Anulare act administrativ. Decizia nr. 5772/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 5772/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 588/30/2012

ROMÂ N I AOPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ – 18.12.2013

DECIZIA CIVILĂ NR. 5772

Ședința publică din 18 iunie 2013

PREȘEDINTE: R. P.

JUDECĂTOR: M. I.

JUDECĂTOR: D. D.

GREFIER: M. L.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul M. S. I. împotriva sentinței civile nr.3287/10.10.2012 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului T., în contradictoriu cu pârâtul I. G. al Poliției Române – Inspectoratul de Poliție Județean T., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă avocat B. O. D. în substituirea avocatului Bariz C. în reprezentarea reclamantului recurent, lipsă fiind pârâtul intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta reclamantului depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire, dovada achitării taxei de timbru în sumă de 2 lei și sentința civilă nr.533/12.04.2012 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._, cu mențiunea definitivă și irevocabilă.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ /27.01.2012, reclamantul M. S. I. a solicitat în contradictoriu cu IPJ T., anularea deciziei nr. 130.930 din 20.12.2011 și a dispoziției nr. 130.931 din 20.12.2011 emise de pârâtul IPJ T., cu consecința anulării măsurilor dispuse prin actele administrative, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.3287/10.10.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamantul M. S. I. în contradictoriu cu pârâtul I. G. Al Politiei Romane - I. de Politie Județean T., având ca obiect - anulare act administrativ.

În motivare s-a reținut că prin dispoziția nr. 130.930 din 20.12.2011 emisă de IPJ T. - Serviciul de Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase s-a anulat reclamantului dreptul de deținere, de port și folosință a armelor și munițiilor letale, precum și a permisului de armă. Temeiul de drept al aplicării acestei măsuri în reprezintă dispozițiile art. 133 alin.2 pct.6 din Legea nr. 295/2004, în forma în vigoare la data constatării faptei.

Astfel, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 19.12.2011, reclamantul M. S. I. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 132 pct.16 din Legea nr. 2945/2004, reținându-se în fapt că la data de 05.11.2011, nu a respectat prevederile legale privind transportul armelor de vânătoare, fiind sub influența băuturilor alcoolice. La aceiași dată, față de numitul Raivov T. a fost începută urmărirea penală pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Instanța nu a reținut susținerile reclamantului conform cărora s-a dispus confiscarea armelor pe care le deținea legal și că la momentul confiscării acestora nu s-a reținut în sarcina sa săvârșirea vreunei fapte penale sau contravenționale, pentru motivul că aceste arme nu au fost confiscate, ci ridicate de la domiciliul reclamantului în vederea continuării cercetărilor penale în dosarul nr. 1111/P la Parchetului de pe lângă Judecătoria D..

Mai mult, prin dispoziția atacată nu s-a dispus măsura confiscării, ci anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor și munițiilor letale.

Conform art. 133 alin.2 lit.b din Legea nr.295/2004: Următoarelor contravenții prevăzute la art. 132 li se aplică sancțiuni complementare, după cum urmează:

b) anularea dreptului de deținere, de port și folosire a armelor, celor prevăzute la pct. 1, 3, 8, 11, 12, 14 - 16, 19 și 52;

Deci, se poate concluziona că măsura complementară a anulării dreptului de deținere, port și folosire a armelor, s-a dispus ca urmare a constatării faptei contravenționale, faptă care a fost săvârșită la data de 05.11.2011, chiar dacă procesul verbal de contravenție a fost încheiat ulterior, la data de 19.12.2011. Față de această succesiune a faptelor, tribunalul va înlătura susținerile reclamantului cu privire la nelegalitatea măsurii dispuse.

Nici faptul că prin sentința civilă nr. 533/12.04.2012 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție, nu constituie motiv de nelegalitate a dispoziției nr. 130.931/20.12.2011, întrucât doar din momentul în care se va constata printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, nelegalitatea și netemeinicia procesului verbal de contravenție, dispoziția emisă în temeiul actului sancționator va putea fi anulată, conform principiului „accesorium sequitur principalae”.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr.554/2004, tribunalul a respins acțiunea, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. S. I. solicitând admiterea recursului si in consecința modificarea in totalitate a acestei în sensul admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivare s-a arătat că în data de 19.01.2012, i s-a comunicat actul administrativ cu nr. 130.930 din 20.12.2011, prin care i s-a adus la cunoștința faptul ca i-a fost anulat dreptul de deținere, port si folosința a armelor si munițiilor letale si a permisului de arma.

De asemenea a arătat ca nu i-a fost comunicata dispoziția nr.130.931 din 20.12.2011, motiv pentru care acest act îi este inopozabil. Prin dispoziția nr.130.930 din 20.12.2011 emisa de IPJ T. - Serviciul de arme, explozibil, substanțe periculoase, s-a anulat reclamantului dreptul de a deține, de port si folosința a armelor letale, precum si a permisului de arma. Temeiul de drept al aplicării acestei masuri îl reprezintă dispoziția art.133 alin.2 pct.6 din Legea 295/2004.

Concret, prin Procesul Verbal de Contravenție . nr._ din 19.12.2011, subsemnatul am fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.132. 16 din Legea nr.2945/2004 reținându-se ca la data de 05.11.2011 nu ar fi respectat prevederile legale privind transportul armelor de vânătoare fiind sub influenta băuturilor alcoolice.

Tribunalul T. a reținut întru totul cele arătate de pârâtul IPJ T. - Serviciul Arme si Muniții si astfel a respins acțiunea formulată.

Consideră ca această motivare a Tribunalului T. este cel puțin superficiala si este nelegala iar motivele pentru care acțiunea ar fi trebuit sa fie admisă sunt următoarele:

Reclamantului, i s-a anulat permisul de port arma și dreptul de deținere, de port si folosința a munițiilor letale, motivate de faptul ca ar fi săvârșit o abatere contravenționala, respectiv nu a respectat prevederile legale privind transportul armelor de vânătoare;Procesul Verbal de contravenție prin care s-a constatat fapta contravenționala este cel care sta la baza emiterii dispoziției atacate.

Reclamantul a atacat acest Proces Verbal de contravenție si astfel s-a format dosarul civil cu nr._ al Judecătoriei D. iar prin sentința civila nr.533/12.04.2011 din acest dosar " s-a anulat Procesul Verbal de Contravenție . nr._ din 19.12.2011."

Judecătoria D. in momentul in care motivează aceasta sentința judecătoreasca arată ca, potrivit art.36, alin.2 din Legea nr.295/2004 in care sunt menționate condițiile de transport si portul armelor de vânătoare, la lit. b) se statuează ca transportul si portul armelor de vânătoare de la domiciliul sau reședința deținătorului la locul unde urma sa se desfășoare vânătoarea trebuie să se facă cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.31, alin.3 lit."e", adică, deținătorul să nu se afle sub influenta băuturilor alcoolice, produselor sau substanțelor stupefiante...ori in stare avansata de oboseala de natura sa genereze o stare de pericol, in condițiile in care poarta asupra sa arma.

Din depozițiile martorilor RAICOV T. (fila 37) si R. G. (39) instanța a reținut următoarea situație de fapt: in data de 05.11.2011 după partida de vânătoare organizata la care au participat și petentul si cei doi martori, petentul a dus arma sa de vânătoare spre depozitare la domiciliul martorului R. G., după care cu toții s-au deplasat la petrecerea organizata cu ocazia încheierii vânătorii. Petentul s-a înțeles cu martorul RAICOV T., care deține permis de arma cu alice (fila 33-34), sa-i împrumute acestuia arma sa pentru partida de vânătoare la care urma sa participe a doua zi. In aceasta situație, petentul împreuna cu martorul RAICOV T. s-au deplasat la locuința martorului R. G. pentru a lua arma încredințându-i-o cu titlul de împrumut lui RAICOV T.. In timp ce se îndreptau spre locuința petentului din Banloc in autoturismul condus de către martorul RAICOV T., au fost opriți de către un echipaj de politie in fata căruia petentul a declarat ca a consumat băuturi alcoolice, iar in urma prelevării probelor biologice s-a stabilit petentului o alcoolemie de 0,25 g la mie alcool (conform buletinului de analiza toxicological de la fila 24).

In aceasta situație, instanța in mod corect a reținut ca in momentul in care petentul si martorul RAICOV T. au fost opriți in trafic, arma de vânătoare marca Benelli .-055901cal. 12/1 fiind încredințata de către petent lui RAICOV T., persoana autorizata pentru portul si folosirea unei asemenea arme (conform înscrisurilor de la filele 33-35) in vederea utilizării la vânătoare, răspunzător de respectarea condițiilor de transport a armei nu putea fi decât numitul RAICOV T. . Astfel ca petentul, încredințând arma de vânătoare numitului RAICOV T. din momentul luării armei de la locuința lui R. G., de unde a fost depozitata, a transmis detentorului si obligația respectării condițiilor legale de transport a acesteia.

Totodată prin înscrisul denumit "dovada" . nr._ emis de IPJ T., se arată în mod concret ca arma de vânătoare a reclamantului marca Benelli .-055901cal. 12/1, a fost ridicata de la RAICOV T. persoana care se afla cu acesta in autoturism, lucru pe deplin adevărat, organele de politie constatând ca aceasta arma se afla in detenția numitului RAICOV T..

Ori, având in vedere starea de fapt descrisa mai sus, si faptul ca organele de politie ridica arma de vânătoare a reclamantului, de la numitul RAICOV T., faptul ca "DOVADA" . nr._) si faptul ca P.V. de contravenție . nr._/19.12.2011, care a stat la baza emiterii dispoziției nr.130.931/20.12.2011 a IPJ T. si a deciziei nr.130.930/20.12.2011 a fost anulat, rezulta in mod indubitabil ca si actele administrative ar fi trebuit anulate.

Practic, neexistând o abatere contravenționala a reclamantului nu înțelege de ce să i se anuleze permisul de arma și dreptul de deținere, port si folosința a armelor.

Legal citat, pârâtul intimat nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurent cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

În fapt, prin dispoziția r._/20.12.2011 emisă de IPJ T. – Serviciul de Arme ,Exploziv, Substanțe periculoase, s-a anulat reclamantului dreptul de deținere, de port și de folosință a armelor ș i munițiilor letale, precum și a permisului de port armă, în aplicarea prevederilor art. 133 alin. 2 pct. 6 din Legea nr. 295/2004.

Această măsură complementară a anulării dreptului de deținere, port și folosire a armelor s-a dispus ca urmare a constatării faptei contravenționale, faptă care a fost săvârșită la data de 05.11.2011. Astfel, prin procesul verbal de contravenție . nr._/19.12.2011 reclamantul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 132 pct. 16 din Legea nr. 294/2004 reținându-se că la data de 05.11.2011 nu a respectat prevederile legale privind transportul armelor de vânătoare, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Curtea constată că prin sentința civilă nr.533/12.04.2012 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr.2143/28.11.2012, s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de către reclamant și a fost anulat procesul verbal de contravenție . nr._/16.12.2011, respingând solicitarea reclamantului de restituire a armelor ridicate de către organele de poliție.

Astfel fiind, Curtea constată că prin hotărârile judecătorești anterior menționate a fost constatată nelegalitatea și netemeinicia procesului verbal de contravenție, iar dispoziția a cărei anulare se solicită prin prezenta acțiune, fiind emisă în temeiul actului administrativ sancționator anulat, se impune a fi, la rândul ei anulată.

Reținând cele expuse, Curtea constată incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, context în care va admite recursul formulat, va modifica sentința atacată și va admite acțiunea reclamantului. În consecință, Curtea va anula Decizia nr._/20.12.2011 și Dispoziția nr._/20.12.2011 emisă de pârât precum și măsurile dispuse prin actele administrative anterior enunțate.

Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamantul M. S. I. împotriva sentinței civile nr.3287/10.10.2012 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului T., în contradictoriu cu pârâtul I. G. al Poliției Române – Inspectoratul de Poliție Județean T..

Modifică sentința atacată, admite acțiunea reclamantului, anulează Decizia nr._/20.12.2011 și Dispoziția nr._/20.12.2011 emisă de pârât și anulează măsurile dispuse prin actele administrative anterior enunțate.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2013.

PREȘEDINTE Pentru JUDECĂTORJUDECĂTOR

R. P. M. ISTRATEDIANA D.

Aflat în CO, semnează

Vicepreședinte F. D.

GREFIER

M. L.

Red.DD – 09.07.2013

Tehnored LM – 10.07.2013

2 expl

Prima instanță – Tribunalul T.

Judecător – G. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 5772/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA