Alte cereri. Decizia nr. 1211/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1211/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 963/59/2012
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
C. DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ – 30.07.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.1211
Ședința publică din 19 martie 2013
PREȘEDINTE: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
JUDECĂTOR: D. D.
GREFIER: M. L.
S-a luat în examinare revizuirea formulată de revizuienta V. N. M. în contradictoriu cu intimații P. C. Ruieni și C. de C. a României – Camera de C. C.-S. împotriva deciziei civile nr.1105/29.06.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S..
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă consilier juridic B. A. în reprezentarea pârâtei C. de C. a României– Camera de C. C.-S., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța invocă din oficiu excepția de tardivitate a formulării cererii de revizuire și acordă cuvântul atât asupra excepției și pe fond.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită admiterea excepției iar pe fond, respingerea cererii de revizuire, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul C.-S. sub nr._ din data de 14.07.2010, reclamanta V. N. M., în contradictoriu cu pârâții P. comunei T. Ruieni și C. de C. a României–Camera de C. C.–S. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Dispoziției nr. 64/02.03.2010, emisă de pârâtul P. comunei T. Ruieni, exonerarea de la plata sumei de 10.898 lei, reprezentând prejudiciul izvorât din punerea în executare a Contractului colectiv de muncă nr. 393/31.01.2008, completat prin act adițional; de asemenea, a solicitat, suspendarea executării Dispoziției nr. 64/02.03.2010, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze.
Prin sentința civilă nr. 912 din 08.12.2010 s-a respins excepția de nelegalitate a deciziei nr. 21/08.12.2009, a Curții de C. a României–Camera de C. C.-S., s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții De C. A României–Camera De C. C.-S., s-a respins acțiunea formulată de reclamanta V. N. M. în contradictoriu cu pârâtul P. comunei T. Ruieni.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta recurentă V. N. M. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, iar urmare a rejudecării cauzei, admiterea excepției de nelegalitatte a Deciziei nr. 21/08.12.2009 a Curții de C. a României – Camera de C. C.-S., iar pe fondul cauzei solicită anularea dispoziției nr. 64/02.03.2010, emisă de P. comunei T. Ruieni precum și exonerarea de la plata sumei de_ lei reprezentând prejudiciu izvorât din acordarea unor sume în baza contractului colectiv de muncă.
Prin decizia civilă nr.1105/29.06.2011 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul C.-S. a admis recursul formulat de reclamanta recurentă V. N. M. împotriva sentinței civile nr. 912/08.12.2010, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați P. C. T. Ruieni și C. de C. - Camera de C. C.-S., a modificat în parte sentința civilă recurată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat în parte Dispoziția de imputare nr. 64/02.03.2010 emisă de pârâtul P. C. T. Ruieni, în ceea ce privește suma de 847 lei, reprezentând rata dobânzii de referință a B.N.R, menținând în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Pentru a hotărî astfel, C. a reținut, în privința excepției de nelegalitate, că prin recursul reclamantei se critică soluția instanței de fond, reiterând susținerile vizând lipsa personalității juridice a Primăriei T. Ruieni, pe considerentul că actele întocmite de C. de C. nu erau adresate Primăriei și nici Primarului, în calitate de ordonator de credite.
Față de aceste critici, C. a reținut că prima instanță a reținut în motivarea sentinței pronunțate că Decizia nr.21/2009 a fost emisă tocmai în baza dispozițiilor pct.87 din Regulament, pe care reclamantul le-a invocat în susținerea lipsei capacitatea de folosință a Primăriei T. Ruieni, date de lipsa personalității juridice.
Cu privire la acest aspect, C. a reținut că într-adevăr în actele întocmite de către Camera de C., respectiv procesul verbal de constatare înregistrat sub nr. 2577/29.10.2009 și decizia nr. 21/08.12.2009, este menționată Primăria T. Ruieni în loc de . această mențiune nu duce automat la ideea că auditorii publici ai Camerei de C. C.-S. au verificat o persoană fără personalitate juridică, respectiv fără capacitate de folosință.
Menționarea în actele de control a Primăriei este logică având în vedere că aici se regăsesc toate documentele contabile care vizează bugetul local. De altfel, în chiar procesul verbal de control se specifică obiectul controlului ca fiind auditul financiar al contului de execuție bugetară pe anul 2008, fiind evident că acestea se referă la unitatea teritorial administrativă.
Interpretarea reclamantei recurente este excesiv de formalistă mai ales în condițiile în care, chiar și în situația în care în acte ar fi fost menționată . loc de Primăria comunei T. Ruieni, obligația de a pune în executare măsurile dispuse ar reveni oricum tot aparatului funcțional, respectiv Primăriei comunei T. Ruieni, prin Primar.
Prin urmare, este corectă concluzia primei instanțe că auditul efectuat a vizat contul de execuție și bugetul local, doar realizarea efectivă a controlului desfășurându-se la sediul Primăriei comunei T. Ruieni, care este o structură funcțională cu activitate permanentă, potrivit dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 215/2001.
Cât privește fondul cauzei, C. a reținut că soluția primei instanțe este corectă, nicio normă juridică neprevăzând posibilitatea ca prin acorduri colective ori prin contracte colective de muncă să fie reglementate drepturi salariale care să exceadă drepturilor deja reglementate prin lege.
Tocmai de aceea nu poate fi reținută afirmația recurentei potrivit căreia o astfel de posibilitate ar fi fost prevăzută prin contractul colectiv de muncă. Și aceasta întrucât un contract colectiv de muncă, fie el încheiat la nivel național, nu poate modifica legea, ci doar o poate aplica.
Același raționament al priorității legii față de dispozițiile contractuale subzistă și în cazul afirmației că legalitatea contractului colectiv a fost verificată atât prin înregistrarea la D.D.F.S.S. C.-S. cât și prin aprobarea bugetului de către Consiliul Local, instanța fiind cea mai în măsură să aprecieze legalitatea unor dispozițiile contractuale, chiar dacă această apreciere are loc pe cale incidentală.
Cu privire la interpretarea dată de către reclamantă dispozițiilor art. 12 al. 1 din Codul muncii, care prevăd că prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, C. a reținut în esență următoarele:
Textul legal menționat se referă la existența unor drepturi al căror cuantum este deja stabilit prin lege, ceea ce înseamnă că, în situația reglementării unui drept salarial, nu mai pot fi aduse modificări acelui drept prin contractul colectiv de muncă. per a contrario, este permisă negocierea doar în situația unor drepturi a căror acordare este prevăzută fără indicarea exactă a cuantumului acelui drept.
Concluzia se impune și prin interpretarea coroborată cu dispozițiile art. 157 alin.2 din Codul muncii (Legea nr.53/2003), potrivit cărora sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege.
Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora, interpretând per a contrario art. 12 alin.1 din Legea nr.130/2006, prin contractul colectiv încheiat de instituțiile publice se pot negocia orice drepturi care nu sunt cuprinse, expres, în acte normative distincte.
C. a apreciat însă greșită hotărârea primei instanțe cu privire la dobânzi.
Astfel, C. a observat că reclamantei i-au fost imputate și dobânzile aferente sporurilor și primelor încasate, în cuantum de 847 lei (fila 24 recurs).
În cauză, temeiul răspunderii civile a reclamantei - funcționar public - este cel prevăzut de dispozițiile art.84 alin.1 lit. b din Legea nr.188/1999, respectiv încasarea unor drepturi necuvenite, (temei diferit de cel instituit de dispozițiile art. 84 alin.1 lit a din Legea nr.188/1999, care se referă la răspunderea civilă delictuală care, bazată pe principiul vinovăției, ar presupune într-adevăr acoperirea inclusiv a folosului nerealizat)
Raportat la temeiul răspunderii menționat, C. constată că reclamanta nu datorează și dobânzile aferente, astfel încât urmează a dispune anularea în parte a Dispoziției de imputare nr. 64/02.03.2010, emisă de P. comunei T. Ruieni.
Constatând așadar întemeiat recursul doar în ce privește dobânzile aferente sumelor imputate, C. a admis recursul formulat de reclamanta recurentă V. N. M., cu consecința modificării în parte a sentinței civile recurate în sensul admiterii în parte acțiunea și anulării în parte a Dispoziției de imputare în sensul arătat.
C. a menținut în rest dispozițiile sentinței recurate, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii revizuienta V. N. M. a formulat cerere de revizuire arătând că, prin Legea nr. 85/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială a personalului plătit din fonduri publice, se aprobă exonerarea de la plata pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii.
Prezentul act normativ se aplică pentru contractele încheiate înainte de 1 ianuarie 2011 plăților efectuate pe bază de contracte și acorduri colective și vizează personalul din sectorul bugetar plătit din buget general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii cadru nr.284/2010.
Prin urmare, având în vedere că acest act normativ a intrat în vigoare la 15.06.2012, adică ulterior pronunțării sentinței civile nr. 912/08.12.2010 ce se solicită a fi retractată, apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, iar cererea de revizuire este întemeiată.
Legal citată, pârâta intimată C. de C. a României, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității, solicitând admiterea acesteia și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii.
In susținerea admiterii excepției tardivității, arătând că revizuienta invocă, în susținerea cererii de revizuire, prevederile art.322 pct.5 din Codul de procedură civilă, precizând că „înscrisul nou", descoperit după pronunțarea deciziei civile nr.1105/29.06.2011 de către C. de Apel Timișoara, care nu a putut fi înfățișat la fond, îl reprezintă Legea nr.84/2012 privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului plătit din fonduri publice, publicată în M.O. al României, partea I, nr.401/15.06.2012.
Or, potrivit prevederilor art.324 alin.l) pct.4 don Codul de procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună, și se socotește de la data în care s-a descoperit înscrisul.
Față de aceste aspecte, apreciază că revizuienta nu s-a conformat dispozițiilor anterior menționate, în sensul că cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 09.08.2012, adică, la o perioadă de o lună și jumătate de la data publicării Legii nr.84/2012, astfel încât considerăm, pertinentă, invocarea excepției tardivității, pe care solicităm să o admiteți.
.Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă, apreciind că în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 322 pct.5 din Codul de procedură civilă. Legea nr.84/2012 privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului plătit din fonduri publice, publicată în M.O. al României, partea I, nr.401/15.06.2012,_nu poate fi considerat un înscris nou, descoperit după pronunțarea deciziei civile nr.l 105/29.06.2011 de către C. de Apel Timișoara, care nu a putut fi înfățișat la fond.
Începând cu 15.06.2012, intrând în vigoare Legea nr. 84/ 2012 - privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salariala ale personalului plătit din fonduri publice, potrivit art. 2(1) din Legea 84/14.06.2012 considerăm că, raportat la obiectul cauzei, se impune ca soluționarea acesteia, să aibă la bază, ca temei de drept, prevederile acestui act normativ, care prevede la art.2) alin.(l): „se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salariala stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii. "
Față de prevederea legală arătată, reiese că ratio legis este exonerarea de la plată, ca o măsură de clemență acordată de legiuitor în beneficiul categoriei de salariați arătată, măsură de clemență ce face să înceteze anumite demersuri dispuse de entitățile auditate față de personalul acestora, urmare a constatării de către C. de C. a unor prejudicii.
Este adevărat că finalitatea urmărită de revizuientă este exonerarea de la plată, însă aceasta se produce prin efectul Legii nr. 84/2012, care nu stabilește că veniturile acordate în condițiile art. 1 din Legea nr. 84/2012, sunt legale.
Mai mult, în condițiile în care Legea nr. 84/2012 stabilește exonerarea de la plată, aceasta conduce în mod logic la concluzia că veniturile de natură salarială stabilite în condițiile prevăzute de art. 1 nu au fost legale, consfințind astfel măsurile dispuse de C. de C., ce exercită funcția de control în condițiile statuate de art. 21 din Legea 94/1992, în conformitate și cu principiul legalității.
Din corelarea obiectului acțiunii cu prevederea înscrisă la art. 2 din Legea nr. 84/2012, reiese că acest text de lege intervine în raportul dintre angajatori și angajați, în măsura în care angajatorii emit decizii de impunere.
In consecință, reiese că dispozițiilor Legii nr. 84/2012 instituie o exonerare la plată aplicabilă personalului din sectorul bugetar general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite, până la . Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1, pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor emise de angajator ca o consecință a constatării de către C. de C. a producerii unor prejudicii.
Ca atare, în cauză nu se pot aplica dispozițiile Legii nr. 84/ 2012 deoarece amnistia fiscală intervenită nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei Curții de C. și a Încheierii contestate, ci se referă la faza de executarea dispozițiilor din aceste acte, cu privire la executarea sumelor de la funcționarii publici și personalul contractual, stabilind exonerarea de la plată a funcționarilor care au încasat necuvenit sume de bani.
Prin urmare, de această lege se va ține seama pe cale administrativă, la executarea actelor Curții de C., în sensul că dispozițiile referitoarea la recuperarea sumelor de bani de la funcționarii publici nu mai este posibilă în temeiul acestui act normativ.
Analizând cu prioritate dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, C. se va pronunța asupra excepției tardivității formulării cererii de revizuire, constatând următoarele:
Revizuienta își întemeiază cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă susținând că ulterior pronunțării deciziei civile nr. 1108/29.06.2011 de către C. de Apel Timișoara a fost adoptată Legea nr. 85/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fondurile publice, act normativ întrat în vigoare la data de 15.06.2012.
C. reține că în conformitate cu prevederile art. 322 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate solicita dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ori dacă s-a desființat s-au s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se solicită.
În cuprinsul art. 324 Cod procedură civilă este precizat termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire este de o lună, în speța de față fiind aplicabile prevederile pct. 4 al acestui articol, conform căruia în ipotezele prevăzute la art.322 pct. 5 termenul de revizuire curge din ziua în care s-au descoperit înscrisurile care se invocă.
În cauza de față, revizuenta a invocat adoptarea Legii nr. 85/2012, context în care termenul de revizuire de o lună se va socoti de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 15.06.2012.
Raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, și anume 27.07.2012, văzând dispozițiile anterior menționate, C. constată că este întemeiată excepția tardivității revizuirii și va respinge revizuirea ca fiind tardiv formulată.
C. va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității revizuirii.
Respinge revizuirea formulată de revizuienta V. N. M. în contradictoriu cu intimații P. C. Ruieni și C. de C. a României – Camera de C. C.-S. împotriva deciziei civile nr.1105/29.06.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S., ca tardiv formulată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.III.2013
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
R. PĂTRURODICA O. D. D.
GREFIER
M. L.
Red.DD – 29.03.2013
Tehnored LM- 02.04.2013
2 expl./SM
Prima instanță – Tribunalul C.-S.
Judecător – G. Ș.
Instanța de recurs – C. de Apel Timișoara
Judecători – M. C. D., D. D.,C. D. O.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2440/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5458/2013.... → |
|---|
