Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7730/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7730/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-08-2013 în dosarul nr. 8047/115/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.7730
Ședința publică din 6 august 2013
P.:E. N.
JUDECĂTOR:R. P.
JUDECATOR:A. P.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița, împotriva sentinței civile nr.452/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată ., având ca obiect contestație act administrativ fiscal-restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, observând că prin registratură reclamanta intimată a depus la dosar împuternicire avocațială și întâmpinare, văzând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată finalizată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.452/27.02.2013 Tribunalul C.-S. a admis acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița, având ca obiect pretenții, a dispus restituirea taxei de primă înmatriculare în cuantum de 4742 lei și a dobânzilor legale prevăzute de art.124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire și până la restituirea efectivă și a obligat pârâta la 339,3 lei cheltuieli de judecată fața de reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Constatând că instituirea taxei de primă înmatriculare prin dispozițiile art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona),Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantei este admisibilă, în condițiile în care taxa de primă înmatriculare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP C.-S. - AFP Reșița care a solicitat respingerea cererii reclamantei, în temeiul art. 11 din OUG nr. 50/2008, care are aplicabilitate în cauză, în condițiile în care Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate invocare cu privire la această normă legală.
În subsidiar, s-a făcut trimitere la dispozițiile din OUG nr.50/2008, susținându-se că prin adoptarea sa legislația națională a devenit conformă cu dreptul comunitar întrucât prin art.12 alin.3 s-a consacrat o taxare echitabile oferindu-se astfel o soluție legal obligatorie prezentei cauze.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304, 304 ind. 1 C.pr.civ., instanța constată următoarele:
Prin acțiunea promovată în cauză reclamanta a solicitat a se dispune restituirea taxei speciale pentru autovehicule și autoturisme, percepută în temeiul art. 214 ind. 1-3 C.fiscal de pârâta AFP Reșița.
Instanța constată că este învestită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. 1, coroborat cu art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, prin care se pretinde a fi nejustificat refuzul tacit al pârâtei de a dispune restituirea taxei speciale pentru autoturisme, percepută în temeiul art. 214 ind. 1 Cod fiscal.
Acțiunea promovată, astfel calificată, este întemeiată. Contrar susținerilor recurentei, taxa specială de primă înmatriculare a fost instituită de legiuitorul român cu încălcarea dispozițiilor fostului art. 90 TCE, în condițiile în care art. 214 ind. 1 Cod fiscal prevede stabilirea cuantumului taxei de poluare printr-o formulă de calcul care include deprecierea, o dată cu vechimea, a vehiculului, dar nu și alte elemente care diferențiază aceste produse, dintre cele considerate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca și criterii obiective, cum ar fi valoarea emisiilor de CO2. Mai mult, se poate constata printr-un calcul simplu, că formula de calcul din art. 214 ind. 1 alin. 3 Cod fiscal determină creșterea nivelului taxei cu vechimea autovehiculului, iar nu scăderea acesteia, astfel cum s-ar impune, potrivit interpretării date fostului art. 90 din TCE în jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Cum, deci, potrivit art. 214 ind. 1 Cod fiscal, în forma în vigoare la 21.11.2008, când reclamantul a achitat taxa specială percepută pentru autovehiculele de tipul celui achiziționat de aceasta creștea o dată cu vechimea, se poate aprecia că aceasta împovăra suplimentar autovehiculele importate, prin comparație cu cele cumpărate de pe piața internă, a căror valoare de piață scade cu vechimea, împreună cu valoarea reziduală a taxei interne pe care a include. O atare formulă de calcul este, deci, contrară dispozițiilor fostului art. 90 din TCE, actualul art. 110 TFUE, potrivit jurisprudenței mai sus citate a Curții de Justiție a Uniunii Europene, căci împovărează suplimentar autovehiculele de ocazie importate din alte state membre UE, constituind astfel o limitare a liberei circulații a mărfurilor pe care articolul respectiv din Tratat o garantează.
Apar astfel fondate susținerile reclamantei conform cărora taxa percepută de către pârâtă ar fi contrară actualului art. 110 TFUE, art. 90 TCE, la data achitării ei, care se aplică cu prioritate față de dreptul intern, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, astfel încât, se impune a fi restituită acestuia.
Urmează ca instanța să înlăture apărările pârâtei, potrivit cărora aceasta ar putea fi obligată la restituirea doar parțială a sumei pretinse, anume, în cuantumul reglementat de art. 11 din OUG nr. 50/2008, căci, o atare interpretare ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 din Constituția României, creând, totodată, un tratament discriminatoriu între persoanele care au obținut restituirea sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, în baza unor hotărâri judecătorești, anterior adoptării OUG nr. 50/2008 și cei care, precum reclamanta, nu au demarat sau finalizat un atare demers judiciar până la acel moment, deși situația lor este, în fapt, identică, de vreme ce taxa a fost percepută anterior, iar plata nu a dat naștere unor situații de fapt care să producă efecte în timp și care s-ar putea analiza ca facta pendentia, pentru a se aprecia că intră sub incidența legii noi, anume, a dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008.
Mai mult, se poate observa că, astfel cum am arătat mai sus, însăși formula de calcul a taxei percepute de la reclamantă este stabilită de către legiuitor cu nesocotirea art. 90 din TCE, astfel încât efectul constatării unei atari nelegalități nu poate fi limitat la ajustarea cuantumului taxei la nivelul taxei de poluare, de vreme ce formula de calcul a acesteia este radical diferită, fiind direct proporțională cu vechimea autoturismului, iar nu invers proporțională cu aceasta. Așadar, nu s-ar putea considera de plano, în cauză, că prin plata diferenței dintre taxa specială prevăzută de art. 214 ind. 1 Cod fiscal și taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2009 s-ar asigura ajustarea taxei la nivelul valorii reziduale corespunzătoare formulei de calcul anterioare, atâta timp cât aceasta este radical diferită de cea introdusă de Ordonanța din 2008. Așadar, instanța apreciază că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea integrală a sumei achitate cu titlu de taxă specială pentru autoturisme.
Din acest punct de vedere, vor fi înlăturate susținerile recurentei, potrivit cărora organismele Uniunii Europene ar fi apreciat că taxa instituită prin art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 Cod fiscal ar fi conformă cu exigențele din fostul art. 90 TCE, căci considerentele expuse în cererea de promovare a căii de atac vizează, în fapt, taxa pe poluare instituită prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, printr-o formulă de calcul esențialmente diferită de cea reglementată de Codul fiscal. Așadar, împrejurarea că această din urmă taxă a fost considerată de Comisia Europeană conformă cu exigențele Tratatului nu implică o validare, din acest punct de vedere, a taxei interne stabilite anterior cu încălcarea dreptului comunitar, după cum am arătat deja.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C.–S. -Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr.452/27.02.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata . .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.08.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
E. N. R. P. A. P.
GREFIER,
G. K.
Red.:.
Tehnored./GK/ 2 ex./ 12.08.2013
Inst.fond:Tribunalul C.-S. :jud.Vegheș A. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5645/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6/2013.... → |
|---|
