Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 491/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 491/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 6112/30/2011
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -25.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 491
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07 februarie 2013
PREȘEDINTE: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
GREFIER: F. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr.353/CA/8.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta intimată avocat G. A. în substituirea avocatului M. G., lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială de substituire și nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului, conform concluziilor scrise, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.353/8.02.2012 Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamanta B. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, a dispus anularea actelor nr._/26.07. 2011 și nr._/11.08.2011 emise de către pârâtă și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, la restituirea către reclamant a sumei de 4.040 lei și a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până în momentul achitării efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 543,3 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prezenta cauză are ca obiect cererea reclamantei de anulare a actelor administrativ fiscale și restituirea sumei plătite la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara cu titlul de taxă specială auto la prima înmatriculare.
În fapt prin chitanța nr._/12.11.2007, emisă de AFP Timișoara, reclamanta a achitat suma de 4.040 lei cu titlul de taxă specială auto la prima înmatriculare, pentru autoturismul marca Renault cumpărat din Franța.
La data de 06.07.2011, reclamanta a formulat cerere de restituire a sumei, la care a primit răspuns prin Adresa nr._/26.07.2011, emisă de către pârâta A.F.P. T.., prin care i s-a comunicat că se restituie diferența dintre taxa speciala achitata pentru autoturisme si autovehicule si taxa pe poluare pentru autovehicule.
La data de 01.08.2011, reclamanta a solicitat restituirea întregii sume, primind răspuns de la pârâta A.F.P. Timișoara sub nr._/11.08.2011, în sensul clasării cererii.
Prin acțiunea de față s-a solicitat anularea deciziilor nr._/26.07.2011 și nr._/11.08.2011 și restituirea sumei achitată în mod ilegal în raport cu art. 90 din Tratatul CE.
Instanța în soluționarea cauzei a avut în vedere prevederile constituționale consacrate în art. 15 alin. 2 din Constituția României privind principiul neretroactivității legii, reținând astfel că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior. În consecință excepția inadmisibilității cererii invocată de A.F.P.Timișoara, în raport cu noile reglementări, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Astfel reclamanta care și-a înmatriculat autoturismul, achitând taxa specială corespunzătoare reglementărilor în vigoare la acea dată, nu poate fi obligată să achite o altă taxă în temeiul noii reglementări.
Reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar.
Instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 110 fost 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În cauza dedusă judecății instanța a constatat că sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 110 (90 (1)) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Invocând jurisprudența Curții de justiție Europene, instanța reține că prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Tribunalul a constatatat că acțiunea reclamantei este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art. 214 (3) și art. 117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.
Deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state, instanța constată o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art. 110 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național instanța constată că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art. 214 Cod fiscal, se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.
Pârâta a invocat netemeinicia restituirii sumei ce depășește valoarea taxei de poluare stabilite conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008.
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, se rețin următoarele:Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență”.
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Se constată, așa cum am văzut mai sus, că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Se mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Nu în ultimul rând, s-a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei
Apoi taxa la care face referire Ordonanța de Urgență nr. 50/2000 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este contrară, așa cum s-a reținut prin Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), art. 110 din Tratat. Așadar, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare, atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
Instanța a dispus restituirea sumei încasate în mod nelegal, a anulat deciziile nr._/26.07.2011 și nr._/11.08.2011 emise de Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Prin urmare, instanța a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara să achite către reclamantei suma de 4.040 lei, reprezentând taxă de poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, s-a reținut că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.
Așadar, materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală.
În ceea ce privește termenul de la care sunt datorate aceste sume, s-a reținut că, potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, se reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, se constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, instanța a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Astfel, instanța a dispus anularea actelor nr._/26.07. 2011 și nr._/11.08.2011 emise de către pârâtă, a obligat pârâta A.F.P. Timișoara la restituirea către reclamantă a sumei de 4.040 lei, reprezentând taxă pe poluare, a obligat pârâta A.F.P.Timișoara la plata către reclamantă a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei pana in momentul achitării efective.
De asemenea, a obligat pârâta A.F.P. Timișoara care se află în culpă procesuală, la plata către reclamantă a sumei de 543,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 500 lei reprezintă onorariu avocat potrivit chitanței nr._/26.08.2011 și 43,3 lei taxe judiciare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată.
A arătat recurenta că prima instanță a admis acțiunea cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că, prin . Legii nr. 9/2012, reglementarea națională este unitară, înlăturându-se favorizarea indirectă a autoturismelor second-hand autohtone; totodată, s-a reglementat posibilitatea restituirii taxei achitate anterior, în sensul restituirii diferenței dintre taxa calculată conform noului act normativ și taxa plătită (art. 12). Nu se poate susține o aplicare retroactivă a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 9/2012, cât timp prin Deciziile Curții Constituționale nr. 499/2009, 802/2009, 834/2009, 1596/2009 și 1152/2010 s-au respins excepțiile de neconstituționalitate ce vizau prevederile, similare, cuprinse la art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 .
În drept, recurenta a indicat dispozițiile art. 304 pct. 9, 304 ind. 1 C.proc.civ.
Reclamanta intimată B. A. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Analizând recursul declarat, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea reține:
Litigiul pune în discuție caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin O.U.G. nr. 50/2008, în sensul că măsura legislativă adoptată de Statul român descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene. Analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09 (T.), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, precizând că „articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
Considerentele au fost precizate de CJUE și în cauza N. - C-263/10, reținându-se că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Reclamanta B. A. achitând taxa calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la data prelevării taxei, urmează a se constata că taxa prelevată contribuabilului avea, datorită efectelor concrete pe care le-a produs, caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE. În aceste condiții, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, se impune restituirea taxei, întrucât, astfel cum a statuat CJUE (C-62/93), contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, rațiunea fiind aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
În ce privește impedimentul în analiza cererii rezultând din existența, la momentul judecății, a procedurii de restituire a taxei prelevate cu încălcarea dreptului comunitar – procedura reglementată de art. 12 din Legea nr. 9/2012, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului european nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă. Legalitatea plății taxei pe poluare se analizează prin raportare la reglementarea națională existentă la momentul plății, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, încălcarea dreptului comunitar realizându-se, așa cum s-a reținut în cauzele T. și N., prin însăși perceperea taxei pe poluare în temeiul O.U.G. nr. 50/2008. Dispoziția legală cuprinsă la art. 12 din Legea nr. 9/2012 ce vizează posibilitatea restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite ca taxă specială de primă înmatriculare sau ca taxă de poluare este nerelevantă în cauză, întrucât demonstrându-se încălcarea art. 110 TFUE, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei astfel achitată; contrar opiniei recurentei, prevederile cuprinse în Legea nr. 9/2012 sunt inaplicabile în speță, de vreme ce taxa a cărei restituire se solicită a fost percepută sub imperiul O.U.G. nr. 50/2008; de altfel, procedura administrativă reglementată de Legea nr. 9/2012 nu permite restituirea taxei, ci stabilirea unei noi taxe în condițiile actualei reglementări și, eventual, restituirea diferenței; chiar acceptând că în prezent s-ar fi înlăturat din legislația națională elementele de discriminare indirectă reținute de CJUE în cauzele anterior citate, astfel cum a susținut recurenta, se observă că prezentul litigiu pune în discuție prelevarea unei taxe în temeiul unei legislații incompatibile cu dreptul european și, în consecință, autoritatea nu se poate opune judecății invocând culpa contribuabilului în neurmarea unei proceduri administrative prealabile.
Într-adevăr, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul constituționalității art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 în sensul că aceste dispoziții nu retroactivează, însă se observă că raționamentul instanței constituționale a privit exclusiv modalitatea de calcul al taxei, prin diminuarea cuantumului, acceptându-se constituționalitatea reglementării procedurii, administrative, de restituire a sumei plătite în plus de contribuabil față de cuantumul datorat conform reglementării în vigoare la data sesizării instanței, nicidecum nu s-a constatat caracterul imperativ al derulării acestei proceduri administrative, astfel cum a pretins recurenta și cu atât mai puțin al conformității dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 în forma în vigoare la data prelevării taxei.
Pentru aceste considerente, constatând că soluția reținută prin sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a recurentei, urmează a se reține obligația de plată a cheltuielilor de judecată avansate în recurs de intimata-reclamantă B. A., în cuantum de 500,00 lei – chitanța fiscală nr. 269/03.01.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr.353/CA/8.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. A..
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată – onorariu avocat către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 07.02.2013 în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. C. M. I. Ș. E. P.
GREFIER
F. C.
Red.MI - 28.03.2013
Thred.FC- 28.03.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător:N. A. F.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1314/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013.... → |
|---|
