Alte cereri. Decizia nr. 9151/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9151/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 559/59/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.9151
Ședința publică din 09.10.2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. C. D.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București împotriva sentinței civile nr.3420/24.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții intimați B. M., L. R., S. E., C. D., C. F., C. V. și C. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat Gunther D., pentru reclamanții intimați, lipsind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 09.10.2013, recurenta a depus la dosar un punct de vedere cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 10/_, iar la data de 13.09.2013, reclamanții intimați au depus la dosar cererea prin care au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria semnat la 7 septembrie 1940. În acest sens au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată.
Reprezentanta reclamanților intimați arată că își susține cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată și solicită suspendarea judecării cauzei, având în vedere că soluția Curții Constituționale depinde de soluția cauzei de față.
Instanța respinge cererea de suspendare a judecării cauzei ca neîntemeiată, urmând a sesiza Curtea Constituțională cu excepția invocată după care, nemaifiind alte cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T., sub nr. 1623/30/02.03.2012, reclamanții B. M., L. R., S. E., C. D., C. F., C. V. și C. I. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, sa se pronunțe o hotărâre prin care sa se dispună:
-obligarea pârâtei ca în termen de 3 luni să plătească reclamanților suma de 130.054,42 lei, stabilită cu titlu de despăgubiri, prin decizia nr. 578 din 30.11.2007 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților;
-obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată conform art.247 Cod de procedură civilă raportat la art. 28 din Legea nr. 554/2004
Prin sentința civilă nr. 3420/24.10.2012, Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților ca în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii să achite reclamanților suma de 130.054,42 lei cu titlu de despăgubiri stabilite prin decizia nr. 578/30.11.2007 emisă de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 578/30.11.2007 a Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, s-a validat Hotărârea nr.1965 din 16.01.2003 a Comisiei pentru aplicarea L.9/1998 din cadrul Municipiului București prin care reclamanților li s-a acordat în baza L.9/1998 compensații bănești în sumă de 130.054,42 lei ( filele 7,8,9 dosar). Decizia nu a fost atacată și astfel reclamanții au transmis actele necesare în vederea efectuării plății, în conformitate cu art. 5 din H.G. 286/2004. Reclamanții au revenit asupra solicitării achitării compensațiilor, la data de 09.07.2010 și 01.02.2011 așa cum a rezultat din adresele aflate la filele 12, 13 dosar. Potrivit art. 38 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 753/1998 compensațiile cuvenite reclamanților se achită eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Prima tranșă din suma cuvenită, trebuia achitată în anul 2007, iar cea de a doua în anul 2008, aceste tranșe nefiind achitate nici în prezent.
Pe fondul cauzei față de starea de fapt reținută mai sus, cererea reclamanților în ceea ce privește achitarea sumei actualizate a apărut fondată, pârâta refuzând în mod nejustificat să facă plata sumelor acordate acestora cu titlu de compensații bănești.
S-a justificat deci admiterea acțiunii reclamanților pentru obligarea pârâtei A.N.R.P. la plata sumei acordate cu titlu de despăgubiri prin decizia emisă. Astfel, în baza art. 18 alin.6 din L.554/2004 a obligat pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților ca în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii să achite reclamanților suma de 130.054,42 lei cu titlu de despăgubiri stabilite prin decizia nr. 578/30.11.2007 emisă de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta a arătat că în temeiul art. 6 alin 7 din O.U.G. nr. 25/2007, Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 578/30.11.2007, prin care s-a validat Hotărârea nr. 1965/2003, emisă de Instituția Prefectului Municipiului București acordându-se compensații bănești în cuantum de 130.054, 42 lei.
Așa cum este precizat și în Comunicarea care însoțește Decizia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, suma acordată cu titlu de compensație urmează să fie eșalonată în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1277/2007. Având în vedere dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr.286/2004 potrivit cărora "compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat"(...), rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Potrivit art. 38 alin. (5) și (6) din H.G. 753/1998 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1277/2007, compensațiile bănești se achită astfel:
a)integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b)eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei.
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei .
Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri pe Legea nr. 9/1998 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.gov.ro.
Până la sfârșitul anului 2009, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților i-a fost alocată, pentru plata despăgubirilor, de către Ministerul Finanțelor Publice ordonatorul principal de credite, o sumă totală de_ lei, astfel:_ lei în anul 2007;_ lei în anul 2008;_ lei în anul 2009.
Din aceste sume Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 i-au fost alocate:_,17 lei în anul 2007; 77.419.297,58 lei în anul 2008; 31.666.756,37 lei în anul 2009.
S-a precizat că fondurile, reprezentând despăgubiri civile, alocate din bugetul de stat Autorității Naționale pentru Restituirea proprietăților, sunt acordate în baza Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente și Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herta, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
S-a adus în discuție art. 41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale și interpretarea Recomandării/R./C.M./2007/7, unde se stabilește că, „având în vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente în materia soluționării cererilor de acordare a cetățeniei române", termenul rezonabil reglementat prin art. 41 trebuie analizat în circumstanțele date.
În interpretarea dată, se consideră că nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, atunci când există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.
Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește pârâta) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.
Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost revelate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea Pilot în cauza M. A. și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroasele solicitări, adresate A.N.R.P., care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de față parte.
S-au amintit aspectele reținute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la capacitatea administrativa a CCSD (A.N.R.P.) în Hotărârea Pilot A. și alții împotriva României:
„222. Curtea notează că în fața multitudinii procedurilor de restituire, autoritățile interne au reacționat adoptând Legea 247/2005, care a stabilit o procedură administrativă de despăgubire comună tuturor bunurilor imobile revendicate.
223.Aceasta unificare, care merge în sensul bun, deoarece instituie proceduri simplificate, ar fi eficientă, dacă autoritățile competente, si mai exact Comisia Centrală, ar fi prevăzut, cu resurse umane si materiale la înălțimea misiunii sale de îndeplinit.
224.Din acest punct de vedere Curtea ia act de următoarele: confruntată încă de la crearea sa cu un volum mare de munca, Comisia Centrală a tratat dosarele aleatoriu. Deși criteriul de examinare a fost modificat, în mai 2010, dintr-un total de 68.355 de dosare înregistrate Ia aceasta comisie, numai 21.260 dintre acestea au o decizie de acordare a unui titlu de despăgubire, fiind plătite despăgubiri în numerar . mai puțin de 4.000 de dosare."
Această situație, observată în mod obiectiv de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, privește întreg procesul de restituire și de acordare a despăgubirilor, problemele subliniate de către aceasta fiind întâlnite tot mai des în practica instituțională a subscrisei.
Revenind la cauza de față, implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.
Noile modificări legislative ce se doresc a fi aplicate, susținute prin măsuri administrative și financiare corelative care să ofere instituțiilor implicate (cazul subscrisei) în acest proces resursele umane și financiare corespunzătoare volumului de activitate trebuie să aibă drept rezultat asigurarea finalizării dosarelor într-un „termen rezonabil" așa cum prevede practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se evita apariția de noi cauze pe rolul CEDO, existând riscul unor sancțiuni dispuse de către Comitetul de Miniștri, concomitent cu afectarea, în mod negativ, a imaginii României pe plan european.
În acest sens, prin Decizia nr. 270/03.12.2010 a Primului-Ministru al României a fost constituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislației și procedurilor din domeniul restituirii proprietăților, care are ca principală atribuție identificarea soluțiilor optime care să conducă la eficientizarea procesului de restituire a proprietăților și elaborarea unor proiecte de acte normative care să conțină propunerile în domeniu.
În aceste condiții se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabilii, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 1 din Codul de procedură civilă, precum prevederile Legii nr. 9/1998, H.G. nr. 286/2004, O.G. nr. 94/2004 și H.G. nr. 1277/2007.
La termenul de judecată din data de 11.09.2013, reclamanții intimați au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 10/_, pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria semnat la 7 septembrie 1940.
În motivarea excepției invocate, intimații au arătat că prevederile art. I. alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 10/2013 sunt neconstituționale în măsura în care acestea dispun si modifica acte juridice emise de o autoritate publică în exercitarea atribuțiilor ce-i revin și care au intrat deja în circuitul civil si și-au produs efectele. În acest sens, în cauza de față, actul normativ dispune cu privire la un titlu de plată a cărui scadență era expirată la momentul 2 intrării în vigoare al OUG nr.10/2013.
În felul acesta, este evident că prin art.l alin.(2) din OUG nr.10/2013 se încalcă în mod flagrant principiul neretroactivității legii civile.
Principiul neretroactivității legii este esențial pentru protecția drepturilor omului în fața legii. Prin încălcarea acestui principiu, este evident că nu mai există nici o siguranță pentru persoanele care, atâta vreme cat legea este în vigoare s-au conformat prevederilor acesteia, iar ulterior sunt repuse în discuție actele încheiate conform dispozițiilor legale.
Un drept la despăgubire odată stabilit a fi plătit într-un anumit termen în conformitate cu legea care îl guvernează în momentul actului juridic respectiv, reprezintă un element al statutului juridic al beneficiarului, rezultând dintr-un angajament al statului, acceptat de beneficiar și, ca și în cazul angajamentelor civile, el nu poate fi modificat unilateral nici măcar prin lege/ordonanță. Considerăm că o lege/ordonanță nu poate să se aplice retroactiv asupra unor situații consolidate, reprezentând drepturi câștigate sub autoritatea statului de drept.
În cazul de față, art.l alin.(2) din OUG nr.10/2013, nu face altceva decât să modifice un drept în funcție de neputința guvernanților de a rezolva corespunzător problemele economice.
Recurenta a formulat un punct de vedere față de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I alin. 2 din O.U.G. nr. 10/2013, invocată de intimați, solicitând respingerea excepției ca neîntemeiată.
În considerente, se arată că în ceea ce privește motivarea procedurii de reglementare prin intermediul ordonanței de urgență apreciază că în preambulul proiectului de act normativ sunt prezentate argumentat elementele de fapt și de drept care necesită intervenția legislativă de urgență a cărei reglementare nu poate fi amânată, în caz contrar existând riscul unor consecințe negative deosebite
În aceste condiții, recurenta a apreciat ca fiind neîntemeiate susținerile autorilor excepției referitoare la retroactivitatea prevederilor legale criticate, întrucât acestea produc efecte numai pentru viitor, chiar dacă actul normativ nou se aplică și efectelor produse de situațiile juridice anterioare după ..
Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale:
Curtea constată că recurenții invocă neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 al. 2 din O.U.G. nr. 10/2013 (raportat la art. 15 al. 2, art. 16 al. 1, art. 44 al. 1 și art. 52 din Constituție).
Văzând că aceste dispoziții au legătură cu cauza (de ele depinde soluția ce se va pronunța pe fond), că sunt cuprinse într-o ordonanță de urgență și că nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, instanța constată că sunt îndeplinite toate condițiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 motiv pentru care va admite cererea.
Opinia instanței este aceea că dispozițiile criticate sunt constituționale deoarece, deși eșalonează plata pe o perioadă de 10 ani începând cu ianuarie 2014, nu afectează în substanța lui dreptul recurenților la restituire.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.3041 Codul de procedură civilă, Curtea reține că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Acțiunea se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 9/1998privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940 și urmărește obținerea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 700/2004 emisă de Comisia județeană T. pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998.
Curtea constată că ulterior emiterii acestei decizii administrative și a pronunțării sentinței recurate, respectiv la 03.03.2013, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 10/2013.
Potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 (…), republicată, se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei.” iar potrivit alin. (2), „Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014.”
Așadar, despăgubirile se plătesc eșalonat, în tranșe, începând cu 01.01.2014.
Văzând preambulul ordonanței de urgență, care face referire la:
- dificultățile întâmpinate în ceea ce privește plata despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998,
- împrejurarea că nepromovarea ordonanței de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar,
- cu luarea în considerare a faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
Curtea constată că dispozițiile actului normativ sunt de ordine publică și sunt de imediată aplicare tuturor proceselor nedefinitiv judecate, așa cum este cazul în speță (în materia contenciosului administrativ recursul suspendă executarea sentinței, cf. art. 20 al. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004).
În consecință, acțiunea în realizarea imediată a dreptului este prematură.
Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 3041 rap. la art. 312 Codul de procedură civilă, va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 al. 2 din O.U.G. nr. 10/2013.
Admite recursul formulat de recurentul A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 3420/2012 pronunțată de Tribunalul T. și în consecință:
Modifică în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanții B. M., ș.a. în contradictoriu cu pârâtul A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru pretenții.
Fără cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. O. M. C. D. R. O.
GREFIER
A. D. B.
Red. C.D.O. -06.01.2014
Tehnored. A.D.B. –06.01.2014/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul T.
Judecător: N. A. F.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9292/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8695/2013.... → |
|---|
