Conflict de competenţă. Sentința nr. 27/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-07-2013 în dosarul nr. 1536/210/2012
ROMÂNIAOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.27/CC
Camera de Consiliu din 18.07.2013
PREȘEDINTE: M. I.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare conflictul de competență ivit în soluționarea acțiunii formulate de reclamanta . cu pârâții Șimon I. dan și ..
Procedură fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Chișineu Criș la data de 04.12.2012, reclamanta ., a chemat în judecată pârâții Șimon I. D. și ., solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 23.519 din care 22.036 lei reprezentând prejudiciu adus bugetului local și 1.483 lei, foloase nerealizate, cu dobânzile legale la nivelul de referință al Băncii Naționale a României pe semestrul II al anului 2012, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între pârâta . și pârâtul Șimon I. D., în calitatea de primar al comunei Șimand, s-au încheiat contractele de lucrări 177 bis din 18.10.2010 pentru executarea, finalizarea și întreținerea lucrării de împrejmuire gard la Școala Generală Clasele V-VIII Șimand, și nr.177 din 18.10.2010 pentru executarea, finalizarea și întreținerea lucrării de împrejmuire gard în curtea școlii cu clasele I-VI Șimandul de Jos.
Reclamanta, a mai arătat că prin dispoziția nr. 181/02.07.2013 – anexa 43, s-a constituit o comisie pentru verificarea realizării lucrărilor de reparații curente, care a constatat diferențe valorice, astfel unele articole de deviz nu au fost regăsite în fapt sau au fost înscrise în situațiile de lucrări o cantitate mai mare decât cea existentă pe teren.
Reclamanta a precizat că, potrivit anexei 46 și 47, valoarea lucrărilor în urma verificării Camerei de Conturi este pentru Școala Generală Clasele I-IV de 8.410 iar nu 18.993 cât s-a executat, iar pentru Școala Generală Clasele V-VIII valoarea lucrărilor este de 9.493,82 lei iar nu 20.947,41 lei cât s-a achitat.
Având în vedere că, potrivit ordinelor de plată 290 și 291 din 13.04.2011, reclamanta a arătat că s-a achitat 38.329,91 lei și 1.610,50 lei, față de valoarea stabilită de comisia de verificare, solicitând restituirea sumei de 22.036 lei + 1.483 lei ce reprezintă prejudiciul și foloasele nerealizate.
Prin întâmpinare, pârâta . a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Chișineu Criș și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului A., Secția C. Administrativ și Fiscal, arătând că, potrivit Legii 554/2004, contractul de lucrări nr. 177/18.10.2010 și contractul de lucrări nr. 177 bis/18.10.2010, sunt asimilate actelor administrative, întrucât au ca obiect executarea unor lucrări de interes public.
Totodată, pârâta . a mai invocat și excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa dovezii parcurgerii procedurii prealabile/concilierii directe, în temeiul art. 137 alin 1, art. 109 alin. 2 art. 702 indice 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 7 alin. 1 și alin. 6 din Legea 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 89 din 6 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Chișineu Criș a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului A., instanța reținând în considerente, că în speță, contractul de lucrări nr. 177/18.10.2010 și contractul de lucrări nr. 177 bis/18.10.2010, încheiat de părți, sunt contracte de achiziție publică, astfel cum este definit la art.3 lit.f din O.U.G. nr.34/2006.
Contractele în baza cărora se solicită obligarea pârâtei la plată constituie un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr.554/2004, respectiv sunt contracte încheiate de autoritățile publice care au ca obiect achizițiile publice în sensul de prestări servicii.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin.1 lit. d Cod procedură civilă, competența de soluționare a cererilor în materie de contencios administrativ aparține Tribunalului.
La Tribunalul A., prin precizarea de acțiune din 11.03.2013, reclamanta a invocat necompetența materială a în soluționarea cauzei, cu motivarea că în mod greșit, instanța de fond Judecătoria Chisineu Criș s-a declarat necompetentă și a trimis dosarul Tribunalului A., încălcând astfel o normă de ordine publică reglementată de art. 159 pct 2 C.pr.civ raportat la art 1 pct 1 C.pr.civ.
A susținut că este exclusă competența Tribunalului A. ca primă instanță atât material, cât și teritorial și a solicitat să se constate că ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență, potrivit art. 20 pct. 2 din C.pr.civ și să fie sesizată Curtea de Apel Timișoara, secția civilă și nu de contencios administrativ și fiscal.
A arătat că, întrucât Curtea de Conturi exercită autonom funcția de control asupra modului de formare, administrare si întrebuințare a resurselor financiare ale statului, în conformitate cu principiile legalității, regularității, economicității, eficientei și eficacității și în principal, activitatea sa este de audit financiar, așa cum acești termeni sunt definiți la pct. 5 din Regulament și reprezintă o opinie a cărei nerespectare este sancționată penal, acțiunile judiciare ce izvorăsc din controlul făcut de Curtea de Conturi, nu se supun competentei de achiziții publice, reglementată de OUG 34/2006, sau de contestație împotriva titlului de creanță reglementată de titlul 9 din C.pr.fisc. sau competenței de contencios administrativ, reglementată de Legea 554/2004, care în art. 8 reglementează regimul contractelor administrative.
S-a arătat că în urma controlului Camerei de Conturi A., prin decizia 778/16.08.2012, în temeiul art. 33(3) din Legea 94/1992 și a punctului 174 din Regulament, sub sancțiunea închisorii de la 3 luni la 6 ani, prevăzută de art. 64 din Legea 64/1992, reclamanta a fost obligată la recuperarea prejudiciilor, pentru că legiuitorul obligă conducerea UAT prin reprezentantul său legal, ce este și ordonator de credite, să ia masuri de stabilire a întinderii prejudiciilor și de recuperare a acestora, nerecuperarea prejudiciilor ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de către conducerea UAT Șimand a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituind infracțiune.
A arătat că a contestat decizia nr. 778/16.08.2012, dar contestația a fost respinsa.
Potrivit pct. 227 si 228 din Regulament, instanța de contencios administrativ, poate fi sesizată numai împotriva încheierii emise de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, ori reclamanta nu se află într-o astfel de situație.
În consecință, orice acțiune pentru recuperarea prejudiciilor, este de competența instanței de drept comun, adică a judecătoriei, atât din punct de vedere teritorial, cât și material, potrivit dispozițiilor din C.pr.civ.
Reclamanta a apreciat că nu ne aflăm nici în prezența unei răspunderi contractuale între profesioniști, pentru ca obligațiile stabilite de Curtea de Conturi privesc conducerea unei entități administrativ-teritoriale și răspunderea ordonatorului de credite ce a dispus asupra modului de administrare a patrimoniului public și privat al unității administrativ-teritoriale.
A concluzionat că acțiunea este o acțiune în răspundere delictuala, normată de dispozițiile art. 1349 din C.civ, ce reglementează ca orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită, pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Prin sentința civilă nr.1924/25.03.2013 Tribunalul A. a admis excepția invocată de reclamantă și a declinat acțiunea în favoarea Judecătoriei Chișineu Criș reținând, în esență, că litigiul nu poartă asupra unei răspunderi contractuale generate de neexecutarea vrenui contract de achiziții publice respectiv executarea defectuoasă a acestuia, situație care într-adevăr ar atrage competența tribunalului respectiv secției de contencios administrativ și fiscal.
Împrejurarea potrivit căreia, prejudiciul produs în dauna reclamantei este urmarea unei estimări incorecte a executării unor lucrări în temeiul unui contract de achiziții publice, nu poate produce vreun efect în privința stabilirii competenței ca aparținând tribunalului. Dacă litigiul ar fi purtat între părțile contractante- semnatare ale contractului de achiziție publică- atunci cu adevărat competența ar fi revenit tribunalului –secție contencios administrativ.
În speță, însă Curtea de Conturi a dispus recuperarea sumelor plătite nejustificat, și cum aceste sume nu au fost recuperate de bună voie, litigiul născut între părți nu poate avea decât natură civilă și nu contencioasă. Acțiunile judiciare ce izvorăsc din controlul efectuat de Curtea de Conturi nu se supun competenței de achiziții publice, procedură reglementată de OUG nr. 34/2006.
De asemenea, împrejurarea potrivit căreia persoana pârâtului de ord.1 se suprapune cu persoana celui care a avut competența ordonării de credite respectiv persoanei responsabile privind angajarea lucrărilor publice, de asemenea nu a prezentat un argument just, legal care să conducă la stabilirea competenței tribunalului.
Mai mult, reclamanta nu a solicitat obligarea pârâților la despăgubiri în baza contractul de lucrări nr. 177/18.10.2010 și respectiv nr. 177 bis /18.10.2012 care a fost intens invocat de pârâtă ca și argument pentru stabilirea competenței tribunalului, după cum nici o parte semnatare a acestui contract nu a depus vreo contestație la Comisia de Soluționarea a Contestațiilor privind acest contract, ci așa cum am arătat Camera de Conturi, constatând că există diferențe valorice între scripte și situația de fapt, a dispus recuperarea sumelor.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul nr._ Curții de Apel Timișoara în vederea soluționării acestuia.
La Curtea de Apel Timișoara cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 21.06.2013.
În soluționarea conflictului de competență cu care a fost sesizată, în temeiul art.22 C. proc. civ, Curtea constata ca se impune stabilirea competentei in favoarea Tribunalului A., Secția de contencios administrativ – pentru următoarele considerente:
Promovarea acțiunii de față a fost determinată de necesitatea recuperării prejudiciului constatat prin decizia nr.778/16.08.2012 a Curții de Conturi,Camera de Conturi A. – definitivă în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege, prejudiciu rezultând din gestionarea defectuoasă a bugetului local.
În concret, conform constatărilor de la pct.11 din decizie, în cadrul lucrărilor de utilitate publică angajate la școala generală din localitate, pe baza unui contract de lucrări încheiat în temeiul OUG nr.34/2004, au fost decontate antreprenorului lucrării articole de deviz ce nu s-au regăsit în fapt, sau au fost înscrise în situații de lucrări într-o cantitate mai mare decât cea existentă faptic, aspecte constatate anterior și de către organele de audit competente, iar lucrările efectuate nu au avut la bază o documentație tehnico economică avizată de consiliul local, conform art.126 din Legea nr.215/2006 – motive pentru care s-a reținut prejudicierea resurselor financiare ale bugetului local, prin nerespectarea prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale și a OMFP nr.1792/2002, constituind legislația secundară în materie.
D. fiind obiectul acțiunii, Curtea reține că într-adevăr, litigiul nu poată exclusiv între părțile semnatare ale contractului nr.177/bis/18.10.2010, situație care ar fi atras stabilirea competenței în temeiul art.286 din OUG nr.34/2006, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, însă faptul că, din acest punct de vedere, litigiul este unul atipic - actualul primar al comunei chemând în judecată și pe fostul primar, apreciind că este responsabil pentru prejudicierea bugetului local – nu înseamnă că poate fi calificat ca o acțiune în despăgubiri de drept comun, așa cum în mod eronat a apreciat tribunalul.
Dimpotrivă, se constată că există suficiente elemente pentru caracterizarea litigiului drept unul tipic de contencios administrativ, mai întâi în raport cu definiția de la art.2 alin.1 lit. f din Legea nr.554/2004, potrivit cu care, contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente, potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una din părți este o autoritate publică – ceea ce este cazul în speță, . o autoritate publică, așa cum este definită la lit.b a aceluiași alineat – iar conflictul s-a născut din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ în sensul acestei legi.
Or, contractul de lucrări din care izvorăsc raporturile litigioase deduse judecății reprezintă, în mod cert un contract administrativ, potrivit definiției art.2 alin.1 lit. c teza II din aceeași lege, conform căreia„ sunt asimilate actelor administrative în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice”, în mod indiscutabil, lucrările decurgând din contractul menționat vizând executarea unei lucrări de interes public, respectiv, împrejmuirea cu gard a clădirii școlii generale din comună.
Concluzionând față de dispozițiile menționate, cum litigiul este unul de contencios administrativ, în care competența materială de soluționare este dată de rangul autorității locale care a încheiat contractul administrativ, conform art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 – Curtea, constatând că soluția judecătoriei este cea corectă, va stabili competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului A., - Secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta . cu pârâții Șimon I. D. și . în favoarea Tribunalului A. - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 18.07.2013 în ședință publică.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. A. B.
Red.M.I./19.07.2013
Tehnored. A.B./22.07.2013
5.ex./3 .>
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8297/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 25/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
