Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9023/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9023/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 9043/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.9023
Ședința publică din 27 septembrie 2013
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: I. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – S., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Reșița, împotriva Sentinței civile nr. 716/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat N. M. D. și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul Registratură, la data de 27 septembrie 2013, reclamantul intimat a depus concluzii scrise, împuternicire avocațială și chitanță fiscală ce atestă achitarea onorariului de avocat în cuantum de 400 lei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și faptul că s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, sens în care o reține spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 716/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu.
A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul N. M. D., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI REȘIȚA și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
A fost respinsă acțiunea reclamantului față de pârâta Administrația F. pentru Mediu, pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost anulată decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 1163/01.10.2008.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, față de reclamant, la restituirea sumei de 2.230 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 27.07.2011 până la data plății efective a taxei de poluare.
A fost obligată pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 339,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și a fost obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 2.230 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă.
Împotriva acestei hotărâri pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – S., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Reșița, a declarat recurs, invocând excepția neîndepliniri procedurii prealabile, reclamantul nu a urmat procedura prealabilă administrativă, prevăzută de art. 7 (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată de art. 205 Cod procedură fiscală, art. 41 Cod procedură fiscală.
În acest context, se invocă tardivitatea formulării procedurii prealabile administrative, în raport cu dispozițiile art. 207 (1) Cod procedură fiscală, termenul vizat de normă, de 30 de zile, fiind depășit, cu consecința sancțiunii decăderii.
Pe fondul cauzei, se susține compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu art. 110 din TFUE, actul normativ fiind emis tocmai pentru a asigura conformitatea dreptului intern cu dreptul U.E.
Totodată, hotărârea este criticată și prin prisma dispozițiilor art. 124, art. 70 alin. 1 și art. 117 alin.1 lit. f Cod procedură fiscală, susținându – se faptul că cererea reclamantului, care s–ar circumscrie acestora ar fi cererea de restituire formulată în baza sentinței civile pronunțată de prima instanță, în prezenta cauză, după ce aceasta ar deveni irevocabilă și evident favorabilă reclamantului.
Astfel, de la data depunerii cererii de restituire în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile favorabile reclamantului, se calculează termenul de 45 de zile iar, în caz de nerespectare, ar fi obligată pârâta recurentă la plata dobânzilor conform Codului de procedură fiscală.
Prin urmare, se susține că, în mod eronat, prima instanță a apreciat că cererea, la care se raportează termenul de 45 de zile, ar fi cea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Reșița, la data de 27.07.2011.
În cauză, reclamantul intimat a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Cu privire la excepțiile invocate, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul Deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.
Mai mult, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În același timp, în jurisprudența CJUE - cauza Metallgesellschaft și Hoechst, s-a statuat că restituirea taxelor prevalate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării în momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ipoteză identificată în prezenta cauză.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Cu privire la dobânzile legale acordate, aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, nu pot fi reținute în cauză nici susținerile recurentei referitoare la stabilirea eronată a momentului de la care se pot acorda dobânzi aferente taxei pe poluare percepute de la reclamant.
Prin hotărârea din 18.04.2013, dată de CJUE în cauza C-565/11, I., s-a statuat în sensul că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, (precum cel instituit prin art. 124 C.pr.fiscală – n.n.) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”. Aplicând cu prioritate dispozițiile din legislația Uniunii Europene, astfel interpretate de CJUE cu forță obligatorie pentru judecătorul național, se constată necesar a fi înlăturate prevederile din dreptul național, anume, art. 124 alin. 1 C. pr. fiscală, care permit acordarea dobânzilor doar după expirarea unui termen de 45 de zile de la înregistrarea la organul fiscal a cererii de restituire, urmând a fi recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de dobânzi aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare chiar de la data plății acesteia.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – S., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Reșița, împotriva Sentinței civile nr. 716/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat N. M. D. și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof. Univ. Dr. L. B. E. N. M. BACĂU
GREFIER,
I. B.
Red.L.B/21.10.2013
Tehnored. I.B. 2 ex./21.10.2013
Primă instanță: M.I. – Tribunalul C. - S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 877/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4257/2013.... → |
|---|
