Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5910/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5910/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 1855/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.5910
Ședința publică din 19.06.2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. C. D.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: A. D. B.
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamantul M. V. M. și de pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și Administrația Finanțelor Publice O. împotriva sentinței civile nr.1854/07.12.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat B. M. V., pentru reclamantul recurent, lipsind pârâtele recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța reprezentând onorariu de avocat și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea excepțiilor invocate prin cererea de recurs formulată de pârâtele recurente și admiterea recursului reclamantului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 10.04.2012, sub nr. de dosar_ /11.04.2012, reclamantul M. V. M. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. - Administrația Finanțelor Publice O. a solicitat anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare în cuantum de 2.688 lei, reprezentând taxa pe poluare, obligarea pârâtei la restituirea taxei pe poluare în cuantum de 2.688 lei, obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1854/07.12.2012, Tribunalul C.-S. a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamant, a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 1082/02.03.2012, a obligat pârâta, față de reclamant, la restituirea sumei de 2.688 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 30.03.2012 până la data plății efective a taxei de poluare, a obligat pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 343,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu și a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 2.688 lei și dobânda legală aferentă.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul M. V. M. și pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și Administrația Finanțelor Publice O..
Reclamantul recurent a solicitat admiterea recursului său, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul acordării în totalitate a cheltuielilor de judecata dovedite în prima instanța reprezentând onorariu avocat.
În subsidiar, în cazul în care se va considera ca aceste cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat trebuie reduse, a solicitat ca acestea sa fie reduse la 800 lei si nu la 300 asa cum a hotărât prima instanța.
În motivare, reclamantul recurent a arătat că privitor la diminuarea cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu avocat dovedite in prima instanța solicită respingerea pentru următoarele motive:
Acest onorariu nu a cuprins doar prezentarea la instanța ci a cuprins si următoarele activități: formulare cerere eliberare acte mașina catre Serviciul Public Comunitar înmatriculare Autoturisme si Regim permise de conducere si ridicarea acestor înscrisuri; formulare contestație si cerere de restituire; formulare si depunere acțiune.
Toate acestea au implicat 3 deplasări ale avocatului care are domiciliul în Timișoara si permis de reședința în S. Montana (aproximativ 81 km este distanta între Resita si S. Montana).
De asemenea:prezentare în instanța; formulare concluzii scrise fond;
Din întreaga suma de 1000 lei, suma încasata, avocatul trebuie sa plătească:
-10% cota parte Barou
-24% TVA
-5,5% contribuție obligatorie Casa de Asigurări de Sănătate
-16% impozit pe profit rezultând un total de 55,5% din onorariul încasat, sume ce s-au restituit către stat prin aceeași parata, sub forma acestor taxe si impozite.
Onorariul efectiv al avocatului pentru munca prestata este de 445 lei net
S-au enumerat aceste cote pentru ca sa se înțeleagă efectiv care este cuantumul onorariului cu care avocatul este efectiv remunerat pentru munca depusa si ce cota procentuala din onorariul încasat trebuie sa restituie statului sub diferite forme.
Mai mult decât atât, prin diminuarea onorariului plătit de client, acesta din urma este cel care suferă un prejudiciu direct, aceasta suma achitata deja nu o va putea recupera, fiind o sancțiune data clientului ca si-a angajat un apărător pentru a repara un prejudiciu adus prin perceperea acestei taxe de poluare.
Din păcate este o sancțiune aplicata si avocatului care, în cazul de față, a fost nevoit în nenumărate situații sa restituie clientului diferența de onorariu neprimita de client prin sentința deoarece, în caz contrar, avocatul risca sa piardă atât clientul propriu-zis, cât si eventuala clientela viitoare pe care acesta o putea aduce
Art. 274, în momentul în care a fost introdus, a avut rolul de a da dreptul instanței sa intervină în cazul în care cuantumul onorariului era nejustificat de mare fata de valoarea obiectului pricinii, munca depusa de avocat, si toate celelalte cheltuieli ocazionate cu procesul.
În cazul de față suma de 300 lei nu acoperă nici măcar taxele si impozitele achitate deja de avocat lunar care se ridica la suma de 555 lei iar doar cele 3 deplasări au necesitat 150 lei doar combustibil
Aceasta diminuare a onorariului total arbitrara si fara un calcul a dus la situația în care atât clientul dar în final avocatul, nu numai ca nu este remunerat pentru munca prestata dar ajunge sa plătească impozite mai mari decât suma cu care ar ramane efectiv
În aceasta situație, prin diminuarea de 5 ori a valorii onorariului consideră ca instanța de judecata a intervenit în contractul de asistenta judiciara dintre client si avocat si a produs prejudicii ambelor parti prin aceasta diminuare extrem de severa a onorariului
În subsidiar, în cazul în care instanța de control judiciar va considera ca o diminuare este necesara, solicită ca aceasta sa fie făcuta de la suma de 1000 lei la suma de 800 lei, suma mai mult decât rezonabila având în vedere si practica tribunalelor din tara.
Pârâtele recurente au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare instanței de fond cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, modificarea în parte a sentinței recurate, respingerea acțiunii ca inadmisibilă având în vedere neîndeplinirea procedurii prealabile administrative, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a arătat cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, că înainte de a se adresa instanței de judecată reclamantul trebuia să formuleze în prealabil contestație împotriva actului administrativ fiscal, respectiv împotriva Deciziei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule nr. 1082/02.03.2012. Reclamantul nu a formulat contestație împotriva Deciziei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule nr. 1082/02.03.2012.
Pe cale de excepție, pârâtele recurente au arătat că reclamantul nu a făcut dovada atacării deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, considerând, prin urmare, că nu a fost epuizată procedura prealabilă, prevăzută în mod imperativ de art. 7 din Legea nr. 554/2004, ceea ce determină inadmisibilitatea acțiunii.
Referitor la fondul cauzei, recurentele au invocat prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, susținând că nu există niciun temei care să justifice afirmația reclamantei, potrivit căreia taxa încalcă reglementările instituite prin art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene. A apreciat, prin urmare, că în speță nu se face dovada încălcării „principiului libertății circulației mărfurilor”, cum greșit a susținut reclamantul. A mai învederat că, așa cum se arată în art. 1 al noii legi - „prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă” - taxa vizează protecția mediului și este conformă normelor de drept comunitar, nefiind contestată de Comisia Europeană.
Recurentele au criticat hotărârea instanței de fond și cu privire la obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că organele fiscale doar stabilesc și încasează taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 9/2012, iar beneficiar al acestei taxe este alt organ administrativ, respectiv Administrația F. pentru Mediu, care are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Recurentele reiterează în mod identic și celelalte motive arătate și în întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de către recurenți cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Cu privire la recursul pârâților
Taxa plătită de reclamantul intimat a fost calculată în temeiul Legii nr. 9/2012.
Raportat la dispozițiile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E. (pe scurt, T.F.U.E.; fostul art. 90 din TCE, menționat în cuprinsul sentinței recurate) așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.C.U.E.).
Potrivit art. 110 din T.F.U.E., niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 07.04.2011 pronunțată în dosar nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) C.J.C.U.E. stabilește că „Art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Or, Legea nr. 9/2012 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule (cf. art. 4), inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, Statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României.
În consecință, instanța este chemată să stabilească dacă Legea nr. 9/2012, încălcând art. 110 din T.F.U.E., mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea reține următoarele:
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță Legea nr. 9/2012, și T.F.U.E., instanțele române vor aplica cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Consecința este aceea că, dincolo de orice considerente legate de aplicarea legii române (legate de lipsa procedurii prealabile, de tardivitatea ei sau, pe fondul pricinii, de aplicarea Legii nr. 9/2012) taxa este nelegală raportat la art. 110 din T.F.U.E., așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță.
Considerentele de mai sus au stat în egală măsură la baza practicii judiciare (unitare și constante începând din 2012) privind restituirea taxei de poluare plătite în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 (abrogată prin Legea nr. 9/2012).
Ele rămân valabile și după . noii legi (Legii nr. 9/2012) deoarece aceasta nu înlătură discriminarea între autoturismele deja înmatriculate în România și cele înmatriculate în alte state membre U.E. și descurajează în continuare cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E.
În sfârșit, taxa fiind nelegal percepută, Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală referitor la dobânda fiscală.
Cu privire la recursul reclamantului
Reclamantul pretinde că nu exista motiv de reducere a onorariului avocațial de la 1000 le 300 lei.
Curtea are în vedere, potrivit art. 274 al. 3 Cod procedură civilă, valoarea pricinii (2.688 lei plus dobânzi), munca depusă de avocat și cuantumul total al cheltuielilor suportate de parte, la fond (1000 lei) și în recurs (500 lei) și apreciază că onorariu total (fond și recurs) de 800 lei este echitabil raportat la criteriile legale de mai sus, motiv pentru care, va respinge recursul reclamantului
Așa fiind, Curtea văzând că soluția Tribunalului este legală și temeinică, în temeiul art. 315 Cod procedură civilă, va respinge recursurile.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurenții pârâți să plătească intimatului 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentul reclamant M. V. M. și de recurenții pârâți Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și Administrația Finanțelor Publice O. împotriva sentinței civile nr. 1854/2012 pronunțată de Tribunalul C.-S..
Obligă recurenții pârâți, în solidar, să plătească intimatului M. V. M. 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. O. M. C. D. R. P.
GREFIER
A. D. B.
Red. C.D.O. -19.07.2013
Tehnored. A.D.B. –22.07.2013/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C.-S.
Judecător: I. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2992/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9462/2013.... → |
|---|
