Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7830/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7830/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 07-08-2013 în dosarul nr. 1093/108/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.7830
Ședința publică din 7 august 2013
P.:P. Ș. E.
JUDECĂTOR:I. M.
JUDECATOR:C. R. G.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu împotriva sentinței civile nr.2677/11.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul C. M. N., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat C. M. N. avocat S. E., lipsă fiind pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar concluzii scrise, chitanța privind achitarea onorariului avocațial și împuternicirea avocațială de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 700 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2677/11.04.2013 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. M. N. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. și, în consecință, a obligat pârâta la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 2054 lei plătită la Trezoreria Ineu cu chitanța . nr._/12.12.2008, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală.
A obligat pârâta la 1539,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, constatând în esență că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este întemeiată, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva sentinței civile nr.2677/11.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta critică sentința recurată, susținând în esență legalitatea taxei în discuție, conform OUG nr.50/2008, act normativ conform dreptului comunitar, așa cum rezultă din preambulului acestuia, că taxa astfel percepută nu este discriminatorie, din perspectiva criteriilor obiective consacrate în jurisprudența CEJ, care nu au fost dovedite în cauză, concluzionând că acesta nu poate fi restituită la cerere și nici în alt mod prevăzut de lege și că, dimpotrivă, restituirea acesteia ar însemna îngrădirea politicii fiscale a statelor comunitare, a căror autonomie în materie este consacrată de art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenție.
Totodată, în subsidiar, a invocat dispozițiile art.274 alin.3 C. proc. civ, solicitând reducerea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în primă instanță, în raport cu valoarea taxei și obiectul cauzei care nu implică o complexitate deosebită.
Analizând recursul declarat, Curtea reține netemeinicia considerentelor de fond ale recurentei, pentru următoarele motive:
Litigiul pune în discuție caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin O.U.G. nr. 50/2008, în sensul că măsura legislativă adoptată de Statul român descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene. Analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09 (T.), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, precizând că „articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
Considerentele au fost precizate de CJUE și în cauza N. - C-263/10, reținându-se că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Reclamantul achitând taxa calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la data prelevării taxei, urmează a se constata că taxa prelevată contribuabilului avea, datorită efectelor concrete pe care le-a produs, caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE. În aceste condiții, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, se impunea restituirea taxei, întrucât, astfel cum a statuat CJUE (C-62/93), contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, rațiunea fiind aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european – sentința recurată fiind legală și temeinică sub acest aspect.
Recursul se dovedește însă a fi întemeiat din perspectiva motivului privind cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta recurentă cu titlu de onorariu de avocat, în condițiile în care onorariu avocațial solicitat și acordat reclamantului se apropie de valoarea taxei ce formează obiectul litigiului, instanța având la îndemână mijlocul procedural prevăzut de art.274 alin.3 C. proc. civ, pentru reducerea acestor cheltuieli, în raport cu criteriile prevăzute de texul de lege.
Prin urmare, Curtea va admite recursul declarat sub acest aspect, conform art.312 alin.3 C. proc. civ, și va modifica parțial sentința recurată sub acest aspect, apreciind că este suficient un onorariu avocațial cuvenit reclamantului la fond în cuantum de 1000 lei, conform criteriilor menționate, menținând în rest dispozițiile sentinței.
Și în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate și în recurs de către intimatul reclamant constând în onorariu apărător, Curtea va avea în vedere aceleași dispoziții ale art.274 alin.3 C. proc. civ, în baza cărora va reduce aceste cheltuieli, având în vedere valoarea pricinii și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate deja la fond, precum și munca prestată de avocat în recurs, în condițiile în care, în principiu, sunt reluate argumentele expuse în fața primei instanțe.
În consecință, recurenta pârâtă va fi obligată la cheltuieli de judecată parțiale în recurs constând în onorariu avocat, către intimat, în temeiul art.274 alin.1 și 3 C. proc. civ, în cuantum de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu împotriva sentinței civile nr.2677/11.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul C. M. N..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că obligă pârâta A.F.P. Ineu la plata sumei de 1.039,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Obligă pârâta recurentă la 500 lei cheltuieli de judecată parțiale către reclamantul intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 7 august 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
P. Ș. E. M. I. C. R. G.
GREFIER,
M. M.
Red.:M.I/04.09.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./05.09.2013
Inst.fond:Tribunalul A.:jud.L. J.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 07/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 14/2013.... → |
|---|
