Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2377/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2377/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 3620/40/2014
Dosar nr._ - suspendare executare act administrativ -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2377
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12 MAI 2015
JudecătorStănescu A.
JudecătorPopescu D.
PreședinteMihalciuc L.
GrefierStrăjeriu P.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul B. A. din B., ., județul B., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat Vargan și Vargan din Suceava, .. 26 A, .. 3-5, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 1904 din 10.12.2014, pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimată fiind pârâta Direcția G. Regională a finanțelor Publice Iași, cu sediul în municipiul Iași, .. 26, județul Iași.
La apelul nominal se prezintă avocat Vargan P., pentru reclamantul recurent, lipsă fiind acesta cât și reprezentantul intimatei.
Procedura este completă.
După prealabila verificare, conform art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă în forma în vigoare la data înregistrării cauzei, instanța a constatat că, potrivit art. 96 pct. 3 din același act normativ, art. 483 din Codul de procedură civilă raportat la art. 8, 10 și 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Avocat Vargan P., pentru reclamantul recurent, depune la dosar o decizie a Curții de Apel Suceava – cu titlu de practică judiciară și arată că nu are de formulat cereri noi.
Instanța, văzând că nu s-au invocat chestiuni prejudiciale, constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat Vargan P., pentru reclamantul recurent B. A., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției autorității de lucru judecat și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând că, în mod greșit instanța de fond a apreciat incidența în cauză a autorității de lucru judecat provizorie, prevăzută de art. 430 alin. 4 Cod procedură civilă, întrucât cererea de suspendare ce face obiectul prezentului dosar are ca temei legal în drept art. 15 din Legea nr. 554/2004, pe când cea din dosarul nr._ se întemeiază pe dispozițiile art. 14 din același act normativ.
În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 1201 cod civil presupune tripla identitate – respectiv a doua cerere să aibă același obiect, să fie întemeiată pe aceeași cauză și să privească aceleași părți.
Cu privire la condițiile existenței excepției autorității de lucru judecat și ale excepției autorității de lucru judecat provizorie, acestea sunt aceleași, diferența constând în faptul că autoritatea de lucru judecat provizorie operează cu privire la hotărârile supuse apelului sau recursului, cum e și speța de față. Ori, în situația de față ele două litigii nu sunt identice, astfel nu poate fi reținută temeinicia excepției autorității de lucru judecat provizorie invocată de prima instanță. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise,
După deliberare,.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată că, prin cererea introdusă inițial pe rolul Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 25.09.2014, reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, a solicitat anularea și suspendarea executării deciziei emise sub nr. 256/28.02.2014 de ANAF – Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași.
La data de 24.09.2014, instanța investită cu soluționarea cauzei a disjuns capătul de cerere privind suspendarea executării deciziei, constituindu-se dosarul de față, după care a formulat cerere de abținere, ce a fost admisă, având în vedere că s-a pronunțat asupra unei cereri similare prin sentința nr. 1402/10.09.2014.
Dosarul având ca obiect suspendarea executării deciziei emisă sub nr. 256/28.02.2014 de ANAF – Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, a revenit prezentului complet CAFN 4.
Prin sentința nr. 1904 din 10.12.2014, Tribunalul B. – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 256/28.02.2014 formulată de reclamantul B. A., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, reținând în motivarea soluției următoarele:
Prin sentința nr. 1402/10.09.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul B. a analizat deja o cerere de suspendare a executării aceleiași decizii emisă sub nr. 256/2014, dispunând respingerea ca neîntemeiată a acesteia, ca urmare a constatării faptului că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004.
Instanța a constatat că în dosarul anterior menționat, cererea de suspendare a fost întemeiată pe art. 14 din Legea 554/2004, iar în prezentul dosar, aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 15 din aceeași lege, având astfel un temei juridic diferit.
Instanța a apreciat că diferența de regim juridic între cererea de suspendare întemeiată pe art. 14 și cererea de suspendare întemeiată pe art. 15 din Legea 554/2004, poate fi raportată doar la durata efectelor dintre cele două forme de suspendare a executării, însă, ambele cereri presupun analizarea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004.
Împrejurarea că voința legiuitorului a fost aceea de a permite formularea unei cereri întemeiate pe art. 15, chiar în condițiile în care există o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus suspendarea executării în temeiul art. 14 – nu are relevanță pentru situația din speța de față, întrucât în acest caz nu există o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus suspendarea executării în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, ci, dimpotrivă, există o hotărâre prin care s-a dispus respingerea unei astfel de cereri.
Totodată, Noul Cod de procedură civilă a consacrat și autoritatea de lucru judecat provizorie prin art. 430 alin. 4 – excepție care trebuie invocată și analizată de către instanța de judecată, judecătorului revenindu-i obligația de a respecta autoritatea de lucru judecat indiferent care este conduita procesuală a părților în raport cu excepția analizată, prin folosirea acestui instrument legal împiedicând părțile să reia dezbaterea unei chestiuni litigioase, tranșate deja de o jurisdicție anterioară și asupra căreia judecătorul s-a pronunțat
Ca urmare, instanța a constatat că prin sentința nr.1402/10.09.2014, Tribunalul B. s-a pronunțat deja asupra cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 256/2014, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004.
În consecință, având în vedere faptul că și o cerere de suspendare a executării întemeiată pe art. 15 din Legea 554/2004 presupune mai întâi o analiză a acelorași condiții de admisibilitate prevăzute de art. 14 – chestiune litigioasă deja tranșată prin hotărârea anterior menționată - instanța a constatat că în cauză este incidentă excepția autorității de lucru judecat provizorie prevăzută de art. 430 alin. 4 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 256/2014 formulată distinct în acest dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B. A. și a arătat că, în mod greșit prima instanță a reținut excepția autorității de lucru judecat provizorie, prevăzută de dispozițiile art. 430 (4) cod procedură civilă, în condițiile în care temeiul de drept al prezentei cereri este art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar temeiul de drept al cererii ce a făcut obiect al dosarului nr._ invocat ca autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, l-a constituit art. 14 din Legea nr. 554/2004.
A mai arătat că, în cazul în care exista o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus suspendarea executării în temeiul dispozițiilor art. 14 și în ipoteza admiterii acțiunii de fond, nu mai este necesară formularea unei noi cereri de suspendare a executării, deoarece, conform art. 15 (3) din Legea nr. 554/2004, măsura suspendării dispusă în condițiile art. 14 se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. 1.
Recursul este nefondat.
Problematica sesizată de reclamantul recurent vizează – în esență – analiza comparativă a instituției suspendării provizorii a executării actului administrativ astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 14, respectiv 15 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva autorității de lucru judecat reglementată de dispozițiile art. 430 (4) din Noul cod de procedură civilă.
Cu excepția ipotezei reglementată de dispozițiile art. 14 (6) din Legea nr. 554/2004 care sancționează în mod expres exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale ale reclamantului, există elemente distincte ale cererilor de suspendare provizorie întemeiate pe cele două texte legale.
Astfel, din punct de vedere procedural, admisibilitatea cererii de suspendare promovată pe temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 este condiționată de declanșarea procedurii administrative prealabile, pe când admisibilitatea cererii de suspendare promovată pe temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 este condiționată de existența unei acțiuni pentru anularea în tot, sau în parte, a actului administrativ.
Elementele autorității de lucru judecat se regăsesc mai pregnant în analiza circumstanțelor de fapt care se subsumează celor două cerințe impuse a fi îndeplinite cumulativ de prevederile art. 14 (1) din Legea nr. 554/2004 și care condiționează temeinicia cererii de suspendare: „cazul bine justificat” definit de prevederile art. 2 lit. „t” din Legea nr. 554/2004 și, respectiv „prevenirea unei pagube iminente” definită de art. 2 lit. „ș” din Legea nr. 554/2004.
Curtea nu își modifică propria jurisprudență cu privire la maniera de rezolvare a problematicii sesizată de reclamantul recurent (aspect evocat cu ocazia dezbaterilor recursului de către reclamantul recurent) și reiterează și cu această ocazie că, cele două cerințe mai sus menționate – sunt elemente comune celor două tipuri de cereri iar excepția autorității de lucru judecat devine incidentă în măsura în care reclamantul evocă circumstanțe identice pentru cele două categorii de cereri, chiar dacă, din punct de vedere procedural au fost formulate pe temeiuri distincte.
Din perspectiva considerentelor evocate în precedent, Curtea observă că reclamantul a prezentat în ambele cereri de suspendare (cea promovată pe temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, soluționată prin sentința nr. 1402/10.09.2014 a Tribunalului B. – Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal și cea care face obiect al prezentului dosar întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004), circumstanțe identice care pot fi subsumate celor două condiții, așa încât, corect prima instanță a reținut excepția autorității de lucru judecat constând în sentința 1402/2014 a Tribunalului B. - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal – și a respins ca inadmisibilă prezenta cerere.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B. A. din B., ., județul B., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat Vargan și Vargan din Suceava, .. 26 A, .. 3-5, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 1904 din 10.12.2014, pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimată fiind pârâta Direcția G. Regională a finanțelor Publice Iași, cu sediul în municipiul Iași, .. 26, județul Iași.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2015.
Președinte,Judecători,Grefier,
Redactat: P. D.
Judecător fond: R. M.
Tehnoredactat. S.P./17.06.2015 – 5 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1134/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 1737/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
