Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1546/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1546/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 1970/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1546
Ședința publică din 27.03.2013
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de declarat de pârâtele D. C.-S. și AFP BOZOVICI prin D. C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1330/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. S. și intimatul chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație act administrativ fiscal – OUG 50/2008.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 27.03.2013 de către reclamant întâmpinare.
Instanța, constatând că la fila 11 din dosarul de fond există dovada primei înmatriculări într-un stat UE a autoturismului, revine asupra dispoziției stabilite prin rezoluție.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1290/22.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._ a fost respinsă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative; a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C.-S. și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CARANSEBEȘ; a fost anulată Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/03.10.2011 emisă de AFP Caransebeș; a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 6361 lei, reprezentând taxă de poluare și a dobânzii aferente calculate de la data de 24.04.2012 până la data plății efective a taxei pe poluare; a fost admisă cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU; a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 6361 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cât și dobânda aferentă calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală (din momentul introducerii acțiunii); a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 443,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, prin cererea înregistrată la data de 24.04.2012, reclamantul M. G. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Caransebeș, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule, înregistrată sub nr._/03.10.2011 emisă de AFP Caransebeș, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6361 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicul, achitată cu chitanța nr.TS3A nr._/03.10.2011 și la plata dobânzilor legale aferente, conform art.124 Cod procedură fiscală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în luna mai 2011, a constatat că este obligat să achite o taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 6361 lei către pârâtă, aceasta fiind o condiție sine qua non, pentru înmatricularea autoturismului marca Opel pe care l-a adus din spațiul comunitar, unde autoturismul a fost înmatriculat pentru prima dată la 15.02.2000. A mai arătat că deși, în speță, se aplică Decizia nr.24 din dosarul nr.9/2011 pronunțată de ICCJ la data de 14.11.2011, potrivit căreia procedura de contestare prevăzută de art.7 din OUG nr.50/2008 raportat la art.205-218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod, s-a adresat AFP Caransebeș cu o contestație a deciziei de calcul, solicitând restituirea sumei de 6361 lei.
Reclamantul a considerat că taxa achitată contravine dispozițiilor art.110 alin.1 din TFUE, fiind nelegală și condamnată în jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene.
Prin perceperea taxei s-a aplicat un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.8 alin.1 teza a II a din Legea nr.554/2004, art.117, 117 alin.1 lit.d, 205-209, 124 Cod procedură fiscală, art.10 alin.8 din OG nr.92/2003, art.110 din TFUE, art.148 din Constituția României, art.7 din Legea nr.554/2004, art.1084 Cod civil, art.274 Cod procedură civilă, jurisprudența Curții Europene de Justiție.
La termenul de judecată din data de 19.09.2012, reclamantul prin apărător ales și-a precizat acțiunea referitor la cadrul procesual, înțelegând să renunțe la judecată față de pârâta Administrația F. pentru Mediu.
Pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S.-Administrația Finanțelor Publice Caransebeș a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei și o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Pe cale de excepție, a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ. Pârâta arată că, înainte de a se adresa instanței de judecată, reclamantul trebuia să formuleze în prealabil contestație împotriva actului administrativ fiscal, respectiv anularea Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/03.10.2011 emisă de AFP Caransebeș.
La termenul de judecată din data de 19.09.2012, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de chemată în garanție, a Administrației F. pentru Mediu.
Procedând în conformitate cu prevederile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:
Prin Hotărârea din data de 07.04.2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr.50/2008, este contrară dispozițiilor art.110 din TFUE.
Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea ce un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, prin care s-a constatat că taxa este necompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.
Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea întemeiată pe dispozițiile art.148 alin.1 și 4 din Constituție și art.117 lit.d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art.110 din Tratatul de Funcționare al UE (TFUE).
Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul M. G. a cumpărat dintr-un stat membru UE un autoturism marca Opel, pentru care fost obligat să achite suma de 6361 lei, reprezentând taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008, sumă achitată cu chitanța . nr._/03.10.2011, în baza Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/03.10.2011 emisă de AFP Caransebeș (filele 10, 12 dosar). Taxa de poluare a fost calculată în baza Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/03.10.2011 emisă de AFP Caransebeș (fila 12 dosar), împotriva căreia reclamantul nu a formulat plângere la organul emitent, solicitând restituirea sumelor achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare direct pe cale judecătorească, considerând că taxa de poluare i-a fost percepută eronat, prin aplicarea greșită a legii, fiind în contradicție cu prevederile art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Tribunalul a reținut că reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr.50/2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr.50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art.110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E). Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.), iar rațiunea acestui drept constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Având în vedere cele mai sus enunțate, tribunalul a constatat că prevederile O.U.G. nr.50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări într-un stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art.110 din T.F.U.E. (fost art.90 Tratatul CE).
În conformitate cu prevederile art.148 alin.2 din Constituția României, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art.110 din TFUE, în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art.110 (fostul art.90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.
Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care a apreciat că taxa de poluare a fost încasată ilegal și, pe cale de consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 6361 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânzile aferente.
Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 6361 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele D. C.-S. și AFP CARANSEBEȘ prin D. C.-S. care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivare au reiterat susținerile privind excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, cu referire la dispozițiile Legii 554/2004 și ale Codului de procedură fiscală.
Cu privire la fondul pricinii, au făcut referire la scopul adoptării OUG 50/2008 și la compatibilitatea acesteia cu normele comunitare.
În drept au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 3041 C. pr. civ., art. 306 alin 2 C. pr. civ., față de dispozițiile art. 299 și următoarele C. pr. civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Astfel, părții –reclamante care a solicitat restituirea taxei de poluare conform dispozițiilor art. 117 alin 1 lit. d din Codul de procedură fiscală nu i se poate opune nerespectarea regulilor interne aplicabile procedurii administrative prealabile.
Sunt nefondate susținerile vizând tardivitatea formulării procedurii prealabile câtă vreme, față de Decizia nr. 24/14.11.2011 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii procedura nu este obligatorie, iar reclamantul a solicitat restituirea taxei fără a o formula, însă, ca pe o contestație la decizia de calcul.
În ceea ce privește fondul criticilor, în analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de partea reclamanta, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat, astfel, că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituirea unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C-263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile vizând fondul cauzei.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin 1 C. pr. civ. raportat la art. 304, 3041 C. pr. civ., instanța va respinge recursul declarat de pârâtele D. C.-S. și AFP CARANSEBEȘ prin D. C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1290/22.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._ .
În baza art. 274 C. pr. civ. va obliga recurentele la plata către intimat M. G. a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtele D. C.-S. și AFP CARANSEBEȘ prin D. C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1290/22.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._ .
Obligă recurentele la plata către intimat M. G. a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică azi, 27.03.2013
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. FȘ/ 03.04.2013
Teh. AMT/2 ex./25.04.2013
Instanța de fond: Tribunalul C. S.- jud. T. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3086/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3207/2013.... → |
|---|








