Pretentii. Decizia nr. 1050/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1050/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 4101/86/2014
Dosar nr._ - pretenții –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.1050
Ședința publică din data de 27 februarie 2015
Președinte C. T.
Judecător G. F.
Judecător A. M. T.
Grefier T. V.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta H. A. – S., domiciliată în municipiul Suceava, ., .,., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat I. F., municipiul Suceava, ..5, ., împotriva sentinței nr.6096 din 23 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, intimată fiind Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
La apelul nominal s-a prezentat avocat Pavache F., care substituie pe avocat I. F., pentru recurenta lipsă H. A. – S., lipsă fiind și reprezentantul intimatei.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, procedând în conformitate cu prev. art.131 raportat la art. 483 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), respectiv art. 8 și 10 din Legea nr.554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, declară recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat Pavache F., pentru recurentă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței primai instanțe, pe fond admiterea acțiunii și obligarea intimatei la restituirea taxei de emisii poluante achitate de recurentă. Nu solicită cheltuieli de judecată.
După deliberare,
CURTEA ,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal cu dosar nr._ /23.05.2014, reclamanta H. A. S., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, a solicitat obligarea acestora la restituirea sumei de 1.627 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, actualizată cu dobânda aferentă, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
Prin sentința nr.6096 din 29 octombrie 2014 Tribunalul Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta H. A. - S. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta H. A. – S.,, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând motivele din acțiunea introductivă. În motivare a mai arătat că, este adevărat că statele membre ale UE au libertatea de a stabili taxe pentru activitate de comerț cu bunuri importate însă este necesar ca efectul economic al unei astfel de norme asupra circulației bunurilor importate să nu intre în conflict cu legislația comunitară, aici intervenind rolul judecătorului național de a verifica respectarea principiului egalității de tratament între cele două categorii de mărfuri.
Apreciază că în cauză este dat motivul de casare prevăzut de art.488 pct. 8 Cod procedură civilă, deoarece hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, considerând că Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este în totală contradicție atât cu legislația UE cât și cu legislația națională în vigoare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achitat pentru înmatricularea unui autovehicul o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 1.627 lei conform chitanței . nr._ din data de 30.01.2013.
La această dată erau în vigoare dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, a căror aplicare a fost suspendată până la data de 31.12.2012 prin adoptarea O.U.G. nr. 1/2012. Mai exact începând cu data de 01.01.2013 a redevenit aplicabilă forma inițială a Legii nr. 9/2012, formă care, după cum vom arăta în cele ce urmează, nu intră în conflict cu dispozițiile comunitare.
În speță, reclamantul invocă, în cererea pentru restituirea taxei menționate, faptul că dispoziția națională consacră un impozit discriminatoriu, fiind contrată art. 110 TFUE. Curtea constată că pentru atenuarea disparităților regionale și în realizarea scopului afirmat de creare a unei comunități economice consolidate, dreptul european limitează libertatea statelor de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor protecționiste și discriminatorii. În acest sens, art. 110 TFUE prohibește discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă care sunt de natură similară, rostul acestei reglementări fiind de a interzice impuneri fiscale diferite între produsele importate și cele similare autohtone, astfel încât să se excludă posibilitatea ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să se producă efecte discriminatorii.
Prin urmare, posibilitatea înlăturării legii naționale ca fiind contrară art. 110 TFUE este condiționată de existența unei stări de discriminare între autovehiculele aflate deja pe piața națională și a celor înmatriculate si achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii. Or, art. 4 alin. 1 din Legea 9/2012 stabilește că obligația de plată a taxei intervine a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. Mai mult, la alin. 2 al aceluiași articol (care a redevenit aplicabil după data de 01.01.2013) se arată că „obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”
Prin urmare, în soluția legii interne, la data la care reclamanta a achitat taxa, obligația de plată a taxei este impusă, fără discriminare, tuturor autovehiculelor, atât celor de producție internă sau comunitară, la prima înmatriculare pe teritoriul țării, cât și celor înmatriculate anterior în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială de primă înmatriculare.
Așadar, cum la data achitării taxei pentru emisii poluante era în vigoare Legea nr. 9/2012, Curtea constată inexistența tratamentului discriminatoriu constatat de CJUE în cauzele T. (C-402/09, 07 aprilie 2011), O. și . (C-136/10 și C-178/10), I.( C-336/10), Ș. și I. (C-29/11 și C-30/11).
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE L E G I I ,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta H. A. – S., domiciliată în municipiul Suceava, ., .,., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat I. F., municipiul Suceava, ..5, .,., împotriva sentinței nr.6096 din 23 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, intimată fiind Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 februarie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.A.M.T.
Tehno.T.V.
4 ex./23.03.2015
Jud. fond H. L.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1005/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 47/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








