Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4896/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4896/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 7456/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4896
Ședința publică din 3 iunie 2013
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
GREFIER: I. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. N. Ș. împotriva Sentinței civile nr.1973/12.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtele intimate Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița și Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul Registratură, la data de 24 mai 2013, reclamantul recurent a depus răspunsul la cererea prealabilă adresată Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Reșița.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și faptul că s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, sens în care o reține spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.1973/12.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul B. N. Ș., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Mun. Reșița și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu .
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul nu s-a conformat exigențelor prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu a făcut dovada că s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a sumei plătite cu titlu de taxă de poluare.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, context în care arată că și-a întemeiat demersul procedural pe jurisprudența consacrată în dreptul intern și în dreptul U.E, având în vedere că apelul său la procedura administrativă nu reprezenta un remediu eficient în dreptul intern, cunoscută fiind practica administrativă de respingere a unor astfel de demersuri procesuale.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea fiind nelegală.
Astfel, reclamantul a achiziționat în sistem second-hand, la data de 21.06.2012, un autoturism Volvo pentru care a achitat suma de 6.916 lei cu titlu de taxă de poluare, în scopul înmatriculării vehiculului.
Valorificând jurisprudența CJUE, cu referire la cauza T. contra României din aprilie 2011, reclamantul a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița și Administrația F. pentru Mediu București pentru restituirea taxei, în acord cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Instanța de fond soluționează procesul pe cale de excepție, imputând reclamantului că nu a formulat o cerere de restituire a taxei, pe cale administrativă.
Procedând în acest fel, Curtea constată că instanța de fond a nesocotit efectele hotărârii interpretative pronunțate de CJUE care a statuat incompatibilitatea normelor de drept intern în materie cu dispozițiile art. 110 din TFUE, cât și dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, căci practica administrativă, dezvoltată în aplicarea art. 117 (1) din O.G nr. 92/2003 republicată, privind Codul de Procedură Fiscală, care reglementează posibilitatea restituirii, la cerere, a unor sume achitate cu un astfel de titlu, este constantă și notorie în sensul respingerii unor astfel de cereri de restituire.
În aceste condiții, a imputa reclamantului neurmarea procedurii administrative reprezintă o impunere excesivă, fără legătură cu spiritul Dreptului, care trebuie urmărit și respectat în orice act de judecată.
Această idee beneficiază și de consacrare legală în art. 13 din Convenție, context în care autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, căci procedura contestației împotriva deciziei de calcul a taxei în discuție s-a dovedit a nu fi „ un remediu efectiv”, în sensul art. 13, menționat, cu atât mai mult, cu cât tocmai aceste autorități administrativ – fiscale sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european, în cazul de față cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Faptul că taxa în discuție a fost achitată sub imperiul Legii nr. 9/2012, nu schimbă soluția reclamată în prezenta cauză, aceea de admitere a acțiunii reclamantului, întrucât cu privire la dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
În altă ordine de idei, este de remarcat că și prin concluziile pârâtei în cauză, formulate în recurs, se reconfirmă practica administrativă menționată, pârâta susținând că tipul de taxă din litigiu nu intră sub incidența taxelor restituibile, în raport cu dispozițiile art. 117 ( 1) din O.G nr. 92/2003, republicată
Așa fiind, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, cu consecința modificării în tot a sentinței atacate și admiterii acțiunii reclamantului, normele interne, în baza cărora s-a încasat de la reclamant taxa de poluare, fiind contrare dreptului U.E, respectiv art. 110 din TFUE.
Totodată, vor fi obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 6.916 lei taxă de poluare și la plata sumei de 39, 3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul reclamantului declarat împotriva Sentinței civile nr.1973/12.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._ .
Modifică în tot sentința civilă recurată în sensul că:
Admite acțiunea.
Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 6.916 lei taxă de poluare și la plata sumei de 39, 3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 iunie 2013.
PREȘEDINTE, Pentru JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof. Univ. Dr. L. B. E. N. Ș. L.
- aflată în concediu de odihnă -
semnează d-na președinte
a Curții de Apel Timișoara
Prof. univ. dr. L. B.
GREFIER,
I. B.
Red.L.B/01.07..2013
Tehnored. I.B. 2 ex./01.07.2013
Primă instanță: A.T.Vegheș – Tribunalul C. - S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4858/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9871/2013.... → |
|---|
