Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 9199/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. L.
JUDECĂTOR: DR. C. P.
JUDECĂTOR: M. C. DICA
GREFIER: F. B.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane și reclamantul-recurent N. G. împotriva Sentinței civile nr. 1115 din 17 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata chemată în garanței Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat T. C. I. pentru reclamantul-recurent N. G., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului-recurent depune la dosar decizie privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante și copia chitanței . 3A nr._ reprezentând plata taxei judiciare de timbru.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul reclamantului-recurent solicită admiterea recursului cu cheltuieli de judecată 600 lei.
Cu privire la recursul pârâtei-recurente solicită respingerea acestuia.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1115 din 17 aprilie 2013, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..
A respins excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâta D. C.-S..
A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul N. G., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la restituirea sumei de 2.328 lei, cu titlu de taxă de poluare.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la plata dobânzilor legale, conform considerentelor prezentei hotărâri.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la plata sumei de 39,30 lei, cheltuieli de judecată.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. împotriva Administrației F. pentru Mediu București.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. nu are calitatea procesuală pasivă în cauză, întrucât nu este emitenta deciziei de calcul a taxei de poluare și nici nu are calitatea de instituție ce a refuzat restituirea acestei taxe, iar pe acest considerent a procedat și la respingerea excepției lipsei procedurii prealabile și a cererii de chemare în garanție, apreciind că au fost formulate de o parte fără calitate procesual pasivă.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat că instituirea taxei de poluare prin OUG nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), astfel încât Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Tribunalul a reținut că legislația care reglementează dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este dispusă de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, coroborat cu art. 117 și respectiv art. 70 alin. 1 Cod procedură fiscală.
În privința cheltuielilor de judecată tribunalul a observat că valoarea acestora este disproporționată față de natura cauzei și dificultatea litigiului astfel încât a procedat la reducerea onorariului avocațial.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamantul N. G. și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în reprezentarea pârâtei Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane.
Prin recursul declarat de reclamant s-a solicitat admiterea recursului modificarea hotărârii recurate, deoarece instanța de fond cu toate că a admis acțiunea formulată de el în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane, a dispus obligarea Administrației Finanțelor Publice O. la plata sumei de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cu toate că la dosar se află chitanța privind achitarea onorariului de avocat.
Prin recursul declarat de pârâte s-a solicitat modificarea sentinței, respingerea excepției privind lipsa calității procesual pasive și respingerea cererii reclamantului, în principal ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile, reglementată de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar ca neîntemeiată, învederându-se că taxa pe poluare a fost instituită prin Legea nr. 9/2012 cu respectarea legislației Uniunii Europene.
Analizând recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304 pct.9, 304 ind. 1 C.pr.civ., instanța constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu instanța constată că acesta este lipsit de interes în condițiile în care prin sentința recurată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. nu a fost obligată la restituirea taxei de poluare solicitate și nici nu s-a dispus anularea vreunui act administrativ emis de această pârâtă.
Curtea reține că în mod întemeiat a fost admisă excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S.. Aceasta deoarece taxa pentru emisiile poluante a fost încasată de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane, iar nu de către pârâta D. C.-S.. Astfel fiind, se constată că pârâta D. C.-S. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în privința capătului de cerere care vizează restituirea taxei, căci nu este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății prin această solicitare. Dimpotrivă, raportul de drept fiscal s-a născut între reclamant și persoana, care i-a încasat suma cu titlu de taxă, anume, Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane, doar aceasta având calitate procesuală pasivă.
Curtea va proceda la analiza recursului declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane reținând următoarele:
Analizând problema admisibilității sau inadmisibilității acțiunii de restituire a taxei pentru emisii poluante, invocată în motivele de recurs, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 24/14.11.2011, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod”.
Argumentând această soluție, Înalta Curte a reținut că „conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Justițiabilii care au solicitat rambursarea taxei de poluare au apelat la procedura „restituirii de sume”, invocând preponderent, potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, „aplicarea eronată a prevederilor legale”.
În sine, această reglementare respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității; nu s-a susținut că art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene nu ar putea fi circumscris ipotezei vizate de norma națională, adică nu ar putea constitui o prevedere legală aplicată eronat.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă”.
Instanța înțelege să își însușească aceste argumente, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date asupra acestei probleme de drept prin decizia Înaltei Curți, impus de art. 329 alin. 3 C.pr.civ. Prin urmare, instanța concluzionează că în mod corect Tribunalul C.-S. a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, reținând că procedura prealabilă, de contestare pe cale administrativă a deciziilor de calcul al taxelor pentru emisii poluante nu are caracter obligatoriu.
Pe fond, se constată a fi nefondate susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr. 9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
De vreme ce s-a reținut că taxa a fost percepută de Statul Român prin încălcarea normelor de drept comunitar ne aflăm în prezența unor sume plătite fără existența unui titlu de creanță și ca atare devin incidente prevederile art. 117 alin.1 din Codul de procedură fiscală care arată că se restituie la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță iar pentru aceste sume contribuabili au dreptul la dobândă.
În privința modului de soluționare a cererii de chemare în garanție, se observă că nu au fost expuse motivele pentru care recurentă apreciază sentința instanței de fond ca fiind nelegală, astfel că raportat la principiul „tantum devolutum quantum apellatum”, aplicabil și în cazul recursului, instanța de control judiciar nu se va preocupa de analizarea cererii incidentale.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate Curtea apreciază că recursul declarat de pârâtă este nefondat urmând a fi respins în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă.
În baza art. 274 C.pr.civ, se va lua act că recurenta pârâtă se află în culpă procesuală, astfel încât aceasta va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată în calea de atac, constând în onorariu avocațial.
Examinând recursul formulat de către reclamantul recurent prin prisma motivelor invocate, a prevederilor art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea îl va admite pentru următoarele considerente:
Criticile reclamantului recurent vizează cuantumul cheltuielilor de judecată, în sensul că deși a fost depusă la dosar chitanța privind onorariul avocațial, cheltuielile de judecată au fost acordate doar pentru taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Susținerile recurentului se privesc a fi întemeiate, deoarece la delegația avocațială a fost atașată chitanța care probează achitarea unui onorariu avocațial în cuantum de 500 lei ( chitanța nr. 134 din 12.12.2012) și care în conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă intră în cuantumul cheltuielilor de judecată, deoarece ca urmare a admiterii acțiunii de către instanța de fond, pârâta este în culpă procesuală.
Având în vedere aceste considerente, potrivit prevederilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul promovat de reclamantul-recurent N. G. împotriva Sentinței civile nr. 1115 din 17 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane. Va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga pârâta AFP Băile Herculane la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță în sumă de 539,30 lei, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane.
Admite recursul promovat de reclamantul-recurent N. G. împotriva Sentinței civile nr. 1115 din 17 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta AFP Băile Herculane la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță în sumă de 539,30 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Obligă intimata la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. L. DR. C. P. M. C. DICA
GREFIER,
F. B.
Red. M.C. Dica/15.11.2013
Tehnored F.B./15.11.2013
Prima instanță: G. Ș. – Tribunalul C.-S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 09/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8317/2013.... → |
|---|
