Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 412/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 412/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 2554/115/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -05.06.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.412
Ședința publică din 05.02.2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. O.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița prin Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. in contradictoriu cu reclamantul intimat D. C. I. si chemata in garanție intimată Administrația F. pentru Mediu București, împotriva sentinței civile nr.344/09.03.2012 pronunțata de Tribunalul C. S. in dosar nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus întâmpinare.
Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 02.08.2011, reclamantul D. C. I. în contradictoriu cu pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S., Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, a solicitat instanței să anuleze răspunsul pârâtei nr._ din 30.05.2011, prin care aceasta a respins contestația reclamantului; să oblige pârâții la restituirea sumei de 1.199 lei, sumă plătită cu titlu de taxă de poluare și a dobânzilor legale aferente sumei la data plății, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. 1 Cod procedură fiscală; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.344/09.03.2012 pronunțata în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul D. C. I., în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C. – S., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI REȘIȚA.
A respins acțiunea reclamantului față de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația F. Pentru Mediu, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora.
A respins petitul privind anularea răspunsului nr. 11.941/30.05.2011 emis de pârâte.
A obligat pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița să restituie reclamantului suma de 1.193 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă, calculată potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală.
A obligat pârâtele, față de reclamant, la plata sumei de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, și a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtelor suma de 1.193 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare.
În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut următoarele:
La termenul de judecată din data de 27.01.2012, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanție, a Administrației F. pentru Mediu.
Chematul în garanție nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de 27.01.2012 (fila 71-72 dosar), tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Administrația F. pentru Mediu, Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală; pe cale de consecință, s-a respins acțiunea reclamantului față de pârâții Administrația F. pentru Mediu, Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Având în vedere că instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu și a respins acțiunea reclamantului față de aceasta, nu s-a mai pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocată de această pârâtă, prin întâmpinare.
Procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și excepției tardivității formulării procedurii prealabile, invocate de către pârâta D.G.F.P. C. – S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:
Prin hotărârea din data de 07.04.2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din TFUE.
Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea ce un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, prin care s-a constatat că taxa este necompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.
Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii, este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin. 1 și 4 din Constituție și art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al UE (TFUE).
Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de pârâta D.G.F.P. C. – S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul D. C. I. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Opel; pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul(a) a achitat taxa de poluare, în cuantum de 1.199 lei, conform chitanței . nr._/04.08.2009 (fila 9 dosar), calculată în baza deciziei nr._/03.08.2009 (fila 8 și 64 dosar).
Reclamantul a solicitat pârâtei restituirea sumei de 1.193 lei (fila 65 dosar), iar pârâta, prin răspunsul nr. 11.941/30.05.2011 a comunicat reclamantului că nu există temei legal pentru restituirea acesteia (fila 7 și 66 dosar).
Tribunalul a reținut că reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr. 50/2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E).
Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.). Rațiunea acestui drept constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Având în vedere cele mai sus enunțate, tribunalul a constatat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România, stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 Tratatul CE).
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, tribunalul reține aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din TFUE, în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art. 110 (fostul art. 90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art. 110 din TFUE, să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâte cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care a obligat pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița să restituie reclamantului suma de 1.193 lei, reprezentând taxa de poluare.
Tribunalul a apreciat că răspunsul nr. 11.941/30.05.2011 nu este un act administrativ, în sensul definit de dispozițiile Legii nr. 554/2004, fiind un simplu răspuns, la cererea adresată de către reclamant Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, prin care a solicitat restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare, astfel că, a respins petitul (formulat în precizarea de acțiune) privind anularea „adresei“ prin care s-a respins reclamantului cererea de restituire a taxei pe poluare.
Potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
În raport de dispozițiile legale mai sus enunțate, tribunalul a admis cererea reclamantului prin care a solicitat acordarea sumei și a dobânzilor legale aferente, în sensul că a obligat pârâtele la plata dobânzii aferente sumei de 1.193 lei, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâtele la plata către reclamant, a sumei de 43,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ, tribunalul a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul D. C. I. în contradictoriu cu pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S., Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația F. Pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița; a respins acțiunea reclamantului față de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația F. Pentru Mediu, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora; a respins petitul privind anularea răspunsului nr. 11.941/30.05.2011 emis de pârâte; a obligat pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița să restituie reclamantului suma de 1.193 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă, calculată potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală; a obligat pârâtele, față de reclamant, la plata sumei de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar.
Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâte și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtelor suma de 1.193 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În cauză a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița, solicitând admiterea recursul așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței civile atacate ca nelegală și netemeinică, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, iar în subsidiar admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, respectiv obligarea acesteia la plata către Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și a dobânzii legale ce se va plăti reclamantului.
În motivarea recursului se arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală în parte pentru următoarele motive:
Taxa pentru poluare în cuantum de 1193 lei a fost calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, așa cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr.50/2008 „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valori limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art.115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență (...) ".
Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea O.U.G. nr.50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.
Prin aprobarea O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește „și așa cum rezultă din expunerea, adoptarea taxei s-a făcut în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentații Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 ind.1 Cod fiscal.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția O.U.G. nr. 50/2008.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantei să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar dacă mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor".
Pârâta - recurentă arată că întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care a exemplificat mai înainte indicând fără dubiu, legalitatea și mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru U.E.
Mai arată că instituția chemării în garanție, așa cum este reglementată de art. 60-63 Cod procedură civilă, reprezintă acea forma de participare a terților la activitatea juridica care conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubiri în ipoteza în care partea respectiva ar pierde procesul, deci aceasta instituție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubiri, care nu exista în sarcina D.G.F.P. C.-S. și a A.F.P. Reșița.
Menționează că organele fiscale doar stabilesc și încasează taxa de poluare în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 5 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, iar beneficiar al acestei taxe este alt organ administrativ respectiv, Administrația F. pentru Mediu, ce are calitate procesuală pasivă în cauza, întrucât taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru Mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu
Obligația de garanție îi revine chematului în garanție în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
O.U.G. nr.50/2008, constituie temeiul de drept în baza căruia a solicitat introducerea în cauza a Administrației F. pentru Mediu.
Legal citat reclamantul intimat a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare plătite la data de 04.08.2009 cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Opel, înmatriculat anterior în Germania la data de 12.06.2001.
Curtea constată că prin decizia de stabilire a taxei de poluare nr.1573 /03.08.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice Reșița s-a statuat ca reclamantul sa achite suma de 1193 lei cu titlu de taxa de poluare.
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, cerere care a fost respinsă conform adresei nr._/30.05.2011 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S..
Pe fondul cauzei, Curtea constată că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant Curtea consideră necesară expunerea prealabilă legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea reține că taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
În raport cu diferitele modificări ale Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, Curtea constată că deși taxa de poluare a rămas în vigoare din data de 1.07.2008 și până în prezent, cuantumul și modul de calcul al acestei taxe a fost modificat în mod esențial începând cu data de 19.02.2009, prin înlocuirea anexelor la acest act normativ.
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie însă Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului.
Examinând compatibilitatea cu art. 110 T.F.U.E. a taxei de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Curtea amintește că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din 1.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din 31.10.2003, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Curtea precizează, de asemenea, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Curtea constată că se impune analizarea incidenței în cauză a hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 T.F.U.E. și reglementarea română a taxei de poluare conform O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin O.U.G. nr. 208/2008.
Curtea subliniază însă că modificările ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale O.U.G. nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare (care a fost majorat), iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 T.F.U.E. și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată și prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 T.F.U.E. și reglementarea română a taxei de poluare conform O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Curtea retine ca, potrivit susținerilor reclamantului, reglementarea fiscală română (O.U.G. nr. 50/2008) este incompatibilă cu art. 90 din Tratatul C.E., întrucât există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al U.E. și care se înmatriculează în România după 1 iulie 2008 (produsele importate) și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România (produsele naționale). În raport cu această afirmație, Curtea reține că reclamanta tinde să compare efectele actualei taxe de poluare cu tratamentul fiscal aplicabil anterior instituirii taxei de poluare.
Curtea urmează să examineze aceste susțineri în raport cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, începând cu verificarea incidenței în speță a art. 110 T.F.U.E. și continuând că analizarea caracterului pretins discriminatoriu al taxei de poluare.
Așadar, potrivit acestei reglementări, stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa de poluare sunt supuse reglementării Codului de Procedură Fiscală, care constituie dreptul comun în materia stabilirii și contestării obligațiilor fiscale.
În acest sens, a fost emis Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Conform art. 2.9 din Procedura privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule – care constituie Anexa nr. 1 la ordinul menționat – „Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule emisă este decizie sub rezerva verificării ulterioare, potrivit art. 90 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Curtea constată că aplicarea art. 110 T.F.U.E. (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației U.E. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 T.F.U.E. și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
Curtea constată, în acest context, că reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art. 110 T.F.U.E.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, discriminarea fiscală interzisă de art. 110 T.F.U.E. poate fi directă sau indirectă.
În ceea ce privește discriminarea directă, Curtea de Justiție a reținut că reglementarea fiscală română (O.U.G. nr. 50/2008) nu introduce un impozit direct discriminatoriu. Conform paragrafului nr. 36 din hotărârea T., „în acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin O.U.G. nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”.
În raport cu această analiză a Curții Europene de Justiție – incidentă în mod indiscutabil și în prezenta speță, în condițiile în care regimul juridic al taxei de poluare nu a suferit modificări sub acest aspect față de reglementarea inițială din O.U.G. nr. 50/2008, Curtea reține că taxa de poluare din litigiu nu are un caracter direct discriminatoriu din punct de vedere al art. 110 T.F.U.E.
Conform jurisprudenței Curții de Justiție, impozitarea internă poate fi discriminatorie nu numai în mod direct, dar și în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
Analizarea pretinsului caracter indirect discriminatoriu al taxei de poluare impune urmarea pașilor trasați de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea T.. Astfel, conform paragrafului nr. 38 din această hotărâre, Curtea de Justiție a statuat că „pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008”.
Așadar, Curtea de Justiție a instituit prin această hotărâre o dublă examinare a taxei în litigiu în raport cu reglementarea art. 110 T.F.U.E.
Curtea constată că această constatare a instanței de contencios european implică, pentru prima dată, o comparare a efectelor noii taxe cu tratamentul fiscal aplicabil anterior intrării ei în vigoare.
O astfel de constatare impune, totodată, și reevaluarea jurisprudenței anterioare a Curții de Apel în raport cu acest criteriu suplimentar de examinare a pretinsului caracter indirect discriminatoriu al taxei de poluare.
Conform celor arătate anterior, Curtea Europeană de Justiție impune, în respectarea art. 110 T.F.U.E., ca în stabilirea cuantumului taxei să se țină seama de deprecierea reală a autovehiculului taxat, respectiv de vechimea acestuia.
Curtea reține – în primul rând – că stabilirea taxei de poluare trebuie făcută în sensul reducerii cuantumului acestei taxe pe măsura creșterii vechimii autovehiculului respectiv. Astfel, taxa impusă pentru un autovehicul cu o vechime de un an trebuie să fie mai mare decât taxa impusă unui autovehicul cu aceleași caracteristice tehnice, dar care are o vechime de 2 ani.
De aici se desprinde concluzia că o taxă care crește pe măsură ce autovehiculul are o vechime mai mare este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
În al doilea rând, Curtea Europeană de Justiție și Comisia fac referire la valoarea reziduală a taxei impuse la înmatricularea anterioară a autovehiculelor plasate deja pe piața statului membru în cauză.
În raport cu aceste considerații, stabilirea posibilului caracter discriminatoriu al taxei de poluare ar impune în prealabil o . operațiuni, si anume: stabilirea valorii de circulație a autoturismului în litigiu la momentul înmatriculării în România; stabilirea valorii de circulație pe care ar avea-o autoturismul în litigiu în stare nouă; stabilirea proporției între cele două valori de circulație, pentru a identifica gradul de depreciere a valorii de circulație a autoturismului în cauză; stabilirea cuantumului taxei de poluare impusă autoturismului în litigiu la momentul înmatriculării în România; stabilirea cuantumului taxei de poluare care ar fi fost impusă aceluiași autoturism dacă ar fi fost înmatriculat în stare nouă; stabilirea proporției între cele două taxe de poluare, pentru a identifica gradul de depreciere/reducere a taxei față de taxa care ar fi datorată pentru autoturismul înmatriculat în stare nouă; compararea procentului de depreciere a valorii de circulație a autoturismului (obținut la punctul c) cu procentul în care s-a depreciat/redus taxa de poluare (menționat la punctul f).
Așadar, în măsura în care s-ar constata că pentru un autoturism a cărui valoare de circulație s-a depreciat cu 30% față de valoarea de circulație pe care o avea în stare nouă, taxa de poluare impusă acestui autovehicul trebuie să sufere o depreciere de cel puțin 30% față de taxa de poluare care ar fi fost impusă aceluiași autoturism dacă ar fost înmatriculat în stare nouă.
Curtea subliniază că există posibilitatea probării faptului că deprecierea autovehiculului rulat este mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în anexa nr. 4 la Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, conform art. 5 alin. 6 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686/2008, care prevede că „suma reprezentând taxa ce urmează a fi plătită, calculată potrivit prevederilor art. 6 din ordonanță, poate fi ajustată și atunci când persoana care solicită înmatricularea unui autovehicul rulat face dovada, pe baza expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", că deprecierea autovehiculului rulat este mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în anexa nr. 4 la ordonanță”.
În consecință, Curtea constată că – în vederea stabilirii posibilului caracter discriminatoriu al taxei în litigiu – s-ar impune stabilirea valorii de circulație a autoturismului în litigiu la data înmatriculării acestuia în România (când s-a plătit taxa de poluare contestată), precum și valoarea de circulație a aceluiași autoturism în stare nouă.
De asemenea, s-ar impune determinarea cuantumului taxei de poluare care ar fi fost plătită în cazul în care același autoturism ar fi fost înmatriculat în stare nouă.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că reclamantul nu a probat caracterul indirect discriminatoriu al taxei de poluare contestate, dat fiind faptul că nu s-a dovedit că taxa de poluare din litigiu nu ar respecta imperativul deprecierii sale în raport cu valoarea autovehiculului. O raportare la același autovehicul și la aceeași reglementare a taxei impune concluzia conform căreia această taxă scade pe măsură ce autovehiculul are o vechime mai mare.
În continuare, Curtea va examina efectele taxei în litigiu în raport cu cel de al doilea criteriu stabilit de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea T., respectiv examinând neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate.
Curtea reamintește că, potrivit susținerilor reclamantului, reglementarea fiscală română (O.U.G. nr. 50/2008) este incompatibilă cu art. 90 din Tratatul C.E., întrucât există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al U.E. și care se înmatriculează în România după 1 iulie 2008 (produsele importate) și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România (produsele naționale). În raport cu această afirmație, Curtea reține că reclamantul tinde să compare efectele actualei taxe de poluare cu tratamentul fiscal aplicabil anterior instituirii taxei de poluare.
În acest context se impune analizarea posibilității statelor membre ale Uniunii Europene a de introduce noi impozite interne și care sunt limitele acestei competenței.
Curtea subliniază că, în conformitate cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E. și cu jurisprudența Curții de Justiție, acest text interzice o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Curtea reamintește că, potrivit art. 110 T.F.U.E., „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Așadar, art. 110 T.F.U.E. nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie, și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.
Reținând că art. 110 T.F.U.E. nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, Curtea urmează să examineze situația din speță raportat exclusiv la hotărârea Curții Europene de Justiție din cauza T., în condițiile în care limitele competenței statelor membre de a introduce noi taxe interne au fost reconsiderate – sau cel puțin completate – prin această hotărâre.
Față de considerentele Hotărârii T., Curtea reține că art.110 T.F.U.E. obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, Curtea subliniază opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv O.U.G. nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., Curtea constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
Astfel, nu numai că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantei în anul 2010 a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 T.F.U.E. – dar și cuantumul acestei taxe este majorat în raport cu această reglementare.
De asemenea, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Curtea subliniază că prin Hotărârea T. – deși Curtea Europeană de Justiție pare să fi avut în vedere cuantumul ridicat al taxei de poluare – nu a fost stabilit un procentaj minim al taxei de poluare și care să fi fost acceptat de Curtea Europeană de Justiție ca fiind nediscriminatoriu. Astfel, de pildă, nu rezultă din Hotărârea T. că ar fi nediscriminatorie o taxă de poluare care ar avea un cuantum de 10% sau 15% din valoarea de piață a autovehiculului supus acestei taxe, Curtea Europeană de Justiție reținând că întreaga reglementară a taxei de poluare – astfel cum a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – contravine art. 110 T.F.U.E.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantei și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E.
În ceea ce privește solicitarea recurentei de obligare a chematei în garanție la plata către Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. a dobânzilor legale aferente taxei de poluare, Curtea constată că aceasta cerere este întemeiată față de împrejurarea că prin sentința atacată s-a dispus obligarea atât a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița cât și a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. la plata dobânzilor legale, și în mod eronat s-a dispus obligarea chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu București la plata către pârâte doar a taxei de poluare, fără a se dispune și restituirea către aceste pârâte și a dobânzilor legale.
Față de aceste aspecte, Curtea va admite recursul formulat de parata AFP Resita prin DGFP C. S., va modifica in parte sentința atacata in sensul ca va obliga chemata in garanție AFM București la plata câtre parata si a dobânzilor legale aferente taxei de poluare restituite.
Curtea va menține in rest dispozițiile sentinței atacate.
Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de parata AFP Resita prin DGFP C. S. in contradictoriu cu reclamantul D. C. I. si chemata in garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU împotriva sentinței civile nr.344/09.03.2012 pronunțata de Tribunalul C. S. in dosar nr._ .
Modifica in parte sentința atacata in sensul ca obliga chemata in garanție AFM București la plata câtre parata si a dobânzilor legale aferente taxei de poluare restituite.
Menține in rest dispozițiile sentinței atacate.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Irevocabila.
Pronunțata in ședința publica, azi, 05.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. R. O. R. P.
GREFIER
M. S.
Red.DD/20.02.2013
Tehnored.MS/28.02.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul C.-S. – judecător M. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 04/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9873/2013.... → |
|---|
