Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9527/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9527/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 1863/108/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ - 23.09.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 9527/R
Ședința publică din 18 octombrie 2013
PREȘEDINTE: DR. L. L.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul pârâtei D. A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Județului Ineu, împotriva sentinței civile nr. 3522/09.05.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat N. S. A., pentru contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, pentru reclamantul intimat lipsă, domnul avocat S. E., în substituirea doamnei avocat T. A., lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicirea avocațială, delegația de substituire și chitanța nr. 177/4.09.2013, în valoare de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat, învederând instanței că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3522/09.05.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul N. S. A. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu și, în consecință, a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 1249 lei, achitată prin chitanța . nr._/14.01.2011, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 120 C.pr.fisc., începând cu data de 14.01.2011 și până la data restituirii taxei; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta D. A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Județului Ineu, a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii.
Se susține compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu art. 110 din TFUE, actul normativ fiind emis tocmai pentru a asigura conformitatea dreptului intern cu dreptul U.E.
Hotărârea este criticată și prin aceea că instanța nu a calculat corect dobânzile și că a acordat cheltuieli de judecată prea mari în raport cu munca depusă de avocat, astfel că solicită reducerea acestora.
Verificând recursul astfel declarat, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Cu privire la dobânzile legale acordate, aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 – care a fost abrogată prin art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011 – sau de dispozițiile art. 1084 din vechiul Cod civil.
În ceea ce privește termenul de la care sunt datorate aceste sume, Curtea reține că, potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Curtea observă că art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2012, în sensul că „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, ca urmare a introducerii art. 117 alin. (21), fără consecințe în privința situației din speță.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, nefiind întemeiate criticile pârâtelor referitoare la inaplicabilitatea reglementării respective.
Din acest punct de vedere, este lipsit de relevanță faptul că organele fiscale nu au calculat dobânzi în cazul neplății taxei de poluare, întrucât regimul dobânzilor datorate de organele fiscale este cel stabilit de art. 124 Cod de Procedură Fiscală și nu este condiționat de o eventuală calculare a unor dobânzi în cazul neplății taxei de poluare.
În consecință, Curtea reține temeinicia obligării pârâtei la plata dobânzilor legale prevăzute de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Curtea mai subliniază că regimul juridic al dobânzilor, penalităților de întârziere și al majorări de întârziere a fost modificat prin O.U.G. nr. 39/2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 46/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 245 din 7 aprilie 2011. Astfel, prin O.U.G. nr. 39/2010 au fost introduse din nou în legislația fiscală română penalitățile de întârziere, datorate cumulat cu dobânzile, în cazul unor întârzieri semnificative la plata creanțelor fiscale. Prin această modificare legislativă a operat și o modificare de terminologie, în sensul că anterior Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorau majorări de întârziere, iar în cazul restituirii de la buget a unor sume de bani către contribuabilul se datorau dobânzi. După . O.U.G. nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorează dobânzi – la fel ca și în cazul restituirii de la bugetul de stat cu depășirea termenului legal a unor sume de bani către contribuabilul – iar majorări de întârziere se calculează în cazul întârzierii plății unor obligații fiscale la bugetele locale.
Curtea atrage însă atenția că se impune respectarea principiului neretroactivității legii în materia calculării dobânzilor datorate reclamantei, în sensul că acestea se impun a fi calculate în raport cu legea în vigoare în perioada pentru care se calculează accesoriile respective, ceea ce însemnă că modificările operate prin O.U.G. nr. 39/2010, prin Legea nr. 46/2011 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2012 se impun a fi avute în vedere succesiv la calculul dobânzilor datorate reclamantului.
De vreme ce s-a reținut că taxa a fost percepută de Statul Român prin încălcarea normelor de drept comunitar ne aflăm în prezența unor sume plătite fără existența unui titlu de creanță și ca atare devin incidente prevederile art. 117 alin.1 din Codul de procedură fiscală care arată că se restituie la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță iar pentru aceste sume contribuabili au dreptul la dobândă prevăzută de art. 124 din Codul de procedură fiscală, astfel încât nu se poate reține că petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale este nelegal și inadmisibil în materie fiscală întrucât dispozițiile art. 117 și 124 Cod procedură fiscală sunt direct aplicabile.
Referitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta în primă instanță, se reține că acestea au fost acordate cu respectarea dispozițiilor art. 274- 276 C.p.c.
Văzând că au fost solicitate cheltuieli de judecată și în recurs, raportat la dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească reclamantului intimat suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul pârâtei D. A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Județului Ineu, împotriva sentinței civile nr. 3522/09.05.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat N. S. A..
Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR. L. L. C. P. F. Ș.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. L.L.- 01.11.2013; tehnored. C.J.- 01.11.2013; 2ex.
Primă instanță: Tribunalul A.; Judecător: M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9550/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1927/2013.... → |
|---|








