Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 21/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 1367/108/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 05.08.2013
DECIZIA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.11.2013
PREȘEDINTE: R. C.
JUDECĂTOR: A. P.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 2908/23.04.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat P. S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru reclamantul intimat avocat N. I., lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar prin registratura instanței la 18.09.2013, întâmpinare din partea reclamantului intimat însoțită de împuternicire avocațială și chitanță reprezentând onorariu avocațial.
Reprezenta reclamantului intimat învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nici probe de administrat, astfel încât instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.p.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat pune concluzii de respingere a recursului declarat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2908 din data de 23 aprilie 2013, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. S., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., a obligat pe pârâtă să restituie reclamantului taxa pentru emisiile poluante achitată în sumă de 5057 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, începând cu data plății și până la data restituirii efective a acesteia și, totodată, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului 839,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, ținând seama de faptul că anterior sesizării instanței de contencios administrativ reclamantul a formulat o cerere de restituire adresată pârâtei și întemeiată în drept pe dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală coroborat cu art. 120 și 124 din același cod, respectiv cu art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 110 TFUE, prin care cerere a solicitat să-i fie restituită taxa pentru emisii poluante pe care a achitat-o în vederea înmatriculării autovehiculului indicat în cererea introductivă de instanță, apreciind că aceasta a fost prelevată nelegal, aspect asupra căruia s-a pronunțat instanța de fond cu prilejul judecății în fond, mai reținând și faptul că situația juridică a deciziilor de calcul emise în temeiul Legii nr. 9/2012 este identică cu situația juridică a acelorași decizii emise conform OUG nr. 50/5057, astfel încât, din acest punct de vedere prima instanță a apreciat că sunt aplicabile și în speța de față considerentele deciziei nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, prin care s-a statuat că în cazul unei cereri de restituire ce este fundamentată pe contrarietatea dispozițiilor naționale cu dispozițiile dreptului european nu este necesară parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul, că de altfel, în contextul limitelor în care a fost investită instanța în cauza de față potrivit cererii de chemare în judecată a reclamantului decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante nici nu a fost supusă cenzurii contenciosului administrativ, respectiv verificării elementelor privind legalitatea acesteia, reclamantul investind pe judecător a se pronunța doar cu privire la eventualitatea restituirii taxei în discuție în măsura în care cu prilejul judecății în fond a fost reținută incompatibilitatea pretinsă a taxei respective cu art. 110 din TFUE invocată prin acțiunea introductivă, tribunalul, apreciind că nu poate fi primită susținerea pârâtei din întâmpinare cum că reclamantul nu ar fi epuizat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu consecința preconizată respingerii acțiunii, tribunalul a apreciat că excepția de prematuritate de care s-a prevalat aceasta cu referire la demersul judiciar al reclamantului este nefondată și s-a respins ca atare.
Pe fond, constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A., solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului, susținând în principal că aceasta este inadmisibilă, în condițiile în care reclamantul nu s-a adresat organului fiscal cu o cerere în restituirea taxei, întemeiată pe dispozițiile art. 117 C.pr.fiscală, anterior sesizării instanței.
Pe fond, s-a arătat că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamant în mod legal, în temeiul Legii nr. 9/2012, ale cărei dispoziții respectă legislația Uniunii Europene, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată. Se arată că hotărârile CJUE în cauzele T. și N. privesc dispozițiile OUG 50/2008 și nu cele ale Legii nr.9/2012.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu poate fi reținută ca întemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii reclamantului, invocată în calea de atac, în condițiile în care, în fața primei instanțe, reclamantul a dovedit că, anterior sesizării instanței, a solicitat organului fiscal pârât restituirea taxei achitate în anul 2012, printr-o cerere scrisă, la care s-a și răspuns prin adresa de la fila 9 din dosarul Judecătoriei A., justificându-se astfel a se respinge excepția de inadmisibilitate invocată în apărare.
În egală măsură se constată a fi nefondate și susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Va fi, deci, respins recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României.
În baza art. 274 C.pr.civ, se va lua act de faptul că recurenta se află în culpă procesuală în recurs, astfel încât va fi obligată la plata către reclamantul intimat a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată în calea de atac, constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 2908/23.04.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat P. S..
Obligă recurenta la plata către reclamantul intimat a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. C. A. P. Ș. E. P.
GREFIER
D. C.
RED/ R.C./12.12.2013
TEHNORED/D.C./12.12.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător – C. Șianțiu
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2522/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 4339/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
