Pretentii. Decizia nr. 1737/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1737/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 1350/86/2013*
Dosar nr._ - pretenții-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
Secția de contencios administrativ și fiscal
DECIZIA NR.1737
Ședința publică din 25 martie 2015
PreședintePlăcintă D.
JudecătorVasile L.
JudecătorDumitraș D.
GrefierVacariu S.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul P. C. T. cu domiciliul în Iaslovăț, jud. Suceava și domiciliul ales la Cabinet avocat T. O. R. din Suceava, str. .. 29, .. A, ., împotriva sentinței nr. 7835 din 4 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția contencios administrativ și fiscal – în dosarul nr._ , pârâți intimați fiind Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în Municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava și S. F. RĂDĂUȚI cu sediul în Rădăuți, .. 32, jud. Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 din codul de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 8 și art. 10 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, se declară competentă material, general și teritorial în soluționarea cauzei.
Totodată, văzând că prin concluziile scrise depuse la filele 33 – 35 dosar recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din data de 23.01.2013, reclamantul P. C. T. a solicitat obligarea pârâtei D.G.F.P. Suceava - A.F.P.C. Rădăuți la restituirea taxei de poluare în cuantum de 3.540 lei, cu dobânda fiscală aferentă începând cu data de 16.01.2013, până la restituirea efectivă, precum și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că a achiziționat autovehiculul marca TOYOTA, iar pentru a-l înmatricula i s-a pus în vedere să achite taxa de poluare, condiție obligatorie pentru ca autovehiculul să poată fi pus în circulație.
Astfel, așa cum rezultă din chitanța cu . nr._ la data de 16.01.2013 a achitat suma de 3.540 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehiculul marca TOYOTA.
Prin sentința civilă nr. 7835 din 4 decembrie 2013 Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul P. C. T. în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. IAȘI - S. F. RĂDĂUȚI.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
În motivare a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu a fost supus unui tratament discriminatoriu în sensul art. 110 TFUE, apreciind că acțiunea sa este neîntemeiată, motivarea făcută de către instanță fiind superficială, nerezultând care sunt considerentele pentru care s-a ajuns la această concluzie.
Face trimitere la art. 8 alin. 1, art. 18 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Taxa de poluare a fost introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, care a suferit modificări prin O.U.G. nr. 108/2008, O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 117/2009, O.U.G. nr. 118/_.
O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ în vigoare la data la care reclamantul s-a adresat pârâtei cu cererea de restituire a taxei.
Legea nr. 9/2012 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 9/2013.
Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule sau taxa de poluare pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanță restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisii poluare provenite de la autovehicule.
Litera b este fostul alin. 2 al articolului 4 din Legea nr. 9/2012 ce a fost suspendată prin alineatul din O.U.G. nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013.
Rezultă că, în prezent, taxa este datorată atât pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, cât și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație.
Potrivit art. 4 lit. a din Legea nr. 9/2013, obligația de plată a timbrului de mediu intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, respectiv la reintroducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Potrivit art. 110 FUE nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală consistentă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, în cauză sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
O.U.G. nr. 9/2012 este contrară art. 110 TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul de față. Or, după aderarea României la UE, această soluție nu este admisibilă, întrucât forma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Chiar dacă timbrul de mediu nu reprezintă o taxă vamală directă, față de caracterul său special și aplicabilitatea discriminatorie între autoturismele second- hand deja înmatriculate în România și cele cu proveniență din alte state, este evident caracterul său echivalent al unei taxe vamale.
În consecință, timbrul de mediu reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 T. c. România, stabilind ca art. 110 se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime ți aceeași uzură pe piața națională.
De asemenea, face referire la cauza C-263/10 N./Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești, Administrația Fondului pentru Mediu.
Interpretarea dată de instanța europeană reglementărilor Uniunii Europene, așadar Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, face corp comun cu aceste reglementări și este obligatorie pentru particulari, pentru instanțe și pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acordă autorităților administrative aceleași puteri și obligații pe care le acordă instanțelor naționale, autoritățile administrative fiind obligate să cunoască și să aplice dreptul comunitar din oficiu.
În maniera în care a fost stabilită, taxa este discriminatorie întrucât pentru mașinile înmatriculate înainte de 2007 taxa este mai mică, deși aceste mașini poluează mai mult, în timp ce la mașinile fabricate în anii 2007 – 2009 cu norma de poluare EURO 3, EURO4 taxa ajunge să fie mai mult decât valoarea mașinii, cu mult mai mult decât același tip de mașină.
Pe de altă parte, taxa de poluare se calculează nu numai în funcție de emisiile de carbon, dar și în funcție de norma de poluare, de capacitatea cilindrică a motorului și de vechimea mașinii.
Timbrul de mediu este contrar legislației europene în materie și ne aflăm într-o situație asemănătoare cu cea generată de prevederile O.U.G. nr. 50/2008 republicată și Legii nr. 9/2012, specificul situației de față fiind determinat de neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară.
Argumentele instanței europene nu țin de criticile folosite de legiuitorul român pentru determinarea timbrului de mediu pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar, ci de efectul descurajant al unei taxe în sine pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Însuși art. 4 din O.G. nr. 9/2013 instituie reguli de la abaterea ordinii publice prin perceperea acestei taxe pentru categoriile de autovehicule prevăzute de la lit. c și d.
Face trimitere și la art. 10 din Tratat, precum și la art. 148 alin. 2 din Constituția României.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamantul a achitat pentru înmatricularea unui autovehicul o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 3540 lei, la data 16.01.2013.
La această dată, erau în vigoare dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, a căror aplicare a fost suspendată până la data de 31.12.2012, prin adoptarea O.U.G. nr. 1/2012. Mai exact, începând cu data de 01.01.2013, a redevenit aplicabilă forma inițială a Legii nr. 9/2012, formă care, după cum vom arăta în cele ce urmează, nu intră în conflict cu dispozițiile comunitare.
În speță, reclamantul a invocat, în cererea pentru restituirea taxei menționate, precum și în cererea de recurs, faptul că dispoziția națională consacră un impozit discriminatoriu, fiind contrară art. 110 T.F.U.E.
Curtea constată că, pentru atenuarea disparităților regionale și în realizarea scopului afirmat de creare a unei comunități economice consolidate, dreptul european limitează libertatea statelor de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor protecționiste și discriminatorii. În acest sens, art. 110 T.F.U.E. prohibește discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă care sunt de natură similară, rostul acestei reglementări fiind de a interzice impuneri fiscale diferite între produsele importate și cele similare autohtone, astfel încât să se excludă posibilitatea ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să se producă efecte discriminatorii.
Prin urmare, posibilitatea înlăturării legii naționale ca fiind contrară art. 110 T.F.U.E. este condiționată de existența unei stări de discriminare între autovehiculele aflate deja pe piața națională și a celor înmatriculate și achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Or, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 stabilește că obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Mai mult, la alin. 2 al aceluiași articol (care a redevenit aplicabil după data de 01.01.2013) se arată că „obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”
Prin urmare, în soluția legii interne, la data la care reclamantul a achitat taxa, obligația de plată a taxei este impusă, fără discriminare, tuturor autovehiculelor, atât celor de producție internă sau comunitară, la prima înmatriculare pe teritoriul țării, cât și celor înmatriculate anterior în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială de primă înmatriculare sau taxa de poluare.
Așadar, cum la data achitării taxei pentru emisii poluante era în vigoare Legea nr. 9/2012, Curtea constată inexistența tratamentului discriminatoriu constatat de C.J.U.E. în cauzele T. (C-402/09, 07 aprilie 2011), O. și .. (C-136/10 și C-178/10), I. (C-336/10), Ș. și I. (C-29/11 și C-30/11) și cauzele conexate C. si C..
Față de cele ce preced, deoarece la momentul când reclamantul a achitat taxa pentru emisii poluante, aceasta era datorată potrivit legii naționale, atât pentru autovehiculele naționale, cât și pentru cele care au dobândit drept de liberă circulație pe teritoriul Uniunii, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și cum nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P. C. T. cu domiciliul în Iaslovăț, jud. Suceava și domiciliul ales la Cabinet avocat T. O. R. din Suceava, str. .. 29, .. A, ., împotriva sentinței nr. 7835 din 4 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția contencios administrativ și fiscal – în dosarul nr._ , pârâți intimați fiind Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în Municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava și S. F. RĂDĂUȚI cu sediul în Rădăuți, .. 32, jud. Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Redactat DD
Judecător fond P. I.
Tehnoredactat VS.,2 ex. /16.04.2015
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2377/2015.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2931/2015.... → |
|---|
