Pretentii. Decizia nr. 1724/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1724/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 10017/86/2013
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1724
Ședința publică din 24 martie 2015
Președinte Vințilă N.
Judecător G. C.
Judecător N. D.
Grefier H. L.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava împotriva sentinței nr. 6614 din 13 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția de C. Administrativ și Fiscal – în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta S. A., cu domiciliul ales la C.. av. Poroch F., cu sediul în municipiul Suceava, . nr. 5, ., .> La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat Poroch F. pentru reclamanta-intimată, lipsă fiind reclamanta-intimată și reprezentantul pârâtei-recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care, verificându-și competența, în baza art. 131 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă, general, material și teritorial, conform dispozițiilor art. 96 pct.3 Cod procedură civilă și art.10 al.2 din Legea nr. 554/2004 și constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat Poroch F. pentru reclamanta-intimată cere respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 08.10.2013 sub numărul_ reclamanta S. A. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Finanțelor Publice Suceava a solicitat restituirea sumei de 3.156 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, plus dobânzi fiscale calculate de la data achitării și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 6614 din 13 noiembrie 2014, Tribunalul Suceava - Secția de C. Administrativ și Fiscal – a admis acțiunea formulată de reclamanta S. A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Finanțelor Publice Suceava; a obligat pârâtele să-i restituie reclamantei suma de 3.156 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda fiscală calculată începând de la data plății – 05.12.2008 și până la data restituirii efective; a obligat pârâtele să-i plătească reclamantei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului a învederat că taxa solicitată a fost achitată în temeiul disp. OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare începând cu data de 1.07.2008 ce a abrogat prevederile art.2141 – 2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Pornind de la faptul că această taxă se achită numai la prima înmatriculare pe teritoriul României, că nu se mai percepe ulterior în cazul transmiterii proprietății autovehiculului și că se restituie valoarea reziduală a taxei dacă autovehiculul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul național, se poate considera că această taxă privește autoturismele din momentul în care ele devin surse de poluare. În acest sens, taxa de poluare nu reprezintă decât aplicarea principiului “poluatorul plătește”, principiu reținut de dreptul comunitar.
Astfel, taxa de poluare nu constituie o taxă echivalentă la import, ci o măsură dispusă pentru protecția mediului, folosită pentru realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu .
A considerat că în mod nelegal judecătorul fondului a dispus obligarea pârâtei și la acordarea dobânzii calculată conform art.120 alin.7 din O.G. nr.92/2003.
A criticat sentința recurată și sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate cu titlu de onorariu avocat și a solicitat diminuarea acestuia.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, Curtea îl constată neîntemeiat pentru cele ce urmează :
Potrivit art. 110 TFUE „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Față de dreptul pretins de reclamantă, instanța constată că odată cu aderarea României la Comunitatea Europeană, ca orice alt stat membru, are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia, are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
În speță, norma de drept comunitar pretinsă încălcată este cea prevăzută de art. 110 din TFUE (fost art.90 din TCE) - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, potrivit căreia „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.”
Taxa de poluare a fost aplicată în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 (forma în vigoare la data achitării taxei).
Analizând compatibilitatea dispozițiilor din OUG nr. 50/2008 în raport de dispozițiile art. 110 din TFUE (fost art. 90 din TCE) în cauza C-402/09, cu prilejul unei cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a hotărât că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Concluzia de la pct. 58 din Hotărârea T., CJUE a rezolvat irevocabil chestiunea caracterului discriminatoriu al OUG nr. 50/2008: „(58) Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Așadar art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În alte două cauze soluționate de către CJUE ca urmare a adresării unei întrebări preliminare (cauzele conexate C-29/2011 și C 30/2011) s-a reținut că o reglementare precum OUG 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Răspunzând întrebării preliminare, s-a concluzionat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.
Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curs începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut) cu excepția situației când din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.
Cu privire la critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate cu titlu de onorariu avocat, Curteaconstată că nu este întemeiată, întrucât art. 451 alin. 2 Cod proc. civilă este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului. Prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamanta ar fi în imposibilitatea de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat, neproducându-se în speță, dovezi în acest sens.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava împotriva sentinței nr. 6614 din 13 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția de C. Administrativ și Fiscal – în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta S. A., cu domiciliul ales la C.. av. Poroch F., cu sediul în municipiul Suceava, . nr. 5, ., .> Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2015.
Președinte,Judecători, Grefier,
Red. V.N.
Jud. fond: B. C.
Tehnored. H.L.
Ex. 4/02.04.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 1733/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 1731/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
