Pretentii. Decizia nr. 1428/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1428/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 5854/86/2014
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA NR. 1428
Ședința publică din 19 martie 2015
Președinte C. E.
Judecător C. G.
JudecătorPlăcintă D.
Grefier B. Z.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, în calitate de reprezentant al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 6317 din 30 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul M. A. D. (CNP_), domiciliat în ., jud. Suceava și pârâtul S. F. Municipal Rădăuți, cu sediul în mun. Rădăuți, .. 3, jud. Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 14.08.2014 sub numărul_, reclamantul M. A. D. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava - S. F. Municipal Rădăuți a solicitat restituirea sumei de 2.971 lei achitată cu titlu de taxă timbru mediu, actualizată cu dobânda aferentă, precum și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achitat pentru înmatricularea unui autovehicul achiziționat din spațiul comunitar, marca AUDI, o taxă timbru de mediu în cuantum de 2.971 lei, conform chitanței . nr._ din data de 17.01.2014.
Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 6317 din 30 octombrie 2014 a admis cererea și a obligat pârâta să-i restituie reclamantului suma de 2.971 lei achitată cu titlu de taxă timbru mediu, precum și dobânda fiscală calculată începând de la data plății – 17.01.2014 și până la data restituirii; să-i achite suma de 297 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtaAdministrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, în calitate de reprezentant al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivare a arătat că, după cum rezulta din preambulul actului normativ, O.U.G. nr. 9/2013 a fost adoptată având în vedere necesitatea asigurării cadrului necesar în vederea realizării unor programe și proiecte din domeniul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
Prin adoptarea acestui act normativ s-a avut în vedere conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012, potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO2.
Se menționează faptul că la elaborarea prezentului act normativ s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
În jurisprudența comunitară se recunoaște în mod constant libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 alin. 1 TCE, în funcție de criterii obiective.
Nu există incompatibilitate între normele comunitare și dispozițiile O.U.G. nr. 9/2013, timbrul de mediu instituit prin actul normativ anterior menționat respectând exigențele art. 90 TCE.
Referitor la cererea de obligare a DGFP Suceava la plata dobânzii fiscale prevăzută de art. 124 alin. 2 Cod procedură fiscală, a precizat că art. 124 prevede următoarele: pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau art. 70, după caz.
Art. 117 alin. (2) din OG nr. 92/2003 rep. dispune că, prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
Potrivit art. 70 din O.G. nr. 92/2003 republicată, cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se utilizează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Întrucât în speță nu este dată prima ipoteză reglementată de art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 rep. (expirarea termenului prevăzut de art. 117 alin. 2), face referire la a doua situație care dă naștere dreptului contribuabililor la dobânzi pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, respectiv expirarea termenului prevăzut de art. 70.
Astfel, în considerarea principiilor care stau la baza exercitării funcției publice prevăzute de Legea nr. 188/1999 rep., legiuitorul a reglementat un termen expres de 45 de zile pentru soluționarea de către organul fiscal a cererilor depuse de către contribuabili.
Cu raportare directă la prevederile art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 rep., rezultă că dreptul petentului la reparație sub forma dobânzilor ia naștere doar în situația în care procedura de restituire a sumei stabilite prin titlul creditorului reprezentat de hotărârea judecătorească se face cu întârziere și nu se finalizează în termenul legal de 45 de zile, cu excepția prevăzută de art. 70 alin. (2), sancționând lipsa de diligență a organului fiscal.
În acest sens dispun și prevederile art. 1 din Ordinul nr. 1899/2004, potrivit cărora se aprobă Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal [...].
În drept, a invocat dispozițiile art. 488 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.
Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor invocate, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achitat pentru înmatricularea unui autoturism marca AUDI, o taxă timbru de mediu în valoare de 2.971 lei, conform chitanței . nr._ din data de 17 ianuarie 2014.
Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 9/2013, timbrul de mediu se aplică pentru categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Conform art. 4 din același act normativ, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Rezultă din cuprinsul textelor de lege redate că timbrul de mediu este impus fără discriminare tuturor autovehiculelor, atât celor de producție internă, cât și a celor de producție comunitară la prima înmatriculare pe teritoriul țării, precum și celor rulate cu privire la care se transcrie dreptul de proprietate și pentru care fie nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, fie s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
O.U.G. nr. 9/2013, respectiv art. 4, nu aduce atingere în mod direct sau indirect egalității de tratament între produsele naționale și cele importate, iar interdicția pe care o stabilește art. 110 ( fost 90) par. 1 prin Tratatul de Instituire a Comunității Europene, potrivit căruia ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne sau de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, trebuie aplicată de fiecare dată când o prevedere fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Nu este dat caracterul discriminatoriu al O.U.G. nr. 9/2013 în ceea ce privește achiziționarea efectivă a unui autoturism fie de pe teritoriul României, fie dintr-un stat membru U.E. Câtă vreme se invocă încălcarea liberei circulații a bunurilor, ceea ce prezintă relevanță este achiziționarea efectivă a unui asemenea bun și condițiile în care ea poate fi realizată, iar nu împrejurarea că este posibil să se afle în circulație autoturisme pentru care nu s-a achitat taxa de poluare sau taxa specială pentru autoturisme ori acestea au fost restituite.
Susținerile privind efectul descurajant al timbrului în ceea ce privește achiziționarea autoturismelor din spațiul comunitar au un caracter general, nefiind suficient de precise și concordante. Câtă vreme nu s-a descris și dovedit, printr-un calcul concret, faptul că regimul timbrului de mediu este astfel stabilit încât descurajează, la modul real și obiectiv, punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din statele membre U.E., fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, motivele reclamantului rămân simple alegații.
Hotărârile pronunțate de CJUE în legătură cu taxa de poluare nu sunt incidente în cauză, întrucât nu există o discriminare rezultată din faptul că reclamantul, care a achiziționat vehicul rulat înmatriculat anterior într-un alt stat membru, este obligat a plăti taxa de timbru de mediu, în condițiile în care aceasta este datorată atât de cei care achiziționează un vehicul produs/rulat în România, cât și de cei cărora li s-a restituit taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante printr-o hotărâre judecătorească.
Este de subliniat și faptul că nu există nici o dispoziție a dreptului Uniunii Europene care să interzică statelor membre a institui un sistem general de impozite interne aplicabile potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele.
Reclamantul invocă o discriminare față de persoanele care și-au înmatriculat deja autovehiculele în România fără plata acestei taxe. Din perspectiva aplicării art. 110 din T.F.U.E. acest lucru este irelevant (și oricum nu se află în situații similare cele două categorii de persoane), acesta interzice doar discriminarea între produsele naționale și cele provenite din alte state membre ale UE în sensul că statele membre nu pot impune taxe la importul unor produse din UE, ceea ce determină cheltuieli suplimentare, pentru a-și favoriza producția produselor naționale. Or, atât timp cât și mașinile importate din alte state membre ale UE și cele produse în România sunt supuse aceleiași taxe pentru emisii poluante, art. 110 TFUE invocat nu este aplicabil.
Așadar, cum pentru înmatricularea autovehiculului reclamantul trebuie să achite taxa prevăzută de OUG nr. 9/2013, în mod greșit a dispus instanța restituirea acestei taxe.
Constatând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în speță, în temeiul art. 496, art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul, va modifica în totalitate sentința civilă recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, în calitate de reprezentant al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 6317 din 30 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul M. A. D. (CNP_), domiciliat în ., jud. Suceava și pârâtul S. F. Municipal
Casează sentința civilă nr. 6317/30.10.2014 a Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal și, în rejudecare, respinge acțiunea ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2015.
Președinte,Judecători,Grefier,
Red. P.D.
Jud.fond. B. C.
Tehnored. B.Z.
Ex. 5 / 6.04.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 2072/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 1375/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|








