Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 4/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 13150/30/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția contencios administrativ și fiscal

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 4 decembrie 2013

PREȘEDINTE: Dr. C. P.

JUDECĂTOR: C. M. Dica

JUDECĂTOR: D. P.

GREFIER: N. M.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva Sentinței civile nr. 2508/27.05.2013, pronunțată de către Tribunalul T. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat Ianeș N., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat M. G. pentru reclamantul-intimat, lipsă fiind pârâta-recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin registratura instanței, la data de 27.11.2013, reclamantul-intimat a depus la dosar concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursului conform concluziilor scrise, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată că prin sentința civilă nr. 2508/27.05.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Administrației Finanțelor Publice Timișoara invocată de această pârâtă prin întâmpinare.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ianeș N., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.

A obligat pârâta să restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de 1.021 lei pentru care s-a eliberat chitanța nr. TS7 nr._/02.07.2012.

A obligat pârâta să plătească reclamantului dobândă legală de natură fiscală pentru suma de 1.021 lei începând cu data plății taxei de poluare și până la achitarea integrală a sumei datorate.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut:

În fapt, în anul 2008 reclamantul a achiziționat un autovehicul folosit marca SEAT, . VSSZZZ6LZ3R148429, înmatriculat în Germania din data de 28.05.2003.

Pentru a putea înmatricula acest autovehicul în România reclamantul a achitat o taxă de poluare potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008 în cuantum de 1.021 lei pentru care i s-a eliberat chitanța nr. TS7 nr._/02.07.2012.

În cauză, a fost încălcat art. 110 din TFUE prin faptul că reclamantului i s-a impus să plătească o taxă de poluare la înmatricularea în România a autovehiculul achiziționat din spațiul intracomunitar, taxă ce nu trebuia plătită în cazul achiziționării unui autovehicul similar achiziționat din România. În această situație, potrivit hotărârii M. I. statul este obligat să restituie cuantumul taxei încasate și să plătească dobânzi aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către reclamantă.

Calitate procesuală pasivă în cauză are Administrația Finanțelor Publice Timișoara întrucât această instituție publică are calitatea de parte în raportul juridic dedus judecății prin care a fost stabilită și încasată taxa de poluare. Pentru acest considerent, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Administrației Finanțelor Publice Timișoara invocată de această pârâtă prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, pentru considerentele expuse mai sus, a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamant și a obligat pârâta să restituie acestuia taxa de poluare în cuantum de 1.021 lei pentru care s-a eliberat chitanța nr. TS7 nr._/02.07.2012. De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului dobândă legală de natură fiscală pentru suma de 1.021 lei începând cu data plății taxei de poluare și până la achitarea integrală a sumei datorate.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă din 1865, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 39 lei reprezintă taxă judiciară de timbru, suma de 0,3 lei reprezintă timbru judiciar și suma de 500 lei reprezintă onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice T., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice T., iar pe fond în sensul respingerii acțiunii ca vădit neîntemeiată.

În principal, susține că în mod vădit nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză a AFP Timișoara, calitatea procesuala pasivă revenind organului care a încasat taxa pentru emisiile poluante și care o deține în prezent, respectiv Administrației Fondului pentru Mediu București.

În subsidiar, pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere faptul că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în M. Of. nr. 17 din 10 ianuarie 2012, prin care s-a abrogat OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Prin acest act normativ nou au fost aduse modificări majore și esențiale cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente în modul de taxare și introducerii reglementărilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales în ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.

În acest sens, o primă modificare majoră introdusă de Legea nr. 9/2012 (art. 4) este cea privitoare la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor pentru care se solicită una dintre operațiunile de înmatriculare/reînmatriculare prevăzute la art. 4 din lege, indiferent de proveniența acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a autoturismelor second-hand autohtone. Pentru un autovehicul, modul de calcul al taxei va fi identic, indiferent dacă taxa va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau străinătate ori dacă este nou sau vechi) sau la prima transcriere a dreptului de proprietate.

De asemenea, s-a soluționat și problema autovehiculelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 (când nu se percepea taxa), sau după această dată (dar au fost scutite sau exceptate de la plata ei), pentru care s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va fi plătită, o singură dată, in mod nediscriminatoriu de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează, dar și de către cei care au achiziționat autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată taxa.

Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de C02 și norma de poluare), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent că este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule. Totodată, prin introducerea modificărilor la elementele avute în vedere la calcul, care permit astfel taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceștia, se ajunge, în anumite cazuri, la reducerea taxei cu circa 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere că și autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141 -2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule în baza OUG nr. 50/2008, cu completările și modificările ulterioare, pentru acestea nu se va achita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă se poate face dovada achitării acesteia, cu excepția cazului in care aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.

Cât privește Hotărârea pronunțata de C.J.U.E. pe 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 loan T., apreciază că aceasta a devenit în mod evident caducă și respectiv inaplicabilă, în raport cu noua reglementare legală în vigoare în prezent, cu aplicabilitate imediată.

Analizând recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, prin aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9, 3041 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa pentru emisiile poluante încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală.

Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.

Curtea constată că și în prezenta cauză taxa pentru emisiile poluante a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice Timișoara și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea reclamantului.

Astfel, Curtea apreciază că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care reține legalitatea respingerii acestei excepții de către instanța de fond.

Curtea subliniază, totodată, că reclamantului nu îi poate fi opusă relația dintre pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara și Administrația Fondului pentru Mediu, reclamantul având un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa pentru emisii poluante și i-a refuzat restituirea acesteia.

În consecință, Curtea constată că în mod corect tribunalul a respins această excepție.

Pentru analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.

Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>

Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulterioare corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 01.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.

Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C-263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.

Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art. 4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art. 1 din OUG nr. 1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.

În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.

Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art. 110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.

Curtea nu poate reține apărările vizând apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. De altfel, Curtea reține că noua taxă – ca și vechea taxă de poluare – are o . caracteristici similare reglementării anterioare, respectiv:

- taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

- taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.

Având în vedere considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice T. împotriva Sentinței civile nr. 2508/27.05.2013, pronunțată de către Tribunalul T. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat Ianeș N., ca neîntemeiat.

În conformitate cu prevederile art. 274 al.1 și 3 Cod procedură civilă, pârâta recurentă fiind în culpă procesuală ca urmare a respingerii recursului, va fi obligată că plătească cheltuieli de judecată, parțiale, în cuantum de 200 lei reprezentând onorariul avocațial achitat de reclamant în recurs. La stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată în recurs, instanța a avut în vedere dificultatea redusă a cauzei, raportat și la practica unitară a instanței de judecată pentru acest tip de cauze și nu în ultimul rând faptul că taxa solicitată a fi restituită de către reclamant are o valoare de 1.021 lei, reclamantului fiindu-i acordate cheltuieli de judecată în primă instanță în valoare de 539,3 lei din care 500 lei reprezintă onorariu avocațial, nefiind rezonabil a fi acordate cheltuieli de judecată în primă instanță și în recurs într-un cuantum care să fie aproximativ egal cu valoarea taxei restituite (reclamantul solicitând cheltuieli de judecată în cuantum de 1039,3 lei pentru ambele cicluri procesuale), context în care în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea a redus cheltuielile de judecată din recurs de la 500 lei la 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva Sentinței civile nr. 2508/27.05.2013, pronunțată de către Tribunalul T. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat Ianeș N..

Obligă pârâta-recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. să plătească reclamantului-intimat Ianeș N. suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 decembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

Dr. C. P. C. M. Dica D. P.

Grefier,

N. M.

Red. C. Dica /08.01.2014

Tehnored.: N.B./2 ex./08.01.2014

Primă instanță: Tribunalul T. – I. A. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA