Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8769/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8769/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 3978/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 21.06.2013
DECIZIA CIVILĂ NR.8769
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.09.2013
PREȘEDINTE:M. BACĂU
JUDECĂTOR:C. D. O.
JUDECĂTOR:M. C. D.
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Oțelu R., împotriva sentinței civile nr.417/22.02.2013, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului C.-S., în contradictoriu cu reclamantul – intimat Olăriță C. și cu chemata în garanție – intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 17.07.2012, sub nr. de dosar_ /18.07.2012, reclamantul Olăriță C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. a solicitat instanței obligare pârâtei la restituirea sumei de 8.853 lei, reprezentând taxa pe poluare; cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința Civilă nr.417/22.02.2013 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul C.-S. a admis acțiunea formulată de către reclamantul Olăriță C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R., a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 8.853 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 05.07.2012 până la data plății efective a taxei de poluare. Totodată, a obligat pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 139,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 8.853 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepțiilor neîndeplinirii procedurii prealabile și tardivității formulării procedurii prealabile, invocate de pârâtă, prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 3011/11.11.2008 s-a stabilit taxa de poluare în valoare de 8.853 lei (fila 11 și 19 dosar).
Tribunalul a constatat că pârâta nu a făcut dovada comunicării către reclamant a deciziei nr. 3011/2008 potrivit dispozițiilor art. 44 alin. 1 Cod procedură fiscală, care prevăd că actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, în modalitățile prevăzute de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
Or, potrivit dispozițiilor art. 45 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul comunicării acestuia contribuabilului.
Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de către pârâtă.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul Olăriță C. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Iveco; pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul a achitat taxa de poluare, în cuantum de 8.853 lei, conform chitanței . nr._/11.11.2008 (fila 5 dosar).
Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei nr. 3011/11.11.2008 (fila 11 și 19 dosar), împotriva căreia reclamantul a formulat contestație, considerând că taxa i-a fost percepută eronat, cu aplicarea greșită a legii (fila 20 dosar).
Pârâta, prin răspunsul nr. 1838/05.07.2012, a respins cererea reclamantului, menționând că nu există temei legal pentru restituirea sumei solicitate (fila 10 și 21 dosar).
Tribunalul a reținut că reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr. 50/2008.
Tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din T.F.U.E., în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art. 110 (fostul art. 90 din Tratatul C.E.) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art. 110 din T.F.U.E., să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 8.853 lei, reprezentând taxa de poluare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-au adus precizări cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Menționează că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative invocată de D.G.F.P. C.-S. prin întâmpinarea depusă Ia grefa instanței de judecată.
Pe cale de excepție, invocă tardivitatea formulării procedurii prealabile administrative.
Pe fondul cauzei, se arată că taxa pentru poluare a fost calculată în temeiul O.U.G. nr.50/2008 și, așa cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr.50/2008, a fost instituită „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valori limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu”.
Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea O.U.G. nr.50/2008 a avut, printre alte motivații, și necesitatea respectării legislației europene.
Prin urmare, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
Obligația de garanție îi revine chematului în garanție în temeiul O.U.G. nr.50/2008, privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel încât apreciază recurenta că și dobânzile acordate ar trebui suportate de către chemata în garanție.
Menționează că organele fiscale doar stabilesc și încasează taxa pe poluare, iar beneficiar al acestei taxe este alt organ administrativ, respectiv Administrația F. pentru Mediu, care are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Reclamantul – intimat, legal citat nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prima instanță a dat o corectă soluționare excepțiilor invocate de către pârâte, pe de o parte întrucât taxa a fost încasată de A.F.P. iar nu de D.G.F.P, iar actul administrativ fiscal contestat a fost emis de prima instituție, astfel încât doar aceasta are calitate procesuală în cauză.
De asemenea, Curtea reține că prin Decizia nr.24 din 14.11.2011, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că procedura de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare nu se aplică în cazul cererilor de restituire în baza prevederilor art.117 alin.1 lit. d) din O.G. nr.92/2003, Codul de procedură fiscală. Ori, de vreme ce în prezenta pricină reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare achitată, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d) din O.G. nr.93 2/2003, concluzia se impune este aceea că excepțiile inadmisibilității acțiunii, respectiv tardivității plângerii prealabile, sunt neîntemeiate, fiind în mod corect respinse de prima instanță.
Cât privește fondul, în analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 T.F.U.E. din perspectiva unor versiuni diferite ale O.U.G. nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în 2013. Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 T.F.U.E. (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Curtea nu poate reține apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. În plus, dispozițiile invocate de recurentă nici nu erau în vigoare la data achitării taxei de către reclamanta intimată, cererea sa de restituire fiind analizată în raport de legislația în vigoare la acea dată, respectiv OUG nr.50/2008, și, mai mult decât atât, așa cum s-a arătat deja, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate până în ianuarie 2013.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtele recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice Oțelu R., împotriva Sentinței Civile nr.417/22.02.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S., în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2013.
Pentru PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. BACĂU C. D. O. M. C. D.
aflată în C.O., semnează
Președinte C.A.T.,
prof. univ. dr. L. B.
GREFIER,
M. T.
RED:M.C.D./10.10.13
TEHNORED:M.T./10.10.13
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător – I. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5458/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4402/2013.... → |
|---|
