Alte cereri. Decizia nr. 3449/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3449/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 1265/59/2012
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ – 24.10.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 3449
Ședința publică din 14 mai 2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. O.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. L.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de reclamanta V. L. împotriva deciziei civile nr. 2323/26.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul P. M. A.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă avocat C. C. în substituirea avocatei B. D. în reprezentarea reclamantei revizuente, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta revizuentei depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta revizuentei solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Cererea de revizuire:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 1254/59/23._, revizuentul Municipiul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2656/9.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._, solicitând admiterea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare arată că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul A. la data de 09.08.2011, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. M. A., anularea certificatului de urbanism nr. 948 din 22 iunie 2011 emis de P. M. A. și obligarea acestuia de a elibera un certificat de urbanism care să stabilească cerințele urbanistice ce urmează a fi îndeplinite în vederea autorizării unei lucrări de realizare acces stradal din apartamentul proprietate personală situat în A., . . . în CF nr._ A., cu nr. top._ /3926/b/2/2;_ /a/2, în suprafață de 88 mp. În motivare a arătat că a solicitat pârâtului eliberarea certificatului de urbanism în vederea obținerii autorizației de construire a unei lucrări de realizare acces stradal din apartamentul proprietate personală situat în A., . . . în CF nr._ A., cu nr. top._ /3926/b/2/2;_ /a/2, în suprafață de 88 mp, însă prin certificatul de urbanism nr. 948/22 iunie 2011 - pârâtul și-a manifestat refuzul de a-i autoriza o lucrare de realizare acces stradal din apartamentul proprietate personală, motivând că „în lipsa unui titlu real asupra terenului pe care se construiește accesul stradal nu se acceptă ocuparea domeniului public cu scări". În data de 7 iulie 2011 am formulat plângere prealabilă, în temeiul art. 7 alin 1 din Legea nr. 544/2004, împotriva cerți ficatului de urbanism nr. 948/22 iunie 2011, solicitând revocarea acestuia și eliberarea unui certificat de urbanism care să stabilească cerințele urbanistice ce urmează a fi îndeplinite în vederea autorizării unei lucrări de realizare acces stradal din apartamentul proprietate personală, arătând că refuzul este nejustificat, neîntemeiat și totodată abuziv, întrucât la aceeași cerere a subsemnatei, formulată în anul 2008, pârâtul a emis certificatul de urbanism nr. 1435/27 mai 2008, prin care mi-a stabilit condițiile necesare și documentația ce urmează să fie întocmită, în vederea autorizării aceleiași lucrări de realizare acces stradal din același apartament proprietate personală situat în A., . . . de urbanism care în 27.05.2009 a fost prelungit până în data de 27.05.2010. Prin adresa nr._/15.07.2011, Primăria A. a refuzat revocarea certificatului de urbanism nr. 948 din 22 iunie 2011, comunicându-mi că până în anul 2009 s-au eliberat certificate de urbanism în vederea întocmirii documentației de autorizare pentru realizarea de locuințe, recunoscând că în acest fel s-au creat multe astfel de accese la parterul blocurilor de locuințe transformând apartamentele cu destinația de locuințe în spații cu altă destinație (comerciale). În motivarea refuzului, pârâtul arată că „chiar dacă inițial asociațiile de proprietari au fost de acord cu modificările constructive și cu schimbarea de destinație a apartamentelor de la parterul blocurilor, ulterior locatarii au fost deranjați de activitățile desfășurate în aceste spații de la parter, exprimându-și nemulțumirea", fapt ce l-a determinat (pe pârât) să stopeze definitiv în municipiul A. realizarea de noi accese la apartamentele de la parterul blocurilor de locuințe, în vederea schimbării destinației acestora din locuințe în spații cu altă destinație.
Această decizie a pârâtului „de a stopa definitiv în municipiul A. realizarea de noi accese la apartamentele de la parterul blocurilor de locuințe, în vederea schimbării destinației acestora din locuințe în spații cu altă destinație" pentru a putea fi invocată, trebuia să se materializeze într-o hotărâre emisă de consiliul local sau într-un alt act administrativ cu caracter normativ care, după verificarea de către Prefect a legalității actului, să devină lege la nivel local, iar după . devină obligatorie pentru toți cetățenii municipiului A..
În lipsa unei act administrativ cu caracter normativ privind interzicerea realizării de accese la apartamentele de la parterul blocurilor de locuințe, câtă vreme chiar pârâtul recunoaște că până în anul 2009 s-au eliberat numeroase certificate de urbanism în vederea întocmirii documentației de autorizare pentru realizarea de locuințe, refuzul manifestat prin adresa nr._/15.07.2011, este total abuziv acordându-mi în mod arbitrar un tratament discriminatoriu față de ceilalți titulari ai autorizațiilor de construire emise în vederea realizării accesului stradal direct din apartament. Refuzul eliberării actului administrativ solicitat, este abuziv și nejustificat de nicio interdicție legală, întrucât regimul juridic al terenului era același și la data eliberării primului certificat de urbanism, nr. 1435 emis la data de 27 mai 2008 în vederea eliberării autorizației de construire, ca și în prezent, și cu toate acestea, în mod abuziv și discriminatoriu, fără a interveni vreo modificare legislativă sau de altă natură, la cererea depusă anul acesta pentru autorizarea aceleiași lucrări, pârâtul manifestă de această dată refuzul.
Pârâtul i-a eliberat certificatul de urbanism emis în 27 mai 2008 în vederea autorizării accesului stradal solicitat, prin care a stabilit o . condiții (modificările să nu afecteze structura de rezistență și stabilitatea construcției, să țină cont de aspectul general al fațadei și de încadrarea în ansamblul arhitectural; i s-a impus ca accesul să se facă în concordanță cu accesul existent la spațiul comercial alăturat, documentația tehnică să fie întocmită în conformitate cu Legea nr. 50/1991, Legea nr. 10/1995 și HGR nr. 525/1996), solicitându-i-se totodată decizia comitetului executiv a blocului Z23 și acordul legalizat al proprietarilor direct afectați. Nu a reușit să obțină în termenul de valabilitate al certificatului de urbanism toate avizele și acordurile solicitate de către pârât, motiv pentru care a solicitat prelungirea valabilității certificatului de urbanism, fiind prelungit de la data de 27.05.2009 până la data de 27.05.2010. A reușit să obțină toate avizele și acordurile solicitate, însă între timp a fost nevoită să plece din țară pentru o perioadă mai îndelungată de timp datorită unor probleme de familie și nu a avut posibilitatea să depună în termen documentația în vederea obținerii autorizației de construire.
Știind că are toate avizele și acordurile necesare în vederea obținerii autorizației de construire pentru realizarea accesului stradal și văzând că certificatul de urbanism emis în 2008 și prelungit până în 2010, a expirat, a solicitat, în cursul acestui an, un nou certificat de urbanism. Cu toate că legislația nu s-a modificat, i s-a respins în mod cu totul nejustificat, eliberarea unui nou certificat de urbanism în vederea realizării aceleiași lucrări, cu care, cu puțin timp în urmă, pârâtul a fost de acord, stabilind condițiile în care să realizez lucrarea, condiții cu care este de acord și se oblig să le respect. În sprijinul admiterii acțiunii a precizat că Ia parterul aceluiași . apartamentul învecinat cu apartamentul său, există amenajat un acces stradal, pe care pârâtul îl recunoaște, făcând trimitere la acesta în certificatul de urbanism emis anterior, cu ocazia stabilirii condiției în sarcina reclamantei ca accesul „să se facă în concordanță cu accesul existent la spațiul comercial alăturat".
A obținut acordul tuturor membrilor Asociației de proprietari a blocului Z23 scara A din municipiul A. și am depus la dosar dovada în acest sens. Nu poate fi reținut argumentul pârâtului referitor la nemulțumirea locatarilor deranjați de activitățile desfășurate în spațiile de la parter, întrucât a avut acordul tuturor locatarilor și atunci când a solicitat schimbarea destinației în spațiu cu altă destinație, în anul 2005, construind accesul pentru atelierul de confecționat chei, fără a avea vreo reclamație sau vreo nemulțumire din partea locatarilor, dar și acum, când intenționează să realizez accesul din stradă pentru un birou de traduceri.
În municipiul A. există foarte multe spații comerciale amenajate la parterul blocurilor de locuințe, cu două accese direct din stradă autorizate de pârât, terenul având același regim juridic ca și în cazul de față, astfel că niciunul din motivele de refuz nu este întemeiat. Chiar și în imediata apropiere a blocului în care locuiesc, există astfel de cazuri cu două accese realizate din același apartament. În sprijinul celor susținute referitor la existența multor spații comerciale amenajate la parterul blocurilor de locuințe, același apartament cu două accese direct din stradă autorizate de pârât, - a depus la dosarul cauzei câteva fotografii. Inclusiv la blocul vecin cu blocul în care locuiesc, respectiv A., C.A. V. . astfel de caz cu două accese realizate din același apartament, sens în care am anexat fotografii. În drept mi-am întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1, 8 și urm. din Legea nr. 544/2004.
Instanța de fond - Tribunalul A., a apreciat că acțiunea reclamantei este fondată și a admis-o prin sentința civilă nr. 2612/20.10.2011, a dispus anularea Certificatului de urbanism nr. 948/22.06.2011 emis de pârât și obligă pârâtul să emită un certificat de urbanism prin care să stabilească cerințele urbanistice ce urmează a fi îndeplinite în vederea autorizării unei lucrări de realizare acces stradal în apartamentul proprietate personală situat în A., . . . în CF nr._ A., cu nr. top._ /3926/b/2/2;_ /a/2, în suprafață de 88 mp. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că refuzul pârâtului este nejustificat și insuficient motivat.
A reținut că reclamanta a depus în probațiune mai multe planșe foto pentru a dovedi că în zona în care locuiesc, pârâtul a autorizat construirea mai multor căi de acces din stradă la parterul blocurilor de locuințe, împrejurare ce a condus la autorizarea și funcționarea unor spații comerciale sau de prestări servicii care să deservească populația din zonă. Însăși reclamantei i-a autorizat construirea unui acces stradal în același apartament, fapt ce rezultă din planșa foto de la fila 24 și autorizația de construire nr. 31/31.01.2005 emisă de pârât depusă la dosar la fila 18. Mai mult decât atât, pârâtul i-a eliberat un certificat de urbanism având un obiect identic cu cel solicitat în speța de față emis cu nr. 1435 la data de 27 mai 2008, a cărui valabilitate a expirat și nu a fost valorificat înăuntrul termenului de valabilitate, din motive neimputabile reclamantei.
Se arată că instanța de fond a constatat că apărările pârâtului prin care motivează refuzul emiterii certificatului de urbanism, sunt neîntemeiate. În timp ce la pct. 3 din certificatul de urbanism nr. 948/22 iunie 2011 intitulat „regimul tehnic", pârâtul susține că „în lipsa unui titlu real asupra terenului pe care se construiește accesul stradal nu se acceptă ocuparea domeniului public cu scări", în răspunsul la plângerea prealabilă nr._/15.07.2011 - fila 10 dosar - pârâtul invocă alte argumente, complet diferite de cele inițial exprimate prin certificatul de urbanism nr. 948/22 iunie 2011, respectiv că „chiar dacă inițial asociațiile de proprietari au fost de acord cu modificările constructive și cu schimbarea de destinație a apartamentelor de la parterul blocurilor, ulterior locatarii au fost deranjați de activitățile desfășurate în aceste spații de la parter, exprimându-și nemulțumirea", fapt ce l-a determinat să stopeze definitiv în municipiu realizarea de noi accese la apartamentele de la parterul blocurilor de locuințe, în vederea schimbării destinației acestora din locuințe în spații cu altă destinație.
Instanța de fond a mai reținut că, chiar dacă aparent aceste argumente apar a fi pertinente, în lipsa unei hotărâri a consiliului local prin care să se stabilească reguli și interdicții cu privire la construirea căilor suplimentare de acces din stradă în apartamente situate la parterul blocurilor, ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere a cetățeanului manifestată cu exces de putere de către pârât, prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, situații reglementate de art. 2 alin. 1 lit. i și n din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul a declarat recurs, iar ca motive de recurs a invocat faptul că sentința a fost dată ca definitivă și executorie contrar Legii nr. 554/2004, a invocat de asemenea, faptul că instanța nu a reținut corect situația de fapt și anume că apartamentul are un acces stradal din anul 2005 iar subsemnata doresc al doilea acces stradal pentru același apartament, iar ultimul considerent invocat se referă la susținerea subsemnatei că prin certificatul de urbanism pârâtul și-a manifestat refuzul de a autoriza o lucrare de realizare acces stradal motivând lipsa unui titlu real asupra terenului, aceeași condiție fiind impusă și prin certificatul de urbanism anterior.
Acestea au fost toate argumentele aduse de recurent în fața instanței, motiv pentru care instanța de recurs ar fi trebuit să constate nulitatea recursului în temeiul art. 306 Cod procedură civilă, întrucât nu a fost motivat ci mai degrabă au fost tăcute câteva observații pe marginea sentinței pronunțată de Tribunalul A..
Referitor la primul motiv - că sentința a fost dată de instanța ca definitivă și executorie, este o eroare materială în înțelesul art. 281 Cod procedură civilă, care poate fi îndreptată din oficiu sau la cerere și nu constituie nicidecum un motiv de recurs.
Referitor la susținerea că instanța nu a reținut corect situația de fapt și anume că apartamentul are un acces stradal din anul 2005, iar subsemnata doresc al doilea acces stradal pentru același apartament, este o susținere nereală întrucât instanța de fond a reținut starea de fapt exact așa cum este, respectiv faptul că pârâtul i-a autorizat construirea unui acces stradal în același apartament, a reținut de asemenea în mod corect că pârâtul a emis certificatul de urbanism nr. 1435/27 mai 2008, prin care i-a stabilit condițiile necesare în vederea autorizării aceleiași lucrări de realizare acces stradal din același apartament proprietatea subsemnatei, certificat de urbanism care în 27.05.2009 a fost prelungit până în data de 27.05.2010.
Acesta a și fost unul din aspectele reținute de instanța de fond pentru a admite acțiunea, că în anul 2005 pârâtul i-a eliberat autorizație de construire a unui acces direct din stradă, în anul 2008 a eliberat un certificat de urbanism iar în 2011, în mod nejustificat și nemotivat.
Cu privire la susținerea recurentului că și-a manifestat refuzul de a autoriza o lucrare de realizare acces stradal motivând lipsa unui titlu real asupra terenului, aceeași condiție este impusă la toate accesele stradale autorizate situația juridică a terenului este aceeași, respectiv este teritoriu de stradă fiind în domeniul public al municipiului și niciunul din titularii de lucrări de acces direct din stradă în apartamente situate la parter, nu au putut face dovada unui drept real asupra terenului, care de altfel nici nu se cerea ci doar se specifica la „regimul tehnic" că terenul este domeniul public al statului, acesta nefiind un impediment la eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construcție.
Față de această situație, a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă și a solicitat schimbarea în tot a hotărâri atacate în sensul respingerii recursului și menținerea ca temeinică și legală sentința civilă nr. 2612/20.10.2011 pronunțată de Tribunalul A. în Dosar nr._, întrucât prin această hotărâre instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, întrucât fără a interveni vreo modificare legislativă la nivel național sau local, pârâtul nu poate lua decizia de a schimba aplicarea unei legislații stabile existente într-un anumit domeniu, legislație care permite realizarea de accese stradale din apartamente situate la parterul blocurilor de locuințe cu respectarea condițiilor legale, decât cu încălcarea normelor de drept care guvernează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
Întrucât termenul de revizuire este de 1 lună și se va socoti că începe să curgă conform art. 324 Cod procedură civilă, de la pronunțarea hotărârii în recurs după evocarea fondului, în cazul art. 322 pct. 2, a formulat prezenta cerere în termenul legal.
II. Concluziile scrise ale revizuentei:
Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 14.05.2013, reclamanta revizuentă a reiterat motivele din cererea de revizuire.
Intimatul nu a depus întâmpinare la cererea de revizuire.
III. Aprecierea Curții:
Analizând actele dosarului, criticile revizuentei prin prisma dispozițiilor art. 322 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Revizuenta a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2323/26.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ .
1. Conținutul deciziei civile nr. 2323/26.09.2012 a Curții de Apel Timișoara:
Prin această decizie, Curtea de Apel Timișoara:
- a admis recursul formulat de recurentul P. municipiului A. în contradictoriu cu intimata V. L. împotriva sentinței civile nr. 2612/2010 pronunțată de Tribunalul A. și în consecință:
- a modificat în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta V. L. pentru anulare act administrativ și obligație de a face.
- a respins cererea reclamantei recurente privind cheltuielile de judecată.
În motivarea acestei hotărâri, instanța de recurs a reținut următoarele:
„Tribunalul A. a fost sesizat de reclamanta V. L. cu acțiune în constatarea refuzului nejustificat al pârâtului P. municipiului A. de eliberare a unui certificat de urbanism care să stabilească cerințele urbanistice ce trebuie îndeplinite pentru realizarea unei construcții de acces suplimentar, din stradă, într-un apartament situat în municipiul A..
Refuzul pârâtului, cuprins în certificatul de urbanism nr. 948/2011, a fost determinat de împrejurarea că reclamanta nu este titulara unui drept real asupra terenului pe care intenționează să edifice construcția.
Tribunalul A. a considerat că un astfel de refuz este nejustificat în condițiile în care construcții asemănătoare au mai fost edificate în zonă iar autoritatea emitentă dă justificări diferite refuzului (se arată că răspunsul la plângerea prealabilă dă o altă explicație refuzului decât cea din certificat).
Sentința este nelegală deoarece pretenția reclamantei intimate de edificare a unei construcții care să folosească chiar și numai în parte domeniul public sau privat al municipiului A., fără deținerea unui drept asupra terenului pe care se urmărește plasarea construcției, este lipsită de temei legal, ceea ce face ca refuzul pârâtului recurent să fie justificat.
Altfel spus, nu se poate construi legal pe terenul altuia fără acordul acestuia. Existența unor construcții asemănătoare sau referirea la alte certificate de urbanism nu suplinește această condiție.
Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 304 pct. 9 rap. la art. 312 Codul de procedură civilă, văzând că sentința primei instanțe a fost dată cu încălcarea legii, va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii.
În temeiul art. 274, văzând că a căzut în pretenții, va respinge cererea reclamantei recurente privind cheltuielile de judecată”.
2. Motivele de revizuire:
Revizuenta a motivat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. pr. civ., text conform căruia „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (…)
2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.”
Astfel, revizuenta a susținut că instanța de recurs ar fi trebuit să constate nulitatea recursului formulat de P. M. A. pentru nemotivarea acestuia.
Totodată, revizuenta a invocat existența unor erori în aprecierea situației de fapt de către instanța de recurs.
3. Examinând admisibilitatea revizuirii, Curtea constată, cu privire la omisiunea instanței de a se pronunța asupra nulității recursului pentru nemotivarea acestuia, că nici prin întâmpinare și nici prin concluziile orale nu a fost invocată de către reclamanta revizuentă excepția nulității recursului.
Astfel fiind, nu s-ar putea reține omisiunea instanței de a examina această excepție de procedură.
Prin urmare, Curtea reține că acest motiv de revizuire nu este întemeiat.
În ceea ce privește aprecierile eronate ale instanței de recurs cu privire la starea de fapt, Curtea constată eventualele erori de apreciere cuprinse într-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu pot fi remediate pe calea revizuirii decât în măsura în care acele erori se circumscriu cazurilor de revizuire prevăzute de art. 322 din vechiul Cod de Procedură Civilă.
În acest context, Curtea subliniază că admiterea revizuirea depinde de întrunirea motivelor prevăzute de lege în acest sens, și că fiind în discuție o cale de atac extraordinară, prin care se aduce atingere efectelor unei hotărâri judecătorești irevocabile, interpretarea motivelor care atrag admiterea revizuirii, a condițiilor de admisibilitate și rejudecarea cauzei trebuie făcute în mod restrictiv.
Curtea subliniază, totodată, că rejudecarea unei cauze în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre judecătorească irevocabilă aduce atingere unui alt principiu reglementat de Convenția europeană a drepturilor omului, respectiv principiului securității juridice, astfel cum a fost consacrat prin hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului.
Prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1999, dată în cauza Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, s-a arătat, la paragraful 61, că „dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului convenției, care enunța preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată”.
În hotărârea respectivă, Curtea europeană a drepturilor omului a reținut, în paragraful nr. 62, că „admițând recursul în anulare introdus în virtutea autorității mai sus menționate, Curtea Supremă de Justiție a înlăturat efectele unei proceduri judiciare care dusese, în termenii Curții Supreme de Justiție, la o hotărâre judecătorească "irevocabilă", dobândind deci autoritatea lucrului judecat și fiind, în plus, executată.
Aplicând în acest mod dispozițiile art. 330 (din Codul de Procedură Civilă) mai sus citat, Curtea Supremă de Justiție a încălcat principiul securității raporturilor juridice. În speță și în virtutea acestui fapt, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din convenție a fost ignorat”.
Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat această jurisprudență și în hotărârea pronunțată în cauza T. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770 din 24 august 2005, în paragrafele 37-38, Curtea arătând că „în cauza Brumărescu împotriva României, anterior citată (paragrafele 61 - 62), a decis că a existat o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, cu motivarea că anularea unei hotărâri judecătorești definitive este contrară principiului securității raporturilor juridice. Ea a mai arătat că refuzul C.S.J. de a recunoaște instanțelor competența de a soluționa litigii privind, ca în cazul de față, o acțiune în revendicare imobiliară, a încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție.”
De asemenea, în hotărârea pronunțată în cauza A. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 875 din 29 septembrie 2005, Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat (în paragraful 50) jurisprudența sa anterioară, citând cauza Sovtransavto Holding, în care „a hotărât că un sistem juridic marcat de procedura de protest - adică posibilitatea anulării repetate a unei hotărâri definitive - ceea ce s-a întâmplat în cazul în speță, este, ca atare, incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, care constituie unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului în sensul art. 6 alin. 1.”
În paragraful nr. 52 din hotărârea pronunțată în cauza A. împotriva României, Curtea europeană a drepturilor omului a reținut că „redeschiderea unei proceduri încheiate cu o hotărâre definitivă, în urma unei cereri de revizuire formulate tardiv, și anularea Hotărârii definitive din 22 noiembrie 2001, favorabilă reclamanților, au ignorat principiul securității raporturilor juridice și, în consecință, dreptul reclamanților la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. 1.”
Totodată, în hotărârea pronunțată în cauza I. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 389 din 5 mai 2006, Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat (în paragrafele 25-26) aceleași considerații.
În definirea principiului securității juridice de către instanța europeană, Curtea reamintește și o altă hotărâre pronunțată de Curtea europeană a drepturilor omului împotriva Statului Român, respectiv hotărârea pronunțată în cauza Societatea Comercială "Mașinexportimport Industrial Group" - S.A., publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 682 din 9 august 2006. în această hotărâre, Curtea europeană a drepturilor omului a precizat (în paragraful 32) că „dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că soluția dată într-un mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe nu trebuie repusă în discuție (Cauza Brumărescu, precitată, paragraful 61). În virtutea acestui principiu, nici una dintre părți nu este îndreptățită să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține rejudecarea procesului și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele de control nu trebuie să utilizeze puterea lor de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă judecată. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, și simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când motive substanțiale și imperioase impun aceasta (Cauza Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, paragraful 52, CEDO 2003-IX).”
În raport cu aceste considerente, Curtea constată că motivul referitor la reținerea eronată a stării de fapt de către instanța de recurs nu se circumscrie unui caz de revizuire din cele menționate de art. 322 Cod de Procedură Civilă.
Din acest punct de vedere, este lipsit de relevanță faptul că instanța care soluționează prezenta cerere de revizuire ar avea o altă opinie decât cea exprimată în hotărârea supusă revizuirii, întrucât revizuirea impune analizarea unor împrejurări și argumente care să nu fi fost aduse la cunoștința instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită – condiție care nu este îndeplinită în speță.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 Cod de Procedură Civilă pentru admiterea revizuirii formulată de pârâtul P. M. A. și, ținând seama de imperativul respectării principiului securității juridice, astfel cum a fost stabilit prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului – jurisprudență obligatorie pentru autoritățile române – Curtea urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de reclamanta V. L. împotriva deciziei civile nr. 2323/26.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de reclamanta V. L. împotriva deciziei civile nr. 2323/26.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.05.2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
D. DUMARODICA OLARURĂZVAN P.
GREFIER
M. L.
Red.RP – 27-.05.2013
Tehnored LM - 27.05.2013
2 expl
Prima instanță – Tribunalul A. - Judecător – L. J.
Instanța de recurs – Curtea de Apel Timișoara
Judecători – M. C. D., O. C. D., D. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1415/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 343/2013.... → |
|---|
