Pretentii. Decizia nr. 2967/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 2967/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 405/39/2015

Dosar nr._ - revizuire - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 2967

Ședința publică din 17 septembrie 2015

Președinte G. F.

Judecător C. T.

Judecător N. D.

Grefier T. V.

Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul U. Ș., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat Poroch F. V., municipiul Suceava, .. 5, .. B,. privind decizia nr. 197 din 9 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava (dosar nr._ *), intimată fiind Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, procedând la verificarea competenței sale, în aplicarea dispozițiilor art. 494 rap la art. 131 și disp. art. 510 alin. 1 Cod procedură civilă și dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Totodată, văzând că revizuientul a solicitat judecata în lipsă, constată cererea în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra cererii de revizuirii de față, constată:

Tribunalul Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2736 din 29 mai 2014 a admis acțiunea având ca obiect “pretenții”, formulată de reclamantul U. S., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – prin Direcția G. a Finanțelor Publice Suceava – A.F.P. Suceava; a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5121 lei, reprezentând taxă pentru emisii poluante, plătită cu ocazia primei înmatriculări cu chitanța . nr._/15.02.2013, împreună cu dobânzile calculate potrivit art. 120 al. 7 Cod proc. fiscală, de la data plății și până la data restituirii; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 539,03 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 197 din 9 octombrie 2014, Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței nr. 2736 din 29 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția de C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimatul-reclamant U. Ș., a casat sentința recurată iar, în rejudecare, a respins acțiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul U. Ș., invocând hotărârea pronunțată în cauza C-76/14 (cauza M.), care stipulează că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca statul membru să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii”. C. a reținut și faptul că art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 a scutit de taxa instituită prin această lege transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naționale a căror înmatriculare în România între ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013 s-a făcut cu plata unei taxe care este incompatibilă cu dreptul Uniunii și care trebuie, pentru acest motiv, să fie restituită cu dobândă. Scutirea de o nouă taxă a autovehiculelor rulate care au fost supuse taxei în vigoare anterior, declarată ulterior incompatibilă cu dreptul Uniunii, nu poate înlocui restituirea cu dobândă a aceste taxe. Totodată, o astfel de scutire a avut ca efect sustragerea de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza principală, a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naționale înmatriculate în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia înmatriculării în România. Valoarea reziduală a taxei respective, care se regăsește în valoarea autovehiculelor rulate naționale înmatriculate între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, este egală cu zero și este, așadar, în mod necesar inferioară taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip, având aceleași caracteristici și aceeași uzură, considerând că o asemenea situație este incompatibilă cu art. 110 TFUE.

Examinând cererea de revizuire de față, Curtea o constată întemeiată, pentru următoarele considerente:

Cu privire la fondul cererii, Curtea reține că, în fapt, pentru înmatricularea unui autoturism marca BMW provenit din Germania, revizuientul a achitat la data de 15.02.2013, în contul Trezoreriei Municipiului Suceava o taxă pentru emisiile poluante în valoare de 5.121 lei. În cauză, este incidentă Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Potrivit art. 4 din acest act normativ „(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. (2)Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.” Totuși, OUG nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile articolului 4 alineatul 2 din lege din 30 ianuarie 2012 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 31 ianuarie 2012, denumită în continuare „O.U.G. nr. 1/2012”), intrată în vigoare la 31 ianuarie 2012, a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul 2 din Legea nr. 9/2012 până la 1 ianuarie 2013. O.U.G. nr. 1/2012 prevedea, pe de altă parte, că acei contribuabili care au achitat această taxă în conformitate cu articolul 4 alineatul 2 menționat în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 și cea a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 1/2012 pot solicita restituirea acesteia. În intervalul de timp 01.01._13 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule), taxa specială pentru autoturisme a fost reglementată de Legea nr. 9/2012 și se aplică pentru achiziționarea de vehicule second - hand din străinătate, pentru autoturisme second - hand din România, pentru care nu s-a aplicat niciodată taxă, pentru autoturisme noi din străinătate și pentru vehicule noi din România.

Pe de altă parte, potrivit primului paragraf al art. 110 T.F.U.E. (art. 90 din T.C.E.), este interzis statelor membre să aplice produselor provenite din celelalte state membre impozite interne mai mari decât cele pe care le aplică produselor naționale similare, având drept obiectiv să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre ale Uniunii Europene în condiții normale de concurență. Pentru aceasta trebuie eliminate orice forme de protecție ce ar putea decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenite din alte state membre. Față de dreptul pretins de revizuient, curtea constată că, odată cu aderarea României la Comunitatea Europeană, ca orice alt stat membru, are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia, are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare. Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. În speța de față trebuie analizat dacă taxa de poluare pe care a achitat-o reclamantul pentru a-și putea înmatricula în România autoturismul de ocazie importat din statul membru se înscrie în rândul taxelor protecționiste sau discriminatorii (direct sau indirect), deci dacă contravine textului Tratatului. Pentru soluționarea acestei chestiuni, curtea are în vedere soluția pronunțată deja de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza M. C-76/14 (Hotărârea din 14 aprilie 2015), care a statuat că norma europeană (ex-comunitară) trebuie interpretată în sensul că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate, pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii. Astfel, prin hotărârea preliminară pronunțată în cauza respectivă, C.J.U.E. a făcut o evaluare cu caracter de principiu a Legii nr. 9/2012.

Astfel, în hotărârea anterior precizată, C.J.U.E. a statuat că, deși sub aspect formal, aplicarea taxei pentru emisiile poluante, așa cum este reglementată prin Legea nr. 9/2012 (forma în vigoare la momentul plății taxei), fără vreo distincție între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenie sau naționalitate nu are drept consecință producerea vreunei discriminări directe, analizând însă neutralitatea taxei pentru emisiile poluante față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat cu plata unei taxe, C.J.U.E. a reținut, fără echivoc (în paragraful 48 din hotărârea sus-menționată), că o astfel de scutire, precum cea instituită prin actul normativ intern incident, a avut ca efect sustragerea de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza de față, a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naționale înmatriculate în România între 1 ianuarie 2007 și1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauză (01.01._13), a autovehiculelor similare provenite din alte state membre. O scutire precum cea în discuție în litigiul din cauza de față favorizează, astfel, vânzarea autovehiculelor de ocazie naționale și descurajează importul unor autovehicule similare. Concluzia trasă este că Legea nr. 9/2012 favorizează astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naționale și descurajează importul unor autovehicule similare și, ca urmare, este indirect discriminatorie, contravenind art. 110 T.F.U.E. Curtea reține, așadar, că interpretarea de către C.J.U.E. a art. 110 par. 1 TFUE cu privire la taxa pentru emisii poluante este incidentă și în prezenta cauză, taxa pentru emisii poluante încasată de la reclamant încălcând dreptul comunitar și urmând a fi restituită.

Cu privire la dobânda fiscală solicitată, se reține că aceasta se aplică în baza art. 124 Cod procedură fiscală, care stipulează că, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, care este la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de acest cod și care se calculează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Curtea reține, de asemenea, din jurisprudența constantă a C.J.U.E., că dreptul de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru, cu încălcarea dreptului Uniunii, reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii, care interzic astfel de taxe. Statul membru este, așadar, obligat, în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea din 6 septembrie 2011, Lady & Kid și alții, C-398/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 17, precum și Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail și alții, C-591/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 24). În plus, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C-397/98 și C-410/98, R.., p. I-1727, punctele 87 - 89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C-446/04, R.., p. I-_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C-113/10, C-147/10 și C-234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65). În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66). În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată).

În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc, în special, calculul dobânzilor eventual datorate, să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29). Astfel, această pierdere depinde, în special, de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei, cu încălcarea dreptului Uniunii, și survine, astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia. Pe baza acestor principii, interpretate în cauza C-565/11, M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației Fondului pentru Mediu, prin Hotărârea din 18 aprilie 2012, având ca obiect cererea de decizie preliminară privind interpretarea dreptului Uniunii, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național (…), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene, anterior menționată, are putere obligatorie, atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult, Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut), cu excepția situației când, din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauza M. C-76/14, soluționată de C.J.U.E. prin Hotărârea din 14 aprilie 2015, incidentă în speța dedusă judecății în dosarul de față.

Față de aceste aspecte, Curtea, în temeiul disp. art. 509 alin. 1 pct. 10 Cod procedură civilă, va admite cererea de revizuire, va schimba, în tot, decizia atacată, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE L E G I I,

DECIDE:

Admite cererea de revizuire formulată de revizuientul U. Ș., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat Poroch F. V., municipiul Suceava, .. 5, .. B,. privind decizia nr. 197 din 9 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava (dosar nr._ *), intimată fiind Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.

Schimbă, în totalitate decizia atacată, în sensul că:

Respinge recursul ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2015.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. C.T.

Tehno. T.V.

5 ex./25.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2967/2015. Curtea de Apel SUCEAVA