Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 841/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 841/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 3762/108/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 841

Ședința publică din 28 Februarie 2013

PREȘEDINTE: A.-M. N.

JUDECĂTOR: Dr. L. L.

JUDECĂTOR: M. G.

GREFIER: D. K.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului L. împotriva sentinței civile nr. 3714/20.09.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. C.-G. și chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal-restituire taxă poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri și că s-a solicitat judecarea recursului în lipsa părților de la dezbateri, Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3762 din 20.09.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. C. G. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice L. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în nume propriu și în reprezentarea pîrîtei de ordinul I și, în consecință:

A fost anulată Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr.13.106/17.05.2010 emisă de pîrîta de ordinul I;

A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice L. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 2.375 lei plătită la Trezoreria L. cu chitanța . nr._/17.05.2010 actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta de ordinul I. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu pe care o obligă să suporte toate cheltuielile stabilite în sarcina pârâtei prin prezenta hotărâre.

A fost respinsă acțiunea față de pîrîta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. pe lipsa calității procesuale pasive.

A fost obligată pârâta de ordinul I la 39,30 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, deliberând asupra acțiunii civile înregistrate pe rolul Tribunalului A. la data de 29.05.2012, această instanță a reținut că reclamantul C. C. G. a cerut în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice L. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în nume propriu și în reprezentarea pîrîtei de ordinul I anularea Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr.13.106/17.05.2010 emisă de pârâta de ordinul I; obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice L. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 2.375 lei plătită la Trezoreria L. cu chitanța . nr._/17.05.2010 actualizată cu rata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii în justiție și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a plătit taxa pe poluare a cărei restituire o solicită, stabilită în baza Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru a putea înmatricula autoturismul second hand marca Opel, tip Astra F. C., Categoria auto M1, norme poluare E2, fabricat în anul 1995, înmatriculat pentru prima dată la 27.01.1995.

Considerând că a plătit o taxă nelegală și nedatorată a formulat către pârâta Administrația Finanțelor Publice L. o cerere de restituire înregistrată sub nr. 2942/09.02.2012, respinsă prin Adresa nr. 4586/07.03.2012 – f.32 dosar.

În aceste condiții, față de refuzul nejustificat și explicit de restituire a unei taxe prelevate cu încălcarea dreptului comunitar a susținut că a îndeplinit procedura administrativă prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

A susținut că taxa este prelevată cu încălcarea dreptului comunitar, respectiv a art. 90 din Tratatul CE, deoarece OUG nr. 50/2008 care stă la baza stabilirii taxei pe poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu textul de lege menționat deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.

Incompatibilitatea constă și în raportul de concurență între produsele importate și produsele naționale, deoarece influențează alegerea consumatorului, iar pe de altă parte taxa pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 este de natură să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand înmatriculate deja într-un alt stat membru.

În drept a invocat prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 124 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 25 și art. 90 din Tratatul CE, art. 148 alin. 2 din Constituția României.

Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice L. reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, formulând o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând ca în cazul admiterii acțiunii reclamantului să fie admisă și cererea de chemare în garanție, cu consecința obligării chematei în garanție la suportarea despăgubirilor și a celorlalte cheltuieli, în locul pârâtei, deoarece taxa pe poluare a intrat în patrimoniul acesteia, în baza dispozițiilor speciale ale OUG nr. 50/2008.

Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a depus întâmpinare.

Examinând în fapt și drept acțiunea reclamantului și cererea de chemare în garanție, instanța a reținut din actele și lucrările dosarului faptul că acțiunea în contencios administrativ este fondată.

Reclamantul a achiziționat autoturismul second hand hand marca Opel, tip Astra F. C., Categoria auto M1, norme poluare E2, fabricat în anul 1995, înmatriculat pentru prima dată la 27.01.1995, pentru care a plătit taxa pe poluare pentru autovehicule în sumă de 2375 lei.

În speța de față taxa pe poluare în sumă de 2375 lei stabilită prin Decizia de calcul nr._/17.05.2010 de către pârâta Administrația Finanțelor Publice L. este nelegală pentru motivele care urmează a fi prezentate mai jos, având în vedere considerentele prezentate de Curtea Europeană de Justiție în cauza C-402/2009(T. împotriva României din 07.04.2011:

Întrebarea formulată de instanța de trimitere a fost următoarea:

„Contravin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, dispozițiilor articolului 90 CE? Se instituie într-adevăr o măsură discriminatorie?”

Interpretând întrebarea prin prisma art. 267 din Tratatul de instituire a Comunității Europene așa încât răspunsul să fie util pentru instanța din România, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat astfel:

„Articolul 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE - n.n.) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Dintre argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene se detașează prin importanța lor cele expuse la paragrafele 52 - 60 din hotărâre, în care se răspunde la apărările Guvernului Român referitoare la autonomia fiscală, precum și la scopul declarat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011: protecția mediului înconjurător.

La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.

Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora.

Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

Prin aceste hotărâri s-au stabilit trăsăturile definitorii ale dreptului european, și anume:

- prioritatea normelor europene față de cele interne contrare;

- efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale;

- obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar;

- autonomia procedurală națională în aplicarea dreptului european;

- repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor comunitare de către stat.

În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european.

Mai ales după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efect direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale.

În această chestiune sunt relevante argumentele Curții din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos.

„În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție, investită cu soluționarea recursurilor în interesul legii cu privire la aplicarea art. 4, art.7 și art. 10 din OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, cu referire la posibilitatea obligării Instituției Prefectului la înmatricularea unui autovehicul, fără a exista o prealabilă constatare din partea autorității fiscale competente, în sensul că taxa pe poluare pentru autovehicule este sau nu datorată, precum și cu privire la admisibilitatea/inadmisibilitatea acțiunii de restituire a taxei pe poluare, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 a admis recursurile în interesul legii prin Decizia nr. 24/14.11.2011, obligatorie în baza prevederilor art. 3307 alin.4 Cod procedură civilă, începând cu data pronunțării ei.

În esență, a concluzionat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008, raportat la prevederile art. 205 – 218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiată pe prevederile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.

Distinct de acest aspect, trebuie arătat și că prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, precum și cele ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu au legătură cu problema de drept analizată.

Pe fond s-a pronunțat asupra admisibilității unor asemenea acțiuni prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.

Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere ... pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit ... pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal ... și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza ... beneficiul regimului fiscal".

În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.

Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.

Analizând criteriul referitor la neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate:

50. În această privință, trebuie amintită susținerea Curții de la punctul 49 din Hotărârea Nâdasdi și N., că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente.

51. În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Astfel, cum a constatat Curtea la punctul 49 din Hotărârea Nâdasdi și N. menționată, pe care Guvernul român a invocat-o, împrejurarea respectivă nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.

52. În schimb, din Hotărârea Nâdasdi și N. menționată nu rezultă în niciun fel recunoașterea de către CEJ a unei competențe nelimitate a statelor în stabilirea regimului aplicabil unor taxe noi.

Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R., p. 1-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p. 1-9643, punctul 40).

53. Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sens și de obiectivul urmărit și protejat dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională si introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.

O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE ca urmare a instituirii unor impozite interne al căror regim este stabilit de așa manieră încât să aibă efectul descris mai sus.

54. În ceea ce privesc taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Aprecierile acestea, ca și măsurile adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C-451/99, R., p. 1-3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C-464/02, R., p. 1-7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimport0rer, j C-98/05, R., p. 1-4945, punctul 28). I

55. În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și același grad de uzură.

Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate în scopul importării și punerii lor în circulație în acest stat sau în alte state membre, constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și j Kalinchev, punctele 32 și 40).

56. Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

57.În acțiunea principală formulată de reclamantul T. împotriva României, datele statistice prezentate confirmă scăderea considerabilă a înmatriculărilor vehiculelor de ocazie importate în România de la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, privind taxa pe poluare, însă Guvernul Român subliniază în fața Curții că această scădere este obiectivă, deoarece principalul obiectiv urmărit de legiuitor prin acest act normativ îl constituire creșterea protecției mediului.

58. Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că această reglementare are ca efect și faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei de depreciere care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

59. În această privință, trebuie precizat, prin raportare la punctele 50-53 din hotărârea T. contra României că, deși statele membre păstrează în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie, totuși, să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.

60. În plus, trebuie să se constate, că obiectivul protecției mediului urmărit de Guvernul român, se poate materializa, pe de o parte, în împiedicarea, circulației în România a unor vehicule deosebit de poluante, respectiv cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2, cu o capacitate cilindrică mare, prin instituirea unei taxe disuasive, pe de altă parte, prin folosirea veniturilor generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, împrejurări care ar da coerență programului de aplicare a taxei pe poluare asupra oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România.

61. Având în vedere toate cele de mai sus, Curtea a concluzionat asupra întrebării adresată, că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul respectiv a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

A fost găsită nefondată cererea reclamantului privind reactualizarea sumei în raport cu rata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii în justiție și până la data restituirii efective, deoarece contravine prevederilor art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, care cuprind prevederi derogatorii de la dreptul comun în materia reparării integrale a prejudiciului, legiuitorul fiscal prevăzând expres că în situația sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz, acordarea dobânzilor făcându-se la cererea contribuabililor.

Față de considerentele prezentate instanța a constatat că taxa pe poluare achitată are caracter discriminatoriu, motiv pentru care a dispus anularea actelor administrativ fiscale emise pe seama reclamantului a căror anulare o solicită.

În consecință, în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 117 alin.1 lit. d și a art. 124 Cod procedură fiscală, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. C. G. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice L. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în nume propriu și în reprezentarea pîrîtei de ordinul I și, în consecință:

A anulat Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr.13.106/17.05.2010 emisă de pîrîta de ordinul I;

A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice L. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 2.375 lei plătită la Trezoreria L. cu chitanța . nr._/17.05.2010 actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală.

A respins acțiunea față de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. pe lipsa calității procesuale pasive, având în vedere că între părți nu s-au stabilit raporturi juridice de drept fiscal.

În baza art. 60 și urm. Cod procedură civilă, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta de ordinul I. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, pe care a obligat-o să suporte în locul pârâtei plata taxei pe poluare actualizată și celelalte cheltuieli ocazionate, având în vedere că taxa a intrat în patrimoniul acesteia, profitându-i în exclusivitate.

În baza art. 274 Cod procedură civilă a obligat pârâta de ordinul I. la 39,30 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului L., solicitând admiterea recursului și modificarea sentințeț atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive ca netemeinică și nelegală.

În motivare, recurenta a arătat că, prin Sentința civilă nr. 3714/20.09.2012, Tribunalul A. a admis acțiunea reclamantului-intimat împotriva Administrației Finanțelor Publice L. dispunând restituirea sumei de 2.375 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule către acesta și dobânzile aferente, conform art. 124 din Codul de procedură fiscală, obligând totodată A.FP. L. la plata sumei de 39.30 lei cheltuieli de judecată către reclamantul-intimat.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul A. a reținut că, cu toate că OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012, se menține în continuare un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

În motivarea hotărârii pronunțate, prin care admite acțiunea introductivă, prima instanță reține că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul Legii 9/2012, este incompatibilă cu prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art. 110 din Tratatul de la Lisabona, privind funcționarea Uniunii Europene, îtf. încercarea de argumentare legală a hotărârii emise.

Pe fond, intimata a invocat prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule:

„Art. 1

(1)Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă.

(2)Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestioneaz de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor proiectelor pentru protecția mediului.

ART. 3

(1) Taxa se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) N(1), N(2), N(3). Art. 4

(1) Obligația de plată a taxei intervine:

a)cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit leg dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare i numărului de înmatriculare; b)la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Art. 6

(1) Suma de plată reprezentând taxa se calculează pe baza elementelor prevăzute la anexele nr. 1-5,(...). Art. 9

(1) Suma reprezentând taxa poate fi contestată atunci când persoana care urmează să înmatriculeze sau să transcrie dreptul de proprietate asupra unui autovehicul rulat poate face dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila prevăzută în anexa nr. 4. Art. 10

Stabilirea, verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către organul fiscal competent, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Astfel, pentru ca reclamantul să afirme că noua taxa "contravine art. 90 din Tratatul CEDO acesta ar trebui să prezinte în concret o comparație cu impozitele din statele comunității europene, aspect ce nu este evidențiat.

Deci, nu se face dovada încălcării "principiului libertății circulației mărfurilor" așa cum greșit apreciază reclamantul.

De altfel, așa cum se arată în art. 1 al noii legi acesta taxă este o taxa de mediu, care vizează protecția mediului, fiind în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană: "Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă.

Această taxă există în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc), chiar mai mult, desfințarea ei ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, respectiv art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care stabilește:

"Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor șj a sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Prezentele dispoziții nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosință bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plată impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

Rezultă fără echivoc compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care reținerile instanței de fond sunt neîntemeiate, iar recursul trebuie admis.

De asemenea, sentința este neîntemeiată si în privința obligării A.F.P. L. la plata cheltuielilor de judecată deoarece prin admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în condițiile art. 60- 63 Cod procedură civilă, aceasta este partea care a căzut în pretenții si cărei trebuie să fie obligată implicit si la plata către reclamantul-intimat a cheltuielile! de judecată potrivit art. 274 alin. 1 din C.pr.civ.

În drept: art. 304 pct. 9 și art. 304 ind.1 din C.pr.civ.;

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., curtea de apel reține următoarele:

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 2375 lei, achitată la data de 17.05.2010, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Opel, înmatriculat anterior în Austria, la data de 27.01.1995.

Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării naționale care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.

Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.

Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..

De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).

Conform art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român– o constituie Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului.

În această hotărâre, Curtea Europeană de Justiție a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 15.12._08 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială) și a statuat că:

„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Pprin Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N.) Curtea Europeană de Justiție (Camera întâi) a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009) și a statuat că:

„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din 1.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din 31.10.2003, dispoziții conform cărora:

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).

Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.

În concluzie,începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.

În dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

Reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.

Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008. În hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).

Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.

Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.

Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.

Taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.

În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată și prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

Însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 15.12._09 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009 – și a reținut, prin Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.

În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza N. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.

Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:

- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel competența nelimitată a statelor în stabilirea regimului unor noi taxe;

- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;

- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;

- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;

- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut în hotărârea T. că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Dacă în paragraful 49 din Hotărârea din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi, Curtea Europeană de Justiție a reținut că „o comparație cu autovehiculele de ocazie introduse în circulație în Ungaria înainte de . Legii privind taxa de înmatriculare nu ar fi relevantă. Articolul 90 CE nu are ca scop să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota sau baza de calcul a impozitelor existente”, Curtea constată că instanța supremă a Uniunii Europene a reținut – în hotărârea T. – că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE iar vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.

Față de considerentele hotărârilor T. și N., Curtea reține că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Astfel, Curtea subliniază opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., Curtea constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.

În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantei și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Cu privire la critica adusă obligării pârâtei AFP la plata cheltuielilor de judecată, se reține că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu. Or, instanțele au constatat în prezenta cauză temeinicia acțiunii formulate de reclamant. Așadar, nu se poate reține legalitatea refuzului de restituire a sumei manifestat de pârâtă, iar obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă deoarece a căzut în pretenții, revenindu-i deci obligația suportării cheltuielilor ocazionate de declanșarea litigiului judiciar.

În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat, ca urmare a constatării legalității și temeiniciei sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

Pentru toate considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea AFP L. împotriva Sentinței civile nr.3714 din 20.09.2012 pronunțată de Tribunalul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea AFP L. împotriva Sentinței civile nr.3714 din 20.09.2012 pronunțată de Tribunalul A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28.02.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A.-M. N. Dr. L. L. M. G.

GREFIER,

D. K.

Red. A.M. N./20.03.2013

Tehnored. D. K. – 2 ex./09.03.2013

Tribunalul A.; Judecător: L. J.

← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 20/2013....		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 849/2013.... →

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 841/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 841/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA