Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 910/30/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 3 decembrie 2013
P.:R. O.
JUDECĂTOR:D. D.
JUDECATOR:R. P.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr.4490/04.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul C. A. și cu intimatele Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței a fost depusă la dosar la data de 21.11.2013 și, respectiv la 25.11.2013, de către reclamantul intimat C. A., întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri formulate, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului T.,reclamantul C. A. a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara la restituirea taxei specială pentru autoturisme și autovehicule (taxă de primă înmatriculare), în sumă de 5725 lei pe care a achitat-o în data de 31.01.2008, în condițiile art. 214 ind. 1 din Codul fiscal, cu prilejul înmatriculării în România a unui autovehicul Toyota Rav4, înmatriculat anterior în Germania.
În esență, reclamantul a solicitat instanțelor de contencios administrativ obligarea pârâtei la restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare plătite pentru înmatricularea în România, în anul 2008, a unui autovehicul second hand achiziționat dintr-un stat al Uniunii Europene, cu motivarea că taxa de primă înmatriculare contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
II. Hotărârea Tribunalului T.:
Prin sentința civilă nr. 4490/04.09.2013 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T.:
-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice T..
-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru Mediu București.
-a admis în parte cererea formulata de reclamantul A. C., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
-a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5725 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante, achitata prin chitanta TS4B/_/31.01.2008, la plata dobânzii legale calculate de la data plății până la restituirea efectivă.
-a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 43,3lei.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul T. s-a pronunțat în temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ. asupra excepțiilor invocate.
Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că pârâta AFP Timișoara este instituția care a stabilit prin decizia de calcul obligația de plată a sumei de 3496 lei cu titlu de taxă de poluare, că plata s-a efectuat la Trezoreria Timișoara. Față de aceste considerente, instanța a respins excepția invocată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP T., instanța a considerat că acest pârât nu justifică nici o calitate procesuală, întrucât nu este instituția care a încasat taxa de poluare și nici emitenta actului administrativ contestat, sens în care a admis această excepție.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrația F. pentru Mediu, instanța a considerat că acest pârât nu justifică nici o calitate procesuală, întrucât nu este instituția care a încasat taxa de poluare și nici emitenta actului administrativ contestat, sens în care a admis această excepție.
Pe fond, în esență, cu o motivare elaborată și făcând trimitere la hotărârea T. pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Tribunalul a apreciat că acțiunea este întemeiată, reținând, în esență, că taxa de primă înmatriculare – ca și taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, astfel cum a fost interpretat prin hotărârea Curții Europene de Justiție pronunțată în cauza T. C-402/09, ținând seama și de obligația Statului Român de a respecta dreptul Uniunii Europene, obligația izvorând din dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, ca urmare a aderării României la U.E. începând cu 1.01.2007.
Față de cele ce preced în temeiul art. 18 din Legea nr.554/2004, instanța a admis în parte acțiunea, iar în temeiul art. 451 C.pr.civ. a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 39,3 lei.
III. Recursul pârâtei:
Împotriva sentinței civile nr.4490/04.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în termen legal a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice T., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul admiterii excepției privind lipsa calității procesuale pasive a A.J.F.P. T., iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precum și respingerea ca neîntemeiate a cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că sentința civilă atacată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 C.pr.civila).
Având în vedere ca sentința civila atacată nu a fost data cu drept de apel, pârâta recurentă solicită instanței sa nu se limiteze la motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.pr.civila și sa judece cauza sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3041 C.pr.civila.
În principal, pârâta recurentă susține ca în mod vădit nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive în cauza a A.F.P. Timișoara, calitatea procesuala pasiva revenind organului care a incasat taxa pe poluare și care o deține în prezent, respectiv Administrației F. pentru Mediu.
Pentru a respinge aceasta excepție instanța de fond a reținut ca parata A.F.P. Timișoara ar fi "incasat" taxa pe poluare în discuție.
Susține ca aceasta motivație este vădit neîntemeiata având în vedere faptul ca taxa pe poluare NU A FOST "ÎNCASATA" de parata A.F.P. Timișoara (în sens de beneficiar final al acestei taxe) ci de către chemata în garanție A.F.M. București, insa prin intermediul Trezoreriei Municipiului Timișoara.
Recurenta învederează ca Trezoreria Municipiului Timișoara a acționat în aceasta chestiune ca un simplu intermediar de servicii financiare, pe seama și în numele beneficiarului A.F.M. București, similar unei banei comerciale, iar nu ca un titular de drepturi și obligații în nume propriu !
În susținerea excepției invocate, se precizează ca taxa pe poluare respectiva s-a făcut venit la bugetul F. pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, fiind virata inca de la sfârșitul lunii în care a fost efectuata plata în contul deschis la Trezoreria Sectorului 6 București pe numele Administrației F. pentru Mediu !
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, actualizata, "taxa pe poluare pentru autovehicule, denumita în continuare taxa, (...) constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu."
De asemenea, potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, actualizata, "taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu."
Mai mult, conform art. 3 alin. 5 și 6 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, "taxa se achita în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau isi au domiciliul fiscal" insa "în ultima zi lucratoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transfera în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4)."
Prin urmare, recurenta susține ca A.J.F.P. T. nu poate fi obligata la restituirea taxei pe poluare achitata de reclamant, întrucât acest organ fiscal nu mai deține în prezent aceasta suma în conturile Trezoreriei Timișoara.
În subsidiar, pe fondul cauzei, pârâta recurentă susține ca în mod vădit nelegal instanța a admis acțiunea formulata, având în vedere faptul ca la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata în M.Of. nr. 17 din 10 ianuarie 2012, prin care s-a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ aplicabil în cauza dar care a fost ignorat în mod nejustificat și nelegal de către instanța de fond.
Prin acest act normativ nou au fost aduse modificări majore și esențiale cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente în modul de taxare și introducerii reglementărilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales în ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.
În acest sens, o primă modificare majoră introdusă de Legea nr. 9/2012 (art. 4) este cea privitoare la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor pentru care se solicită una dintre operațiunile de înmatriculare/reînmatriculare prevăzute la art. 4 din lege, indiferent de proveniența acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a autoturismelor second-hand autohtone. Pentru un autovehicul, modul de calcul al taxei va fi identic, indiferent dacă taxa va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau străinătate ori dacă este nou sau vechi) sau la prima transcriere a dreptului de proprietate.
De asemenea s-a soluționat și problema autovehiculelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 (când nu se percepea taxa), sau după această dată (dar au fost scutite sau exceptate de la plata ei), pentru care s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va fi plătită, o singură dată, IN MOD NEDISCRIMINATORIU de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează, dar și de către cei care au achiziționat autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată taxa.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de C02 și norma de poluare), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent că este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România și pentru clare se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule. Totodată, prin introducerea modificărilor la elementele avute în vedere la calcul, care permit astfel taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceștia, se ajunge, în anumite cazuri, la reducerea taxei cu circa 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că și autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule în baza O.U.G. nr. 50/2008, cu completările și modificările ulterioare, pentru acestea nu se va achita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă se poate face dovada achitării acesteia, cu excepția cazurilor în care aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
Un alt element consacrat în noua reglementare (art. 12) este taxarea echitabilă, prin acordarea posibilității solicitării restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite (ca taxa speciala de prima înmatriculare sau ca taxa de poluare). Persoanele care au plătit taxa care sancționa poluarea produsă în circulație, cu ocazia înmatriculării autovehiculului, indiferent că aceasta s-a efectuat în baza prevederilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (pentru autovehiculele înmatriculate de la 1 ianuarie 2007 și până la 30 iunie 2008), sau în baza prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, pot solicita restituirea diferenței de cuantum, rezultată în urma aplicării noii modalități de calcul la elementele avute în vedere la momentul înmatriculării:
Pârâta recurentă susține ca prevederile dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 oferă o soluție legala OBLIGATORIE cauzei deduse judecații, dar care insa au fost ignorate de către instanța de fond, drept pentru care solicită instanței de recurs sa le retina ca pertinente și concludente în judecarea cauzei.
Acest principiu stabilit de art. 12 din Legea nr. 9/2012 rezolva concomitent și chestiunea rambursării taxelor colectate cu încălcarea dreptului comunitar, asigurându-se restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa în forma veche (taxa pe poluare), neconforma dreptului comunitar, și taxa în forma noua (taxa pe emisii poluante), conforma dreptului comunitar.
Restituirea integrala a taxelor achitate cu încălcarea dreptului comunitar se putea dispune doar în cazurile în care normele legale prin care au fost stabilite taxele neconforme ar fi fost încă în vigoare în prezent sau acestea ar fi fost total abrogate fără a fi urmate de alte norme legale care sa instituie o noua forma a taxei respective, cazuri care în speța nu exista întrucât abrogarea O.U.G. nr. 50/2008 a fost imediat urmata de . Legii nr. 9/2012 care instituie o noua forma a taxei pe poluare, conforma dreptului comunitar.
Pe de alta parte, dispozițiile imperative ale art. 12 din Legea nr. 9/2012 reglementează în mod expres tocmai situația sumelor achitate anterior cu titlu de taxa pe poluare în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în sensul restituirii doar a diferenței care ar depăși cuantumul taxei pe emisii poluante stabilite potrivit Legii nr. 9/2012, aceasta operațiune reprezentând în fapt o veritabila operațiune de stingere a doua obligații bugetare prin COMPENSARE LEGALA, intervenita pentru soluționarea concomitenta a restituirii taxei pe poluare achitate, neconforma cu dreptul comunitar și deci nedatorata, și a achitării simultane a noii taxe pe emisii poluante datorata în baza noii reglementari legale, în mod nediscriminatoriu și unitar, pentru poluarea produsa în viitor de același autoturism (vezi în acest sens și Decizia nr. 1344/2008 a Curții Constituționale).
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 rezulta ca, în cazul în care taxa pe emisii poluante calculata potrivit Legii nr. 9/2012 pentru același autovehicul este mai mare decât taxa pe poluare achitata în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contribuabilii nu au dreptul la restituirea nici unei sume din taxa pe poluare achitata, întreaga suma rămânând la Fondul de Mediu cu titlu de taxa pe emisii poluante.
Cât privește eventuala invocare de către reclamant sau de către instanța de judecata din oficiu a unei pretinse "aplicări retroactive a prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012", pârâta recurentă învederează faptul ca aceasta chestiune a fost tranșata în mod extrem de clar de către Curtea Constituționala a României, care în repetate rânduri, în soluționarea excepției de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 - norma similara art. 12 din Legea nr. 9/2012 - prin care se dispunea restituirea diferenței între suma achitata de contribuabil cu titlu de taxa speciala pentru autovehicule și cuantumul taxei pe poluare calculată conform O.U.G. nr. 50/2008, prin Deciziile nr. 499/2009, nr. 802/2009, nr. 834/2009, nr. 1596/2009 și nr. 1152/2010, a respins excepțiile de neconstitutionalitate invocate, stabilind faptul ca aceste prevederi legale nu încalcă principiul neretroactivitatii legii, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică.
Pentru identitate absoluta de rațiune, nici prevederile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu sunt neconstitutionale, ele neîncălcând principiul neretroactivitatii legii.
Având în vedere aceste principii ale universalității și unicității taxei, și întrucât reclamanta nu dovedește faptul ca autovehiculul în cauza ar fi exceptat în mod legal de plata taxei, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/2012, recurenta susține ca instanța de judecata nu poate stabili pe cale jurisprudențială un nou caz de exceptare de la plata taxei, legal datorate, doar pentru motivul ca aceasta a fost achitata la o anumita data sau ca a fost promovata prezenta acțiune anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, un astfel de caz echivalând cu instituirea pe cale jurisprudențiala a unei inadmisibile discriminări pozitive a acestor autovehicule înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012, care astfel ar fi exceptate de la plata taxei în mod evident discriminatoriu, neîntemeiat, artificial, abuziv și deci fără absolut nicio justificare.
Cât privește Hotărârea pronunțata de C.J.U.E. pe 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 loan T., recurenta apreciază ca aceasta a devenit în mod evident CADUCA, și respectiv INAPLICABILA, în raport cu noua reglementare legala în vigoare în prezent, cu aplicabilitate imediata.
De asemenea, recurenta solicită respingerea cheltuielilor de judecată ca nefondate, întrucât nu se află în culpă procesuală conform art.274 C.pr.civ., taxa pe poluare făcându-se venit la fondul pentru mediu, iar, organele fiscale în mod corect, temeinic și legal au emis actele administrativ fiscale atacate, în condițiile prevederilor legale în vigoare la data calculului taxei pentru emisii poluante și cu respectarea întocmai a tuturor prevederilor invocate astfel după cum s-a arătat mai sus.
IV. Aprecierea Curții de Apel:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la fondul cauzei Curtea precizează că reclamantului i-a fost impusă plata taxei de primă înmatriculare cu prilejul înmatriculării pentru prima dată în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Regimul juridic al taxei de primă înmatriculare a fost reglementat de art. 2141 -2143 din Codul fiscal, fiind în vigoare în perioada 1.01._08, dată la care a fost abrogată prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Cu privire la jurisprudența Curții de Apel Timișoara în materia cererilor de restituire a taxei de primă înmatriculare, Curtea precizează că această jurisprudență a fost unanimă în soluția constatării încălcării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană prin instituirea taxei de primă înmatriculare și a admiterii cererilor de restituire integrală a acestei taxe către reclamanții care au înmatriculat în România autovehicule second hand achiziționate din state membre ale Uniunii Europene.
Reiterând această motivare, Curtea reamintește că, în interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană – actualul art. 110 TFUE – Curtea de Justiție a Comunităților Europene – actuala Curtea de Justiție a Uniunii Europene – a statuat în hotărârea dată în cauzele C-290/2005 și C-333/2005 că, potrivit „unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit, pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatori în mod indirect datorită efectelor pe care le produce”.
Curtea constată că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141 din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 – când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141 din Codul fiscal – și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, Curtea amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol, inclusiv cu privire la taxa de poluare română incidentă în perioada 15.12._08 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 15.12._08 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială – și a reținut, prin Hotărârea T., (paragraful 58), că „din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
Aceleași considerente au fost reluate de Curtea Europeană de Justiție și în Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), în care s-a arătat că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.
Curtea reamintește obligativitatea respectării jurisprudenței Curții Europene de Justiție de către autoritățile naționale, inclusiv de organele judiciare, dar și de cele fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene.
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa de poluare – care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus – și art. 2141 din Codul fiscal român.
Ca și în cazul taxei de poluare – constatată a fi neconformă cu art. 110 TFUE – și în cazul art. 2141 din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României – stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât – atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene – aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Având în vedere această concluzie, Curtea constată incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. art. 2141 din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Consecința acestei constatări a fost indicată la punctul 5 din prezentele considerente, fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de primă înmatriculare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Reținând incompatibilitatea taxei instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea reține temeinicia cererii de restituire a sumelor percepute cu titlul de taxa de primă înmatriculare în temeiul art. 2141 -2143 din Codul fiscal, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal.
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008. ale Legii nr. 9/2012 și ale O.U.G. nr. 9/2013 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență”.
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
Curtea constată că prin dispozițiile art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de primă înmatriculare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa de poluare, prin ajustarea vechii taxe de primă înmatriculare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna iulie 2008.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de primă înmatriculare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că inclusiv taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Aceste constatări sunt valabile și în cazul taxei de primă înmatriculare, axată pe aceleași principii de impunere ca și taxa de poluare, respectiv pe taxarea autovehiculelor de ocazie înmatriculate anterior în alte state membre ale U.E. și pe scutirea integrală de la plata taxei în cazul autovehiculelor deja înmatriculate în România.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O.U.G. nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ care nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor expuse în considerentele hotărârii recurate.
Având în vedere concluziile referitoare la efectul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, Curtea reține că invocarea Legii nr. 9/2012 nu poate înlătura concluzia temeiniciei acțiunii în justiție formulată de reclamant, pentru aceleași motive indicate anterior, respectiv caracterul retroactiv al aplicării unei dispoziții legale în vigoare în anul 2012 la situații juridice născute în anul 2007, respectiv cu 5 ani înainte.
Pentru aceleași considerente, nici dispozițiile art. 12 din Ordonanța de Urgență nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 119 din 4 martie 2013, fiind în vigoare începând cu 15.03.2013) – și care cuprind o reglementare similară celei din art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 – nu poate înlătura concluzia temeiniciei acțiunii în justiție formulată de reclamant, pentru aceleași motive indicate anterior, respectiv caracterul retroactiv al aplicării unei dispoziții legale în vigoare în anul 2013 la situații juridice născute în anul 2007, respectiv cu 6 ani înainte.
Învocarea jurisprudenței Curții Constituționale nu poate fi luată în considerare, în condițiile în care principiul preeminenței dreptului Uniunii Europene a fost recunoscut la nivelul Curții Constituționale și implică necesitatea reparării prejudiciilor pricinuite prin încălcarea acestor reglementări.
Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalului T. este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr.4490/04.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 din vechiul Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr.4490/04.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. O. D. D. R. P.
GREFIER,
M. M.
Red.R.P./05.12.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./06.12.2013
Înst.fond:Tribunalul T.:jud.A. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9134/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2536/2013.... → |
|---|
