Conflict de competenţă. Sentința nr. 32/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Sentința nr. 32/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 1309/325/2012*

ROMÂ N I AOPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ - 25.07.2013

SENTINȚA CIVILĂ NR. 32

Ședința Camerei de Consiliu din 19 septembrie 2013

PREȘEDINTE: O. C. D.

GREFIER: M. L.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ privind pe reclamantul I. G. in contradictoriu cu pârâții Primăria C. G., Președintele C. Local G. - D-nul R. G., C. I., C. N., C. N. și S. N., având ca obiect conflict de competență.

La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se constată lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

CURTEA

Deliberând asupra conflictului de competență, constată următoarele:

Prin cererea reconvențională înregistrata pe rolul Judecătoriei Timișoara în dosar nr._ , la data de 19.01.2012, reclamanții I. G. si S. N., in contradictoriu cu parații C. I. si C. N., au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună anularea Hotărârii C. Local nr.25/24.04.2002 privind repartizarea unei camere (unei familii care a deținut o proprietate după 90), în același spațiu vândut acum 14 ani, in proporție 1/1 ,tot de Primărie.

Cererea a fost disjunsă și înregistrată sub nr._ .

În fapt reclamanții au arătat că Primăria G., cu avizul comisiei tehnice de specialitate din cadrul primăriei (anexa -5) prin Hotărârea C. Local Gearmata, cu avizul secretarului, consilierului juridic si al primarului, au vândut casa din ./A in procent de 1/1, d-nei S. N., in data de 08.05.1997 cu contract de vânzare-cumpărare nr. 96/1997(anexa-6). Mai arată reclamanți că după 14 ani cumpăra locuința de la d-na S., conform Cf-ului casei tot 1/1 si prin hotărâre judecătoreasca, după multiple judecați cu primăria si S. (anexa -7), primăria vine acum, după 14 ani si cere dezmembrarea casei ,care intre timp a fost revânduta reclamantului. Adevăratul motiv este că au repartizat ilegal ,cu contract de închiriere (anexa -8) chiriașului său fam C. ,o camera in aceeași locuința vânduta d-nei S. si ca au încasat o chirie din spațiul vândut d-nei S. si apoi lui, fără a fi un apartament separat cu baie ,bucătărie, cămara si era de locuit,dezmembrat. Dovada celor afirmate, că nu exista decât o singura unitate familiala, sunt fisa tehnica de vânzare a locuinței,de unde reiese clar ca sunt aceasta casa doar camere de locuit ,o bucătărie, o baie, o debara de alimente, un coridor de acces, un beci, un pod și anexe: un grajd, o magazie de alimente lemne, etc.

Prin sentința civilă nr. 5280 din 28.02.2012, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului T..

Prin sentința civilă nr.519/19.03.2013, Tribunalul T. a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența in favoarea Judecătoriei Timișoara; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat din oficiu orice altă procedură, înaintând dosarul Curții de Apel Timișoara în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare s-a reținut că în cauză s-a solicitat anularea unei hotărâri a C. Local prin intermediul căreia s-a aprobat schimbarea titularului contractului de închiriere nr. 239/14.02.2002 în favoarea dlui C. I.. Contractul de închiriere are ca obiect locuința situată în comuna G., ., locuință ce face parte din domeniul privat al comune G..

În aceste condiții, hotărârea de consiliul local astfel adoptată, nu poate fi calificat drept act administrativ în sensul art. 2 alin.1 lit. c din legea 554/2004, întrucât nu îndeplinește condițiile impuse cumulativ de acest text legal.

Împrejurarea că hotărârea este adoptată de către o autoritate publică, nu este suficientă pentru calificarea actului ca având natură administrativă, în acest scop fiind necesar să fie îndeplinite și celelalte condiții îndeplinite reglementate de art.2 alin.1 lit. c din legea 554/2004, respectiv, emiterea actului în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, pentru a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice.

În cazul de față, hotărârea de consiliu local a cărei anulare se solicită, nu este adoptată în regim de putere publică, ci exclusiv pentru administrarea unui bun inclus în domeniul privat al unității administrativ teritoriale, în exercitarea atribuțiilor ce revin oricărui proprietar.

Prin urmare, cum în speță nu este îndeplinită condiția impusă de art. 2 alin.1 lit. c din legea_, respectiv, ca actul supus analizei să fie adoptat în regim de putere publică, se reține că actul ce face obiect al acțiunii de față, constituie exclusiv un act de gestiune a domeniului privat al unității administrativ teritoriale. Actul supus analizei nu a fost emis în vederea încheierii unui contract pentru punerea în valoare a unui bun proprietate publică, pentru a putea fi asimilat unui act administrativ astfel cum este definit de legea 554/2004.

Raportat la cele reținute, având în vedere că în speță se atacă un act de natură civilă, competența materială de soluționare a litigiului nu poate fi stabilită prin aplicarea art. 10 din legea_, ci a dispozițiilor de drept comun, respectiv, art.1 pct.1 și art. 2 pct.1 lit. d Cod procedură civilă, acțiunea având natură civilă, neevaluabilă în bani, context în care, față de dispozițiile art. 158 și 159 Cod procedură civilă, va fi admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului T., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, constată, potrivit art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, ivit conflict negativ de competență, iar în baza dispozițiilor art. 21 și art. 22 alin2. Cod procedură civilă, a suspendat din oficiu orice altă procedură și a înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea conflictului ivit.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe potrivit art. 22 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Prin Hotărârea C. Local G. nr. 25/24.04.2002, emisă în temeiul Legii locuinței nr. 114/1996, autoritatea publică locală a aprobat schimbarea titularului contractului de închiriere înregistrat de autoritate sub nr. 239/14.02.2002 în considerarea împrejurării că titularul contractului, respectiv numitul M. Ș., a renunțat la închiriere în favoarea numitului C. I..

Potrivit cărții funciare nr._ G. bunul închiriat nu face parte din domeniul public.

În aceste condiții, cererea reconvențională cu care a fost sesizată Judecătoria Timișoara comportă exclusiv aspecte civile legate de înlocuirea titularului de contract.

Hotărârea C. Local G. nr. 25/24.04.2002 nu este act administrativ în sensul art. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 deoarece reprezintă manifestarea de voință a unei autorități publice de a intra în raporturi juridice civile, specifice contractului civil de închiriere.

Altfel spus, litigiul nu comportă niciun aspect de drept administrativ, raportul în care autoritatea este parte fiind unul de drept civil iar bunul închiriat fiind proprietate privată.

Așa fiind, competentă să judece cererea de anulare a hotărârii de consiliu local este judecătoria, cf. art. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă.

În consecință, Curtea, în temeiul art. 22 al. 5 Cod de procedură civilă, va stabili competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE

Stabilește competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19.09.2013

PREȘEDINTE GREFIER

O. C. D. M. L.

Red.OCD – 01.10.2013

Tehnored LM – 01.10.2013

10 expl/SM – emis 8 comunicări

– reclamant I. G. - TIMIȘOARA, .. 77, J. T.

Pârâților:

- C. I. - com. G., ., J. T.

- C. I. - TIMIȘOARA, .. F. A. C., ., J. T.

- C. N. - com. G., ., J. T.

- C. N. - TIMIȘOARA, .. F. A. C., ., J. T.

- S. N. - PIATRA N., .. 8, ., J. N.

- P. C. G. - G., NOUA, nr. 106, J. T.

- PREȘEDINTELE C. LICAL G. - D-NUL R. G. - G., PRINCIPALĂ, nr. 445, J. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 32/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA