Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 874/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 874/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 6191/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -13.06.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.874
Ședința publică din 05.03.2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în nume propriu și în calitate de reprezentantă a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sânicolau M., în contradictoriu cu reclamantul intimat O. F. I., si chemata in garanție intimată Administrația F. pentru Mediu, împotriva sentinței civile nr. 613 din 07.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus întâmpinare la care a anexat și certificatul de înmatriculare al autoturismului pentru care s-a achitat taxa pe poluare solicitată.
Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31.08.2011 pe rolul Tribunalului T. sub nr._, reclamantul O. F. I., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația F. pentru Mediu București, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea actelor administrative emise de pârâtele de rangul 1 și 2, respectiv actul cu nr._/06.07.2011, precum și actul cu nr._/10.08.2011, privind modul de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1470 lei achitată cu titlu de taxă de poluare prin chitanța . nr._/06.08.2008 și la plata dobânzilor aferente astfel cum este prevăzut de art. 124 Cod procedură fiscală, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 613 din 07.03.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamantul O. F. I., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect anulare act administrativ, în parte.
A dispus anularea actelor înregistrate cu nr._/06.07.2011 și_/10.08.2011 emise de pârâtele A.F.P. Sânnicolau M. și D.G.F.P. T..
A obligat pârâta A.F.P. Sânnicolau M. la restituirea către reclamant a sumei de 1.470 lei și a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până în momentul achitării efective.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 1543,3 lei.
A respins în rest acțiunea.
În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut următoarele:
Prezenta cauză are ca obiect cererea reclamantului de anulare a actelor administrativ fiscale și restituirea sumei plătite la Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. cu titlul de taxă pe poluare impusă de O.U.G. 50/2008.
În fapt prin chitanța nr._/06.08.2008, emisă de AFP Sânnicolau M., reclamantul a achitat suma de 1.470 lei cu titlul de taxă pe poluare, pentru autoturismul marca Volkswagen cumpărat din Germania.
La data de 16.06.2011, reclamantul a solicitat restituirea sumei aferente taxei de poluare, la care a primit răspuns prin adresa nr._/06.07.2011, emisă de către pârâta A.F.P. Sânnicolau M..
La data de 12.07.2011, reclamantul a depus contestație la pârâta D.G.F.P. T., la care a primit răspuns prin Decizia nr._/10.08.2011.
Prin acțiunea de față s-a solicitat anularea adresei nr._ din 06.07.2011, a Deciziei nr._/10.08.2011, restituirea sumei achitată în mod ilegal în raport cu art. 90 din Tratatul CE, dobânzile legale și cheltuieli de judecată.
Pârâta D.G.F.P. T. pentru aceasta și în reprezentarea A.F.P. Sânnicolau M., în apărare, a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a celor două pârâte, D.G.F.P. T. și A.F.P. Sânnicolau M.. De asemenea, instanța din oficiu a invocat aceeași excepție pentru pârâta A.F.M.
Tribunalul a constatat următoarele: calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Or în cauză se constată că actele ce se solicită a fi anulate, au fost emise de către Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. și D.G.F.P. T.. Totodată s-a constatat că între reclamant și pârâta A.F.M. nu există vreun raport juridic. În consecință instanța a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă pentru pârâtele D.G.F.P. T. și A.F.P. Sânnicolau M. și a admis-o pentru pârâta A.F.M..
Pe fondul cauzei s-a reținut că potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alineatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Pe plan intern, s-a reținut ca taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor.
Conform art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Curtea Europeană de Justiție analizând taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 –prin Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE a examinat compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a declarat că, „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
Reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art. 110 TFUE.
Examinând considerațiile Curții Europene de Justiție din hotărârea T., s-a reținut că:
- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că este nelimitată competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe;
- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;
- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;
- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;
- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de considerentele Hotărârii T., s-a reținut că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, s-a reținut opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., instanța a constatat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
Astfel, nu numai că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantului a fost calculată potrivit OUG nr. 50/2008 declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE.În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare a fost înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Prin urmare, instanța a dispus anularea actelor înregistrate cu nr._/06.07.2011 și_/10.08.2011 emise de pârâtele A.F.P. Sânnicolau M. și D.G.F.P. T., obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. să achite reclamantului suma de 1.470 lei, reprezentând taxă de poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, se reține că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.
Așadar, materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală.
În ceea ce privește termenul de la care sunt datorate aceste sume, s-a reținut că, potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, s-a reținut că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, s-a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, instanța a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Astfel, instanța a dispus anularea adresei nr._/06.07. 2011 și a Deciziei nr._/10.08.2011 ca nelegale. A obligat pârâta A.F.P. Sânnicolau M. la restituirea către reclamant a sumei de 1.470 lei, reprezentând taxă pe poluare. În baza art. 124 coroborat cu prev. art 70 din O.G.92/2003 a obligat pârâta A.F.P. Sânnicolau M. la plata către reclamant a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până in momentul achitării efective.
De asemenea, a obligat pârâtele A.F.P. Sânnicolau M. și D.G.F.P. T., care se află în culpă procesuală, la plata către reclamant a sumei de 1543,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 1500 lei reprezintă onorariu avocat potrivit chitanței nr.15/01.03.2012 și 43,3 lei taxe judiciare.
În cauză a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în nume propriu și în calitate de reprezentantă a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sânicolau M., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. T., respingerii cererii privind anularea actelor administrative, respingerii ca neîntemeiata a cererii privind obligarea paratelor la plata dobânzilor și respingerii ca neîntemeiată a cererii privind obligarea la plata cheltuielilor de judecata solicitate.
În motivare recurenta critică instanța de fond pentru că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. T. considerând că decizia de calcul a taxei pe poluare a fost emisă de această instituție, însă în fapt această decizie a fost emisă tot de Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M.. Întrucât nu se solicită anularea vreunui act emis de Direcția G. a Finanțelor Publice T., aceasta nu poate sta în cauză în calitate de pârâtă.
Pârâta recurentă arată că, pe fond cererea reclamantului este neîntemeiată și solicită respingerea acesteia având în vedere prevederile O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, instituie obligația plații unei taxe de poluare la prima înmatriculare a unui autoturism în România.
Învederează instanței că ordonanța sus amintită a fost adoptată cu acordul prealabil al Comisiei Europene, fiind, astfel, în deplină concordanță cu normele europene. De altfel, acest lucru se desprinde cu exactitate și din preambulul actului normativ, unde se prevede: "În scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislația comunitara în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene"
Așadar, acest act normativ nou aplicabil în domeniul industriei auto nu este în contradicție cu dispozițiile comunitare aplicabile și nici cu prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, așa cum încearcă sa convingă reclamantul. De altfel, apreciază ca prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente cauzei, întrucât, aceasta taxa nu se mai constituie ca un impozit fiscal, nefăcându-se venit la bugetul statului, ci, așa cum prevede art. 1 din ordonanța: " … constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului"
Pârâta recurentă mai arată că, totodată, nu poate fi vorba nici de discriminare, atâta vreme cât obligația plații taxei de poluare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, neaflându-ne, în prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Așa încât, în mod corect, în baza art. 5 din OUG nr.50/2008 și a art.3 din NM de aplicare a ordonanței, organul competent și anume Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. a calculat taxa pe poluare datorata de reclamanta prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule.
Se arata ca taxa de poluare este datorată de orice persoana care dorește să înmatriculeze un autoturism în România, indiferent de proveniența sau vechime, în baza legii, respectiv O.U.G. nr.50/2008, act normativ emis în spiritul legislației comunitare în acest domeniu și în deplina concordanta cu exigentele Comisiei Europene și cu Tratatul Comunității Europene.
În ceea ce privește acordarea dobânzilor legale aferente, recurenta solicită respingerea acestui capăt de cerere, având în vedere că taxa achitată de reclamant nu este purtătoare de dobânzi, neexistând vreun temei legal în acest sens.
Recurenta mai solicită instanței să fie scutită de la plata cheltuielilor de judecată întrucât încasarea taxei pe poluare nu s-a făcut abuziv de către Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., ci în mod corect, în baza prevederilor OUG nr. 50/2008.
Reclamantul intimat a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare plătite la data de 06.08.2008 cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat anterior în Germania la data de 23.06.1994.
Curtea constată că prin decizia de stabilire a taxei de poluare nr. 155/06.08.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. s-a statuat ca reclamantul sa achite suma de 1470 lei cu titlu de taxa de poluare.
Reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei achitată, înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. sub nr._/16.06.2011, cerere care a fost respinsă de către Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M..
Împotriva acestui răspuns reclamantul a formulat contestație care a fost respinsă de Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. prin decizia nr._/10.08.2011.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice T., Curtea constată că aceasta este întemeiată întrucât în cererea promovată în fața instanței de contencios administrativ reclamantul nu a solicitat anularea vreunui act emis de această instituție publică. Raporturile juridice se stabilesc între reclamant și Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., în calitate de emitentă a deciziei de calcul a taxei de poluare.
Astfel fiind, Curtea va admite recursul formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice T. în nume propriu și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte și va respinge acțiunea reclamantului în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind promovată împotriva unei instituții fără calitate procesuală pasivă. Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
În ceea ce privește recursul introdus de Direcția G. a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., Curtea constată că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant Curtea consideră necesară expunerea prealabilă legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea reține că taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Conform art. 110 T.F.U.E. (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Curtea subliniază că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona.
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie însă Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului.
Examinând compatibilitatea cu art. 110 T.F.U.E. a taxei de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Curtea precizează, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
Curtea reține că în prezenta cauză, reclamantul a contestat legalitatea impunerii taxei de poluare plătite în anul 2010 pentru înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism marca Ford Focus.
Curtea constată că se impune analizarea incidenței în cauză a hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 T.F.U.E. și reglementarea română a taxei de poluare conform O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin O.U.G. nr. 208/2008.
Curtea subliniază însă că modificările ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale O.U.G. nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare (care a fost majorat), iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 T.F.U.E. și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată și prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 T.F.U.E. și reglementarea română a taxei de poluare conform O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Curtea retine ca, potrivit susținerilor reclamantului, reglementarea fiscală română (O.U.G. nr. 50/2008) este incompatibilă cu art. 90 din Tratatul C.E., întrucât există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al U.E. și care se înmatriculează în România după 1 iulie 2008 (produsele importate) și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România (produsele naționale). În raport cu această afirmație, Curtea reține că reclamanta tinde să compare efectele actualei taxe de poluare cu tratamentul fiscal aplicabil anterior instituirii taxei de poluare.
Curtea urmează să examineze aceste susțineri în raport cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, începând cu verificarea incidenței în speță a art. 110 T.F.U.E. și continuând că analizarea caracterului pretins discriminatoriu al taxei de poluare.
Așadar, potrivit acestei reglementări, stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa de poluare sunt supuse reglementării Codului de Procedură Fiscală, care constituie dreptul comun în materia stabilirii și contestării obligațiilor fiscale.
În acest sens, a fost emis Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Conform art. 2.9 din Procedura privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule – care constituie Anexa nr. 1 la ordinul menționat – „Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule emisă este decizie sub rezerva verificării ulterioare, potrivit art. 90 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Curtea constată că aplicarea art. 110 T.F.U.E. (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației U.E. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 T.F.U.E. și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
Curtea constată, în acest context, că reclamantul-recurent a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art. 110 T.F.U.E.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, discriminarea fiscală interzisă de art. 110 T.F.U.E. poate fi directă sau indirectă.
În ceea ce privește discriminarea directă, Curtea de Justiție a reținut că reglementarea fiscală română (O.U.G. nr. 50/2008) nu introduce un impozit direct discriminatoriu. Conform paragrafului nr. 36 din hotărârea T., „în acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin O.U.G. nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”.
În raport cu această analiză a Curții Europene de Justiție – incidentă în mod indiscutabil și în prezenta speță, în condițiile în care regimul juridic al taxei de poluare nu a suferit modificări sub acest aspect față de reglementarea inițială din O.U.G. nr. 50/2008, Curtea reține că taxa de poluare din litigiu nu are un caracter direct discriminatoriu din punct de vedere al art. 110 T.F.U.E.
Conform jurisprudenței Curții de Justiție, impozitarea internă poate fi discriminatorie nu numai în mod direct, dar și în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
Analizarea pretinsului caracter indirect discriminatoriu al taxei de poluare impune urmarea pașilor trasați de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea T.. Astfel, conform paragrafului nr. 38 din această hotărâre, Curtea de Justiție a statuat că „pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008”.
Așadar, Curtea de Justiție a instituit prin această hotărâre o dublă examinare a taxei în litigiu în raport cu reglementarea art. 110 T.F.U.E.
În primul rând, se impune examinarea împrejurării dacă taxa de poluare este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008.
În al doilea rând – și aici Curtea de Justiție a completat criteriile de determinare a efectului indirect discriminatoriu al unei taxe interne aplicabilă la înmatricularea autovehiculelor second hand – instanța supremă a Uniunii Europene a reținut că precizând că „va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008”.
Curtea constată că această constatare a instanței de contencios european implică, pentru prima dată, o comparare a efectelor noii taxe cu tratamentul fiscal aplicabil anterior intrării ei în vigoare.
O astfel de constatare impune, totodată, și reevaluarea jurisprudenței anterioare a Curții de Apel în raport cu acest criteriu suplimentar de examinare a pretinsului caracter indirect discriminatoriu al taxei de poluare.
Conform celor arătate anterior, Curtea Europeană de Justiție impune, în respectarea art. 110 T.F.U.E., ca în stabilirea cuantumului taxei să se țină seama de deprecierea reală a autovehiculului taxat, respectiv de vechimea acestuia.
Curtea reține – în primul rând – că stabilirea taxei de poluare trebuie făcută în sensul reducerii cuantumului acestei taxe pe măsura creșterii vechimii autovehiculului respectiv. Astfel, taxa impusă pentru un autovehicul cu o vechime de un an trebuie să fie mai mare decât taxa impusă unui autovehicul cu aceleași caracteristice tehnice, dar care are o vechime de 2 ani.
De aici se desprinde concluzia că o taxă care crește pe măsură ce autovehiculul are o vechime mai mare este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
În al doilea rând, Curtea Europeană de Justiție și Comisia fac referire la valoarea reziduală a taxei impuse la înmatricularea anterioară a autovehiculelor plasate deja pe piața statului membru în cauză.
În raport cu aceste considerații, stabilirea posibilului caracter discriminatoriu al taxei de poluare ar impune în prealabil o . operațiuni, si anume: stabilirea valorii de circulație a autoturismului în litigiu la momentul înmatriculării în România; stabilirea valorii de circulație pe care ar avea-o autoturismul în litigiu în stare nouă; stabilirea proporției între cele două valori de circulație, pentru a identifica gradul de depreciere a valorii de circulație a autoturismului în cauză; stabilirea cuantumului taxei de poluare impusă autoturismului în litigiu la momentul înmatriculării în România; stabilirea cuantumului taxei de poluare care ar fi fost impusă aceluiași autoturism dacă ar fi fost înmatriculat în stare nouă; stabilirea proporției între cele două taxe de poluare, pentru a identifica gradul de depreciere/reducere a taxei față de taxa care ar fi datorată pentru autoturismul înmatriculat în stare nouă; compararea procentului de depreciere a valorii de circulație a autoturismului (obținut la punctul c) cu procentul în care s-a depreciat/redus taxa de poluare (menționat la punctul f).
Așadar, în măsura în care s-ar constata că pentru un autoturism a cărui valoare de circulație s-a depreciat cu 30% față de valoarea de circulație pe care o avea în stare nouă, taxa de poluare impusă acestui autovehicul trebuie să sufere o depreciere de cel puțin 30% față de taxa de poluare care ar fi fost impusă aceluiași autoturism dacă ar fost înmatriculat în stare nouă.
Curtea subliniază că există posibilitatea probării faptului că deprecierea autovehiculului rulat este mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în anexa nr. 4 la Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, conform art. 5 alin. 6 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686/2008, care prevede că „suma reprezentând taxa ce urmează a fi plătită, calculată potrivit prevederilor art. 6 din ordonanță, poate fi ajustată și atunci când persoana care solicită înmatricularea unui autovehicul rulat face dovada, pe baza expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", că deprecierea autovehiculului rulat este mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în anexa nr. 4 la ordonanță”.
În consecință, Curtea constată că – în vederea stabilirii posibilului caracter discriminatoriu al taxei în litigiu – s-ar impune stabilirea valorii de circulație a autoturismului în litigiu la data înmatriculării acestuia în România (când s-a plătit taxa de poluare contestată), precum și valoarea de circulație a aceluiași autoturism în stare nouă.
De asemenea, s-ar impune determinarea cuantumului taxei de poluare care ar fi fost plătită în cazul în care același autoturism ar fi fost înmatriculat în stare nouă.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că reclamantul nu a probat caracterul indirect discriminatoriu al taxei de poluare contestate, dat fiind faptul că nu s-a dovedit că taxa de poluare din litigiu nu ar respecta imperativul deprecierii sale în raport cu valoarea autovehiculului. O raportare la același autovehicul și la aceeași reglementare a taxei impune concluzia conform căreia această taxă scade pe măsură ce autovehiculul are o vechime mai mare.
În continuare, Curtea va examina efectele taxei în litigiu în raport cu cel de al doilea criteriu stabilit de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea T., respectiv examinând neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate.
Curtea reamintește că, potrivit susținerilor reclamantului, reglementarea fiscală română (O.U.G. nr. 50/2008) este incompatibilă cu art. 90 din Tratatul C.E., întrucât există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al U.E. și care se înmatriculează în România după 1 iulie 2008 (produsele importate) și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România (produsele naționale). În raport cu această afirmație, Curtea reține că reclamantul tinde să compare efectele actualei taxe de poluare cu tratamentul fiscal aplicabil anterior instituirii taxei de poluare.
În acest context se impune analizarea posibilității statelor membre ale Uniunii Europene a de introduce noi impozite interne și care sunt limitele acestei competenței.
Curtea subliniază că, în conformitate cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E. și cu jurisprudența Curții de Justiție, acest text interzice o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Reținând că art. 110 T.F.U.E. nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, Curtea urmează să examineze situația din speță raportat exclusiv la hotărârea Curții Europene de Justiție din cauza T., în condițiile în care limitele competenței statelor membre de a introduce noi taxe interne au fost reconsiderate – sau cel puțin completate – prin această hotărâre.
Față de considerentele Hotărârii T., Curtea reține că art.110 T.F.U.E. obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, Curtea subliniază opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv O.U.G. nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., Curtea constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantei și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E.
Astfel fiind, Curtea constată că este neîntemeiat recursul formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice T. în numele Administrației Finanțelor Publice Sânnicolau M., context în care îl va respinge.
Totodată, Curtea va lua act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. in nume propriu in contradictoriu cu reclamantul O. F. I., pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânicolau M. si chemata in garanție Administrația F. pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 613/07.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința atacată în sensul ca admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice T. si respinge acțiunea reclamantului în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind promovată împotriva unei instituții fără calitate procesuală pasivă.
Menține in rest dispozițiile sentinței atacate.
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sânicolau M..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. R. P. R. O.
GREFIER
M. S.
Red.DD/25.03.2013
Tehnored.MS/29.03.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul T. – judecător N. A. F.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 15/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 877/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
