Pretentii. Decizia nr. 1769/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1769/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 12154/86/2013
Dosar nr._ - pretenții –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA Nr. 1769
Ședința publică din 25 martie 2015
PreședinteSas R.
JudecătorTopalea K.
JudecătorGrosu C.
Grefier M. Anișoara
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 6330 din 30 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și F., în dosarul nr._, intimați fiind pârâtul S. F. Municipal Rădăuți și reclamantul G. C. I..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat O. M. în substituirea apărătorului ales al reclamantului intimat – avocat P. B. (împuternicire avocațială și delegație de substituire filele 19-20 dosar recurs), lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință învederând că prin petiția de recurs recurenta a solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art. 223 și art. 411 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă și că, în procedura de regularizare a cererii, reclamantul intimat nu a depus întâmpinare la recursul promovat.
După prealabila verificare, conform art. 131 din Noul Cod de procedură civilă instanța, în temeiul art. 96 alin. 3 și art. 483 din Noul Cod de procedură civilă și art. 8 și 10 din Legea nr. 554 s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza apoi, constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat O. M., în substituirea apărătorului ales al reclamantului intimat G. C. I., a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate. A precizat că solicită și acordarea cheltuielilor de judecată din recurs conform chitanței aflate la dosar (fila 18).
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 19.12.2013 sub nr._, reclamantul G. C. I. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și S. F. Rădăuți, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea taxei de poluare în valoare de 1.446 lei, dobânda fiscală până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat, în esență, că la data de 10.11.2008 a achiziționat dintr-un stat membru UE, un autoturism second – hand, marca Volkswagen Passat, cu număr de identificare WVWZZZ3CZ7P015731 și că pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite suma de 1.446 lei achitată cu chitanța . nr._ din 11.12.2008 la Trezoreria Municipiului Rădăuți.
A mai arătat că această taxă este discriminatorie și contrară dreptului comunitar, încălcând art. 90 TCE.
Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate.
Prin sentința nr. 6330 din 30 octombrie 2014 Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și F. a admis cererea având ca obiect „pretenții“ formulată de reclamantul G. C. I., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - S. F. Municipal Rădăuți, obligând pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 1.446 lei reprezentând taxă de poluare achitată cu chitanța . nr._ din 11.12.2008 pentru înmatricularea autovehiculului marca Volkswagen Passat, la plata dobânzii fiscale aferente, calculată de la data plății, respectiv de la 11.12.2008 și până la data restituirii efective și la plata sumei de 544 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinței, în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs care, în drept, se încadrează în prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, recurenta a arătat că taxa de poluare este obligatorie la prima înmatriculare în România a autoturismelor noi sau second-hand, fiind aplicată atât autoturismelor achiziționate din România, cât și celor achiziționate din spațiul UE, taxa de poluare neavând caracterul unei taxe echivalente la import, astfel încât nu încalcă dispozițiile art. 28 și 90 TCE.
Astfel taxa de poluare nu constituie o taxă echivalentă la import, ci o măsură dispusă pentru protecția mediului, urmând a se avea în vedere și faptul că taxele încasate sunt gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu.
A considerat că în mod nelegal și netemeinic judecătorul fondului a dispus obligarea sa și la acordarea dobânzii fiscale calculată conform art. 124 alin.2 din O.G. nr. 92/2003 republicată.
Temeiul de drept în baza căruia contribuabilul are dreptul la dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget și în baza căruia organul fiscal poate fi obligat la plata respectivelor dobânzi îl constituie art. 124 din O.G. nr. 92/2003 republicată privind codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget).
Conform art. 124 alin. 1 din actul normativ sus menționat, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
Art. 117 alin. 2 din OG nr. 93/2002 reglementează restituirea, la cerere, a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare. Aceste cereri de restituire depuse de contribuabili se soluționează, de către organul fiscal, în termen de 45 de zile de la înregistrare, după cum se menționează la art. 70 alin. 1 din același act normativ.
Întrucât în speță nu este dată prima ipoteză reglementată de art. 124 alin. (1) din OG 92/2003 republicată (expirarea termenului prevăzut de art. 117 alin. (2), face referire la a doua situație care dă naștere dreptului contribuabililor la dobânzi pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, respectiv expirarea termenului prevăzut l art. 70.
Astfel, în considerarea principiilor care stau la baza exercitării funcției publice prevăzute de Legea nr. 188/1999 republicată, legiuitorul a reglementat un termen expres de 45 de zile pentru soluționarea de către organul fiscal a cererilor depuse de către contribuabili.
Cu raportare directă la prevederile art. 124 alin. (1) din OG nr. 92/2003 republicată, rezultă că dreptul petentului la reparație sub forma dobânzilor ia naștere doar în situația în care procedura de restituire a sumei stabilite prin titlul creditorului reprezentat de hotărâre judecătorească se face cu întârziere și nu se finalizează în termenul legal de 45 de zile, cu excepția prevăzută la art. 70 alin. (2), sancționând lipsa de diligență a organului fiscal.
În acest sens dispun și prevederile art. 1 din Ordinul nr. 1899/2004 privind Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
A învederat instanței faptul că prezenta acțiune în pretenții derivă din aplicarea unor dispoziții legale naționale pretinse a fi contrarii normelor comunitare, iar nu din faptul nesoluționării în termen a unei cereri, situație de natură a justifica acordarea dobânzii prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 rep. privind Codul de procedura fiscală.
Sentința a fost criticată și sub aspectul cheltuielilor de judecată, recurenta solicitând diminuarea onorariului apărătorului ales al reclamantului la cel mult 10% din valoarea litigiului.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că, potrivit art. 110 TFUE „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Față de dreptul pretins de reclamant, instanța a constatat că odată cu aderarea României la Comunitatea Europeană, ca orice alt stat membru, are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia, are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
În speță, norma de drept comunitar pretinsă încălcată este cea prevăzută de art. 110 din TFUE (fost art.90 din TCE) - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, potrivit căreia „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.”
Taxa de poluare a fost aplicată în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 (forma în vigoare la data achitării taxei).
Analizând compatibilitatea dispozițiilor din OUG nr. 50/2008 în raport de dispozițiile art. 110 din TFUE (fost art. 90 din TCE) în cauza C-402/09, cu prilejul unei cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a hotărât că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Concluzia de la pct. 58 din Hotărârea T., CJUE a rezolvat irevocabil chestiunea caracterului discriminatoriu al OUG nr. 50/2008: „(58) Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Așadar art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În alte două cauze soluționate de către CJUE ca urmare a adresării unei întrebări preliminare (cauzele conexate C-29/2011 și C 30/2011) s-a reținut că o reglementare precum OUG 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Răspunzând întrebării preliminare, s-a concluzionat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii calculată conform art. 124 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.
Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut) cu excepția situației când din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.
Cu privire la critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate cu titlu de onorariu avocat, Curtea constată că această critică nu este întemeiată, întrucât art. art. 451 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului. Prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamantul ar fi în imposibilitatea de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 496 din Noul Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Ca parte căzută în pretenții, recurenta va fi obligată, în temeiul dispozițiilor art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată, solicitată și dovedită de reclamantul intimat – prin apărător - cu chitanța de la fila 18 dosar.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 6330 din 30 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și F., în dosarul nr._, intimați fiind pârâtul S. F. Municipal Rădăuți și reclamantul G. C. I., ca nefondat.
Obligă recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava să plătească reclamantului intimat G. C. I. suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 25 martie 2015
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. S. R.
Jud. fond: Z. C.
Tehnored. M.A.
Ex. 5/27.03.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 1367/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 2059/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
