Anulare act administrativ. Decizia nr. 1079/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1079/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 5828/108/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 04.09.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.1079
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.03.2013
PREȘEDINTE:M. BACĂU
JUDECĂTOR:C. D. O.
JUDECĂTOR:M. C. D.
GREFIER:M. T.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanta S.C. M.`s S. Fashion S.R.L., împotriva sentinței civile nr.2029/29.05.2012, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului A. în contradictoriu cu pârâtul – intimat I. T. de Muncă A., având ca obiect anulare act administrativ.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 06.03.2013, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 13.03.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul A. la data de 22 noiembrie 2011, reclamanta S.C. M.`s S. Fashion S.R.L. A. a chemat în judecată pe pârâtul I. T. de Muncă A., solicitând instanței să anuleze procesul verbal de control nr._/26.08.2011, încheiat de pârât, ca și măsurile dispuse prin Anexa nr. 3 care face parte integrantă din acesta, în motivare arătând că nu se face vinovată de fapta descrisă în procesul verbal de control fiindcă numiții P. O. și S. A. F. doar l-au ajutat pe administrator să zugrăvească spațiul închiriat în virtutea unor relații de prietenie și tocmai de aceea nu s-a încheiat un contract de muncă între partea reclamantă și persoanele identificate de inspectorii de muncă, a căror activitate a fost benevolă.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență că deficiențele inserate în actul de control sunt reale, iar măsurile legale dispuse, de asemenea, astfel încât nu se impune a fi anulat actul administrativ atacat.
Prin Sentința Civilă nr.2029/29.05.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. M.`s S. Fashion S.R.L. împotriva pârâtului I. T. de Muncă A., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâtul a efectuat un control în incinta centrului comercial Galeria A. – Mall, iar la 25.08.2011, orele 10, inspectorii săi de muncă au efectuat verificări la spațiul închiriat de reclamantă, prilej cu care au fost identificate persoanele care prestau activitate și anume administratorul societății și numiții P. O. și S. A. F., aceștia din urmă desfășurând activitate începând cu 23.08.2011, iar rezultatele controlului au fost consemnate în procesul verbal amintit deja mai sus prin care s-a constatat că reclamanta a încălcat prevederile art. 16 alin. 1 raportat la art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003, republicată, întrucât a primit la muncă persoanele nominalizate anterior fără a le încheia contracte individuale de muncă în formă scrisă, dispunându-se ca o consecință măsuri legale de remediere a deficiențelor constatate și anume încheierea în formă scrisă a contractelor menționate mai înainte, transmiterea registrului de evidență a salariaților la I. T. de Muncă, evidențierea pe statele de plată și pe foile colective de prezență perioadele lucrate de susmenționații, ca și întocmirea de dosare personale pentru aceștia, și întrucât reclamanta a apreciat că procesul verbal întocmit în urma controlului efectuat este nelegal l-a atacat în procedură prealabilă, dar contestația sa a fost respinsă potrivit cu cele ce rezultă din adresa nr._/16.09.2011, emisă de pârât, astfel încât reclamanta a formulat acțiunea în contencios administrativ de față.
Judicios s-a apărat în cauză și pârâtul, și de altfel este știut că potrivit legislației muncii în materie nicio activitate nu se poate desfășura fără încheierea unui contract individual de muncă, în vreme ce legiuitorul nu a înțeles să considere desfășurarea activităților „prin care se ajută” ca o situație care derogă de la obligativitatea încheierii contractului antemenționat, în contextul în care munca voluntară în folosul unei persoane juridice poate fi realizată numai în condițiile Legii nr. 195/2001, în vreme ce reclamanta nu face parte din categoria persoanelor juridice de drept privat fără scop lucrativ pentru a se putea pune problema existenței unei situații de activitate de voluntariat.
În cauză lucrările dosarului demonstrează fără niciun dubiu netemeinicia aserțiunilor reclamantei din cererea introductivă de instanță ci dimpotrivă temeinicia apărărilor în fond ale pârâtului, în conformitate cu care, între societatea reclamantă și numiții P. O. și S. A. F. s-a născut un raport juridic de muncă tocmai pentru aceea că voința persoanei juridice, societate comercială, s-a realizat prin primirea la muncă a acestora, în vreme ce voința salariaților a luat naștere prin prestarea efectivă a muncii.
În concret, chiar cele două persoane mai sus menționate au declarat că lucrează fără contract de muncă începând cu data de 23.08.2011 pentru societatea reclamantă și nicidecum pentru persoana fizică Ș. C., administratorul celei dintâi, numitul S. A. F. precizând în plus și faptul că desfășoară activitatea în baza unei înțelegeri verbale cu administratorul menționat și că desfășoară această activitate în condițiile date, împreună cu numitul P. O., în vreme ce acesta din urmă a confirmat la rându-i că desfășoară activitate împreună cu celălalt menționat.
Cele arătate mai înainte, rezultă fără niciun dubiu din fișele de identificare întocmite de către inspectorii de muncă ce au fost semnate de către persoanele nominalizate și care, audiate fiind în ședința publică de astăzi, în calitate de martori, au confirmat aceste înscrisuri.
Cât privește explicațiile suplimentare ce se regăsesc în depozițiile martorilor audiați astăzi, acestea nu prezintă relevanță și nu pot fi valorificate de către instanță în sensul preconizat de către partea reclamantă, fiindcă este eronat a se considera cum rezultă că consideră aceasta că pentru amenajarea spațiului comercial în care societatea își va desfășura activitatea și deci își va realiza obiectul de activitate nu ar trebui să fie încheiate contracte individuale de muncă, dimpotrivă, activitatea de amenajare menționată constând în cauză în montare rigips, gresie și zugrăvire este realizată în mod cert în scopul îndeplinirii obiectului de activitate și prin urmare, în condiții de deplină legalitate s-a inserat în procesul verbal contestat necesitatea încheierii contractelor în discuție și ca un corolar și măsurile subsidiare aferente.
Mai mult decât atât, realitatea constatărilor din actul atacat în contencios administrativ și anume intenția societății reclamante de a-i primi la muncă pe aceștia în calitate de salariați rezultă iarăși fără niciun dubiu și din cuprinsul fișelor de informare asupra riscurilor profesionale întocmite de către antreprenorul general al șantierului semnate de către cei doi angajați nominalizați deja și din care rezultă intenția reclamantei de a-i primi la muncă în calitate de salariați în temeiul unui raport de muncă, înscrisurile menționate fiind confirmate iarăși potrivit depozițiilor martorilor din ședința publică de astăzi, fiind cu totul lipsite de relevanță în contextul dat explicațiile suplimentare aduse de către aceștia privind condițiile în care le-au semnat de vreme ce atare explicații nu își găsesc niciun corespondent probator în dosarul de față.
Nu în ultimul rând, just a evidențiat pârâtul, pe parcursul judecății, că nu poate fi reținută drept un motiv de stabilire a inexistenței raportului de dreptul muncii împrejurarea că activitatea prestată de persoanele menționate s-a finalizat în numai 2 zile, în condițiile în care este știut că legislația muncii permite încheierea unui contract individual de muncă pe perioadă determinată și/sau cu timp parțial în conformitate cu art. 82 – 83 alin. 1 și art. 104 din Codul muncii.
În fine, este lesne de observat din înscrisurile de la dosar că între declarațiile date de martori astăzi și depozițiile acelorași persoane date în dosarul nr._/55/2011 al Judecătoriei A., cu privire la aceleași aspecte de fapt, există vădite contradicții, astfel încât probele testimoniale administrate în cauză au fost înlăturate de către instanță în măsura în care tind să înfrângă constatările din actul administrativ atacat nefiind concludente așadar în speță.
Pe cale de consecință, pentru toate considerentele expuse mai sus, și reținând că nu se relevă elemente de nelegalitate în ceea ce privește procesul verbal de control în discuție, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. M.’s S. Fashion S.R.L., considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că, prin cererea de chemare în judecată a solicitat să se dispună anularea procesului - verbal de control nr._/28.08.2011 și a măsurilor dispuse înscrise în anexa 3 care face parte integranta din procesul verbal contestat.
Se mai arată că, în motivarea sentinței recurate instanța de fond a constatat că nu se relevă elemente de nelegalitate în ceea ce privește procesul - verbal de control contestat.
Consideră că instanța de fond în mod greșit a făcut abstracție de dispozițiile art.159 al.(2) din Codul Muncii care prevede că ""pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani." Așadar, salariul reprezintă alături de prestarea muncii, obiect al contractului individual de muncă.
Or, cele două persoane care l-au ajutat pe administratorul societății recurente să zugrăvească, nu au primit un salariu, nu au fost remunerate, așadar nu se putea încheia un contract individual de muncă când lipsea chiar obiectul acestuia.
Mai mult, potrivit art.16 al.(1) din Codul Muncii "contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților”.
Or, în cazul dedus judecații nu a existat consimțământul părților, deoarece cele doua persoane nu doreau să dea naștere unui raport juridic de muncă, aceștia participând la acele activități doar în baza unei relații de prietenie.
Instanța de fond nu a dat prioritate voinței reale a părților, obligându-le să încheie raporturi juridice de muncă în ciuda lipsei, consimțământului acestora.
Nu se poate reține nici că cele, două persoane prestau o muncă în favoarea persoanei juridice, deoarece așa cum s-a mai arătat obiectul de activitate al acesteia este comerț cu îmbrăcăminte, iar aceștia au ajutat la zugrăvirea spațiului comercial, iar ulterior nu au mai participat la alte activități specifice obiectului de activitate al recurentei.
Se menționează că, în sentința recurată în mod greșit se arată că cele două persoane prestau activitate pentru persoana juridica, adică pentru societatea recurentă, făcând trimitere la munca voluntară realizată în condițiile Legii nr. 195/2001.
De fapt, ajutorul a fost acordat în favoarea administratorului societății recurente cu care cei doi se aflau în relații de rudenie, respectiv prietenie.
În lumina celor reținute de instanța de fond, orice sprijin, ajutor acordat unei persoane, trebuie să aibă la baza un contract individual de muncă.
Mai mult instanța de fond a înlăturat depozițiile martorilor care confirmă cele susținute de recurentă, că doar îl ajutau pe acesta la amenajarea spațiului în vederea desfășurării activității de comerț cu confecții pentru bărbați.
Reprezentantul recurentei a arătat că cei doi îi făceau un serviciu, deoarece și el la rândul său i-a ajutat cu transportul unor bunuri, ori a pari, daca ar fi să se aplice raționamentul instanței de fond potrivit căruia legiuitorul nu a înțeles să considere activitatea "prin care se ajută" o derogare de la obligativitatea încheierii contractului individual de muncă, ar fi trebuit să existe un contract individual de muncă și la transportul bunurilor personale ale acestora.
Prin întâmpinare, pârâtul I. T. de Muncă A. a solicitat respingerea recursului ca netemeinic, arătând că prin exercitarea căii de atac recurenta aduce o critică nefondată asupra soluției primei instanțe, prin considerarea ca netemeinică și nelegală a hotărârii.
Din aspectele reținute și consemnate de către inspectorii de muncă la data efectuării verificărilor în cuprinsul procesului verbal de control, situație dovedită prin probele administrate în prima instanță, instanța de fond a reținut corect starea de fapt, hotărând astfel menținerea procesului verbal de control.
Prin recursul formulat reclamanta susține nejustificat, că instanța de fond a făcut abstracție de dispozițiile art.159 alin.(2) din Codul Muncii.
Se învederează că existența raportului de muncă nu poate fi pus la îndoială pe considerentul că munca prestată de cele două persoane nu a fost remunerată, întrucât neevidențierea și neremunerarea muncii prestate este tocmai una dintre consecințele muncii nedeclarate fiscal, și tocmai aceste consecințe se încearcă a se înlătura prin sancționarea drastică a angajatorilor care utilizează personal fără forme legale de angajare.
Prin urmare argumentele recurentei, respectiv că cele două persoane doar au „ajutat" nu pot fi exoneratoare de răspundere.
Se solicită a se constata că potrivit legislației muncii (Codul muncii) nici o activitate nu se poate desfășura, fără încheierea unui contract individual de muncă, desfășurarea unor activități „prin care se ajută" nefiind reglementată în legislația muncii. Dacă legiuitorul ar fi înțeles să considere aceste relații de ajutor ca o situație care derogă de la obligativitatea încheierii unui contract individual de muncă ar fi menționat această excepție în mod expres.
De asemenea afirmația că cele două persoane ajutau administratorul să zugrăvească spațiul închiriat al recurentei, în baza relației de prietenie, nu poate fi primită, întrucât activitatea de fapt se realiza în folosul societății reclamante (fapt ce rezultă și din declarațiile celor două persoane) și nu a numitului Ș. C. L., motiv pentru care relația de prietenie a acestora nu are nici o importanță, dat fiind faptul că munca prestată pentru o persoană juridică nu se poate realiza decât în baza unui contract individual de muncă.
În acest sens prima instanță în mod corect a apreciat că legiuitorul nu a înțeles să considere desfășurarea activității „prin care se ajută" ca o situație care derogă de la obligativitatea încheierii contractului individual de muncă, în contextul în care munca voluntară în folosul unei persoane juridice poate fi realizată numai în condițiile Legii nr.195/2001, în vreme ce reclamanta nu face parte din categoria persoanelor juridice de drept privat fără scop lucrativ pentru a se putea pune problema existenței unei situații de activitate de voluntariat.
Așadar, raportat la cele consemnate în fișele de identificare și la împrejurarea că cele două persoane au fost identificate personal de către inspectori prestând efectiv activitate, între cele două persoane și societate s-a născut un raport juridic de muncă, întrucât voința angajatorului s-a realizat prin primirea la muncă a acestora, iar voința salariaților prin prestarea efectivă a muncii.
Realitatea constatărilor, respectiv intenția recurentei de a-i primi la muncă în calitate de salariați rezultă și din cuprinsul fișelor de informare asupra riscurilor profesionale întocmite de antreprenorul general al șantierului și semnate de către numiții P. O. și S. F., fișe care potrivit art.5 din Legea nr.319/2006 se întocmesc doar persoanelor angajate sau persoanelor aflate în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea angajării.
Referitor la depozițiile martorilor reclamatei se solicită a se constata că acestea nu se coroborează cu nici un înscris existent la dosarul cauzei și este evident că, fiind în relație de rudenie/prietenie cu reprezentantul reclamantei, martorii au fost subiectivi, respectiv au fost „orientați" în a declara aspecte care să convingă instanța asupra „nevinovăției" societății reclamante, motiv pentru care solicită a le înlătura ca element probatoriu.
În concluzie, munca prestată de către cele două persoane reprezintă caracteristicile unui raport tipic de muncă, motiv pentru care potrivit art.16 alin. 1 din Legea nr.53/2003, trebuie încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă, evidențiată perioada prestată de către acestea și remunerată corespunzător activității efectuate.
Încheierea contractului de muncă constituie o măsură de . adevăratei stări de fapt, cu relevanță deosebită pentru persoana care prestează muncă nedeclarată, întrucât în lipsa unui contract de muncă aceasta nu poate beneficia de niciuna dintre formele de protecție socială prevăzute de lege.
Așadar, din probatoriul avut în vedere la constatarea stării de fapt rezultă indiscutabil că activitatea desfășurată la S.C. M."s S. Fashion S.R.L. este în afara cadrului legal, cu primirea la muncă a personalului fără a avea întocmite contracte individuale de muncă anterior începerii activității acestora în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin.1 din Legea nr. 53/2003 republicată, faptă ce se încadrează în prevederile art. 260 al.1 lit. e), din Legea nr.53/2003 republicată.
În acest context, inspectorii de muncă, în baza documentelor și a stării de fapt existente, corect au constatat deficiențele inserate în procesul verbal de control, trasând măsuri legale în vederea remedierii acestora.
Consideră că recurenta prin argumentele invocate nu reușește să dovedească nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate și nici să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de control.
Pârâtul – intimat apreciază, astfel că sentința civilă pronunțată de instanța de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă și justă a legii, nefiind astfel incidente nici unul din motivele de recurs invocate de recurentă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurent cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prima instanță a reținut că depozițiile martorilor sunt lipsite de relevanță întrucât „este eronat a se considera cum rezultă că consideră aceasta că pentru amenajarea spațiului comercial în care societatea își va desfășura activitatea și deci își va realiza obiectul de activitate nu ar trebui să fie încheiate contracte individuale de muncă, dimpotrivă, activitatea de amenajare menționată constând în cauză în montare rigips, gresie și zugrăvire este realizată în mod cert în scopul îndeplinirii obiectului de activitate și prin urmare, în condiții de deplină legalitate s-a inserat în procesul verbal contestat necesitatea încheierii contractelor în discuție și ca un corolar și măsurile subsidiare aferente”. Ar rezulta din acest considerent că proba, deși administrată de judecătorul fondului, nu ar avea relevanță întrucât reclamanta nu a demonstrat de ce nu ar trebui să fie încheiate contracte individuale de muncă.
Ori tocmai acest lucru a încercat reclamanta să probeze prin proba administrată, respectiv că obiectul serviciilor prestate de către cei trei martori nu concorda cu obiectul de activitate al societății reclamante, pentru a se putea susține că aceștia aveau un raport de subordonare și prestau o muncă în baza acestui raport cu societatea reclamantă. Au relevat astfel martorii că aceștia acordau un ajutor la amenajarea spațiului în care urmau să fie vândute produsele la care face referire obiectul de activitate al reclamantei.
A mai reținut prima instanță că intenția societății reclamante de a-i primi la muncă pe aceștia în calitate de salariați rezultă fără niciun dubiu și din cuprinsul fișelor de informare asupra riscurilor profesionale întocmite de către antreprenorul general al șantierului semnate de către cei doi angajați. Cu toate acestea, Curtea observă că fișele respective provin de la o altă societate decât reclamanta, respectiv . Srl, astfel încât aceste acte nu o obligă pe reclamantă în vreun fel și nu demonstrează existența unor raporturi de muncă, fiind credibilă afirmația martorilor S. A. F. și P. O. că au semnat acele fișe întrucât în absența acestora nu li s-ar fi permis accesul în Mall.
Este adevărat că, așa cum a susținut prima instanță, dispozițiile Codului muncii permit înceierea unor contracte pe perioadă determinată însă, în speța de față, împrejurarea că spațiul a fost amenajat prin concursul celor doi martori pe parcursul a doar două zile, coroborată cu declarațiile martorilor, inclusiv a inspectorului care a efectuat controlul și care a relevat că la data controlului declarațiile persoanelor nu erau lămuritoare, denotă că în realitate între cele două persoane găsite la fața locului și societatea reclamantă nu existau raporturi de muncă
Constatând așadar întemeiat recursul, Curtea îl va admite în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art 304 pct.9 Cod procedură civilă, va modifica sentința civilă recurată în sensul admiterii acțiunii și anulării procesului verbal de control nr._/26.08.2011 și a măsurilor dispuse prin Anexa 3 a procesului verbal menționat, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta recurentă S.C. M.’s S. Fashion S.R.L. împotriva Sentinței Civile nr.2029/29.05.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Modifică Sentința Civilă recurată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. M.’s S. Fashion S.R.L. și dispune anularea procesului verbal de control nr._/26.08.2011 și a măsurilor dispuse prin Anexa 3 a procesului verbal menționat.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. BACĂU C. D. O. M. C. D.
GREFIER,
M. T.
RED:M.C.D./13.04.2013
TEHNORED:M.T./13.04.2013
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător – C. Șianțiu
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1608/2013.... → |
|---|
