Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2375/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2375/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 6972/108/2012
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de contencios administrativ și fiscal cod operator 2928
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 2375
Ședința publică din 16 aprilie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: D. P.
Judecător: A. S.
Judecător: M. A. B.
Grefier: A. S.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5055 pronunțată la 15 noiembrie 2012 de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. E., având ca obiect restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamanta intimată avocat B. V. M., lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura completă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială nr. 35/2013, chitanța nr. 46/16.04.2013 cu care a fost achitat onorariul avocațial de 300 lei, concluzii scrise.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantei intimate a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, arătând că în mod corect prima instanță a constatat că taxa de poluare contravine prevederilor dreptului comunitar, deoarece încalcă principiul nediscriminării.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul A. la 19 octombrie 2012 sub nr._, reclamanta B. E. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A. solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la restituirea taxei de poluare în cuantum de 2923 lei, achitată prin chitanța . nr._ din data de 16 octombrie 2008 la Trezoreria Sântana, pentru autoturismul marca Volkswagen, tip 1 H/Golf, categoria auto M1, Norma de poluare E2, . WVWZZZ1HZWB024102, nr. de omologare AB11181111J68E2/1998, număr de identificare WVWZZZ1HZWB024102, an de fabricație 1998, . auto G876672, data primei înmatriculări 1 iulie 1997, sumă actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, determinată conform art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 cod procedură fiscală, de la data încasării și până la data restituirii efective a taxei, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii a aratat că urmare a aplicării OUG nr. 50/2008 cu modificările și completările ulterioare privind taxa de poluare, a fost obligată să achite, pentru înmatricularea unui autovehicul second-hand, anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, suma de 2923 lei cu titlu de taxă de poluare.
Deși la data de 4 octombrie 2012, prin cererea înregistrată sub nr._, a solicitat Administrației Finanțelor Publice A. restituirea acestei taxe, apreciind că ea este percepută cu încălcarea dreptului comunitar, pârâta a refuzat să dea curs cererii.
Reclamanta a considerat că OUG nr. 50/2008 cu modificări și completări este contrar dispozițiilor art. 110 din Tratatul CE, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel, vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Prin sentința civilă nr. 5055 pronunțată la 15 noiembrie 2012, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea taxei de poluare pentru autovehicule în sumă de 2923 lei plătită la Trezoreria A. cu chitanța . nr._/16 octombrie 2008, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 cod procedură fiscală, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. la plata sumei de 339, 30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a achiziționat autoturismul second-hand marca Volkswagen, tip Golf, categoria auto M1, norme poluare E2, fabricat în anul 1998, înmatriculat pentru prima dată la 1 iulie 1997, pentru care a plătit taxa pentru emisiile poluante pentru autovehicule în sumă de 2923 lei.
A apreciat prima instanță că pentru a obține restituirea taxei nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile, date fiind îndrumările instanței supreme prin decizia in interesul legii nr. 24/2011, care este obligatorie pentru instanțe.
Analizând compatibilitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, în temeiul căreia a fost percepută taxa de poluare cu dispozițiile art. 110 TFUE, cu referire și la jurisprudența CJUE, prima instanță a constatat că taxa de poluare achitată de reclamantă are caracter discriminatoriu și este incompatibilă cu norma comunitară, motiv pentru care se impune restituirea ei.
In drept a făcut aplicarea art. 117 alin. 1 litera d cod procedură fiscală.
In termen legal, la 27 decembrie 2012, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ din 25 martie 2013.
Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Arată că în mod greșit a reținut prima instanță că taxa prevăzută de OUG nr. 50/2008 este incompatibilă cu prevederile art. 110 din Tratatul de la Lisabona.
Subliniază că din expunerea de motive a OUG nr. 50/2008 rezultă că a fost adoptată „În scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței CJCE”.
Mai arată că anterior adoptării acestui act au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infrigement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141 cod fiscal.
In urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.
Subliniază că discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism nou, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE, este supus acestei taxe de poluare.
Tocmai de aceea OUG nr. 50/2008 a introdus taxa de poluare, cuantumul acesteia fiind radical diminuat (sensibil mai scăzut decât cel al taxei speciale auto), cât și modul de calcul prin renunțarea la coeficientul de corelare în cadrul formulei de calcul al acesteia.
Mai arată că taxa de poluare așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008 este în concordanță cu o . spețe soluționate de CEDO cu același obiect ( a se vedea cauza 112/84 Humbold, hotărârea din 9 mai 1985; cauza nr. C 47/88 Comisia în contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din 11 decembrie 1990 etc).
Precizează că în Infograma nr. 5899/26 iunie 2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, se menționează faptul că procedura de infrigement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr. 50/2008.
Conform notificării apărute în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul Uniunii Europene, că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul a taxei. Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară, în ceea ce privește respectarea art. 110 din TFUE, prin abrogarea scutirilor acordate prin OG nr. 218/2008, conchide că se vor clasa toate plângerile, deoarece taxa de poluare este conformă cu art. 110 din TFUE.
Arată că, CJUE a hotărât că art. 90 primul paragraf CE este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import (Hotărârea Comisia/G. pct. 20, Hotărârea din 22 februarie 2001 etc).
Mai consideră pârâta recurentă că reclamanta ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
Pârâta recurentă subliniază că discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau într-un stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Mai arată că prin . Legii nr. 9/2012, reclamanta intimată are posibilitatea solicitării restituirii sumei achitate ori a unei părți din aceasta, în condițiile art. 12 din lege, astfel că acțiunea este neîntemeiată.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Reclamanta intimată a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică, în condițiile în care jurisprudența CJUE a statuat că normele interne care impun taxa contravin prevederilor comunitare.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, cu următoarea motivare:
Instanța de fond a reținut în mod corect că taxa de poluare percepută în temeiul OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 110 din Tratatul TFUE.
Astfel cum corect a observat și prima instanță, reclamanta nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, cum greșit susține recurenta, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Prin urmare, se cuvine a fi înlăturate toate argumentele recurentei potrivit cărora taxa pe poluare instituită de OG nr. 50/2008 ar avea caracter nediscriminatoriu, deoarece o atare discriminare s-ar putea reține doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE. Aceste argumente nu sunt concludente în cauză.
Aceasta deoarece reclamanta se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Astfel fiind, trebuie concluzionat că și în speța pendinte, în care reclamanta a achitat taxa pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în forma inițială, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată.
Ca atare, se verifică în speță susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
În egală măsură se constată a fi întemeiate alegațiile reclamantei conform cărora taxa instituită prin OUG nr. 50/2008 contravine principiului „poluatorul plătește”, deși a fost calificată de legiuitor drept o taxă de mediu, în preambulul acestui act normativ.
În acest sens, s-a statuat în aceeași hotărâre adoptată la 07.04.2011 în cauza C-402/09, T. împotriva României, mai sus citată, că „obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare (cum este cazul în speță – n.n.) și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Interpretarea legislației Uniunii Europene, astfel realizată este aplicabilă în cauză, conducând la concluzia, susținută de către reclamantă, că taxa percepută de la aceasta, în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 contravine art. 110 TFUE.
Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă, pentru trecut, această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare OUG nr. 50/2008.
Prin urmare, instanța de recurs consideră că dispozițiile art. 12 din OUG nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantei de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu, ca fiind contrară art. 110 TFUE.
Prin urmare, apare temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantei și de obligare a pârâtei Administrației Finanțelor Publice A. la restituirea sumei percepute de la reclamantă cu titlu de taxă pe poluare.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă va respinge recursul declarat de către pârâtă ca neîntemeiat.
În baza art. 274 cod procedură civilă va obliga pârâta recurentă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5055 pronunțată la 15 noiembrie 2012 de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată B. E..
Obligă pârâta recurentă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 16.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător
D. P. A. S. M. A. B.
Grefier,
A. S.
Red. MB/dact. MB
2 ex./22.05.2013
Primă instanță:
L. J. – Tribunalul A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1792/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7883/2013.... → |
|---|
