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:
În urma exercitării auditului financiar privind contul de execuție bugetară la Centrul Județean B. al APIA Camera de Conturi a Jud. B. a întocmit procesul-verbal de constatare din 23.04.2010, în care, s-au reținut, printre altele, abateri de la legalitate și regularitate privind eligibilitatea plăților în cadrul schemelor de sprijin conform OG nr. 14/2010.
În consecință, a fost întocmit procesul-verbal de constatare nr._ din data de 02.07.2014 privind cererea de plată nr_ – campania 2010 formulată de . SRL, iar în cuprinsul acestui act administrativ fiscal s-a reținut că recurenta din prezenta cauză datorează intimatei suma de_,67 lei, reprezentând sprijin financiar acordat producătorilor agricoli pentru campania 2010.
Curtea reține că OUG nr. 123 din 21.12.2006 vizează aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului.
Conform art. 17 alin. 3 din acest act normativ, „persoanele fizice și/sau juridice care, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare aferente sprijinului financiar prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani”.
OG nr. 14/29.01.2010, pe de altă parte, vizează acordarea măsurilor financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.
Potrivit art. 13 alin. 1 din acest ultim act normativ, „se consideră ajutor necuvenitsumele acordate în temeiul prezentei ordonanțe și utilizate pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate, sumele acordate prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situații nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului prev.în prezenta ordonanță sau cu încălcarea în orice mod a prevederilor prezentei ordonanțe”. A.. 3 al aceluiași articol prevede că, „persoanele fizice și /sau juridice care, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului prevăzut în prezenta ordonanță, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de ajutor pentru o perioadă de 3 ani calendaristici de la data încasării sumelor necuvenite”.
Mai mult decât atât, se rețin prevederile art. 19 din acest ultim act normativ, potrivit cărora „creanțelor bugetare rezultate din derularea OUG nr. 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, aprobată cu modificări și completări prin legea nr. 125/2007, cu modif.și complet.ult. li se aplică prev.art. 14-18 din prezenta ordonanță”, și anume procedura de constatare a ajutorului necuvenit, calculul și individualizarea acestuia.
În cauză, ajutorul de stat pentru campania 2010 (privind cererea de plată nr. cererea de plată nr._/18.10.2010 – campania 2010) a cărui recuperare s-a dispus prin procesul-verbal de constatare încheiat la data de_ din data de 02.07.2014 contestat (s-a acordat recurentei-reclamante în temeiul OG nr. 14/2010 și nu în temeiul OUG nr. 123/2006, de altfel, intimata nedovedind că recurenta nu ar fi îndeplinit toate condițiile legale în vigoare la momentul acordării acestuia privind obținerea ajutorului de stat .
Totodată, se reține că OUG nr. 123/2006 a fost abrogată prin Legea nr. 281/24.12.2010 privind abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea OG nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.
Conform art. I alin. 2 din legea de abrogare, „măsurile adoptate în baza actelor normative prevăzute la alin. 1), (printre care și OUG nr. 123/2006), aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se finalizează conform dispozițiilor în vigoare la data inițierii acestora, dacă respectivele măsuri au fost aplicate anterior datei de 1 ianuarie 2010 și produc efecte și după această dată”.
În ceea ce privește interdicția beneficierii de sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani în temeiul art. 17 alin. 3 din OUG nr. 123/2006 coroborat cu art. I alin. 2 din Legea nr. 281/2010, Curtea consideră că aceasta i s-ar fi aplicat recurentei dacă și numai dacă auditul financiar prin care s-au reținut neregulile sus-menționate s-ar fi derulat anterior datei de 1 ianuarie 2010, ceea ce nu este și situația din prezenta cauză, auditul derulându-se în perioada martie – aprilie 2010.
Mai mult decât atât, se reține că această interdicție viza beneficierea de sprijin financiar și nu de ajutor de stat, măsuri financiare în privința cărora nu s-a făcut dovada unei identități de domeniu de aplicare.
În sprijinul acestui argument, Curtea menționează și faptul că cele două acte normative, respectiv OUG nr. 123/2006 și OG nr. 14/2010 au fost adoptate în temeiul unor regulamente europene distincte, că OG nr. 14/2010 nu a abrogat explicit sau implicit OUG nr. 123/2006, că cele două acte normative au coexistat pentru o perioadă de aproximativ un an și nu în ultimul rând că OG nr. 14/2010 prevede că numai procedura de constatare și recuperare a sumelor acordate necuvenit conform OUG nr. 123/2006 este cea reglementată prin art. 14-18, acest act normativ neconținând și dispozițiile speciale care se referă la menținerea interdicției de acordare a sprijinului financiar prev.de art. 17 alin. 3 din OUG nr. 123/2006.
Prin urmare, OUG nr. 123/2006, fiind abrogată prin legea nr. 281/2010, publicată în MO nr. 888/30.12.2010, este clar că toate interdicțiile și decăderile prevăzute de aceasta și-au încetat aplicarea la momentul abrogării sale, cu excepția situațiilor reglementate de art. I alin. 2 din legea de abrogare (sus-menționat), situație care, pentru argumentele prezentate anterior, nu este aplicabilă în prezenta cauză.
Astfel, se reține că OG nr. 14/2010, în art. 13 alin. 3 instituie o astfel de interdicție, însă aceasta vizează exclusiv situația sumelor acordate necuvenit în temeiul OG nr. 14/2010 și nu a OUG nr. 123/2006, iar reiterând argumentul prezentat anterior, în cauză, prin actul administrativ fiscal contestat s-a dispus recuperarea unei sume acordate recurentei-reclamante pentru campania 2010, fără însă a se dovedi că suma este acordată necuvenit în raport de prev.OG nr. 14/2010.
Față de toate aceste considerente, apreciind că, în cauză, instanța de fond a interpretat în mod corect dispozițiile legale aplicabile, Curtea, în baza art. 496 alin. 1 C.p.c., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN B., cu sediul în B., Șoseaua Spătarului, nr. 7, județ B., împotriva sentinței nr. 861 din 22.09.2015, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL, cu sediul procesual ales la SCA G., P. ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B., .. 1-3, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2016.
PREȘEDINTE
G. M. F.
JUDECĂTORI
L. F. A. I. N. E. C.
Fiind in CO
Semnează președintele instanței
GREFIER
N. G. C.
Operator date cu caracter personal;
Număr notificare 3120/2006;
Red.FGM
Tehnoredactor FGM/GCN/4 ex./ 18.02.2016
Dosar fond_ al Tribunalului B.
Judecător fond M.-G. S.
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 133/2016. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 171/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
