Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 9258/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. L.
JUDECĂTOR: DR. C. P.
JUDECĂTOR: M. C. DICA
GREFIER: F. B.
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanta-recurentă L. A. și pârâta-recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane împotriva sentinței civile nr. 1119/17 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat B. M. V. pentru reclamanta-recurentă L. A., lipsă fiind pârâta-recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Băile – Herculane și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului-recurent depune la dosar chitanța cu . nr. 554 și împuternicire avocațială.
Nemaifiind de formulat alte cereri, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului-recurent solicită admiterea recursului reclamantului astfel cum a fost formulat în scris și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul acordării în totalitate a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial din primă instanță, în cuantum de 1000 lei, și menținerea în rest a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată în recurs, în cuantum de 620 lei, precum și respingerea recursului formulat de către pârâtă ca nefondat.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1119/17 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..
A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta L. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la restituirea sumei de 4.585 lei, cu titlu de taxă de poluare.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la plata dobânzilor legale, conform considerentelor hotărârii.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la plata sumei de 343,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. împotriva Administrației F. pentru Mediu București.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. nu are calitatea procesuală pasivă în cauză, întrucât nu este emitenta deciziei de calcul a taxei de poluare și nici nu are calitatea de instituție ce a refuzat restituire acestei taxe, iar pe acest considerent a procedat și la respingerea excepției lipsei procedurii prealabile și a cererii de chemare în garanție, apreciind că au fost formulate de o parte fără calitate procesual pasivă.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat că instituirea taxei de poluare prin OUG nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), astfel încât Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantei este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Tribunalul a reținut că legislația care reglementează dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este dispusă de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, coroborat cu art. 117 și respectiv art. 70 alin. 1 Cod procedură fiscală.
În privința cheltuielilor de judecată tribunalul a observat că valoarea acestora este disproporționată față de natura cauzei și dificultatea litigiului, astfel încât a procedat la reducerea onorariului avocațial.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul legal, reclamanta L. A. și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. -Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane.
Prin recursul declarat de reclamantă s-a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul acordării în totalitate a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat din prima instanță, în cuantum de 1000 lei, și menținerea în rest a sentinței.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, că onorariu de avocat solicitat la fond nu a stabilit doar în considerarea prezentării avocatului la instanță, ci având în vedere și alte activități ale acestuia: ridicarea de la Serviciul Public Comunitar Regim permise de conducere a copiilor după dovada înmatriculării anterioare a autoturismului într-un stat membru; îndeplinirea procedurii prealabile cu Administrația Finanțelor Publice, ridicarea de la finanțe a copiilor deciziei de calcul și chitanței de plată.
Din întregul onorariu încasat, avocatul trebuie sa plătească taxe si impozite statului, astfel încât onorariul efectiv al avocatului pentru munca prestată este de 44,5% lei net.
Recursul reclamantului nu a fost motivat în drept.
Pârâta-intimată nu a depus întâmpinare, deși a fost citată cu această mențiune.
Prin cererea de recurs, pârâta a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței civile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative, iar în subsidiar, să se dispună modificarea în parte a hotărârii recurate, ca fiind netemeinică și nelegală, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., admiterea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a excepției tardivității formulării procedurii prealabile administrative, precum și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, respectiv admiterea cererii de chemare în garanție.
În motivarea cererii de recurs se susține, în esență, că, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 205, art. 41 și art. 85 din Codul de procedură fiscală, că, înainte de a se adresa instanței de judecată, reclamanta trebuia să formuleze contestație împotriva actului administrativ fiscal, respectiv împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, însă aceasta nu a formulat o astfel de contestație.
Totodată, se arată că cererea de chemare în judecată este tardivă prin raportare la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 și la data comunicării deciziei de calcul a taxei de poluare.
Prima instanță nu s-a pronunțat, prin hotărârea recurată, asupra excepțiilor neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a tardivității, invocate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane prin întâmpinare.
Având în vedere dispozițiile art. 1, art. 2 și art. 3 lit. k din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice, aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. are calitate procesuală pasivă în cauză.
Cu privire la fondul cauzei se susține, în esență, că, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește”, adoptarea taxei făcându – se în scopul asigurării protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.
Astfel cum este reglementată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, taxa de poluare este conformă cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Codul de procedură civilă.
Reclamantul-intimat nu a depus întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.
Examinând recursul reclamantei prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, cheltuielile de judecată dovedite de partea care a câștigat procesul pot fi puse integral sau parțial în sarcina celui căzut în pretenții, în considerarea culpei procesuale a acestuia, în cadrul unui raport juridic de drept procesual legat exclusiv și direct între reclamant și pârât, respectiv între cel care a câștigat procesul și cel căzut în pretenții, care nu îl include pe avocatul angajat.
În cadrul acestui raport juridic, sumele achitate sau pretinse nu pot fi calificate drept venituri impozabile și nu sunt purtătoare de TVA sau alte contribuții la bugetul de stat ori de cotizații la casa de asigurări a avocaților. Suma astfel stabilită este integral datorată de pârâtul căzut în pretenții, fără ca din conținutul său să se achite alte contribuții.
În mod distinct, poate fi identificat, în speță, raportul juridic de drept civil născut între avocat și clientul său, respectiv reclamanta-recurentă din litigiul pendinte, raport născut din contractul de asistență juridică, în executarea căruia reclamantul a achitat onorariul avocațial. În cadrul acestui raport drepturile și obligațiile avocatului și ale clientului trebuie îndeplinite în baza principiului forței obligatorii a contractului, independent de soluția pronunțată de instanță asupra cererii de obligare a pârâtului căzut în pretenții la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate în cursul procesului. Aceasta deoarece, instanța de judecată nu este îndreptățită să intervină în executarea contractului legal încheiat, pentru că ar încălca principiul libertății contractuale.
O atare imixtiune nu s-a produs în cauză, deoarece instanța de fond nu a statuat în sensul că onorariul încasat de avocat de la reclamant nu ar fi datorat de aceasta.
Astfel fiind, în cadrul raportului de drept procesual, obligația de plată a celui căzut în pretenții trebuie dimensionată în funcție de culpa procesuală și, pentru ca aceasta să se situeze la un nivel rezonabil, astfel cum impune art. 274 alin. 3 din codul de procedură civilă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la cerințele și garanțiile unui proces echitabil, în funcție de anumite criterii, cum ar fi: valoarea obiectului procesului, volumul de muncă depus de avocat, complexitatea cauzei.
Împrejurarea că din întregul onorariu încasat, avocatul trebuie sa plătească taxe si impozite statului, astfel încât onorariul efectiv al avocatului pentru munca prestată este de 44,5% lei net, nu înlătură posibilitatea instanței de a cenzura cuantumul acestuia în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă permit instanței de judecată să diminueze onorariul avocațial achitat de către reclamant, avocatului angajat, în condițiile în care se constată că acesta este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii ori de munca îndeplinită de avocat.
Raportat la criteriile enumerate anterior și la prevederile art. 274 alin. 1 – alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța de recurs apreciază că suma de 1000 lei reprezintă un cuantum rezonabil al onorariului de avocat pentru prima instanță, astfel încât nu se impunea reducerea acestuia, motiv pentru care va proceda la modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la plata către reclamanta-recurentă a cheltuielilor de judecată în primă instanță, în sumă de 1043,30 lei, constând din onorariu parțial de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Examinând recursul declarat de către pârâtă prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., Curtea reține că, în speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane și a cărei restituire a fost refuzată de această autoritate fiscală.
Potrivit art. 5 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, „taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă”, definită de art. 2 lit. d, ca fiind „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Prin urmare, taxa pe poluare a fost încasată de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița, iar nu de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., care, de altfel, nu este emitentă al vreunui act administrativ atacat de către reclamant.
Posibilitatea de reprezentare a Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane nu îi conferă pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Reșița calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece mandatarul reprezintă interesele mandantului, iar nu interesele proprii.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a constat că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, dat fiind că nu este subiect pasiv în raportul de drept fiscal dedus judecății, care s-a născut între reclamantă și persoana care i-a încasat suma cu titlu de taxă pe poluare, și anume Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane, astfel încât doar Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane are calitate procesuală pasivă.
Prin decizia nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamantă a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acesteia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu, iar excepția inadmisibilității acțiunii pentru neurmarea procedurii prealabile și excepția tardivității acțiunii, invocate de către pârâta-recurentă, sunt nefondate.
Prin urmare, chiar dacă instanța de fond nu a soluționat aceste excepții, nu se impunea casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât nu sunt întrunite cerințele art. 312 alin. 5 Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește fondul pricinii, Curtea reține că reclamanta nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamanta se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2009 și, respectiv, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117/2009. Variantele ordonanței, care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamanta a achitat taxa pe poluare la data de 17.11.2009, în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată în cauza N., C-263/10.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C 263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 208/2008, iar în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
În cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Modificările ulterioare ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu au schimbat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu consecința majorării, substanțială în unele cazuri, a cuantumului taxei de poluare datorată la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 208/2008, cât și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 218/2008 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Curtea constată că taxa de poluare, instituită conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ: 1.07.2008, cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008
Pe cale de consecință, Curtea concluzionează că în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare, reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv, aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
Începând cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 208/2008 și continuând cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 218/2008 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09, neaplicabilă în prezenta cauză, iar prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare, iar nu formula de calcul sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012, se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea apreciază că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă, pentru trecut, această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu, ca fiind o taxă contrară art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Întrucât s-a reținut că taxa a fost percepută de Statul Român cu încălcarea normelor de drept comunitar, suma în litigiu a fost plătită fără existența unui titlu de creanță, astfel încât sunt incidente prevederile art. 117 alin.1 din Codul de procedură fiscală, conform cărora se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță. Pentru aceste sume, contribuabili au dreptul la dobândă, prevăzută de art. 124 din Codul de procedură fiscală, neputându-se reține că petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzii este nelegal și inadmisibil în materie fiscală, deoarece dispozițiile art. 117 și 124 Cod procedură fiscală sunt direct aplicabile.
Cererea de chemare în garanție a fost corect respinsă de către instanța de fond, prin raportare la dispozițiile art. 60 din Codul de procedură civilă, întrucât Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., care a formulat cererea, nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pârâta-recurentă nu a criticat, prin cererea de recurs, admiterea acțiunii dat fiind că reclamanta nu s-ar fi adresat Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane cu cerere de restituire a taxei în litigiu și nici modul de soluționare, de către instanța de fond, a petitului având ca obiect obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la plata dobânzii legale aferente sumei de 4585 lei, conform art. 117 și art. 124 din Codul de procedură fiscală, începând cu data expirării celor 45 de zile curse de la data înregistrării cererii de restituire a sumei și până la data restituirii efective a sumelor, astfel încât, văzând limitele investirii instanței de recurs și dispozițiile art. 3041 coroborate cu cele ale art. 304 pct. 9 și art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea va menține dispozițiile hotărârii recurate privitoare la soluționarea fondului pricinii.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 – alin. 3 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul pârâtei ca nefondat, va admite recursul reclamantei ca fiind întemeiat și va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la plata către reclamantul-recurent a cheltuielilor de judecată în primă instanță, în sumă de 1043,30 lei, urmând a menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.
Văzând dispozițiile art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga pârâta-intimată Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la plata către reclamanta-recurentă a sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând din onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane, împotriva sentinței civile nr. 1119/17 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Admite recursul promovat de către reclamanta-recurentă L. A. împotriva sentinței civile nr. 1119 din 17 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la plata către reclamantul-recurent a cheltuielilor de judecată în primă instanță, în sumă de 1043,30 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Obligă pârâta-intimată la plata către reclamanta-recurentă a sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. L. DR. C. P. M. C. DICA
Cu opinie separată, în sensul
respingerii recursului declarat de
către reclamantă și admiterii
recursului promovat de către
pârâtă, modificării în parte a
hotărârii recurate și respingerii în
tot a acțiunii, precum și a cererii
de chemare în garanție, cu
menținerea în rest a hotărârii
recurate.
GREFIER,
F. B.
Red.C.P./15.11.2013
Tehnored F.B./15.11.2013
Prima instanță: G. Ș. – Tribunalul C.-S.
OPINIE SEPARATĂ
Motivarea opiniei separate, judecător Dica M. C., în sensul admiterii recursului declarat de către pârâtă, modificării în parte a hotărârii recurate și respingerii acțiunii formulată de către reclamant, precum și a cererii de chemare în garanție, cu menținerea în rest a dispozițiilor hotărârii recurate, respectiv respingerii recursului declarat de către reclamantă.
Acțiunea reclamantei este întemeiată pe refuzul pârâtei de restituire a taxei de poluare ce formează obiectul litigiului, pretins încasată cu nerespectarea dispozițiilor legale, conform dispozițiilor art.117 alin.1 lit.d din OG nr. 92/2003, respectiv art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Însă, reclamanta nu a făcut dovada unei solicitări de restituire a taxei către organul fiscal, pentru a se analiza dacă refuzul organului administrativ de soluționare a cererii, respectiv refuzul de restituire a taxei, este nejustificat.
Legea nr.554/2004 ce reprezintă dreptul comun în materie, se referă la nesoluționarea în termenul legal sau refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, ca acte administrative asimilate, iar art.1 alin.1 din lege ce circumstanțiază obiectul acțiunii în contencios administrativ, se referă inclusiv la vătămarea unei persoane de către o autoritate publică, prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, astfel că, atât timp cât nu există o astfel de cerere, reclamantul nu poate pretinde sancționarea conduitei vătămătoare și pretins nelegale a autorității publice.
Adresarea reclamantei cu o cerere de restituire a taxei de poluare constituie o condiție de exercițiu a acțiunii în contencios administrativ, condiție ce impune a fi verificată raportat la dispozițiile art. 304 pct.9 și 304 ind.1 Cod procedură civilă.
Decizia nr.24 din 14.11.2011 pronunțată de instanța supremă prin care a fost soluționat recursul în interesul legii, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în condițiile în care, prin aceasta s-a statuat doar faptul că procedura de contestare prev. de art.7 din OUG nr.50/2008 rap. la art.205-218 C. proc. fiscal, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d, ceea ce înseamnă că procedura specială a contestației administrative în materie fiscală nu este incidentă în astfel de cauze, nu și că o astfel de acțiune poate fi promovată în lipsa unei cereri de restituire, întrucât o astfel de interpretare ar conduce la eludarea principiilor generale ale contenciosului administrativ, așa cum s-a arătat.
Prin urmare, cum o acțiune privind refuzul autorității publice de soluționare a unei cereri nu poate fi fundamentată în lipsa unei astfel de cereri, se impunea admiterea recursului pârâtei recurente, în temeiul art.304 pct.9 și art.312 alin.3 C. proc. civ, cu consecința modificării în parte a hotărârii recurate și respingerii acțiunii formulată de către reclamantă, respectiv a cererii de chemare în garanție, ca urmare a soluției pronunțate pentru cererea principală, cu menținerea în rest a dispozițiilor hotărârii recurate și anume a soluției adoptată pentru excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..
În condițiile în care se impunea admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, nu se mai putea reține culpa procesuală a pârâtei AFP Timișoara, conform art. 274 Cod procedură civilă, astfel că recursul reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată trebuia respins.
Dica M. C.
Red. 19.11.2013
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7730/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1141/2013.... → |
|---|
