Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4935/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 4935/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 1182/30/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ -10.09.2012

DECIZIA CIVILĂ NR.4935

Ședința publică din 04.06.2013

PREȘEDINTE: D. D.

JUDECĂTOR: R. P.

JUDECĂTOR: R. O.

GREFIER: M. S.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1048/17.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat V. A. D., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței reclamantul intimat a depus concluzii scrise.

Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ din 15.02.2012, reclamantul V. A. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta AFP Timișoara, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5380 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, obligarea pârâtei la plata dobânzii conform art. 124, 117 și 70 C.pr.fiscală, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că la data de 02.07.2008 a cumpărat autoturismul marca Opel din Spania, iar pentru efectuarea înmatriculării în România a achitat suma de 5380 lei. La data de 09.12.2011 a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, însă pârâta a refuzat în mod nejustificat.

În esență, apreciază că taxa este nelegală. Deși poartă denumirea de taxă de poluare ea are caracterul unei taxe vamale aplicabilă autoturismelor second hand cumpărate din statele Uniunii Europene. Perceperea unei astfel de taxe este nelegală față de dispozițiile art. 28 alin. 1 (fost art. 23) și față de dispozițiile art. 30 (fost art. 25) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Potrivit art. 28 alin. 1 din acest tratat, Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe, iar potrivit art. 30, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, această interdicție aplicându-se de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal.

Totodată, în condițiile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene se interzic impozitele naționale de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.

Întrucât dispozițiile Tratatului privind Uniunea Europeană sunt obligatorii, iar statele membre – cum este și România – nu pot deroga de la ele prin reglementări de drept intern, apreciază că taxa calculată în sarcina noastră prin decizia atacată este nelegală.

De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit prin hotărârea dată în 7 iulie 2011, în cauza C-236/2010, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, formulată în temeiul art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene de Tribunalul Gorj, în cauza I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj ș.a. următoarele: art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională. La pct. 26 din hotărârea în discuție Curtea a arătat că, astfel cum a statuat și la pct. 58 din Hotărârea T. (pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, formulată în temeiul art. 234 CE de Tribunalul Sibiu, în cauza I. T. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei ș.a.), o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. În aceste condiții, reglementare națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre.

II. Întâmpinarea pârâtei

Pârâta AFP Timișoara a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că taxa de poluare se face venit la Administrația fondului pentru mediu, acestei instituții revenindu-i obligația de a o restitui.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată având în vedere că reclamantul nu indică nici un motiv legal pentru care autovehiculului în cauză nu i s-ar aplica taxa de poluare.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii, întrucât la data de 13.01.2012 a intrat în vigoarea Legea nr. 9/2012 prin care a fost abrogată OUG nr.50/2008, act normativ care prevede aplicarea unitară a taxei pentru toate autovehiculele, indiferent de proveniența acestora. Un alt aspect constă în acela că noua reglementare prevede posibilitatea restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată potrivit noii legi și cuantumul taxei plătite.

III. Hotărârea tribunalului

Prin sentința civilă nr. 1048/17.04.2012, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T.:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.

- a admis acțiunea formulată de reclamantul V. A. D., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, având ca obiect pretenții.

- a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5380 lei actualizată cu dobânda legală, conform art. 124 și 70 C.pr.fiscală.

- a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei.

În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul V. A. D. a achiziționat un autoturism marca Opel, din Spania, data primei înmatriculări 24.06.1998. Pentru a-l înmatricula în România a fost nevoit să achite taxa de poluare stabilită prin decizia de calcul al taxei de poluare din 04.12.2008, în sumă de 5380 lei. Reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei, însă AFP Timișoara a răspuns negativ acestei cereri.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Timișoara, tribunalul a constatat că plata s-a efectuat la Trezoreria mun. Timișoara și că decizia de calcul prin care a fost stabilită această taxă a fost emisă de pârâta AFP Timișoara. Față de aceste considerente, instanța a respins excepția invocată.

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamant, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.

În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.

Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul constată că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4).

Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.

În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).

În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul a constatat că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C 402/09 (T. vs. Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.

Or, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.

Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).

Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.

În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.

Instanța nu a reținut susținerea pârâtei AFP Timișoara cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.9/2012, în primul rând pentru că taxa de poluare a cărei restituire se solicită a fost stabilită în baza OUG nr.50/2008, astfel că nu au nici o relevanță juridică dispozițiile legale invocate de către pârâtă.

În consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5380 lei achitată cu titlu de taxă de poluare.

În ceea ce privește cererea din acțiunea reclamantului privind plata dobânzilor legale, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Față de aceste prevederi legale, instanța va obliga pârâtele la plata dobânzii legale, raportat la dispozițiile art. 124 și art. 70 C.pr.fiscală.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar.

IV. Recursul pârâtei

În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive în cauză a Administrația Finanțelor Publice Timișoara, iar pe fondul cauzei, în sensul respingerii acțiunii ca vădit neîntemeiată.

În motivare recurenta arată că, în principal susține că prima instanță nelegal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive în cauza a A.F.P. Timișoara, calitatea procesuala pasiva revenind organului care a încasat taxa pe poluare și care o deține în prezent, respectiv Administrației Fondului pentru Mediu București.

În susținerea excepției invocate precizează ca taxa pe poluare respectiva s-a făcut venit la bugetul Fondului pentru mediu gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, fiind virata încă de la sfârșitul lunii în care a fost efectuata plata în contul deschis la Trezoreria Sectorului 6 București pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, actualizata, "taxa pe poluare pentru autovehicule, denumita în continuare taxa, (...) constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu."

De asemenea, potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, actualizata, "taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu."

Mai mult, conform art. 3 alin. 5 și 6 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, "taxa se achita în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal" insa "în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transfera în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4)."

Prin urmare, învederează instanței de recurs ca A.F.P. Timișoara nu poate fi obligata la restituirea taxei pe poluare achitata de reclamanta, întrucât acest organ fiscal nu mai deține în prezent aceasta suma în conturile Trezoreriei Timișoara.

De asemenea, consideră vădit neîntemeiata hotărârea instanței de fond cu privire la admiterea acțiunii și solicită instanței respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiata, având în vedere faptul ca la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata în M.Of. nr. 17 din 10 ianuarie 2012, prin care s-a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Prin acest act normativ nou au fost aduse modificări majore și esențiale cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente în modul de taxare și introducerii reglementărilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales în ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.

Recurenta arată că în acest sens, o primă modificare majoră introdusă de Legea nr. 9/2012 (art. 4) este cea privitoare la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor pentru care se solicită una dintre operațiunile de înmatriculare/ reînmatriculare prevăzute la art. 4 din lege, indiferent de proveniența acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a autoturismelor second-hand autohtone. Pentru un autovehicul, modul de calcul al taxei va fi identic, indiferent dacă taxa va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau străinătate ori dacă este nou sau vechi) sau la prima transcriere a dreptului de proprietate.

De asemenea s-a soluționat și problema autovehiculelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 (când nu se percepea taxa), sau după această dată (dar au fost scutite sau exceptate de la plata ei), pentru care s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va fi plătită, o singură dată, în mod nediscriminatoriu de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează, dar și de către cei care au achiziționat autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată taxa.

Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de C02 și norma de poluare), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent că este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule. Totodată, prin introducerea modificărilor la elementele avute în vedere la calcul, care permit astfel taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceștia, se ajunge, în anumite cazuri, la reducerea taxei cu circa 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere că și autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule în baza O.U.G. nr. 50/2008, cu completările și modificările ulterioare, pentru acestea nu se va achita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă se poate face dovada achitării acesteia, cu excepția cazului în care aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.

Un alt element consacrat în noua reglementare (art. 12) este taxarea echitabilă, prin acordarea posibilității solicitării restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite (ca taxa speciala de prima înmatriculare sau ca taxa de poluare). Persoanele care au plătit taxa care sancționa poluarea produsă în circulație, cu ocazia înmatriculării autovehiculului, indiferent că aceasta s-a efectuat în baza prevederilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (pentru autovehiculele înmatriculate de la 1 ianuarie 2007 și până la 30 iunie 2008), sau în baza prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, pot solicita restituirea diferenței de cuantum, rezultată în urma aplicării noii modalități de calcul la elementele avute în vedere la momentul înmatriculării:

"ART. 12 1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.

2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Recurenta susține ca prevederile dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 oferă o soluție legala obligatorie cauzei deduse judecații, drept pentru care solicită instanței sa le rețină ca pertinente și concludente în judecarea cauzei.

Motivele pentru care instanța de fond a înlăturat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 9/2012 sunt vădit neîntemeiate.

Acest principiu stabilit de art. 12 din Legea nr. 9/2012 rezolva concomitent și chestiunea rambursării taxelor colectate cu încălcarea dreptului comunitar, asigurându-se restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa în forma veche (taxa pe poluare), neconformă dreptului comunitar, și taxa în forma noua (taxa pe emisii poluante), conforma dreptului comunitar.

Restituirea integrala a taxelor achitate cu încălcarea dreptului comunitar se putea dispune doar în cazurile în care normele legale prin care au fost stabilite taxele neconforme ar fi fost încă în vigoare în prezent sau acestea ar fi fost total abrogate fără a fi urmate de alte norme legale care sa instituie o noua forma a taxei respective, cazuri care în speța nu exista întrucât abrogarea O.U.G. nr. 50/2008 a fost imediat urmata de . Legii nr. 9/2012 care instituie o noua forma a taxei pe poluare, conforma dreptului comunitar.

Pe de alta parte, dispozițiile imperative ale art. 12 din Legea nr. 9/2012 reglementează în mod expres tocmai situația sumelor achitate anterior cu titlu de taxa pe poluare în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în sensul restituirii doar a diferenței care ar depăși cuantumul taxei pe emisii poluante stabilite potrivit Legii nr. 9/2012, aceasta operațiune reprezentând în fapt o veritabila operațiune de stingere a doua obligații bugetare prin compensare, intervenita pentru soluționarea concomitenta a restituirii taxei pe poluare achitate, neconformă cu dreptul comunitar și deci nedatorată, și a achitării simultane a noii taxe pe emisii poluante datorata în baza noii reglementari legale, în mod nediscriminatoriu și unitar, pentru poluarea produsa în viitor de același autoturism (a se vedea în acest sens și Decizia nr. 1344/2008 a Curții Constituționale).

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 rezulta ca, în cazul în care taxa pe emisii poluante calculata potrivit Legii nr. 9/2012 pentru același autovehicul este mai mare decât taxa pe poluare achitata în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contribuabilii nu au dreptul la restituirea nici unei sume din taxa pe poluare achitata, întreaga suma rămânând la Fondul de Mediu cu titlu de taxa pe emisii poluante.

Cât privește eventuala invocare de către reclamanta sau de către instanța de judecata din oficiu a unei pretinse "aplicări retroactive a prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012", învederează instanței de judecata faptul ca aceasta chestiune a fost tranșata în mod extrem de clar de către Curtea Constituționala a României, care în repetate rânduri, în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 - norma similara art. 12 din Legea nr. 9/2012 - prin care se dispunea restituirea diferenței între suma achitata de contribuabil cu titlu de taxa speciala pentru autovehicule și cuantumul taxei pe poluare calculată conform O.U.G. nr. 50/2008, prin Deciziile nr. 499/2009, nr. 802/2009, nr. 834/2009, nr. 1596/2009 și nr. 1152/2010, a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate, stabilind faptul ca aceste prevederi legale nu încalcă principiul neretroactivității legii, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică.

Pentru identitate absoluta de rațiune, nici prevederile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu sunt neconstituționale, ele neîncălcând principiul neretroactivității legii.

Având în vedere aceste principii ale universalității și unicității taxei, și întrucât reclamantul nu dovedește faptul ca autovehiculul în cauza ar fi exceptat în mod legal de plata taxei, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/2012, susține ca instanța de judecata nu poate stabili pe cale jurisprudențială un nou caz de exceptare de la plata taxei, legal datorate, doar pentru motivul ca aceasta a fost achitata la o anumita data sau ca a fost promovata prezenta acțiune anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, un astfel de caz echivalând cu instituirea pe cale jurisprudențială a unei inadmisibile discriminări pozitive a acestor autovehicule înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012, care astfel ar fi exceptate de la plata taxei în mod evident discriminatoriu, neîntemeiat, artificial, abuziv și deci fără absolut nicio justificare.

Cât privește Hotărârea pronunțata de C.J.U.E. pe 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 loan T., apreciază ca aceasta a devenit în mod evident caduca, și respectiv inaplicabila, în raport cu noua reglementare legala în vigoare în prezent, cu aplicabilitate imediată, conchide recurenta.

Pentru termenul de judecată din 04.06.2013, reclamantul intimat a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

V. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara la restituirea taxei de poluare în cuantum de 5380 lei, achitată la data de 5.12.2008, taxa fiind impusă cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Opel Vectra, înmatriculat anterior în Spania.

Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei

1. Considerații preliminare privind cadrul legal aplicabil:

1.1 Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației Fondului pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.

Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..

De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).

În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială.

1.2 Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:

- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);

- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);

- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);

- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României

- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:

„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.

2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.

2. Analiza situației din speță:

Curtea reamintește că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara la restituirea taxei de poluare în cuantum de 5380 lei, achitată la data de 5.12.2008, taxa fiind impusă cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Opel Vectra, înmatriculat anterior în Spania.

Curtea subliniază că reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.

Curtea mai observă, în privința prescripției dreptului de a solicita restituirea taxelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” că, potrivit art. 135 Cod de Procedură Fiscală, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.

2.1 Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală – Administrația Finanțelor Publice Timișoara.

Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.

În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.

Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu”.

Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.

Curtea constată că și în prezenta cauză taxa de poluare a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice pârâtă și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea reclamantului.

Curtea admite că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației Fondului pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.

Din această reglementare nu se poate reține însă că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare – respectiv autoritățile fiscale – nu au calitate procesuală pasivă.

În acest sens, Curtea amintește că taxa de poluare din prezenta cauză a fost stabilită de Administrația Finanțelor Publice pârâtă, care a și refuzat restituirea taxei de poluare solicitate de reclamant.

În consecință, atât din dispozițiile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că organele fiscale, respectiv Administrația Finanțelor Publice Timișoara, au emis acte administrative – respectiv au avut manifestări de voință emise în regim de putere publică – prin care au încasat taxa în litigiu.

În consecință, Curtea apreciază că Administrația Finanțelor Publice Timișoara are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care reține legalitatea respingerii acestei excepții de către instanța de fond.

Curtea subliniază, totodată, că reclamantului nu îi poate fi opusă relația dintre pârâta Administrația Finanțelor Publice pârâtă și Administrația Fondului pentru Mediu, reclamantul având un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa de poluare și i-a refuzat restituirea acesteia.

Însă în măsura în care se solicită restituirea acestei taxe, Curtea consideră necesară derularea litigiului și în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Timișoara, indiferent dacă introducerea în cauză a acesteia se face la cererea reclamantului sau printr-o cerere de chemare în garanție formulată de pârâtă.

Pe de altă parte, Curtea consideră că, în condițiile în care taxa de poluare a fost stabilită și refuzată la restituire prin acte administrative, o cerere de restituire a acestei taxe este admisibilă numai în măsura în care se solicită și desființarea actelor administrativ fiscale în baza cărora s-a impus această taxă, inclusiv a decizie de respingere a cererii de restituire, în măsura în care s-a emis o astfel de decizie.

În consecință, Curtea consideră nefondată această excepție, respingând-o cu această motivare.

2.2. Cu privire la fondul litigiului, Curtea remarcă, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.

2.2.1. Aplicabilitatea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene:

Curtea constată că aplicarea art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.

Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.

Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 TFUE și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.

Curtea constată, în această privință, că reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art. 110 TFUE.

2.2.2. Cu privire la aplicabilitatea în cauză a hotărârii Curții de Justiție din cauzei T. (C-402/09):

Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.

Or, Curtea subliniază că această reglementare a constituit temeiul impunerii taxei de poluare în sarcina reclamantului.

În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

2.2.3. Caracterul posibil discriminatoriu al taxei de poluare:

În această privință, Curtea reamintește că însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 15.12._08 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială – și a reținut, prin Hotărârea T., (paragraful 58), că „din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.

Aceleași considerente au fost reluate de Curtea Europeană de Justiție și în Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), în care s-a arătat că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.

Curtea reamintește obligativitatea respectării jurisprudenței Curții Europene de Justiție de către autoritățile naționale, inclusiv de organele judiciare, dar și de cele fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene.

În aceste condiții, Curtea nu poate decât să constată că reglementarea română analizată în hotărârea T. este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamantul a plătit taxa de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.

În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza T. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.

Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:

- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată;

- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;

- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;

- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;

- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut în hotărârea T. că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Dacă în paragraful 49 din Hotărârea din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi, Curtea Europeană de Justiție a reținut că „o comparație cu autovehiculele de ocazie introduse în circulație în Ungaria înainte de . Legii privind taxa de înmatriculare nu ar fi relevantă. Articolul 90 CE nu are ca scop să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota sau baza de calcul a impozitelor existente”, Curtea constată că instanța supremă a Uniunii Europene a reținut – în hotărârea T. – că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE iar vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.

Față de considerentele Hotărârii T., Curtea reține că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Astfel, Curtea subliniază opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., Curtea constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.

Astfel, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Consecința acestei constatări a fost indicată la punctul 5 din prezentele considerente, fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.

Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea reține temeinicia cererii de restituire a sumelor percepute cu titlul de taxă de poluare în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal.

2.2.4. În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată de pârâtă, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.

Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.

Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de dl. T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă (abordată de altfel și de Avocatul General Sharpston), în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.

Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.

Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.

D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtelor vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitate, iar argumentele pârâtei nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.

2.2.5. În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.

Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.

Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.

Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.

Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.

Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.

Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.

Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.

În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.

3.Soluția Curții de Apel Timișoara:

Prin urmare, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului T. este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1048/17.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1048/17.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4.06.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. D. R. P. R. O.

GREFIER

M. S.

Red. RP/10.06.2013

Tehnored.MS/14.06.2013

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul T. - judecător G. B.

← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 849/2013....  Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8021/2013.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4935/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA