Alte cereri. Decizia nr. 1210/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 1210/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 947/59/2012

ROMÂ N I AOPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ – 24.07.2012

DECIZIA CIVILĂ NR.1210

Ședința publică din 19 martie 2013

PREȘEDINTE: R. P.

JUDECĂTOR: R. O.

JUDECĂTOR: D. D.

GREFIER: M. L.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul C. I. B. împotriva deciziei civile nr.703/20.03.2012 pronunțată în dosar nr._/85/2009 al Curții de Apel Timișoara în contradictoriu cu intimatul Consiliul Județean Sibiu.

La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă contestatorul personal, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței la data de 13.03.2013 întâmpinare din partea intimatului.

Contestatorul depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 10 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Contestatorul solicită admiterea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 129 alin. 4 și art. 318 Cod procedură civilă, cu privire la erori materiale, pentru motivele arătate pe larg în scris și în concluziile scrise pe care le depune la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

1.Contestația în anulare:

Prin contestația în anulare înregistrată la Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal sub nr._ /24.07.2012, reclamantul C. I. B. a solicitat anularea deciziei civile nr. 703/20.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ .

Reclamantul a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacată și pe cale de consecință, respingerea recursului pârâtei, admiterea recursului declarat re reclamant și pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivare se arată că la momentul soluționării recursurilor, instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze mai multe motive esențiale de modificare a sentinței civile nr. 95/CA/2011, după cum urmează:

1 - Prorogarea valabilității contractului contestatorului de management până la îndeplinirea obligațiilor CJ Sibiu de evaluare a sa finală în calitate de manager general în funcție.

Chiar prin cererea introductivă de instanță, a arătat că în cazul contractului de management este vorba despre un act juridic complex; care cuprinde și o condiție suspensivă, de îndeplinirea căreia depinde, în mod absolut, declanșarea efectelor termenului extinctiv.

Contractul de management care cuprinde o clauză confirmată de legea specială, prin valorificarea căreia exista posibilitatea legală a încheierii unui nou contract, fără organizarea unui nou concurs de proiecte cu condiția îndeplinirii obligației imperative legate ca în termen de 120 de zile înainte de încetarea contractului să se facă evaluarea mea finală în calitate de manager general.

Este de notorietate faptul că obligațiile izvorâte dintr-un act normativ trebuie îndeplinite în integralitatea lor, cu bună credință, în spiritul legii și în succesiunea lor logică și firească.

Instanța de recurs a îmbrățișat doar argumentația nefondată a pârâtei recurente, potrivit căreia încetarea contractului de management înlătură obligația de efectuarea evaluării finale cu 120 de zile înainte de împlinirea acestui termen. Cum nu se poate mai fals, cu atât mai mult cu cât omite, din greșeală să cerceteze și să se pronunțe asupra unuia dintre motivele esențiale de modificare a sentinței civile nr. 95/CA/2011, mai sus menționate.

Reaua credință a pârâtei recurente este evidentă și rezultă, indubitabil din modul cum a înțeles să-și îndeplinească obligațiile izvorâte din OUG nr. 189/2008, astfel: OUG nr. 189/2008 a intrat în vigoare la data de 05.12.2008. Din acel moment, în maximum 90 de zile, trebuia încheiat un nou contract de management, în condițiile art. 50, în cazul de față termenul de 90 de zile nu a fost respectat. Noul contract (nr. 2568/06.03.2009) se încheie abia în data de 06.03.2009. Chiar dacă s-ar considera încheierea în termen a acestui contract, se pune întrebarea firească, de ce s-a așteptat limita maximă a acestui termen și nu s-a procedat la încheierea lui mult mai repede. Răspunsul vine de la sine: trebuia acționat astfel, tocmai pentru ca să nu poată fi respectat celălalt termen, respectiv cel de 120 de zile înainte de expirarea termenului contractual; pentru efectuarea evaluării finale.

Este explicabil de ce conducerea autorității pârâte a evitat cu încrâncenare, evaluarea reclamantului, pentru simplul motiv că oricine ar fi făcut parte din comisia de evaluare nu putea decât să acorde calificativul excelent, nu numai peste nota 9, ceea ce are fi dus indubitabil, la obligarea încheierii unui nou contract de management.

Aceasta a fost, de altfel, și aprecierea făcută public de secretarul Consiliului Județean, domnul I. N. în ședința ordinară a CJ Sibiu din luna aprilie 2009, după prestarea succintă de reclamant a principalelor realizări, obținute în cei trei ani de mandat managerial: „trebuie să recunoaștem că prestația dvs. a fost una de excepție!"

Consideră că s-a procedat, cum s-a procedat într-un mod josnic și abuziv, cu încălcarea evidentă a legii.

Să mai arată că invocarea de către pârâta recurentă a excepției de neconstituționalitate a art. II din Legea nr. 269/2009, a reprezentat extinderea cadrului procesual de către aceasta la dispozițiile Legii nr. 269/2009 - lege intrată în vigoare după emiterea hotărârii atacate și a promovării acțiunii de față - extindere însușită de instanță. Acest fapt, demonstrează, odată în plus, că însăși pârâta a considerația acea vreme, contractul de management nr. 2568/09.03.2009, încă în vigoare și pentru a evita aplicarea dispozițiilor imperative ale art. II din legea nr. 269/2009, sperând cu totul nejustificat într-o soluție favorabilă (admiterea excepției) și pentru tergiversarea soluționării acțiunii noastre, a invocat excepția de neconstituționalitate.

Apreciază că s-a omis analizarea faptul că înainte de apariția HG nr. 1301/2009 prin care s-a aprobat Regulamentul de evaluare, „forul tutelar - respectiv Ministerul Culturii și cultelor a transmis, la cererea expresă a Consiliului Județean Sibiu, prin adresa de răspuns nr. 1043/11.03.2009, înregistrată la pârâtă sub nr._, exact documentul conținând „metodologia" după care urmează să se efectueze, în circumstanțele date, evaluarea managerilor cărora urma să la expire contractul înaintea apariției Legii 269/2009, aflată în proceduri foarte avansate de aprobare și promulgare (care se știa foarte bine că va regla/ pe fond/ această inadvertență legislativă, chiar înainte de redactarea și aprobarea de către Guvern a Regulamentului - cadru prevăzut în lege).

Conform acelui text, „Ministerul Culturii și Patrimoniului Cultural precizează, fără nici un dubiu, că până la apariția H.G., să se utilizeze toate procedurile cunoscute, iar dacă, după realizarea lor, vor fi nepotriviri cu prevederile noii hotărâri de guvern, actele încheiate vor fi adaptate prin acte adiționale".

În sensul celor de mai sus, se redă poziția Guvernului României, formulat cu prilejul judecării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 269/2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008 (vezi pagina nr. 4 ultimul aliniat din Decizia nr. 1170/2010 dată în cauza dos. nr. 54D/2010 al Curții Constituționale a României), care evidențiază faptul că legea de aprobare nu modifică data de intrare în vigoare a unei dispoziții a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008, ci reglementează situații legislative pentru situații tranzitorii, în condițiile în care noua reglementare în materie instituită prin Legea nr. 269/2009 era de natură să afecteze situațiile juridice născute sub imperiul ordonanței amintite, dar care nu își epuizaseră în întregime efectele până la data intrării în vigoare a legii menționate.

„Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că art. II din Legea nr. 269/2009 nu modifică data de intrare în vigoare a unei dispoziții a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008, ci reglementează situații legislative pentru situații tranzitorii, în condițiile în care noua reglementare în materie instituită prin Legea nr. 269/2009 era de natură să afecteze situațiile juridice născute sub imperiul ordonanței amintite, dar care nu își epuizaseră în întregime efectele până la data intrării în vigoare a legii menționate. în plus, textul de lege criticat se aplică de la data intrării în vigoare a legii, astfel că nu are efecte retroactive. în sfârșit, arată că nu este încălcat nici art. 115 alin. (8) din Constituție, prevederile art. II din Legea nr. 269/2009 reprezentând un adevărat reflex al acestor dispoziții constituționale."

De asemenea consideră că s-a omis să se analizeze dispozițiile art. 33 alin. (2) ale Ordonanței de Urgență nr. 189 din 25 noiembrie 2008 (actualizată):

„(2) în cazul în care conducerea interimară este asigurată de o persoană din cadrul instituției publice de cultură sau al autorității, pe durata interimatului, raporturile de muncă sau de serviciu ale acesteia se suspendă."

Dacă s-ar fi observat această dispoziție, coroborată cu faptul că domnul Vaier I. O. era adjunctul reclamantului, adică făcea parte din cadrul instituției publice de cultură în cauză și prin numirea sa la conducerea interimară a instituției raporturile de muncă sau de serviciu ale acestuia au fost suspendate. De aici rezultă indubitabil că anularea Hotărârii Consiliului Județean Sibiu nr. 89/21.05.2009 nu ar fi avut nici un efect asupra raporturilor de muncă sau de serviciu ale domnului O. cu instituția ci ar fi încetat suspendarea raporturilor de muncă ale acestuia prin numire la conducerea interimară și ar fi continuate raporturile de muncă existente anterior numirii. De aici rezultă că domnul O. nu ar fi avut de suferit nici un prejudiciu, de nici un fel. prin anularea hotărârii menționate, motiv pentru care nu se impunea chemarea în judecată a acestuia.

Față de cele de mai sus este evident că opinia exprimată de instanța supremă, prin decizia nr. 6968 din 25 iunie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție se referă la o situație în care raportul de drept material litigios creează o dependență procesuală între coparticipanți, fiind vorba despre constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate, ceea ce evident afectează drepturile terțului titular al acelui titlu (dreptul de proprietate).

În cazul de față, prin anularea Hotărârii Consiliului Județean Sibiu nr. 89/21.05.2009, nu ar fi avut nici un efect asupra raporturilor de muncă sau de serviciu ale domnului O., raportul său de muncă cu instituția era doar suspendat pe perioada interimatului.

2. Întâmpinarea pârâtului intimat:

Legal citat, intimatul, Consiliul Județean Sibiu a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă.

În considerente se arată că obiectul contestației în anulare speciale este format dintr-o singură categorie de hotărâri, respectiv a deciziilor pronunțate cu prilejul exercitării controlului judiciar, formularea acesteia putând fi realizată numai în condițiile limitativ prevăzute în textul art. 318 Cod procedură civilă, fără a exista posibilitatea extinderii motivelor, prin analogie, la alte situații.

În speță însă, deși contestația de formează obiectul prezentului dosar, este fondată pe prevederile art. 318 Cod procedură civilă - motivele invocate tind la analiza modului de soluționare a cauzei în prima instanță (Sentința civilă 95/CA/2011 a Tribunalului Sibiu) ceea ce este inadmisibil, întrucât dispozițiile procedurale invocate au un câmp limitat de aplicare, de strictă interpretare, pentru a nu deschide calea unui „recurs la recurs".

Analiza celor trei motive ale contestației formulate, relevă faptul că, nici unul din acestea nu întrunește ipoteza normei cuprinsa în dispozițiile procedurale la care s-a referit, contestatorul limitându-se la reluarea argumentației prezentate, analizate și soluționate de instanța de recurs, pe de-o parte, iar pe de altă parte, la o interpretare proprie a unor texte de lege, scoase din contextul legislației speciale incidente ( OUG 189/2008 și HG 1301/2009).

Considerațiile doctrinare și jurisprudența sunt unanime în privința îndreptățirii instanței de recurs de a răspunde la motivele de recurs printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente.

Așa fiind, neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs și de fapt neexaminarea distinctă a fiecărui articol invocat, nu constituie prin ea însăși o omisiune în sensul dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă dacă instanța a răspuns printr-un considerent comun.

În mod evident, analiza Deciziei nr. 703/2012 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul strămutat_ (și nu a Sentinței 95/CA/201I pronunțată în fond de Tribunalul Sibiu - cum se invocă în contestația formulată ) relevă indubitabil faptul că instanța de recurs a analizat și a pronunțat o hotărâre irevocabilă în considerarea coroborată a situației de fapt și de drept existente la momentul încetării contractului de management al contestatorului prin expirarea duratei pentru care a fost încheiat, raportându-se la conținutul în ansamblu al actelor normative speciale, în vigoare la momentul adoptării actului administrativ atacat ( HCJ Sibiu nr. 89/2009) fără a se limita la articolele disparate, scoase din context, la argumente formulate pro causa și/sau la acte normative adoptate ulterior ( Legea nr. 269/iulie 2009; TTG 130l/dccembrie2009).

3. Concluziile scrise ale reclamantului contestator:

Contestatorul a formulat concluzii scrise, prin care a expus o cronologie a faptelor întemeiate pe documentele existente la dosarul cauzei, care ilustrează cât se poate de transparent sau de evident modul în care au fost încălcate, succesiv, o . legale care făceau posibilă, și chiar necesară, din punct de vedere legal, în primul rând evaluarea finală în termenul prevăzut de art. 37 alin. (2), lit. b) din OUG nr. 189/25.11.2008 (cu cel puțin 120 de zile calendaristice înainte de expirarea duratei contractului de management).

Pentru aplicarea prevederilor articolului menționat mai sus, ar fi fost necesară încheierea noului contract de management în interiorul termenului de 90 de zile; prevăzut de această ordonanță de urgență, astfel încât să fie respectat și termenul de evaluare finală menționat mai sus.

Realizarea acestei condiții exprese a legii, nicidecum facultativă ci imperativă, era întrutotul posibilă, în situația în care contractul ar fi fost încheiat după data intrării în vigoare a OUG nr.189, respectiv data de 5.12.2008.

De altfel, interpretarea legilor se face în integralitatea lor și nu selectiv, pe temeiul unor criterii subiective ale intereselor uneia dintre părți, mai ales dacă aceasta este o autoritate publică, cum este cazul de față.

Faptul că C.J. Sibiu, inițial; a conștientizat necesitatea respectării acestor dispoziții legale, preconizând evaluarea finală până la data de 05.04.2009, rezultă cu claritate din adresa C.J. SIBIU nr. 126/09.01.2009 prin care i se solicită, răspunzând adreselor nr._/24.12.2008 și nr. 50/07.01.2009 în considerarea articolelor nr. 50 și 59 din OUG nr. 189/2008;depunerea Raportului de activitate pe perioada cuprinsă între data ultimului raport (iunie 2008) și data încetării de drept a mandatului, în condițiile OUG nr. 189/2008;până în data de 05.03.2009.

La data de 05.03.2009 C.J. SIBIU adoptă Hotărârea nr. 38 prin care se aprobă modelul Contractului cadru privind managementul instituțiilor publice de cultură aflate sub autoritatea C.J. SIBIU.

Deși Hotărârea nr. 38 este primită de către Muzeu la data de 16.03.2009 și înregistrată cu nr. 1922, la data de 04.03.2009, cu o zi înaintea emiteri Hotărârii, C.J. solicită tuturor managerilor instituțiilor publice de cultură să se prezinte în 05.03.2009, la sediul C.J în vederea semnării noului Contract de management. Contestatorul nefiind prezent în localitate, s-a prezentat în data de 06.03.2009, între timp informându-se asupra prevederilor Contractului cadru. La această dată, a semnat contractul cu mai multe obiecțiuni:

Întrucât la art. 6 din Contractul cadru (Drepturile și obligațiile angajatorului) figurează la pct. 1 lit. a) „evaluarea periodică a performanțelor manageriale; în conformitate cu prevederile OUG nr. 189/2008 (inclusiv dispozițiile art. nr. 37 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 189/2008);

La alin. 2 lit. a) din art. 6 (Obligațiile angajatorului se prevede „acordă managerului, în condițiile legii, drepturile ce decurg din contractul de management și din actele normative generale și speciale în materie";

La art. 9 (Evaluarea managementului) se prevede:„evaluarea managementului pentru perioada asupra căreia poartă dispozițiile prezentului, urmează a fi realizată la momentul încetării contractului ,în condițiile ce urmează a fi reglementate de Ministerul Culturii Cultelor și Patrimoniului Național și de Guvern în temenii stabilite de OUG nr. 189/2008";

La art.11 (Răspunderea contractuală) pct. 1 se prevede:„Pentru neîndeplinirea sau pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite în prezentul contract de management, părțile răspund în condițiile legii.";

La art. 14 (încetarea contractului de management), se prevăd cele 4 cazuri care pot conduce la încetarea contractului de management:

„a) rezultatul evaluării managementului este nesatisfăcător; expirarea duratei pentru care a fost încheiat; demisie; prin acordul părților."

Art. 15 (Soluționarea litigiilor) prevede: „Litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea și interpretarea clauzelor prezentului contract de management sunt de competența instanțelor de contencios administrativ."

Art. 16 (Dispoziții finale): pct. 1 „în ipoteza în care pe perioada de valabilitate a prezentului contract, legislația specială se completează cu actele prevăzute de art. 6, 24 alin. (3), 38 alin. (4), 39 alin (1), 40 alin. (2) și 47 din OUG nr. 189/2008, dispozițiile prezentului se adaptează corespunzător sau încetează de drept, după caz."

La data de 11.03.2009, contestatorul a trimis la C.J. SIBIU, cu adresa nr. 1831, obiecțiunile formulate pe marginea prevederilor contractului semnat la data de 06.03.2009.

La pct. 2 al listei de obiecțiuni fac precizarea:„Referitor la evaluarea managementului, stipulată de prevederile art. 9, solicit ca aceasta să aibă loc până la momentul încetării contractului, pentru a se evita situația unui interimat. în acest sens, solicit modificarea corespunzătoare a prevederile articolului în discuție."

Întrucât până la data de 19.03.2009 (timp de 8 zile), C.J. SIBIU nu i-a răspuns la adresa din data de 11.03.2009, a expediat o nouă adresă, la această dată, solicitând prin aceasta „înscrierea pe ordinea de zi a C.J. a propunerii de modificare a Contractului cadru privind managementul instituțiilor de cultură aflate sub autoritatea C.J., aprobat prin Hotărârea nr. 38/2009 în conformitate cu obiecțiunile formulate."

În ceea ce privește cea de-a doua condiție; sine qua non, pentru efectuarea evaluării finale, la data de 26.03.2009 a primit și înregistrat sub nr. 2168, adresa C.J. SIBIU cuprinzând răspunsul Ministerului Culturii; transmis cu adresa nr. 1043/2009 înregistrată în 23.03.2009, ca răspuns la adresele speciale ale C.J. privind modul de soluționare a cazurilor litigioase (existente în toată țara);în condițiile neelaborării Regulamentului de evaluare de către Ministerul Culturii și Cultelor, și aprobării acestuia de către Guvern, în care menționează: „în lipsa actelor normative subsecvente ni se comunică faptul că până la elaborare, încheierea contractelor de management se va face pe fondul prevederilor Ordonanței, cu obligația respectării naturii juridice și a clauzelor contractuale cuprinse în art. 24 alin. (2) (fără ca enumerarea să fie limitativă), conformitatea cu dispozițiile aflate în curs de elaborare urmând a se realiza, după caz, ulterior intrării în vigoare a acestora de acte adiționale."

Conform acestor precizări metodologice, transmise de Ministerul Culturii și Cultelor, la cererea C.J. Sibiu, se elucidează procedura recomandată de minister tuturor instituțiilor de cultură din țară aflate în această situație (și aplicată de el însuși, în cazul muzeelor naționale direct subordonate, tocmai pentru a se evita apariția litigiilor în justiție, ca de pildă, în cazul prof. univ. S. L. - managerul Muzeului Național Bruckenthal, păstrat în funcție urmare a acestei evaluări)

Față de cele de mai sus rezultă indubitabil faptul că toate condițiile legale erau îndeplinite pentru efectuarea evaluării finale, și ca urmare, nu mai exista nici un motiv de evitare sau amânare, dacă cei obligați de lege să o facă, erau de bună credință.

Aici subliniază faptul că, în timp ce în toată țara, toate instituțiile publice de cultură au aplicat recomandarea Ministerului Culturii și Cultelor cu privire la evaluarea finală după metodologia precizată prin adresa de mai sus, singur C.J. SIBIU adoptă decizia refuzării soluționării acestei probleme, pe cale legală, similare tuturor cazurilor naționale de același fel și notifică .în scris, acest refuz, prin adresa nr. 4109 din 09.04.2009 adresată Complexului Național Muzeal ASTRA și înregistrată la acesta sub nr. 2696/14.04.2009.

Contrar recomandărilor primite de la Ministerul Culturii și Cultelor, C.J. SIBIU, refuză cu obstinație să aplice recomandările transmise de minister și ne comunică faptul că:

- „Comisiile de concurs/evaluare nu pot lucra în mod valabil", în condițiile inexistenței Regulamentului de evaluare a managerilor, și mai mult decât atât conchide că termenul de 120 de zile, cuprins în art. 37 alin. (2) li. B) din OUG nr. 189/2008 „vizează evaluările contractelor de management ce urmează a se încheia în viitor exclusiv în temeiul prevederilor OUG nr. 189/2008 și a actelor normative subsecvente și nu contractele de management care au încetat de drept la data de 05.03.2009, respectiv a celor încheiate în conformitate cu art. 50 a OUG pe perioada determinată, interpretarea logică și teleologică a normei legale trebuind realizată în sensul aplicării ei prin determinarea scopului urmărit de legiuitor."

Prin această decizie, C.J. elimină posibilitatea legală a efectuării până la data de 05.04.2009, a evaluării finale a subsemnatului, evaluare perfect legală, în condițiile legii.

Din acest moment începe campania orchestrată de C.J. pentru îndepărtarea din calitatea de manager a contestatorului, prin orice mijloace și încălcând, în mod obstinat, prevederile mai multor legii, Regulamentul de Organizare și Funcționare al instituție muzeale (R.O.F. - ul), aprobat în anul 2007 prin Hot. C.J. SIBIU nr. 52/26.04.2007.

Prima măsură abuzivă și ilegală a vizat constrângerea managerului aflat sub contract să-și depună mandatul și să transmită prerogativele sale „locțiitorului de drept", la data de 15.05.2009;sub amenințarea acuzării de fapte penale în situația în care, după această dată, mai semnează vreun document oficial al instituției (adresă primită prin fax la data de 14.05.2009).

Prin adresa noastră nr. 3771/15.05.2009 (înregistrată la C.J. în aceeași zi sub nr. 5819), am comunicat conducerii C.J. SIBIU că solicitarea adresată prin fax este inaplicabilă și ilegală, recomandându-i totodată, să se conformeze legalității aplicând prevederile R.O.F. - ului conform cărora, în caz de absență a managerului general din instituție (cu data de 15.05.2009 a intrat în concediu medical, în urma fracturării unei vertebre a coloane radiografiată la computerul Spitalului din Sibiu), înlocuitorul contestatorului la conducerea muzeului fiind, de drept directorul general adjunct V. O..

Prin aceasta a învederat forului tutelar posibilitatea ultimă a soluționării legale a cazului, pentru a asigura conducerea treburilor curente ale instituției până la revenirea mea din concediul de boală, prin aplicarea prevederilor exprese ale R. - ului.

Nici reglementările aprobate de C.J. SIBIU, privind înlocuirea de drept a titularului funcției, în caz de absență motivată, prin însărcinarea înlocuitorului acestuia să-i preia temporar atribuțiile, nu au fost respectate (conform R. - ului),cu singurul scop: îndepărtarea sa din instituție prin orice mijloace, chiar dacă se încalcă dispozițiile legale în materie.

Cu privire la ilegalitatea adoptării Hotărârii C.J. SIBIU nr. 89/29.04.2009 se arată că epuizând toate modalitățile de soluționare legală a cazului, C.J. adoptă „soluția" emiterii unei Hotărâri prin care să declare încetarea contractului de management prin expirarea termenului pentru care a fost încheiat, ignorând complet faptul că acesta nu putea fi considerat încheiat de drept fără evaluarea finală a managerului.

Mai mult decât atât, apelând la această soluție C.J. se punea în situația imposibilității legale pentru organizarea unui concurs pentru ocuparea funcției de manager general la Muzeul ASTRA, cât timp încetarea contractului ultimului manager nu se făcea pe căi legale (la evaluarea finală acesta să fi primit un calificativ sun nota 9).

La data de 29.04.2009, plenul C.J. SIBIU analizează proiectul de Hotărâre emanat de specialiștii C.J. și avizat în Comisia juridică a acesteia, prin care se hotăra încetarea de drept, la termen, a contractului subsemnatului, fără evaluarea finală (vezi afirmațiile secretarului C.J. în procesul verbal al ședinței respective).

Demersul este fondat pe baza prevederilor art. 104 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 215/2001, Legea administrației publice locale, potrivit cărora, încetarea raporturilor de serviciu în condițiile legii pentru conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de interes județean se poate face prin adoptarea unui Hotărâri a C.J.

Prima constatare este aceea a încălcării prevederilor Hotărârii C.J. SIBIU nr. 38/2009, care stipulează extrem de clar la art. 15 că soluționarea litigiilor izvorâte din interpretarea clauzelor din contractele de management încheiate în baza acestei hotărâri sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.

Proiectul de Hotărâre cade la vot (acesta este paritar 15 la 15), situație în care Secretarul C.J. SIBIU, prof. univ. dr. N. I., comunică consilierilor prezenți că singurele două modalități, prin care poate fi soluționată legal; cazul în speță, sunt: repetarea votului într-o ședință viitoare și solicitarea soluționării cazului în C. administrativ.

Concluzia este aceea că reclamantul contestator nu a fost demis din funcția de manager general, concediul său de boală fiind legal (achitându-i-se drepturile cuvenite în această situație), și păstrându-și în continuare toate prerogativele funcției ocupate.

În ședința următoare a C.J. SIBIU din 21.05.2009, pe ordinea de zi este înscris Proiectul de Hotărâre prin care domnul Vaier O. director general adjunct al Muzeului ASTRA3 este numit manager general interimar, în locul contestatorului; secretarul C.J. SIBIU nu consideră necesar să informeze plenul despre oportunitatea și necesitatea adoptării unei noi hotărâri, în locul celei abandonate și niciunul din consilierii prezenți nu solicită explicații privind anularea celor două soluții anunțate ca singure legale, pentru rezolvarea cazului managerului general, evocate în ședința anterioară; și de această dată Comisia juridică, avizează noul proiect de Hotărâre, în discordanță totală cu proiectul anterior încălcând prevederile legii;

Președintele C.J. SIBlU prof. M. Bottesch, informează că s-a recurs la această soluție ca urmare a faptului că „instituția în cauză (CNM ASTRA) este în imposibilitatea de a mai putea funcționa,nemaiavând director,recte manager";

Președintele C.J. SIBIU, prof. M. Bottesch, omite să informeze plenul (și nici un consilier județean nu ridică această problemă), cu privire la faptul că nu se aplică prevederile R. – ului, care ar fi condus la asigurarea unei conduceri interimare legale a muzeului, fără a fi necesară adoptarea Hotărârii nr. 89/21.05.2009. cu acest conținut.

În concluzie, prin adoptarea în unanimitate a proiectului de hotărâre, în condițiile încălcării tuturor prevederilor legale, s-a ajuns la situația paradoxală, constând din coexistența a doi manageri generali unul titular și unu interimar, pe aceeași funcție.

Absurdul situației constă însă în faptul că managerul general interimar fusese numit pe o funcție care nu fusese eliberată.

Nici în ședința C.J. din luna aprilie și nici în cea din luna mai, conducerea C.J. nu a putut motiva - în fața prezentării rezultatelor excepționale, obținute în perioada celor 3 ani de management, (menționate în stenogramele celor două ședințe aflate la dosar) - motivele pentru care managerul a cărui activitate a fost calificată, chiar de către secretarul C.J. N. I. ca fiind „una de excepție", trebuie îndepărtat din funcție, ceea ce, evident, este în contradicție cu spiritul legii (asigurarea continuității prin acordarea celui de-al doilea mandat), precum și în interesele majore ale instituției.

Cu privire la necesitatea introducerii în cauză a lui O. V. se arată că din întreg probatoriul de la dosarul cauzei, reiese indubitabil faptul că domnul O. V. era director general adjunct, adică înlocuitorul de drept al managerului general și ca urmare numirea sa în calitate de manager general interimar nu era necesară.

Chiar dacă aceasta a operat numirea respectivă, anularea sau menținerea acelei Hotărâri nu avea cum să afecteze, în vreun fel raporturile juridice cu C.J. SIBIU, atâta timp cât acestea se suspendă în perioada interimatului. în această situație, efectele deciziei instanței, oricare ar fi aceasta, nu au cum să afecteze vreun drept sau interes al domnului O.. Prin numirea sa în calitate de manager general interimar, nu sunt afectate în nici un fel drepturile și raporturile juridice pe care acesta le avea cu C.J. SIBIU.

Decizia ÎCCJ nr. 6968/25.06.2009, invocată de Curtea de Apel Timișoara ca argument probatoriu al afirmației potrivit căreia domnul V. O., în calitatea sa de director general interimar, numit prin Hotărârea nr. 89/21.05.2008, trebuia introdus, se referă la cu totul altă situație, de fapt și de drept care nu este similară cu cea din prezentul dosar. în acea cauză este vorba despre un act administrativ jurisdicțional, unilateral, constitutiv de drepturi și ca urmare; se impunea purtarea litigiului și față de terțul beneficiar. Or, în cauza de față, decizia de numire a domnului O. într-o funcție interimară nu este un act administrativ jurisdicțional, unilateral, constitutiv de drepturi și ca urmare, introducerea sa în cauză nu era necesară, așa cum în mod corecta apreciat instanța de fond.

Tot așa nu era necesară nici decizia pentru interimatul persoanei, de vreme ce postul pe care îl ocupași conferea atât dreptul cât și obligația de a înlocuiau drepturi depline, managerul generat pe toată perioada absenței sale din instituție - era înlocuitorul de drept al acestuia.

Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. II și III din Legea nr. 269/2009 arată că atâta timp cât prin Contractului cadru privind managementul instituțiilor publice de cultură aflate sub autoritatea C.J. SIBIU, la art. 16 (dispoziții finale): pct. 1 s-a stabilit expres: „în ipoteza în care pe perioada de valabilitate a prezentului contract, legislația specială se completează cu actele prevăzute de art. 6, 24 alin. (3), 38 alin. (4), 39 alin (1), 40 alin. (2) și 47 din OUG nr. 189/2008, dispozițiile prezentului se adaptează corespunzător sau încetează de drept, după caz", iar Legea nr. 269/2009 completează și lămurește, cu precizie/dispozițiile OUG nr. 189/2008, dispozițiile sale din art. II și III nu sunt numai incidente în cauză, ci și obligatorii, fapt reținut în sentința instanței de fond pe baza Deciziei nr. 1170 din 30 septembrie 2010 dată în cauza dosarului nr. 54D/2010, de Curtea Constituțională, prin care aceasta respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 269/2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor de spectacole sau concerte, muzeelor și colecțiilor publice, bibliotecilor și al așezămintelor culturale de drept public.

Sesizând acest lucru, C.J. SIBIU (incidența și obligativitatea acestor dispoziții legale în cauza de față), în cursul procedurilor la instanța de fond a ridicat excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale și mai apoi - după ce s-a pronunțat CCR - a susținut cu totul nejustificat că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză.

La pagina 16 în decizia nr. 703/20.03.2012, la aliniatele 5 - 10, Curtea de Apel Timișoara, a reținut fără temei, referitor la aplicabilitatea sau inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 269/2009, și îi reproșează următoarele :„Totodată, conform art. II din Legea nr. 260/2009, „încheierea și exercitarea contractului de management, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008, aprobată prin prezenta lege, se face independent de ocuparea unei funcții de execuție ori conducere în cadrul instituției de cultură în cauză".

Astfel, art. II din Legea nr. 269/2009 obligă autoritățile publice competente la încheierea - în termen de 90 de zile de la . Legii nr. 269/2009 - a unui nou contract de management cu conducătorii instituțiilor publice de cultură aflați în exercițiu la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008.

Însă reclamantul nu a solicitat în prezenta cauză obligarea Consiliului Județean Sibiu la încheierea unui nou contract de management. Domnul C. loan B. a solicitat anularea hotărârii prin care s-a stabilit directorul interimar și obligarea pârâtului la evaluarea activității domniei sale.

Prin urmare, raportat la obiectul acțiunii reclamantului - care nu a fost modificat în condițiile în care acțiunea a fost introdusă în chiar ziua publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 269/2009, respectiv la data de 14.07.2009 - este lipsit de relevanță faptul că dispozițiile art. II din Legea nr. 269/2009 impun pârâtului Consiliului Județean încheierea unui nou contract de management cu reclamantul.

Or, din această obligație - de încheiere a unui nou contract - nu se poate reține existența unei obligații de evaluare a activității desfășurate conform vechiului contract de management.

În consecință, Curtea a reținut că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. II și III din Legea nr. 269/2009."

De altfel, dacă conducerea C.J., ar fi fost de bună credință, ar fi trebuit ca până la apariția Legii nr. 269/2009 să fi procedat la evaluarea finală care ar fi avut ca efect încheierea unui nou contract de management, iar la apariția Legii nr. 269/2009, să procedeze deîndată la aplicarea ei și să încheie cu contestatorul un nou contract de management, fără mai fi nevoie de o evaluare finală, așa cum cerea reglementarea anterioară acestei legi.

4. Conținutul deciziei civile împotriva căreia s-a formulat contestația în anulare:

Prin decizia civilă nr. 703/20.03.2012, pronunțată în dosar nr._, Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal:

- a respins excepția lipsei de obiect a recursului și acțiunii formulate de reclamant.

- a respins recursul formulat de reclamantul C. I. B. împotriva sentinței civile nr. 95/CA/10.02.2011, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ .

- a admis recursul formulat de pârâtul Consiliul Județean Sibiu împotriva sentinței civile nr. 95/CA/10.02.2011, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ .

- a modificat sentința civilă recurată în sensul că a respins în întregime acțiunea formulată de reclamantul C. I. B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Sibiu, având ca obiect anularea Hotărârii Consiliul Județean Sibiu nr. 89/21.05.2009 și obligarea pârâtului să facă toate demersurile legale în vederea organizării evaluării finale a reclamantului în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin.2 lit. b din OUG 189/2008 cu respectarea termenului minim de 120 de zile

- a obligat reclamantul la plata sumei de 555 lei către pârât, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

În motivarea acestei hotărâri, Curtea de Apel a reținut că în cauza dedusă judecății reclamantul – domnul C. I. B., fost manager al Complexului Muzeal Național „Astra” Sibiu – a solicitat anularea Hotărârii nr. 89/21.05.2009, emisă de pârâtul Consiliul Județean Sibiu.

Prin această hotărâre, pârâtul a dispus ca „începând cu data de 22.05.2009 și până la data numirii în funcție a câștigătorului concursului de proiecte de management, conducerea interimară a Complexului Muzeal Național „Astra” Sibiu va fi realizată de domnul V. I. O., care se numește pe funcția de manager – director general”.

Cu privire la starea de fapt, Curtea a reținut că, în urma câștigării concursului de management organizat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2005, reclamantul C. I. B. a încheiat cu pârâtul Consiliul Județean Sibiu, în calitate de angajator, contractul de management nr. 4132 din 16.05.2006.

Conform art. 3 din acest contract, care reproduce în esență textul art. 1 (2) din OUG nr. 26/2005, contractul de management este asimilat contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată.

În timpul derulării contractului de management încheiat de părțile litigante, a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 189 din 25 noiembrie 2008 privind managementul instituțiilor de spectacole sau concerte, muzeelor și colecțiilor publice, bibliotecilor și al așezămintelor culturale de drept public, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 817 din 5 decembrie 2008.

Conform art. 50 din Ordonanța de Urgență nr. 189/2008, în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial, la 5.12.2008,

„(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, contractele de management încheiate în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2005 privind managementul instituțiilor publice de cultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 114/2006, încetează de drept.

(2) În termenul prevăzut la alin. (1), autoritatea are obligația de a încheia cu managerul un nou contract de management, guvernat de dispozițiile art. 24.

(3) Durata noului contract de management nu poate depăși durata pentru care a fost elaborat sau, după caz, aprobat proiectul de management care a stat la baza încheierii contractului de management inițial.

(4) În cazul directorilor generali/directorilor instituțiilor care până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu au încheiat contracte de management cu autoritatea, conform dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 114/2006, raporturile de muncă pentru funcția de conducere încetează de drept”.

Conform acestor dispoziții legale, între părți s-a încheiat un nou contract de management înregistrat sub nr. 2568/06.03.2009, pe o perioadă determinată cuprinsă între 06.03._09 date fiind dispozițiile în vigoare la acea dată, respectiv art. 50 alin. 3 din O.U.G. nr.189/2008, mai sus menționat.

La data de 21 mai 2009, Consiliul Județean Sibiu adoptă Hotărârea nr. 89/2008 – a cărei anulare a solicitat-o reclamantul în prezenta cauză, hotărâre prin care se numește managerul interimar al Complexului Național Muzeal „Astra" Sibiu, în persoana domnului V. O..

Prin Hotărârea nr. 99/30.06.2011, Consiliul Județean Sibiu a dispus ca, de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri, să își înceteze de drept aplicabilitatea Hotărârea Consiliul Județean Sibiu nr. 89/2009 – a cărei anulare a solicitat-o reclamantul în prezenta cauză.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul că reclamantul nu a chemat în judecată și terțul beneficiar al actului a cărui anulare o solicită, în decizia contestată Curtea a reținut că reclamantul – deși a solicitat anularea Hotărârii Consiliul Județean Sibiu nr. 89/21.05.2009, prin care s-a dispus ca „începând cu data de 22.05.2009 și până la data numirii în funcție a câștigătorului concursului de proiecte de management, conducerea interimară a Complexului Muzeal Național „Astra” Sibiu va fi realizată de domnul V. I. O., care se numește pe funcția de manager – director general” – nu a chemat în judecată persoana numită la conducerea Complexului Muzeal Național „Astra” Sibiu prin această hotărâre, respectiv nu a chemat în judecată pe domnul V. I. O., ci numai emitentul actului contestat – Consiliul Județean Sibiu.

Or, Curtea a observat că admiterea acțiunii – respectiv anularea Hotărârii Consiliul Județean Sibiu nr. 89/21.05.2009 – implică posibilitatea desființării oricăror efecte juridice produse de această hotărâre, adică desființarea raportului de muncă dintre Consiliul Județean Sibiu și domnul V. I. O., care nu a fost chemat în judecată. Este adevărat că reclamantul nu a solicitat nici repunerea părților în situația anterioară emiterii actului atacat, nici obligarea pârâtului la numirea reclamantului în funcția respectivă și nici acordarea de despăgubiri ca urmare a desființării Hotărârii nr. 89/21.05.2009. Cu toate acestea, anularea acestei hotărâri determină desființarea raportului juridic încheiat între Consiliul Județean Sibiu și domnul V. I. O. ca urmare a numirii acestuia din urmă la conducerea interimară a Complexului Muzeal Național „Astra” Sibiu.

Însă instanța nu poate analiza cererea domnului C. I. B. de anulare a Hotărârii nr. 89/21.05.2009 fără să aducă atingere raportului juridic încheiat între Consiliul Județean Sibiu și domnul V. I. O. ca urmare a numirii acestuia din urmă la conducerea interimară a Complexului Muzeal Național „Astra” Sibiu, în condițiile în care domnul V. I. O. nu a fost chemat în judecată de reclamant, neavând posibilitatea de a-și formula apărările cu privire la legalitatea actului prin care a fost numit în funcția respectivă.

Curtea subliniază că soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ formulată de o terță persoană care se consideră vătămată în drepturile și interesele sale legitime printr-un act administrativ are loc în contradictoriu atât cu emitentul actului administrativ atacat, cât și cu titularul acestui act, respectiv beneficiarul actului ale cărui drepturi și interese stabilite prin act sunt supuse cenzurii și analizei instanței investite cu soluționarea acțiunii, chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut expres cadrul procesual al acțiunii în anulare.

Astfel, din textul art.1 din Legea 554/2004 se deduce că în situația contestării actului de către un terț interesat, judecarea cauzei are loc în contradictorialitate atât cu emitentul actului cât și cu beneficiarul. D. în acest fel drepturile și interesele beneficiarului actului administrativ atacat pot fi analizate cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, iar hotărârea judecătorească îi devine opozabilă. Conform dispozițiilor art.129 al.4 și 5 cod procedură civilă, judecătorul este în drept să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt și de drept chiar neinvocate de părți, în scopul prevenirii oricărei greșeli privind aflarea adevărului, a stabilirii și aplicării corecte a legii, cu scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Curtea a precizat că această opinie este împărtășită și de instanța supremă. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, a reținut – prin decizia nr. 6968 din 25 iunie 2009 – următoarele:

„Actul a cărui nulitate absolută parțială s-a invocat prin cererea precizată este un act administrativ jurisdicțional, unilateral, constitutiv de drepturi.

Articolul 47 Cod procedură civilă reglementează litisconsorțiu sau coparticiparea procesuală care, în conformitate cu poziția părților, poate fi activă, pasivă sau mixtă.

În principiu, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, însă sunt situații în care fie în baza legii, fie datorită naturii raportului juridic dedus judecății, când raportul de drept material litigios creează o dependență procesuală între coparticipanți, astfel încât orice posibilitate de fracționare este exclusă și, prin urmare, declanșarea, continuarea și finalizarea procesului civil nu se poate realiza decât în comun, există litisconsorțiu necesar care este guvernat de regula dependenței procesuale relative a coparticipanților.

În acest sens, poate fi edificator textul art. 48 alin. (2) Cod procedură civilă, potrivit căruia „dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviințate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc celorlalți; când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalți, se va ține seama de actele cele mai favorabile; reclamanții sau pârâții care nu s-au înfățișat sau nu au îndeplinit un act de procedură în termen vor continua totuși să fie citați”.

Deși, din cuprinsul art. 48 alin. (2) Cod procedură civilă nu rezultă expres, prin aceste dispoziții legale se reglementează posibilitatea derogării de la principiul independenței procesuale, ce guvernează litisconsorțiu simplu, sau, astfel spus, poate să rezulte un litisconsorțiu necesar și în raport de natura acțiunii, care poate fi apreciat ca o varietate a litisconsorțiului necesar ce rezultă din natura raportului juridic.

Or, în speță, natura acțiunii, în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis de Ministerul Turismului, dă naștere unui litisconsorțiu necesar pasiv, obligatoriu și unitar, deoarece instanța trebuia să constate nevalabilitatea actului administrativ jurisdicțional atât față de emitent cât și față de beneficiar, căci pronunțarea unei hotărâri uniforme reprezintă o necesitate juridică obiectivă în materia nulității actelor juridice, neputând fi conceput ca același act să fie valabil față de emitent și nevalabil față de beneficiar”.

Prin urmare, în condițiile în care reclamantul nu a chemat în judecată și terțul beneficiar al Hotărârii nr. 89/21.05.2009, respectiv pe directorul interimar numit prin această hotărâre la conducerea Complexului Muzeal Național „Astra” Sibiu, pronunțarea hotărârii judecătorești de anulare ar constitui fie un act inopozabil acestui terț – deci a unui act care nu ar putea fi pus în executare – fie un act prin care aduce atingere unui raport juridic la care este parte dar fără a avea posibilitatea de a-și apăra drepturile decurgând din acel raport juridic.

Judecarea acțiunii în anularea Hotărârii nr. 89/21.05.2009 în aceste condiții ar determina încălcarea regulilor esențiale ale contradictorialității și asigurării dreptului la apărare.

Prin urmare, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că acțiunea reclamantului în anularea Hotărârii nr. 89/21.05.2009 este inadmisibilă datorită nerespectării obligației formării cadrului procesual legal impus în cazul cererilor de anulare a unui act administrativ care dă naștere unor raporturi juridice între mai multe persoane, caz în care legea impune chemarea în judecată a tuturor părților din raportul juridic respectiv.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la evaluarea reclamantului, Curtea de Apel a reamintit că reclamantul a susținut că neîndeplinirea acestei obligații de evaluare l-a privat de posibilitatea încheierii unui nou contract de management și că pârâtul nu și-a îndeplinit în mod intenționat această obligație.

Astfel, domnul C. I. B. a invocat dispozițiile art. 44 alin. 1 din O.U.G. nr. 189/2008, în varianta inițială, în vigoare la momentul emiterii Hotărârii nr. 89/21.05.2009, text potrivit căruia:

(1) În cazul în care rezultatul final al evaluării prevăzute la art. 37 alin. (2) lit. b) este situat peste nota 9 (nouă), managerul are dreptul de a prezenta un nou proiect de management, în conformitate cu cerințele caietului de sarcini întocmit de autoritate potrivit dispozițiilor art. 7 și 11”.

Domnul C. I. B. a arătat că, în lipsa evaluării domniei sale, nu putea să beneficieze de încheierea unui nou contract de management și că pârâtul a determinat starea de interimat prin refuzul nelegal al evaluării reclamantului.

Curtea a reamintit, totodată, că reclamantul deținea funcția de manager în temeiul contractului de management nr. 2568/06.03.2009, încheiat pe o perioadă determinată, cuprinsă între 06.03.2009 – 16.05.2009. Curtea observă că dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii acestui contract – respectiv art. 32 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 189/2008 impuneau încetarea contractului de management la expirarea duratei pentru care a fost încheiat, respectiv la data de 16.05.2009.

De altfel, chiar în cuprinsul contractului de management nr. 2568/06.03.2009 se prevedea, la art. 14, încetarea efectelor acestui contract la expirarea duratei pentru care a fost încheiat și se prevedea clar durata acestuia, respectiv perioadă cuprinsă între 06.03.2009 și 16.05.2009.

Așadar, în lipsa unei modificări a clauzelor acestui contract, efectele sale încetau la data de 16.05.2009.

Prin urmare, nu există nici un temei legal pentru a se reține prelungirea efectelor acestui contract dincolo de data de 16.05.2009. Astfel fiind, starea de interimat s-a datorat expirării termenului pentru care a fost încheiat contractul de management nr. 2568/06.03.2009, iar nu datorită omisiunii evaluării reclamantului în această perioadă.

Revenind la chestiunea evaluării reclamantului, Curtea observă că reclamantul a invocat dispozițiile art. 37 alin. 2 lit. b ) din O.U.G. nr. 189/2008, în varianta inițială, conform cărora „la stabilirea perioadelor de evaluare, părțile au obligația de a respecta următoarele reguli:

a) prima evaluare are loc în cel mult un an de la data încheierii contractului de management;

b) în cazul în care rezultatele evaluărilor anterioare sunt pozitive, evaluarea finală are loc cu cel puțin 120 de zile calendaristice înainte de expirarea duratei contractului de management”.

La rândul său, pârâtul a arătat că nu era posibilă evaluarea reclamantului în perioada anterioară emiterii Hotărârii nr. 89/21.05.2009 nu a fost emis Regulamentul de evaluare de Ministerul Culturii și Cultelor.

Curtea observă, în acest sens, că, potrivit art. 38 alin. 4 din O.U.G. nr. 189/2008, „Regulamentul de evaluare se elaborează de Ministerul Culturii și Cultelor și se aprobă prin hotărâre a Guvernului” și că un astfel de regulament nu a fost aprobat decât prin Hotărârea de Guvern nr. 1301/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 828 din 2 decembrie 2009.

Totodată, conform art. 40 alin. 2 din O.U.G. nr. 189/2008, în varianta inițială, „analiza și notarea rapoartelor de activitate și a interviului se fac în baza criteriilor prevăzute în modelul raportului de evaluare elaborat de Ministerul Culturii și Cultelor”.

În raport cu aceste reglementări, Curtea reține că nu era posibilă evaluarea activității domnului C. I. B. în perioada anterioară emiterii Hotărârii nr. 89/21.05.2009, întrucât criteriile și metodologia de evaluare nu au fost aprobate de forul tutelar – respectiv de Ministerul Culturii și Cultelor.

De altfel, dispozițiile art. 37 alin. 2 lit. b ) din O.U.G. nr. 189/2008 nu puteau fi aplicabile decât pentru viitor, iar nu și contractelor de management care urmau să înceteze de drept conform art. 50 alin. 1 din O.U.G. nr. 189/2008, întrucât termenul de încetare a vechilor contracte era de 90 de zile de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 189/2008, deci mai scurt de cât termenul de 120 de zile prevăzut de art. art. 37 alin. 2 lit. b ) din O.U.G. nr. 189/2008.

De asemenea, acest termen nu era incident nici în cazul contractului de management nr. 2568/06.03.2009, care a fost încheiat pe o perioadă determinată, cuprinsă între 06.03.2009 – 16.05.2009, respectiv pentru o durată de circa 90 de zile, ceea ce făcea imposibilă respectarea termenului minim de 120 de zile.

Având în vedere imposibilitatea evaluării în lipsa aprobării criteriilor și metodologiei de evaluare de Ministerul Culturii și Cultelor, cât și constatările referitoare la imposibilitatea calendaristică a respectării termenului minim de 120 de zile, Curtea constată că pârâtul nu avea posibilitatea legală a evaluării activității domnului C. I. B. până la momentul expirării contractului de management nr. 2568/06.03.2009.

Curtea constată, într-adevăr, că reclamantul a făcut demersuri în vederea evaluării activității domniei sale în perioada respectivă, însă refuzul evaluării nu este imputabil pârâtului, care s-a conformat dispozițiilor legale care impuneau aprobarea prealabilă de către Ministerul Culturii și Cultelor a criteriilor și metodologiei de evaluare.

În ceea ce privește raționamentul instanței de fond, care a reținut temeinicia obligării pârâtul la evaluare pe baza unor dispoziții legale care au intrat în vigoare ulterior, Curtea observă că această soluție s-a întemeiat pe dispozițiile art. II și III din Legea nr. 269/2009.

În ceea ce privește dispozițiile art. II și III din Legea nr. 269/2009, Curtea a considerat că acestea nu sunt incidente în cauză.

Astfel, Curtea reține că, potrivit art. II din Legea nr. 269/2009, „în termen de 90 de zile de la . prezentei legi, conducătorii instituțiilor publice de cultura aflați în exercițiu la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008 vor încheia cu ordonatorul principal de credite un nou contract de management”.

Totodată, conform art. III din Legea nr. 269/2009, „încheierea și exercitarea contractului de management, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008, aprobată prin prezenta lege, se face independent de ocuparea unei funcții de execuție ori de conducere în cadrul instituției de cultura în cauză”.

Astfel, art. II din Legea nr. 269/2009 obligă autoritățile publice competente la încheierea – în termen de 90 de zile de la . Legii nr. 269/2009 – a unui nou contract de management cu conducătorii instituțiilor publice de cultura aflați în exercițiu la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008.

Însă reclamantul nu a solicitat în prezenta cauză obligarea Consiliul Județean Sibiu la încheierea unui nou contract de management. Domnul C. I. B. a solicitat anularea hotărârii prin care s-a stabilit directorul interimar și obligarea pârâtului la evaluarea activității domniei sale.

Prin urmare, raportat la obiectul acțiunii reclamantului – care nu a fost modificat în condițiile în care acțiunea a fost introdusă în chiar ziua publicării în Monitorul Oficial a Legii nr._, respectiv la data de 14.07.2009 – este lipsit de relevanță faptul că dispozițiile art. II din Legea nr. 269/2009 impun pârâtului Consiliul Județean Sibiu încheierea unui nou contract de management cu reclamantul.

Or, din această obligație – de încheiere a unui nou contract – nu se poate reține existența unei obligații de evaluare a activității desfășurate conform vechiului contract de management.

În consecință, Curtea reține că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. II și III din Legea nr. 269/2009.

Prin urmare, contractul de management nr. 2568/06.03.2009, încheiat între reclamant și pârât și-a încetat efectele la data de 16.05.2009, astfel încât numai până la data respectivă putea fi îndeplinită în mod legal obligația de evaluare.

Cum evaluarea nu a fost posibilă datorită impedimentului legal legat de omisiunea adoptării de către Ministerul Culturii și Cultelor a criteriilor și metodologiei de evaluare, Curtea constată că nu este întemeiat nici acest capăt de cerere.

În concluzie, Curtea a constatat că instanța de fond a apreciat în mod nefondat că este întemeiată cererea de obligare a pârâtului la evaluarea activității reclamantului conform contractului de management nr. 2568/06.03.2009.

Curtea a reținut, așadar, că este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă, soluția fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, Curtea a constatat că solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 89/21.05.2009 este inadmisibilă, în condițiile în care reclamantul nu a chemat în judecată și terțul beneficiar al Hotărârii nr. 89/21.05.2009, respectiv pe directorul interimar numit prin această hotărâre la conducerea Complexului Muzeal Național „Astra” Sibiu, situație față de care pronunțarea hotărârii judecătorești de anulare ar constitui fie un act inopozabil acestui terț – deci a unui act care nu ar putea fi pus în executare – fie un act prin care aduce atingere unui raport juridic la care este parte dar fără a avea posibilitatea de a-și apăra drepturile decurgând din acel raport juridic.

În ceea ce privește obligația de evaluare a activității reclamantului, Curtea a constatat că dispozițiile legale în vigoare la momentul expirării termenului pentru care a fost încheiat contractul de management nr. 2568/06.03.2009 nu permiteau o evaluare în absența adoptării de către Ministerul Culturii și Cultelor a criteriilor și metodologiei de evaluare și că acest contract de management nu și-a prelungit efectele ca urmare a omisiunii evaluării activității reclamantului.

Date fiind aceste constatări, Curtea a reținut că nu este întemeiat recursul formulat de reclamantul C. I. B. împotriva sentinței civile nr. 95/CA/10.02.2011, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._, urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă.

Totodată, Curtea a reținut că este întemeiat – pentru considerentele expuse anterior – recursul formulat de pârâtul Consiliul Județean Sibiu împotriva sentinței civile nr. 95/CA/10.02.2011, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._, motiv pentru care a admis acest recurs.

În consecință, Curtea a modificat sentința civilă recurată în sensul că a respins în întregime acțiunea formulată de reclamantul C. I. B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Sibiu, având ca obiect anularea Hotărârii Consiliul Județean Sibiu nr. 89/21.05.2009 și obligarea pârâtului să facă toate demersurile legale în vederea organizării evaluării finale a reclamantului în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin.2 lit. b din OUG 189/2008 cu respectarea termenului minim de 120 de zile.

3. Reglementarea referitoare la contestația în anulare:

Contestația în anulare este reglementată în vechiul Cod de procedură civilă român (în vigoare la momentul pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere) în art. 317-321.

Conform art. 317 din vechiul Cod de procedură civilă, „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Potrivit art. art. 318 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Potrivit art. 319 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, „contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă”.

Conform art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă, „contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă”.

Conform art. 319¹ din vechiul Cod de procedură civilă, „instanța poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere, sub condiția depunerii unei cauțiuni. Dispozițiile art. 403 alin. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător”.

Art. 320 reglementează regulile de procedură aplicabile contestației, respectiv:

„Contestația se judecă de urgență și cu precădere.

Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată.

Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”.

Potrivit art. 321 din vechiul Cod de procedură civilă, „nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintâi”.

5. Aprecierea Curții de Apel Timișoara cu privire la contestația în anulare:

Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate de către contestator și în conformitate cu dispozițiile art. 317-321 Cod procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

Contestația în anulare a fost motivată pe dispozițiile art. 318 Cod de Procedură Civilă, dispoziții conform „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”, contestatoarea arătând că instanța de recurs a omis să analizeze unele motive care conduceau la casarea hotărârii recurate.

Astfel, contestatorul a arătat că s-a omis examinarea următoarelor aspecte:

1 - Prorogarea valabilității contractului contestatorului de management până la îndeplinirea obligațiilor CJ Sibiu de evaluare a sa finală în calitate de manager general în funcție.

2. în al doilea rând, s-a arătat că instanța de recurs a omis analizarea faptului că înainte de apariția HG nr. 1301/2009, prin care s-a aprobat Regulamentul de evaluare, „forul tutelar - respectiv Ministerul Culturii și Cultelor a transmis, la cererea expresă a Consiliului Județean Sibiu, prin adresa de răspuns nr. 1043/11.03.2009, înregistrată la pârâtă sub nr. 3262/23.03.2009, exact documentul conținând „metodologia" după care urmează să se efectueze, în circumstanțele date, evaluarea managerilor cărora urma să la expire contractul înaintea apariției Legii 269/2009, aflată în proceduri foarte avansate de aprobare și promulgare (care se știa foarte bine că va regla / pe fond / această inadvertență legislativă, chiar înainte de redactarea și aprobarea de către Guvern a Regulamentului - cadru prevăzut în lege).

3. În al treilea rând, contestatorul a arătat că s-a omis să se analizeze dispozițiile art. 33 alin. (2) ale Ordonanței de Urgență nr. 189 din 25 noiembrie 2008 (actualizată):

„(2) în cazul în care conducerea interimară este asigurată de o persoană din cadrul instituției publice de cultură sau al autorității, pe durata interimatului, raporturile de muncă sau de serviciu ale acesteia se suspendă."

În privința omisiunii analizării prorogării valabilității contractului contestatorului de management al domnului C. I. B. până la îndeplinirea obligațiilor Consiliului Județean Sibiu de evaluare a sa finală în calitate de manager general în funcție, Curtea reamintește motivarea hotărârii contestate, potrivit căreia:

- reclamantul deținea funcția de manager în temeiul contractului de management nr. 2568/06.03.2009, încheiat pe o perioadă determinată, cuprinsă între 06.03.2009 – 16.05.2009.

- dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii acestui contract – respectiv art. 32 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 189/2008 – impuneau încetarea contractului de management la expirarea duratei pentru care a fost încheiat, respectiv la data de 16.05.2009.

- chiar în cuprinsul contractului de management nr. 2568/06.03.2009 se prevedea, la art. 14, încetarea efectelor acestui contract la expirarea duratei pentru care a fost încheiat și se prevedea clar durata acestuia, respectiv perioadă cuprinsă între 06.03.2009 și 16.05.2009.

- așadar, în lipsa unei modificări a clauzelor acestui contract, efectele sale încetau la data de 16.05.2009.

- prin urmare, nu există nici un temei legal pentru a se reține prelungirea efectelor acestui contract dincolo de data de 16.05.2009.

- astfel fiind, starea de interimat s-a datorat expirării termenului pentru care a fost încheiat contractul de management nr. 2568/06.03.2009, iar nu datorită omisiunii evaluării reclamantului în această perioadă.

Raportat la motivarea din hotărârea contestată, Curtea reține că în aceasta s-a reținut în mod indiscutabil imposibilitatea prelungirii efectelor contractului de management al reclamantului dincolo de 16.05._, indiferent de neefectuarea evaluării domnului C. I. B..

Astfel fiind, Curtea reține că în hotărârea contestată s-a examinat și opinia reclamantului privind prelungirea efectelor contractului de management până la momentul evaluării domniei sale, reținându-se că aceasta nu este fondată, raportat la dispozițiile art. 14 din contract.

Cu privire la omisiunea analizării faptului trimiterii de către Ministerul Culturii și Cultelor, la cererea expresă a Consiliului Județean Sibiu, prin adresa de răspuns nr. 1043/11.03.2009, înregistrată la pârâtă sub nr. 3262/23.03.2009, a documentului conținând „metodologia" după care urmează să se efectueze, în circumstanțele date, evaluarea managerilor cărora urma să la expire contractul înaintea apariției Legii 269/2009, aflată în proceduri foarte avansate de aprobare și promulgare (care se știa foarte bine că va regla / pe fond / această inadvertență legislativă, chiar înainte de redactarea și aprobarea de către Guvern a Regulamentului - cadru prevăzut în lege), Curtea observă că în hotărârea contestată s-a reținut că:

- potrivit art. 38 alin. 4 din O.U.G. nr. 189/2008, „Regulamentul de evaluare se elaborează de Ministerul Culturii și Cultelor și se aprobă prin hotărâre a Guvernului” și că un astfel de regulament nu a fost aprobat decât prin Hotărârea de Guvern nr. 1301/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 828 din 2 decembrie 2009.

- conform art. 40 alin. 2 din O.U.G. nr. 189/2008, în varianta inițială, „analiza și notarea rapoartelor de activitate și a interviului se fac în baza criteriilor prevăzute în modelul raportului de evaluare elaborat de Ministerul Culturii și Cultelor”.

- în raport cu aceste reglementări, s-a reținut că nu era posibilă evaluarea activității domnului C. I. B. în perioada anterioară emiterii Hotărârii nr. 89/21.05.2009, întrucât criteriile și metodologia de evaluare nu au fost aprobate de forul tutelar – respectiv de Ministerul Culturii și Cultelor.

Astfel fiind, Curtea reține că instanța de recurs a reținut indiscutabil imposibilitatea evaluării reclamantului anterior în perioada anterioară emiterii Hotărârii nr. 89/21.05.2009, întrucât criteriile și metodologia de evaluare nu au fost aprobate de forul tutelar – respectiv de Ministerul Culturii și Cultelor.

Examinând documentul invocat în contestația în anulare atașată la fila 9 din dosarul Curții de Apel A. I., Curtea reține că acesta exprimă opinia – fără valoare de izvor de drept, respectiv de act normativ – conform căreia încheierea noilor contracte de management nu este precedată de evaluare sau concurs.

Or, Curtea subliniază că solicitarea expresă a reclamantului a fost aceea de obligare a pârâtului la evaluare, iar nu de obligare a acestuia la încheierea unui nou contract de management fără evaluare.

Raportat la conținutul actului invocat în contestație și la capetele de cerere ale acțiunii în justiție, Curtea reține că nu este întemeiat nici acest motiv de contestație, în condițiile în care nu prezenta relevanță în cauză Adresa de răspuns nr. 1043/11.03.2009, înregistrată la pârâtă sub nr. 3262/23.03.2009

În ceea ce privește cel de al treilea motiv invocat în contestație, privind omisiunea analizării dispozițiilor art. 33 alin. (2) ale Ordonanței de Urgență nr. 189/2008, conform cărora „în cazul în care conducerea interimară este asigurată de o persoană din cadrul instituției publice de cultură sau al autorității, pe durata interimatului, raporturile de muncă sau de serviciu ale acesteia se suspendă", Curtea constată că aceste reglementări nu au fost invocate nici în recursul reclamantului și nici în acțiunea în justiție.

Prin urmare, nu se poate reține omisiunea analizării acestei reglementări, nefiind un motiv de recurs sau din acțiunea în justiție legat de acest text legal.

În ceea ce privește invocarea Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene prin concluziile scrise ale reclamantului, Curtea subliniază în primul rând că aceste motive nu sunt pertinente în cauză, întrucât Carte nu este aplicabilă în speță.

În această privință, este de reamintit că instanța supremă a Uniunii Europene – Curtea de Justiție a Uniunii Europene – a avut deja ocazia să amintească, la punctele 15 și, respectiv, 14 din Ordonanțele din 14 decembrie 2011, Corpul Național al Polițiștilor (C‑434/11) și C. (C‑462/11), că, potrivit articolului 51 alineatul (1) din Cartă, dispozițiile sale se adresează „statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii”, iar în speță nu este aplicabilă vreo reglementare a Uniunii Europene – de altfel nici domnul C. I. B. nu s indicat vreo reglementare comunitară incidentă cu privire la modalitatea de numire a managerilor instituțiilor de cultură, nefiind un domeniu care să cadă sub incidența legislației Uniunii Europene decât în măsura în care s-ar reține existența vreunui element de extraneitate, de pildă, referitor la cetățenia managerului sau nerecunoașterea actelor de studii sau a calificărilor obținute în alte statelor membre ale Uniunii Europene, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.

Astfel fiind, Curtea reține că nu sunt incidente în cauză dispozițiile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene

În final, Curtea subliniază că admiterea contestației în anulare depinde de întrunirea motivelor prevăzute de lege în acest sens, și că fiind în discuție o cale de atac extraordinară, prin care se aduce atingere efectelor unei hotărâri judecătorești irevocabile, interpretarea motivelor care atrag admiterea contestației în anulare și rejudecarea cauzei trebuie făcută în mod restrictiv.

Curtea subliniază, totodată, că rejudecarea unei cauze în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre judecătorească irevocabilă aduce atingere unui alt principiu reglementat de Convenția europeană a drepturilor omului, respectiv principiului securității juridice, astfel cum a fost consacrat prin hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului.

Prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1999, dată în cauza Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, s-a arătat, la paragraful 61, că „dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului convenției, care enunța preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată”.

În hotărârea respectivă, Curtea europeană a drepturilor omului a reținut, în paragraful nr. 62, că „admițând recursul în anulare introdus în virtutea autorității mai sus menționate, Curtea Supremă de Justiție a înlăturat efectele unei proceduri judiciare care dusese, în termenii Curții Supreme de Justiție, la o hotărâre judecătorească "irevocabilă", dobândind deci autoritatea lucrului judecat și fiind, în plus, executată.

Aplicând în acest mod dispozițiile art. 330 (din Codul de Procedură Civilă) mai sus citat, Curtea Supremă de Justiție a încălcat principiul securității raporturilor juridice. În speță și în virtutea acestui fapt, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din convenție a fost ignorat”.

Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat această jurisprudență și în hotărârea pronunțată în cauza T. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770 din 24 august 2005, în paragrafele 37-38, Curtea arătând că „în cauza Brumărescu împotriva României, anterior citată (paragrafele 61 - 62), a decis că a existat o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, cu motivarea că anularea unei hotărâri judecătorești definitive este contrară principiului securității raporturilor juridice. Ea a mai arătat că refuzul C.S.J. de a recunoaște instanțelor competența de a soluționa litigii privind, ca în cazul de față, o acțiune în revendicare imobiliară, a încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție.”

De asemenea, în hotărârea pronunțată în cauza A. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 875 din 29 septembrie 2005, Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat (în paragraful 50) jurisprudența sa anterioară, citând cauza Sovtransavto Holding, în care „a hotărât că un sistem juridic marcat de procedura de protest - adică posibilitatea anulării repetate a unei hotărâri definitive - ceea ce s-a întâmplat în cazul în speță, este, ca atare, incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, care constituie unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului în sensul art. 6 alin. 1.”

În paragraful nr. 52 din hotărârea pronunțată în cauza A. împotriva României, Curtea europeană a drepturilor omului a reținut că „redeschiderea unei proceduri încheiate cu o hotărâre definitivă, în urma unei cereri de revizuire formulate tardiv, și anularea Hotărârii definitive din 22 noiembrie 2001, favorabilă reclamanților, au ignorat principiul securității raporturilor juridice și, în consecință, dreptul reclamanților la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. 1.”

Totodată, în hotărârea pronunțată în cauza I. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 389 din 5 mai 2006, Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat (în paragrafele 25-26) aceleași considerații.

În definirea principiului securității juridice de către instanța europeană, Curtea reamintește și o altă hotărâre pronunțată de Curtea europeană a drepturilor omului împotriva Statului Român, respectiv hotărârea pronunțată în cauza Societatea Comercială "Mașinexportimport Industrial Group" - S.A., publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 682 din 9 august 2006. în această hotărâre, Curtea europeană a drepturilor omului a precizat (în paragraful 32) că „dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că soluția dată într-un mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe nu trebuie repusă în discuție (Cauza Brumărescu, precitată, paragraful 61). În virtutea acestui principiu, nici una dintre părți nu este îndreptățită să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține rejudecarea procesului și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele de control nu trebuie să utilizeze puterea lor de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă judecată. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, și simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când motive substanțiale și imperioase impun aceasta (Cauza Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, paragraful 52, CEDO 2003-IX).”

Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 Cod de Procedură Civilă pentru admiterea contestației în anulare și, ținând seama de imperativul respectării principiului securității juridice, astfel cum a fost stabilit prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului – jurisprudență obligatorie pentru autoritățile române – Curtea urmează a respinge prezenta contestație în anulare ca fiind inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul C. I. B. împotriva deciziei civile nr.703/20.03.2012 pronunțată în dosar nr._/85/2009 al Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,19 martie 2013.

PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR

R. PĂTRURODICA O. D. D.

GREFIER

M. L.

Red. RP – 29.04.2013

Tehnored LM- 29.04.2013

2 expl./SM

Prima instanță – Tribunalul Sibiu

Judecător – A. L. S.

Instanța de recurs Curtea de Apel Timișoara

Judecători – R. P., R. O., Ș. E. P.

← Pretentii. Decizia nr. 1987/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 04/2013.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4751/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 8725/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7081/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Pretentii. Decizia nr. 1987/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 04/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1792/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2375/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7883/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA