Pretentii. Decizia nr. 1704/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 1704/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 3558/86/2013

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1704

Ședința publică din 24 martie 2015

Președinte Vințilă N.

Judecător G. C.

Judecător N. D.

Grefier H. L.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 4648 din 11.09.2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, reclamantă intimată fiind V. Anișoara, domiciliată în Gura Humorului, ., Jud. Suceava.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recurenta a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 223 al. 1 din Noul Cod de procedură civilă, după care instanța, în temeiul art. art. 131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă în forma în vigoare la data înregistrării cauzei pe rolul instanței, constată că în temeiul art. 96 pct. 3 și art. 483 din același act normativ, raportat la art. 8, și 10 din Legea nr. 554/2004, este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza și constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA ,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 07.03.2013 cu număr de dosar_, reclamanta V. Anișoara, în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. Iași și A.J.F.P. Suceava și a solicitat instanței obligarea pârâtei la restituirea taxei de 4659 lei, reprezentând taxă emisii poluante ce a fost achitată cu ocazia înmatriculării autoturismului proprietate personală, actualizată cu dobânda fiscală calculată de la data sesizării instanței până la data restituirii efective, cu obligația pârâtei la plata cheltuielilor de judecată..

Prin sentința nr. 4648 din 11 septembrie 2014 Tribunalul Suceava a admis acțiunea, având ca obiect „pretenții”, formulată reclamantul V. Anișoara, în contradictoriu cu pârâtele DGRFP Iași și AJFP Suceava.

A obligat pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 4659 lei reprezentând taxă emisii poluante plătită cu ocazia primei înmatriculări a autoturismului marca MERCEDES ATEGO dobânda legală calculată conform art. 120 alin.(7) procedură fiscală, începând cu data de 09.10.2012, precum și a sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta D.G.F.P. Suceava a arătat că, art. 1 alin. 2) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule dispune că taxa face venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de A.F.M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Precizează faptul că pentru eliminarea posibilelor discriminări apărute din aplicarea vechilor reglementări privitoare la taxa percepută pentru emisiile provenite de la autovehicule și pentru punerea în concordanță a reglementărilor interne de combatere a poluării cu hotărârile C.J.U.E., a fost regândit modul în care sunt taxate autovehiculele, fiind emisă în acest sens Legea nr. 9/2012.

A arătat că acest act normativ a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei revine:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

Taxa specială pentru autoturisme a fost reglementată de Legea nr. 9/2012 și se aplică pentru achiziționarea de vehicule second – hand din străinătate, pentru achiziționarea de vehicule second – hand din România pentru care nu s-a aplicat niciodată taxa, pentru autoturisme noi din străinătate și pentru vehicule noi din România.

Acest act normativ a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.

Recurenta a mai arătat că, hotărârea este nelegală și netemeinică și din prisma acordării dobânzii fiscală calculată conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003 republicată.

Prezenta acțiune în pretenții, derivă din aplicarea unor dispoziții legale naționale pretinse a fi contrarii normelor comunitare, iar nu din faptul nesoluținării în termen a unei cereri, situație de natură a justifica acordarea dobânzii prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală.

Art. 1 alin. 1 din același act normativ, prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal.

Întrucât taxa de poluare nu constituie venit la bugetul general consolidat, ci la bugetul Fondului pentru Mediu, în speță nu sunt incidente prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 republicată.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:

Dreptul comunitar este incident în speță, mai exact dispozițiile art. 110 TFUE, primul paragraf (ex. art.90 alin.1 TCE), care interzic orice discriminare între produsele naționale și produsele altor state membre, așadar și o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.

În fapt, reclamantul a formulat cerere prin care a solicitat restituirea taxei de poluare în cuantum de 4659 lei, achitată cu chitanța nr. TS7 nr._ din 09.10.2012 pentru înmatricularea autoturismului marca Mercedes.

La data formulării cererii către reclamant era în vigoare taxa de poluare prevăzută de Legea nr. 9/2012, denumită taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ce constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu, fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, în scopul finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Ca și taxa stabilită prin O.U.G. 50/2008 cu modificările și completările ulterioare, taxa ce i se impune reclamantei la prima înmatriculare a autoturismului în România nu este în mod evident o taxă vamală în sens strict și nici o taxă cu efect echivalent unei taxe vamale, impusă asupra mărfurilor pentru simplul fapt al trecerii frontierei de stat. Taxa nu este percepută în temeiul faptului că vehiculul trece frontiera statului român, ci cu ocazia primei înmatriculări a vehiculului pe teritoriul României, în vederea punerii sale în circulație. Prin urmare taxa se încadrează în regimul general intern de impozitare a mărfurilor și trebuie analizată în raport cu art. 110 TFUE.

În hotărârea preliminară în cauza C - 402/09 din 07.04.2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Deși în cauza T. se constată că regimul de impozitare în discuție nu discriminează direct mărfurile de import, Curtea amintește că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47).

Deși prin Legea 9/2012 s-a stabilit o altă formulă de calcul ce are ca efect perceperea unor taxe mai reduse cu până la 25 % comparativ cu taxa anterioară, taxa pentru emisii poluante contravine art. 110 TFUE, întrucât este indirect discriminatorie prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie. Prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012, aplicarea dispozițiilor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013. Aceasta înseamnă că în acest timp potențialii cumpărători sunt orientați tot spre piața internă, având în vedere că nu se percepe nici o taxă în cazul transferului dreptului de proprietate al autovehiculelor deja înmatriculate în România. Taxa pentru emisii poluante nu se percepe nici de la autoturismele deja înmatriculate și care nu sunt ofertate pe piața liberă, dar care, prin vechime, reprezintă factori de poluare. În acest context, taxa nu are ca scop real descurajarea cumpărării unor vehicule poluante, indiferent de proveniența lor, ci dorește să protejeze piața internă și producția proprie de autoturisme.

Prin urmare, perceperea taxei prev. de Legea nr. 9/2012 este nelegală, deoarece încalcă normele de drept comunitar.

Cum dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național(cauza C. Enel), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale (cauza Simmenthal), instanța, în lumina principiilor enunțate, va da eficiență normei de drept comunitar, astfel cum este ea interpretată de către Curtea de Justiție a Comunității Europene.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii calculată conform art. 124 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.

Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curs începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut) cu excepția situației când din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.

Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE,

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 4648 din 11.09.2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, reclamantă intimată fiind V. Anișoara, domiciliată în Gura Humorului, ., Jud. Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 24 martie 2015.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. G.C.

Jud. M. A.

Tehnored.H.L.

Ex. 4/06.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1704/2015. Curtea de Apel SUCEAVA