Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2769/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2769/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 842/86/2014
Dosar nr._ - Legea nr. 188/1999 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2769
Ședința publică din 9 iunie 2015
PreședinteVințilă N.
Judecător A. M.
Judecător G. D.
Grefier H. L.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul F. N., domiciliat în orașul Siret, .. 3, .>sentinței nr. 6747 din 20 noiembrie 2014 a Tribunalului Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal – în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, cu sediul în orașul Sighetu Marmației, .. 38, județul Maramureș.
La apelul nominal se prezintă reclamantul-recurent asistat de avocat V. C. și consilier juridic A. B. pentru pârâtul-intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care, fiind întrebat, reprezentantul pârâtului-intimat susține că înscrisul S/2.060.078 din 29.04.2014 solicitat de instanță este clasificat și nu poate fi depus la instanță din inițiativa instituției.
Avocat V. C. susține că este necesară depunerea acestui înscris la dosar.
Reprezentanții părților depun concluzii scrise după care instanța, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri atât cu privire la excepția invocată prin întâmpinare de către pârâtul-intimat cât și asupra acestuia.
Avocat V. Contantin solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, casarea sentinței și, reținând cauza spre rejudecare, admiterea contestației și anularea Deciziei nr. S/2.585.301 din 14.10.2013.
Instanța de fond nu a luat act că reclamantul a fost sancționat în baza unui ordin emis de ministru declarat neconstituțional de Curtea Constituțională prin decizia nr. 392 publicată în Monitorul Oficial la data de 11.09.2014 și care se va aplica tuturor cauzelor pendinte și întrucât decizia de sancționare a fost emisă în luna iunie, solicită să se constate că Ordinul prin care a fost sancționat recurentul este declarat neconstituțional.
Dacă se trece peste acest aspect solicită a se observa că recurentul a fost sancționat pe nedrept pentru că el era numit în funcție în baza unei hotărâri judecătorești pe care, sistematic, conducerea I.G.P.F. a refuzat să o pună în aplicare, fiind pusă în executare doar la intervenția recurentului direct la ministru și din acel moment a deranjat conducerea instituției. Reclamantul, fiind în termenul de încercare de 6 luni, nu putea fi subiectul unor controale și profitându-se că inspectoratul era în planul de control al ministrului s-a infiltrat din partea I.G.P.F. o persoană din corpul de control care a efectuat un control pentru o activitate care încă nu putea fi efectuată la momentul respectiv, iar în urma acestui control s-a emis decizia de sancționare și destituirea acestuia din funcție. Ca atare, reclamantul-recurent a deranjat conducerea Inspectoratului de Poliție de Frontieră Sighetu Marmației pentru faptul că acesta a avut curajul să se adreseze instanței de judecată care i-a dat dreptate iar decizia pronunțată a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Susține că reclamantul a obținut o funcție și a fost înlăturat pierzând drepturile de pe urma acesteia, iar interesul său este că dacă ar înceta starea de punere la dispoziție și ar solicita ieșirea la pensie el n-ar putea să-și valorifice drepturile funcției pentru care a muncit, respectiv cea de șef sector pentru că există acea dispoziție nelegală și netemeinică care îi diminuează toate drepturile.
Consilier juridic A. B. pentru pârâta-intimată, față de excepția lipsei de interes invocată prin întâmpinare, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată și respingerea recursului, ca nefondat.
Învederează că admiterea acestei căi de atac și, implicit, de anulare a Deciziei S2.585.301 din 14.10.2013, practic, ar fi lipsă de interes din partea reclamantului, și nu ar produce nicio utilitate pentru acesta, deoarece în momentul de față este pus la dispoziția inspectoratului în baza art. 65 alin. 2 și 4 din Legea nr. 360 privind Statutul polițistului existând o imposibilitate de punere în executare a unei hotărâri. Din toate documentele depuse la dosar rezultă că începând cu data de 29.04.2014 s-a pus în mișcare urmărirea penală a recurentului în dosarul nr. 39/P/2008, care a fost pus la dispoziție conform art. 65 alin. 2 și 4 din Statutul polițistului. Ulterior, ca urmare a arestării preventive ( f. 785, 788 din dosar) a fost suspendat din funcție, după liberare avea să revină ca ofițer pus la dispoziție, iar în prezent acesta este trimis în judecată de către DNA într-un alt dosar.
În aceste condiții demersul reclamantului apare ca lipsit de interes din punct de vedere juridic, deoarece acesta nu poate ocupa nici măcar o funcție de execuție în momentul de față și cu atât mai puțin cea de șef de sector din care a fost eliberat prin dispoziția contestată. Solicită a se avea în vedere la analiza acestei excepții și prevederile art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 138/2014.
Pe fondul cauzei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală.
Față de cele susținute de apărătorul reclamantului, așa cum a constatat și instanța de fond, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014 a Curții Constituționale nu are aplicabilitate în cauză, întrucât potrivit art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 acestea sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor și în concluzie consideră că această decizie constituțională nu-și găsește aplicabilitatea în cauză.
Față de susținerea apărătorului reclamantului-recurent cu privire la controlul efectuat de către structurile superioare ale Ministerului de Interne în cooperare cu I.G.P.F, arată că, din contră, acestea au fost respectate, întrucât dispoziția respectă și Anexa 4 la acel ordin.
Cu privire la nepublicarea Ordinului 400/2004 privind regimul disciplinar al Ministerului de Interne în Monitorul Oficial susține că la data emiterii acestuia existau norme derogatorii de la regula publicării, respectiv art. 27 alin. 3 din Anexa 1 a HG nr. 555/2001.
Mai susține că atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin recursul formulat reclamantul încearcă să creeze o falsă imagine a unei persoane persecutate, ceea ce nu este adevărat. De altfel, din caracterizarea depusă la fila 62 dosar cât și cele survenite din situația personală a reclamantului, cercetat și trimis în judecată pentru corupție, arestat preventiv, pus la dispoziție, scoate în evidență neadevăruri în legătură cu acestă situație.
Cu privire la acea recuzare vis-a-vis de ofițerul care a efectuat cercetarea prealabilă și a analizei consiliului de disciplină arată că instanța de fond a respins susținerile ca fiind nefondate, respectivul comportament neadecvat al reclamantului a reprezentat practic o renunțare unilaterală a dreptului de apărare.
În legătură cu abaterile constatate de către corpul de control și ulterior de către ofițerul de cercetare penală și consiliul de disciplină consideră ca și instanța de fond că acestea au fost legal constatate, iar măsura de sancționare a fost pe măsura acelor abateri.
Cu privire la înscrisurile depuse la termenul anterior aflate la paginile 14,15,16 prin care susține că Ordinul 560/2008 abrogă Ordinul 400/2004 la data de 30.07. 2008, se poate constată că este neadevărat, întrucât Ordinul MAI 560/2008 abrogă 6 ordine al Ministerului de Interne, printre care nu se află și Ordinul 400/2004 privind regimul disciplinar.
Consideră că hotărârea atacată este legală și temeinică în cauză nefiind date motive de casare prev. de art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată;
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr._ din data de 27.01.2014, reclamantul F. N., în contradictoriu cu pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, a solicitat constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. S/2.585.301 din data de 14.10.2013, întrucât actele care au stat la baza emiterii acestei decizii sunt nelegale și netemeinice, iar abaterile disciplinare cuprinse în raportul de cercetare prealabilă nr. 397.843 din 06.09.2013 și în raportul de încheiere nr. 2.592.834 din 11.10.2013 încheiat de consiliul de disciplină nu există; anularea Dispoziției nr. 2.585.301 din 14.10.2013 emisă cu încălcarea prevederilor O.M.A.I nr. 400/2004 și a Legii nr. 360/2002, precum și obligarea intimatului la reintegrarea pe postul deținut anterior, cu obligarea acestuia la plata despăgubirilor constând în diferența de salariu între funcția de șef S.P.F. Rădăuți și funcția actuală pe care o deține.
Prin sentința nr. 6747 din 20 noiembrie 2014, Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal – a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul F. N., în contradictoriu cu pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantulF. N., prin care solicită admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond admiterea cererii de anulare a Dispoziției nr. 2.592.834 din 11.10.2013 emisă de I.T.P.F. Sighetu Marmației, ca nefondată, fiind emisă cu încălcarea prevederilor Constituției României, a Legii nr. 360/2002, în baza căreia s-a emis O.M.A.I. 400/2004, cenzurate constituțional prin decizia 392/2014 și obligarea intimatului la reintegrarea pe postul deținut anterior, cu obligarea acestuia la plata despăgubirilor, actualizate cu data de 11.10.2013.
Motivându-și recursul, reclamantul reitează situația de fapt dedusă judecății precizând punctual criticile aduse sentinței-recurate.
Astfel, susține, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, interpretând eronat legea, în speță dispozițiile Legii nr. 360/2012, act normativ ce a fost cenzurat de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 393/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 667 din data de 11.09.2014.
Potrivit Deciziei Curții Constituționale la data de 02.07.2014 prevederile art. 59 alin. 2 art. 60 alin. l și ale art. 62 alin. 3 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului sunt neconstituționale. Aceste dispoziții declarate neconstitutionale se referă și sunt aplicabile reclamantului, deoarece în baza acestora s-a desfășurat cercetarea prealabilă, s-a aplicat sancțiunea dar mai ales, a fost emis actul administrativ contestat, respectiv Dispoziția nr. 2.592.834/11.10.2013.
Raportat la data de 20.11.2014, dată la care instanta de fond s-a pronunțat asupra cererii de anulare a deciziei, coroborat cu data la care a fost constatată neconstituționalitatea dar mai ales data de 11.09.2014 când Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, se constată că litigiul era pe rolul instanței, nu se pronunțase nici o hotărâre definitivă și irevocabilă. Instanta de fond a greșit, când a considerat că litigiul nu a fost pus sub controlul constituționalității prin decizia Curții Constituționale și a aplicat legea civilă.
O.M.A.I. 400/2002, în baza prevederilor căruia a fost sancționat și s-a emis Dispoziția contestată, este rezultatul aplicării Dispozițiilor neconstitutionale din Legea 360/2002, urmând ca instituția să ia măsuri în consecință.
Prin Dispoziția șefului Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației nr. 2.585.301 din 14.10.2013 a fost sancționat disciplinar cu „trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut”, dispoziție care nu i-a fost comunicată până în prezent pentru a fi luată la cunoștință pe bază de semnătură și de a fi anexată la dosarul personal de cadre.
La data de 14 octombrie 2013 prin adresa emisă de I. T. al Poliției de Frontieră Sighetu Marmatie cu nr. 2.577.971 din 14.10.2013 i s-a comunicat abaterile disciplinare care au fost constatate cu ocazia cercetării prealabile și a concluziilor cuprinse în încheierea Consiliului de disciplină și măsura disciplinară dispusă de șeful Inspectoratului T. prin Dispoziția nr._ din 14.10.2013 privind sancționarea sa cu „trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut, dispoziție care are caracter nesecret, iar documentul trebuia luat la cunoștință pe bază de semnătură iar un exemplar al acesteia să-i fie înmânat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Dispoziția nr._ din 14.10.2013 este emisă cu încălcarea Legii nr. 360/2002 și a Ordinului 400/2004, iar în ceea ce privește încălcarea OMAI 400/2004 nu sunt îndeplinite condițiile de legalitate ale luării în considerare acestui act, întrucât nu este publicat în Monitorul Oficial.
Analizând sentința recurată reclamantul-recurent constată următoarele:
- Instanța de fond nu a făcut nicio referire în cadrul sentinței cu privire la încălcările grave a prevederilor O.M.A.I. 400/2004 pe care le-a săvârșit ofițerul cu cercetarea prealabilă pe timpul cercetării prealabile 02.09._13 și nici de faptul că recurentul a înaintat un raport la data de 30.09.2013 către Ministerul Afacerilor Interne solicitând să se efectueze verificări cu privire la cele prezentate în raport și să fie luate măsurile ce se impun, raport care a fost înaintat comisiei de disciplină pentru a lua la cunoștință despre încălcările prealabile, însă în urma dezbaterilor i s-a comunicat că raportul nu face obiectul unor cercetări din partea lor. De asemeni, nu a analizat dacă Consiliul de Disciplină a avut în atenție și a respectat principiile prevăzute de art. 39 din O.M.A.I. 400/2004 privind prezumția de nevinovăție, garantarea dreptului la apărare și proporționalitatea între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanțele săvârșirii acesteia și sancțiunea disciplinară propusă de membrii Consiliului.
În urma cercetărilor prealabile de către ofițerii desemnați pentru aceleași nereguli doar reclamantul a fost sancționat disciplinar cu măsura „ trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut”, iar alți doi ofițeri au fost doar „atenționați” fără a fi sancționați disciplinar, concluzionându-se că principalul obiectiv al cercetării prealabile a fost doar sancționarea reclamantului.
În luna octombrie 2012 prin hotărârea definitivă a I.C.C.J. s-a dispus anularea dispoziției de sancționare și repunerea reclamantului pe funcție, lucru care s-a întâmplat în luna ianuarie 2013. Cu intenția de a fi înlocuit de la conducerea sectorului, întrucât la un moment dat mai erau doi ofițeri care îndeplineau funcția de șef sector, în luna iunie 2013 la 4 luni de la numirea în funcție, s-a dispus efectuarea unui nou control și, înainte de finalizarea acestuia, s-a afirmat de către șeful de serviciu, în prezența șefului echipei de inspecție din cadrul corpului de control al M.A.I, că neregulile grave pe care le-a constatat personal până la acea dată constituie deja nereguli grave care vor fi motive pentru desfășurarea cercetării prealabile față de acesta.
Prin Dispoziția șefului I.G.P.F. nr. 305.950 din 14.08.2013 s-a dispus cercetarea prealabilă a reclamantului pentru stabilirea inexistenței sau existenței abaterilor disciplinare conform materialului de sesizare consemnat în Raportul nr. S/_ din 01.08.2013 cu principalele concluzii rezultate în urma inspecției efectuate.
- Instanța de fond a reținut faptul că pe timpul internării sale la data de 04.09.2013 la Spitalul Municipal Rădăuți nu se impunea suspendarea cercetării prealabile, motivând art. 24 din O.M.A.I. care prevede că se dispune în cazuri excepționale, acesta a motivat fără a avea o bază legală la aspectele prezentate.
- Instanța de fond prevalându-se de art. 22 din O.M.A.I. 400/2004 a motivat în mod eronat că dacă reclamantul a efectuat plângere penală împotriva ofițerului care a efectuat cercetarea prealabilă și dacă nu s-a dispus începerea urmăririi penale, nu se impunea înlocuirea acestuia.
- Instanța de fond nu a analizat pe timpul procesului încălcarea dispozițiilor art. 25 alin. 1 din O.M.A.I. 400/2004 prin care ofițerul desemnat cu cercetarea prealabilă nu a manifestat tact și profesionalism, încălcând drepturile constituționale;
- Instanța de fond nu a analizat în totalitate rolul consiliului de disciplină, întrucât prin modul de soluționare a cercetării prealabile a încălcat art. 53 pct. 6 din O.M.A.I. 400/2004.
Pentru cele 14 abateri disciplinare care au fost constatate de către Consiliul de Disciplină, instanța de fond a reținut că prin încheierea nr. 2.592.834 din 11.10.2013, s-au analizat atât obiecțiunile formulate, cât și înscrisurile aflate la dosarul Consiliului de Disciplină și s-a reținut încălcarea de către reclamant a prevederilor menționate la fiecare abatere disciplinară în parte.
Prin întâmpinarea depusă la data de 9 aprilie 2015 pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației invocă excepția lipsei de interes a reclamantului în declararea recursului, întrucât, începând cu data de 29.04.2004, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale în dosarul nr. 38/P/2008, acesta a fost pus la dispoziția inspectoratului în conformitate cu art. 65 alin. 2 și 4 din Legea nr. 360/2002.
Ulterior, din înscrisurile depuse la dosar, ca urmare a arestării sale preventive a fost suspendat din funcție, iar după eliberarea sa, recurentul avea să revină la statutul de ofițer pus la dispoziție, în prezent fiind trimis în judecată într-un dosar instrumentat de DNA.
În perioada în care un polițist, în speță recurentul, se află pus la dispoziție conform art.65 alin. 4 din Legea 360/2002, respectiv a art. 38 alin. 3 și 39 din Ordinul M.A.I. nr.298/2011, acesta urmează să îndeplinească numai acele sarcini și atribuții de serviciu stabilite în scris de șeful inspectoratului.
Astfel, în condițiile în care, datorită situației arătate, în prezent, recurentul nu poate ocupa efectiv nici măcar un post de execuție în Statul de Organizare al Inspectoratului și nici cea de conducere de pe care a fost eliberat prin Dispoziția contestată, cea de șef de Sector tip I Rădăuți, nu se poate vorbi că acesta mai justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual, în susținerea prezentei căi de atac în sensul celor prevăzute la art. 33 din N.C.P.C.
O soluție eventuală, în prezent, de admitere a recursului și, pe cale de consecință, de anulare a actului administrativ contestat de către instanța de control judiciar, ar fi lipsită practic de orice efect, n-ar prezenta nicio utilitate pentru recurentul – reclamant, în cauză existând o imposibilitate de punere în executare a unei astfel de hotărâri. Conformarea cu dispozitivul hotărârii, respectiv reintegrarea pe acea funcție de conducere nu s-ar putea face la acest moment decât prin încălcarea flagrantă de către instituție a unor norme juridice imperative, ceea ce nu este posibil.
Pe fondul cauzei solicită respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual capetelor de cerere analizate de instanța de fond.
Prin răspunsul la întâmpinare reclamantul F. N. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea va analiza, cu prioritate excepția lipsei interesului în promovarea căii de atac, și va constata că aceasta nu este întemeiată.
Astfel, prin promovarea căii de atac recurentul urmărește casarea sentinței de fond și admiterea acțiunii în sensul, anulării dispoziției de sancționare, a repunerii sale în funcția deținută anterior emiterii acestei decizii și acordarea despăgubirilor constând în diferența dintre drepturile salariale pe care le-ar fi obținut ca șef de sector și cele acordate.
În doctrina și practica judiciară s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.
În cauză, folosul practic urmărit de recurentul-reclamant constă în anularea unui act administrativ prin care i s-a aplicat o sancțiune și care i-a adus un prejudiciu moral și material și obligarea emitentului actului la despăgubiri.
Faptul că, din punctul de vedere al intimatei capătul de cerere privind reintegrarea recurentului pe postul deținut anterior nu mai poate fi admis întrucât, în cursul cercetării judecătorești acesta a fost pus la dispoziție, nu prezintă relevanță în ceea ce privește interesul formulării acțiunii.
Pe fondul recursului, curtea constată că acesta este fondat prin prisma criticii vizând neaplicarea, de către instanța de fond, a deciziei Curții Constituționale a României nr. 392/2014.
Prin decizia nr. 392/2014 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate și au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) și ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
În considerentele deciziei citate s-a reținut că „răspunderea disciplinară, ținând de statutul polițistului, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, prin lege organică, respectiv Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, lege specială în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
Or, dispozițiile legale criticate nu numai că nu reglementează procedura disciplinară prealabilă, aplicarea sancțiunilor disciplinare sau activitatea consiliului de disciplină, ci deleagă reglementarea acestor aspecte importante ministrului de resort care este abilitat să adopte ordine. Așadar, se ajunge la situația ca un aspect esențial care vizează executarea și/sau încetarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ, care, de altfel, în cazul de față, nici măcar nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce este de natură să confere un caracter iluzoriu posibilităților autorului excepției de neconstituționalitate de a se apăra în mod eficient. În aceste condiții, persoana cercetată disciplinar nu cunoaște regulile după care se desfășoară procedura, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil și deci nici opozabil. Normele privind cercetarea disciplinară trebuie să respecte anumite cerințe de stabilitate și previzibilitate. Or, delegarea de atribuții de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp.”
Întreaga procedură de cercetare disciplinară a reclamantului a avut ca temei legal Ordinul MAI nr. 400/2004 emis în temeiul dispozițiilor legale care au fost constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională a României.
Instanța de fond a apreciat că decizia Curții Constituționale nu poate fi aplicată în cauză întrucât cercetarea disciplinară s-a desfășurat înainte de publicarea acesteia și acțiunea a fost promovată pe rolul instanței anterior emiterii acestei decizii interpretând în acest sens dispozițiile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992.
Curtea apreciază nelegală interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 11 alin. 3 teza a doua din Legea nr. 47/1992 care stabilesc, într-adevăr, că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Aceste prevederi legale se referă la situația hotărârilor judecătorești definitive care nu mai pot fi modificate ca urmare a publicării unei decizii a Curții Constituționale ce a declarat neconstituționale dispozițiile legale care au stat la baza pronunțării hotărârii.
În considerarea celor arătate, curtea apreciază recursul fondat și, în temeiul art. 496 din Codul de procedură civilă, îl va admite cu consecința casării sentinței recurate.
În conformitate cu dispozițiile art. 498 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „în cazul în care competența de soluționare a recursului aparține tribunalului sau curții de apel și s-a casat hotărârea atacată, rejudecarea procesului în fond se va face de către instanța de recurs, fie la termenul la care a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.”
Întrucât prima instanță nu a analizat efectul pe care decizia Curții Constituționale nr. 392/02.07.2014 îl produce asupra Ordinului MAI nr. 400/2004, curtea apreciază oportună casarea cu reținerea cauzei spre rejudecare și acordarea unui termen pentru soluționarea fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția lipsei de interes în declararea căii de atac.
Admite recursul declarat de reclamantul F. N., domiciliat în comuna Siret, .. 3, . împotriva sentinței nr. 6747 din 20 noiembrie 2014 a Tribunalului Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal – în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, cu sediul în orașul Sighetu Marmației, .. 38, județul Maramureș.
Casează în totalitate sentința nr. 6747 din 20.11.2014 a Tribunalului Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal și reține cauza spre rejudecare.
Fixează termen la data de 14.09.2015 pentru când vor fi citate părțile și se va face adresă către I.P.F. Sighetu Marmației să înainteze instanței o copie după Dispoziția nr. S/2.060.078/29.04.2014.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. V.N.
Jud. fond: O. G.
Tehnored. H.L.
Ex. 4/03.09.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 2986/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 1704/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
